572 matches
-
milostenie și iertare. Când șinterul se înscria pe o anumită uliță, făcându-și cunoscută prezența printr-unul din cele două instrumente de semnalizare, oamenii îl așteptau la portiță sau lăsau pur și simplu cadavrul în fața intrării. Apoi, când achizitorul de hoituri animaliere ajungea în dreptul gospodăriei respective, proprietarul se prezenta la poartă, îi plătea, iar acesta introducea mortăciunea în sicriul ambulant, plecând mai departe, la altă poartă, și la altă poartă, până când termina de străbătut toate ulițele satului, după care se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nici pe departe nevoia de „ancilatorism“ de care bietul meu prieten fusese conștient încă din adolescență. Când se referea la dragostea care ne unea, Giglio, care împărtășea întru totul gusturile lui Mihai, nu avea decât o vorbă de dispreț: „Două hoituri!“ Pe de altă parte, eram prea copt și vădeam de pe atunci prea multă personalitate pentru a putea fi modelat total, așa cum își dorește Pygmalionul ascuns în orișicare maestru... Eram doar un caz aparte, dar care punea prea multe probleme și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Duhul este Acela care dă viață, trupul nu folosește la nimic» (In 6,63). Sunt cuvintele Domnului, cuvinte sculptate, care ar trebui să ne deschidă ochii. De fapt, ce valorează acest trup care, atunci când va fi lipsit de suflet, devine hoit? Isus pronunța acele cuvinte în ziua de după minunea răsunătoare a înmulțirii pâinilor. Așadar, Cel care revendica acum superioritatea absolută a spiritului cu toată puterea, era Cel care s-a arătat atât de sensibil față de nevoile trupului. Asemenea lui Isus și
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
materia degradată e chiar datoria lor. Și totuși nu sunt deloc liniștit. Oricât mă străduiesc, nu pot să-mi stăpânesc frisoanele de scârbă teribilă. Mă traumatizează ideea că acești prădători nesătui stau permanent la pândă ca să mă transforme într-un hoit fără identitate. Ritual Aproape în fiecare zi mă duc singur pe țărmul mării. A devenit un ritual foarte plăcut. Aștept briza ușoară care vine dinspre valuri, dăruindu-mi o mângâiere castă ce-mi învăluie fața, pieptul, brațele, picioarele goale... tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
gesturi, prin trupuri? Silă Azi m-am deșteptat mai devreme din cauza durerilor foarte mari de burtă care m-au apucat din senin: îmi simt măruntaiele forfotind continuu, parcă am în mine ceva străin ce nu aparține trupului meu. Mirosul de hoit mă tot urmărește de când am descoperit omul acela sfâșiat de pe țărm. De aceea mă feresc să-mi apropii gura de fața Aiei. Nu vreau să-i provoc silă. Mi-aduc aminte că, odată, în toiul desfătărilor amoroase cu Corinna, tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
De aceea mă feresc să-mi apropii gura de fața Aiei. Nu vreau să-i provoc silă. Mi-aduc aminte că, odată, în toiul desfătărilor amoroase cu Corinna, tocmai când ne sărutam mai încleștați, am simțit un damf teribil de hoit. Îl exala chiar gura ei. Nu credeam că amorul poate să miroase atât de urât. Cântece epice De fiecare dată când vrea să mă abată de la gândurile sumbre, Aia începe să cânte cu voce scăzută, acompaniindu-se la flaut sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vor să mă alunge. Le simt cum freamătă, cum se adună amenințătoare la un loc; știu că se luptă între ele ca să pună stăpânire pe trupul meu, ca o locuință posibilă. Au nevoie de trupuri de nou-născuți; nu de un hoit puhav ca al meu, bineînțeles. Licărire Ființa mea nu-i decât o licărire a nimicului înlăuntrul nimicului. Cred că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să dispar cât mai repede în abisurile uitării. Dar, orișice-aș face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
