225 matches
-
am ridicat și am pornit către case, cu gând să trec prin fața frumoasei Siloa, dar era prea târziu - oamenii ceilalți știau să facă sunete și deja o Îmbiau pe Siloa, căci spaima le trecuse iute. Plescăiau Încet, fluierau alene și horcăiau galeș iar ea, ce să facă, până la urmă o să se ducă cu unul dintre ei, În timp ce Krog nu putea decât să treacă prin fața ei, fără să facă zgomot. Of, of, Krog ar mai fi putut să tropăie precum Faa, bourul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz! - se auzi un glas de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer. Am scos același șuierat pe care-l scoate burta unui mamut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mari decât țeasta unui om și cu o coajă prea groasă. Am dat să mușcăm din ele, dar coaja era cumplit de tare și de amară. Femeia pufni În râs când ne văzu cum ne chinuim și ieși din casă, horcăind și fluierând Împreună cu suratele ei. Le auzeam vorbele din minte și mi-am dat seama că râdeau de noi. Una dintre ele veni În casă, luă unul dintre acele fructe și Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am zis, răsuflând ușurat. - Nu sunt de partea nimănui. Eu doar aștept. 8. În ce mă privește, n-am mai așteptat nici măcar apusul soarelui. Pe la prânz, nori cenușii și groși se adunară peste sat din toate părțile. Femeile Începură să horcăie și să clefăie unele cu altele, să dea din mâini ca apucatele și să se certe. Câteva se duseră la Vinas care ieși deîndată din casă și se repezi la apa care curgea mereu. - O să se umfle, dar n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne Îndepărtăm prea mult de apa care curge. Când și când, unul din noi cobora spre apă, căutând urme de-ale vrăjmașilor, dar până la miezul zilei n-am dat de ei. Se făcuse de prânz când le-am auzit glasurile. Horcăiau și se scremeau așa cum se Întâmplă mereu când sunt mulți oameni și femei laolaltă. Câțiva umblau după urme prin pădure, dar atât din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ai văzut cum primăvara și toamna, apa ne ia toate potecile vechi, de nu mai știi pe unde să ajungi la locurile de vânătoare de pe munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept. Începu să horcăie de furie, amestecând cuvintele din minte cu vorbe azvârlite pe gură, precum scuipatul. Când ai mai pomenit tu să te duci la vânătoare pe poteci bătute? De când am apucat eu, oamenii mergeau să ia urma vânatului prin râpe, zloată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
burtă, o mângâie ușor, se uită la sfârcurile ei, apoi o puse să-și arate dinții. După o vreme, baba boscorodi ceva, dădu din cap și o duse pe Runa În fundul peșterii. Nu trecu mult și se Întoarseră, iar baba horcăi zgomotos spre Vindecător. Am Înțeles că Runa nu mai avea mult, dar că nu avea să nască În noaptea aceea. Pfuuh, dar Siloa? Dacă bărbatul ăla o Împuiase În ziua În care plecasem, trebuie că Siloa născuse deja. Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care Îl cauți? 23. - Nu știu. Nu văzut la el niciodată. - Hai să-i luăm, spuse prima voce. Au și copil. - Nu avut copil când fost În satul meu. - Și ce. Oricum, Îi luăm de aici. Cel cu picioarele negre horcăi și se scremu de câteva ori, iar noii veniți se căzniră să ne ridice. Pe Unu Îl scoaseră primul din casa din piei Înjghebată În grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
decât tufe. Erau tineri și vânjoși cu toții și se bucurau nevoie mare că ne Însoțeau. Când au zărit primul foc făcut de mâna lui Enkim, Începură să bată din palme și se veseliră strașnic, iar carnea friptă Îi făcu să horcăie și să râgâie neîncetat vreme de o seară Întreagă. Tot flecăreau cu vorba aceea ciudată a lor - plescăituri și păcănituri, sorbecăieli și scuipături. Nu trecu mult și ne Învățară și pe noi câteva cuvinte de-ale lor, iar Unu fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chemat de unul dintre ai săi. Se adunaseră mai mulți Vindecători de-ai lor În jurul lui Vishu și se tot certau. După o vreme, Vishu se ghemui și se apucă să scrijelească semne pe nisip, iar ei le priviră, care horcăind, care mormăind supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase Logon de pază? Am reușit să-l mușc până la sânge pe cel ce mă strivea. Îmi dădu drumul și se trase Îndărăt, horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă uriașii erau prea mulți. - Krog! răcni Nunatuk și se repezi, ca vai de ea, În Învălmășeală. Unul dintre netrebnicii ăia o izbi În țâțe și-o azvârli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În vintre, acolo unde se unește coapsa cu burta. Blondul horcăi, dar era atât de voinic, Încât se dădu Înapoi, cu bâta ridicată deasupra capului. Un șuvoi de sânge prinse a-i țâșni, Întrerupt, de la rădăcina coapsei, În același fel În care laptele vieții țâșnește din om la Împreunare. - Sunt, Eklu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tată din cer, strigă el, Încercând să-și scoată săgeata din trup cu mâna sănătoasă. I-am smuls sulița din mână și m-am repezit În vâltoare. În