669 matches
-
lor neîncetate Îmi tăiau concentrarea. Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever și strict, așa cum mi s-a spus că trebuie să fii la operă ca să te impui, și am descoperit că uneori prinde bine. Dar majoritatea coriștilor, În special
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pare că Îți spune răspicat: «Dom’le, noi nu te vrem, stai acolo la tine În America și lasă-ne În pace, ai Înțeles?». Iar tu parcă te Încăpățânezi și nu vrei să auzi mesajul. De ce, dom’le?“. Sala a hohotit de râs și eu la fel. Totuși, gluma lui Andrei, care are și un subtext serios (cum se Întâmplă des când glumește el), mi-a rămas În minte, ca o Întrebare fără răspuns. Nu am căzut niciodată În sentimentalismul exilatului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
extins activitatea, începând să «lucreze» și pe la bibliotecile publice, l-au prins, a pățit-o...” * Vizionând filmele lui Dovjenko, luăm cunoștință de elocvența filmului mut. Iată un soldat german din timpul primului război mondial, care, sub efectul gazelor ilariante, intră hohotind de râs în moarte, moare stricându-se literalmente de râs; la câțiva pași de el, un alt soldat, mort, își expune, strident, râsul său mineral. Războiul descoperea o nouă formă de moarte: moartea veselă (Arsenal). Iată, în același film, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
odaie“, cum se spunea, pe noi, liceenii, chemându-ne cu dulci alintări materne („Vin’ la mama, școlerule!“), flatate grozav de șepcile noastre cu dungă de „curs superior“, ni se aban donau, dragele de ele, și ne că deau În brațe hohotind de plâns ca niște proaste („Tu ești Emi nescu al meu!“, Îmi spunea una când o mângâiam pe frunte). Ei, dar până să ajungem la ele, În Crucea de piatră din Dudești, În Gramont din spatele Mitropoliei sau la Chiriță din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
-și de milă, blestemându-și vitregia ticăloasei sale sorți?! Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în smârcurile Racovățului, dincolo de pod, o pitit sumedenie de buciumași și trâmbițași... Și, când or prins să buciume și darabanele să bubuie, s-o iscat un tărăboi de ziceai că sună Apocalipsa! adaugă Luca Arbure. "Ahaaa!!", și-au zis turcaleții!, hohotește hatmanul Șendrea, "acolo-i bârlogul ghiaurului!! Pe el!!! Înainte!!! Aiaia!! Allah!!! Allah!!!" Și s-or înglodat în mlaștină până la burta cailor, și-a fost o îmbulzeală de se călcau pe bătătură, nici să se scarchine turc pe turc!... "Înainte!!! Înapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de eleganță și spirit, ce răzbate din ochii săi jucăuși, adumbriți de niște sprâncene stufoase, din zâmbetul fin, ironic, blajin totuși, dar, mai ales, din vorbele lui de duh și din inima lui mare, deschisă. Veni, vidi, vici, spune Țamblac hohotind. Ștefan îi șoptește ceva, coboară din tron, se așază alături, pe treaptă, și, ciocnind, râzând, beau și șopăcăie împreună. În căminul placat cu însemnele zodiacului, o jumătate de stejar trosnește pe jăratec. Din Târgul Sucevei, din vale, urcă zvon îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pune coroana pe treapta de jos; rămâne cu capul gol, cu pletele blonde pe spate. Aferim nostimadă când o afla Mohamed-sultan, de așa trântaie ce-o mâncat strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei boierii, pe înfundate, că sapă cot la cot cu prostimea, da' sapă! adaugă cu un râs șăgalnic de data asta. Desigur, "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", spune Ștefan hohotind. Trebuie să apere cineva și Cetatea de Scaun. De cade Suceava, cade Moldova! Să ridicăm satele, târgurile, să punem umărul la întărirea cetăților! Cu toții! Și bătrânii?! întrebă Țamblac. Și! Și muierile?! Și! Și copiii?! Și! Să învețe de mici să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
închizând încet ușa. Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete. 4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu flori, către slavă... declară, înfocat, frumosul principe Alexandru, sprijinit de fântâna din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu toții, împreună, să fim una! "No! O dat Dumnezău să fim o singură țară! Transilvania, Moldova și Țara Românească! Împreună! Jurați!!" Am jurat să fim la bine și la rău împreună, până la moarte! Și unde s-a pornit uriașul să hohotească de-i fluturau mustețile, să stingă făcliile, nu alta: "No! Amu pohtește Mahomede, de ți s-o făcut de trântaie! Nu ți-i mai trece osmanlâii Dunărea cât îi lumea și pământul! Că Dunărea-i bună stavilă, și gând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și-apoi, am un principiu: "Niciodată doi dușmani." Craii aiștea s-au luat de gânduri cu voievodul ista al Moldovei; îi nărăvaș rău și vor să-i pună hățul, să-l aducă sub ascultarea lor, spune Țamblac împungându-l. Ștefan hohotește de face să zdrăngăne fereastra: Să nu-și facă iluzii că se vor mai amesteca în treburile Moldovei, ca odinioară! Nu sufăr eu belciugul nimănui. Cazimir a semnat el, spune Stanciu, dar avea o țâfnă cât Ceahlăul, pentru "credința nestatornică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și Gurile Dunării, Polonia jinduia după Cetatea Albă și amândouă jinduiau după negoțul pe Marea Neagră. Da' ce, Moldova era moșia lui tătâne-su, să și-o împartă după pohte?! se oțărește Mihail. Cu ce drept?! Cu