său violent, ca făpturile acelea imunde să mă asalteze corporal și să mă devoreze. Am trecut printr-o spaimă apocaliptică. Atunci am avut revelația catastrofei iminente. În toate locurile publice fumegau mormane enorme de gunoaie necurățate. Întreg orașul duhnea a hoit. Mirosul apăsător era de-a dreptul sufocant. O ceață murdară plutea deasupra stârvurilor și făcea aerul greu, irespirabil; oameni rari se mișcau fantomatic ca prin infern; figurile lor descărnate invocau milă, gesturile lor mecanice nu aveau nici un sens, vocile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vorbesc și nici nu mai mănânc. Trebuie să recunosc, totuși, că stadiul ăsta de degradare mă face curios. Vreau să știu până unde mă va împinge metamorfoza trupului meu. De-acum mi se pare limpede că voi putrezi ca un hoit. Ar fi mai plăcut să mă transform în nămol sau în balegă de capră. Numai Aia mă mai poate salva. Dar ea m-a părăsit deja. Nord A revenit, punându-mi anumite condiții dacă vreau să rămână cu mine. Singura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Geții cred că sufletul rămâne în preajma trupului defunctului, ferindu-l de orice pericol. Aș vrea să fie adevărat. Sunt îngrozit de viziunea trupului meu lipsit de apărare... Mă chinuie gândul că ar putea să fie profanat de fiare exact ca hoitul acela pe care l-am văzut sfârtecat fără milă pe plajă. Nu știu de unde-mi vine grija obsesivă de ce o să i se întâmple trupului meu. Nemurire Ea îmi spusese, chiar din primele zile ale șederii mele aici, o parabolă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de patruzeci de zile, vizitând toate locurile prin care am fost când eram viu. După primele trei zile, va reveni să viziteze trupul înainte ca acesta să fie îngropat. „Nu, nicidecum! Nu-i adevărat că am locuit eu într-un hoit hidos ca ăsta!” Asta va spune și, după patruzeci de zile, va pluti liber spre cer. Androginie În timpul actului amoros, atunci când acesta devine cu adevărat complet, e posibil să atingi starea de androginie. Mie mi s-a întâmplat doar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
figuri urâte oamenilor. Poate să-l oblige, de exemplu, pe un principe valah, voievod crunt de meserie și cirac al papei Pius al II-lea, să-și tragă în țeapă propriile memorii pe filele zdrențuite ale unui biet caiețel, în loc de hoiturile turcilor pe străzile de la Budapesta. Exilul poate și să convertească un bon viveur rafinat și un virtuoz al elanului erotic la viața izolată de chiostru sau, să spunem, pe jumătate de diacon zelos, pe jumătate de democrat-creștin degasperian în retragere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Braun, celebru antreprenor de panorămi, panopticumuri și menajerii, toate luminate electric de la uzina proprie, instalată afară ca o altă senzație pentru public. Reprezentația se anunța cu mare alai demons trativ, scoțându-se mai Întâi sub ochii unei mulțimi de gură-cască hoituri Întregi de cal aduse de Ioșca, hengherul pri mă riei, care tăia, despica, spinteca - cu cuțitul, cu satârul și cu fierăs trăul - hartanele sanguinolente, lungind cât se poate această operație și asmuțind răcnetele flămânzite după carne ale leilor din Libia
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sat vechi, aruncat mai departe, la poalele munților, unde am urmat pe preotul Învățător ucis de săteni după dreptatea lor primitivă, zdrobindu-i măruntaiele cu cizmele, ca taurii Înfu riați, de a Împuțit tot satul, luni de zile, cu duhoarea hoitului său viu care nu se mai lăsa să moară. Fusese lacom, bietul popă, după femeile enoriașilor și pofticios după sânii lor Îmbel șugați pe care Îi răscolea, cu mâna lui blagoslovită, sub patra fir, când Îngenuncheau Înaintea lui la aca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
că dădea glas muților și picioare ologilor) al suferințelor lor din cele mai disperate, sculând-o din morți, ca pe fiica lui Jair din Evanghelie, pe Mă riuca cea bună și frumoasă, ajunsă numai pielea și oasele și mirosind a hoit, ca florile murind În glastre, din ceea ce fusese o mândrețe de făptură a lui Dumnezeu, În fața căreia, goală, s-ar fi Închinat, vă asigur, toți Înțelepții lumii, cât și bătrânii cei din Biblie. și am dat sănătate, voie bună și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