ce drept?! Dreptul?! Dreptatea?! hohotește Țamblac. Cui îi pasă de nimicuri de aistea? În politică, nu există principii, nu există decât interese, generale, dar mai cu seamă, particulare... Lumea aparține "Stăpânilor". Ai bani ai puterea! Ai puterea ai dreptul! Dreptul e al celui mai puternic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit asemenea luptă. Poate Leonida la Termopile... Nu mai era om, era un arhanghel! Turcii, înspăimântați de așa arătare fantastică ce-i secera ca pe spice, au început să dea îndărăt, le înțepenise până și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să dea îndărăt, le înțepenise până și "Allahul" în gâtlej... Singur... Neînfrânt... "Allah!! Allah!!" L-au împresurat... Și-am văzut cum împăratul, străpuns, tăiat de zeci de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-au ostoit în Moldova. De-ar avea zidurile aistea glas să povestească câte grozăvii s-au petrecut în Cetatea Sucevei... Moldova căzuse sub greu și cumplit blăstăm. În nopțile fără lună se povestește strigoii sculați din morminte bântuiau și hohoteau în turnul cel mai înalt al cetății, de ți se ridica părul măciucă... Taica, vânat de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu s-o pomenească -, nu știa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
treburile țării? Până și muierile au avut cuvântul și partea lor de uneltire: visau și ele să ajungă "doamne mari", din care pricină, vreo două și-au pierdut și capul. Dar... dar oastea țării?! strigă Alexandru. Oastea ce păzea?! Ștefan hohotește ca de-o glumă bună: "Oastea țării?!" Care oaste?! Care țară?! Mai avea țara oaste?!... Oaste aveau boierii, "oastea lor personală". Se războiau între ei ridicând sau alungând domnii, își hrăpeau unul altuia moșiile, chiar pentru ibovnice se războiau... Vânătorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai bine. Țara risipită se ducea de râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul crailor vecini, cârpă înaintea marilor boieri, "Domnul țării" nici crâcnea. Ei îl ridicau, ei îl lepădau. Era domnia boierilor hicleni. Într-un pătrar de veac, am numărat, poate, douăzeci de schimbări la domnie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează picioarele hohotind: Am ridicat ochii asupra Domnului și Stăpânului meu! Omoară-mă! Merit osânda! Maria se smulge, brutal, clocotind: Câtă nerușinare! Mironosiță! L-ai prins în mrejele tale, munteanco! I-ai făcut farmece! Om bătrân! Și-a pierdut mințile! Prea bine știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute, atât timp zăgăzuite, se sparg, se preling... Îmbrățișează cu disperare icoana Maicii Domnului, hohotind: Dă-mi putere Sfântă Fecioară!... Ajută-mă Sfântă Fecioară!... Lumina scade încet. O toacă începe să bată rar, rar, apoi, mai tare și ritmul crește, crește, mai repede și mai repede... Întunericul se lasă încet. Și toaca bate, bate... S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sau vor cumpăra niscaiva Indulgențe, pe care Papa îi dăruiește cu mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va face parte, separat, Moldovei.... La anu'?! La anu' să ne caute în Iad! hohotește Ștefan. Grazie... grazie, Pater! Molto grazie! se ploconește Ștefan cu umilință și ironie, atâta cât îl lasă șira. Cu așa ajutor "moldovenesc", capul Hidrei se poate considera zdrobit. "Mergi înainte viteazule, așa cum ai început! Izbânda îți este hărăzită de Cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Salamalec efendi!"... Am auzit că Luminăția sa, Padișahul, jinduiește la o catedrală de la Paris, de-i zice Notre-Dame! Ce trăsnaie și aiasta, să-ți duci iapa să se balige prin toate catedralele lumii!... Zău!... Ar merita să le-o tragem! hohotește Ștefan sarcastic. Să simtă pe pielea lor usturimea iataganului! Să cunoască moartea și pârjolul la ei acasă! Mă bate un gând: Ce-ar fi să cădem la pace cu turcii?"... Nu! spune el repede. Nu! Uitați-l! A fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse, hohotește el jucându-și pântecele revărsat peste brăcinar și hârâind din adânc o flegmă groasă o stupește între morminte, grijuliu să nu-și găsească pricină cu strigoiul mortului. Alexa îl consolează: Răbdărică, boier Cupcici, răbdărică... Până ți se tămăduiește pielița curului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-i el smintit îndestul. Aiștea-s nebuni de legat! întărește Negrilă scuipând și el, cu sete. Boier și țăran ne bagă în aceeași oală! De-om merge tot așa, boierimea moldovană să-și cânte prohodul de îngropăciune! Să creadă el! hohotește Isaia. Atâta i-a fost! A venit apa și la moara noastră! Cu vârf și îndesat o să plătească pentru toate umilințele noastre! Cu vârf și îndesat! Noroc de turci!... Amin... Ne-a hrăpit drepturile noastre din moși-strămoși! spune Isaia sugrumat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în pradă. N-ai teamă! Îl trimit în iad! Scot eu dracii din el! spune și smulge cu furie pumnalul, schimonosit de ură. Cu aiasta! O gaură în spate! O găurică! Ce-or să se mai bulucească dracii să iasă! hohotește el. O să plece cu sufletu' lui spurcat cu tot! Isaia cade pe gânduri... Entuziasmul i se moaie. Nu, nu-i bine. Dacă-ți întoarce lovitura?.. Aista-i dracu' gol", îl străfulgeră un gând. O săgeată rătăcită în bătălie din spate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]