-o mai aproape de el. Mâinile lui i se părură niște gheare reci, iar fața lui deformată de medicamente era plină de dezgust. - Te rog să nu mă atingi. Să nu pui nici în glumă mâna pe mine. Ești ca un hoit. Pleacă de lângă mine și cât mai departe! Lacrimile acestui bărbat aflat între două vârste erau fierbinți, iar sufletul îi ardea în flăcări. Hotărârea ei recentă se evaporă pe loc ca o dâră de fum care dispare în aer. Carlina se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se închină Toader. E "Sfântu". Propovăduiește... Sfântul, îngenunchiat, cu ochi pierduți, cu brațele către cer, în extaz, cu glas de tunet: Vai! Vai vouă! Sânge! Hoituri! Jaf! Moarte! Puterea și setea vărsătorilor de sânge nu mai are margini nici rușâne! Și-aveau putere de la diavol, să ia pacea de pe pământ și să pună în loc, moartea, și foametea, și molima! Și-or pornit război mare ca să stăpânească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asta o avem și la greci, spune Țamblac. Numai cei ce n-au avut istorie, n-o cunosc. Și cei ce-au scăpat de fierul nostru și-au aflat mântuirea în Dunăre, că veniseră apele mari, cu sloiuri, de numai hoituri umflate cărau puhoaiele spre Marea cea Mare! adaugă Șendrea, un zdrahon de bărbat, un uriaș ce ridica în spinare un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dăm peste nas unuia, altuia... Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se burzuluiește Ștefan. Să neguțăm hoiturile marilor pașale ce se lăfăie în haremuri de marmură pe malurile Bosforului, fericire încropită pe jaful nemilos al popoarelor asuprite cărora le ia și bucățica de la gură! Dacă au atâta bănet, ce-au cătat în țara mea săracă?! Cine poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce urmează! Nu vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să te sfâșii!?! De ce?! Trebuie, unchiule! spune Maria rece, severă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre cetate. Ștefan intră primul și tropotul galopului răpăi ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ritmat pe blănile podului. O duhoare de hoit îl izbi în față și ridică ochii de unde venea putoarea. Alături cu poarta, pe ziduri, legate de metereze, atârnau funii în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas. Ia! Ia mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele și de eroi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de oameni; fiecare om ne e scump! Aveți grijă!... Tăutule! Peana și calamara! Să izvodim carte măriților crai... și face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie! "Prea luminați domni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și aprins feștila! strigă Mihail. Ștefan se aprinde, cu patimă, văzând, trăind tot ce povestește, tot ce poruncește: Capcanele îi vor aștepta gata țepuite! Prăvălim peste ei pădurile înținate în coajă! Desfundăm drumurile! Rupem podurile! Secăm apele! Spurcăm fântânile cu hoituri! Pârjolim grânele, fânețele! Le săgetăm dobitoacele de povară cu săgeți otrăvite cu venin de năpârcă, cu zeamă de cucută, să rămână în drum cu bombardele ce sparg "Catapeteasma Ceriului"! Împroșcăm, săgetăm cu șomoioage de foc pânzele corăbiilor ce urcă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se numește. Dar era cumplită și fără iertare. Bolnavii erau aruncați departe, dincolo de zidurile orașului și nici măcar rudele nu mai cutezau să se apropie de ei. Mureau acolo ca niște sălbăticiuni, și gunoieri plătiți Împărătește pentru această treabă ingrată Încărcau hoiturile Învinețite În căruțe și le Îngropau Într-un loc pustiu, al cărui nume stârnea fiori. Când fața frumoasă a lui Hermann se acoperi de buboaiele acelea hidoase, Simeon Îl ascunse Într-o chilie din fundul curții. Nimeni nu știu că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]