trecere, l-am izbit cu genunchiul În gură, fărâmându-i dinții. Încă horcăia când, un pietroi colțuros mă plesni În frunte, iar sângele prinse a-mi curge În valuri, acoperindu-mi ochii. M-am trezit că merg buimac, Într-o parte. M-am șters pe față, dar sângele tot Îmi năpădea ochii, Împiedicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ar fi pândit ca să ne sperie. - Măi Krog, măi, Începu Barra. Sigur vrei să ne oprim? Ai văzut că, până la urmă, oamenii ăștia tot nu vorbesc Într-o singură limbă... - Bine măcar că vorbesc. Când am plecat la drum, mai mult horcăiau. - Păi, și-acum ce crezi că fac, dacă nu vorbesc aceeași limbă? Tot nu se Înțeleg. Fiecare neam, pe limba lui... - Ei, și? O să fie așa: fiecare neam se va naște Într-o limbă, și nu pe un tărâm. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fură scurtate de gât la conclavul cu pricina. La început participă și Bunicul la bucuria generală, însă puțin după aceea căzu într-un soi de apatie și de aici într-un somn profund, cu gura deschisă. Până se sfârși sinodul, horcăia din greu și nu mai răspundea la nici o chemare. Am renunțat la un fotbal cu vechii amici, ca să dau o fugă până la Ulrich. Înconjurat de mâțe, muribundul urla: răzbunați-vă pe părinții voștri! Pe curva de măta și pe escrocu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ți privești ceasul. Mai sunt două ore până când, pe la intersecția din centrul satului va trece autobuzul de dimineață. Te Învârtești o vreme prin cameră, privești pozele Învechite de pe pereți, aprinzi lumina și le examinezi mai de aproape. Bătrânul continuă să horcăie. Răsfoiești câteva cărți de știință popularizată pe care el le va fi cumpărat cam pe vremea În care, undeva În țara asta, dar desigur nu În acest sat (deocamdată asta e clar pentru tine), tu abia te nășteai. Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
părea vesel și mi-a spus că vom merge, vara, împreună la coasă, pe Seaca. "Da, tată," m-am grăbit să-l încurajez. Dar, pe la prânz, starea lui s-a înrăutățit brusc. Și-a pierdut cunoștința și a început să horcăie. A fost primul om pe care l-am văzut murind. Am dus sicriul cu sania, la căderea nopții. La intrarea în curte, mama aștepta fără să zică nimic. Imediat după înmormîntare, am plecat. Marele viscol care a urmat a ținut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci ale lor... Revăzu mașinile de război pe care vitellienii le aduseseră la marginea drumului, bolovanii zburând prin aer, negri pe cerul înstelat. Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe autostradă făcuți afiș Însîngerat, așa că mă voi repeta. Dar baba tre’ să fie bunica lui Newman, deoarece, În casa iritant de mizeră a văduvei, să-i spunem casa unde se moare, după ce tot felul de chiriași Își dau duhul horcăind senin, apare și-o baborniță ce nu posedă nici o singură replică, În schimb are o proteză ce-o protejează probabil de restul lumii la care privește amețitor de tîmp, că n-are pensie, prin niște ochelari cu lentile cu aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nor acoperă brusc lumina soarelui și o parte din jur se umbrește; În penumbra aceasta, am avut timp să-l dobor, luptând Însă loial: din față. Când mi-am recăpătat o parte din control, am observat un corp inform, care horcăia sub pumnul meu Însângerat ce se ridica și izbea, se ridica și izbea mecanic. N-am realizat imediat că acel pumn Îmi aparținea și că lovea o formă desfigurată, fața lui G., decât când acesta a strigat: „Luați-l de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-mi propulsez cariera. Prima mea reacție a fost, firește, să pun mâna pe Abby și s-o supun la o moarte În urma unor torturi imaginative, dar era greu să mă gândesc la represalii, pentru că aveam dificultăți de respirație. Am horcăit destul de dramatic câteva clipe. Într-un fel ciudat, apreciam cunoașterea de sine a lui Abby: dacă și-ar fi atribuit toate chestiile astea ei Înseși și nu mie, i-aș fi salutat onestitatea. Dar această realizare dură puțin și dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
profilau din când În când pe cerul Încă spuzit de stele. Calmul era absolut; chiar și briza aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu mintea limpede. Cu memoria și intențiile senine. Nu-i era teamă, nu avea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să văd dacă ea a schimbat cu ceva tăcutul mister din ființa umană. Mi-e frică să nu mor degeaba, și, în orice caz, dacă acest lucru se va întâmpla, aș vrea să nu mor urât, aș vrea să nu horcăie nimic înlăuntrul meu, ci să suspine. Pentru acest suspin mai cred în teatru. "Confesiune" înregistrată de Ileana Popovici 1990 Nesiguranța este acea forță care ne obligă să încercăm Stimate Alexa Visarion, ne întâlnim exact când se împlinesc trei luni de la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cealaltă scrijeli rănind undeva un plop singuratic. Lângă doi ochi triști, un copac rostește-n gând o rugăciune. Se sprijină dezmembrat pe furia ierbii. Un vânt de la miazăzi își mână hoardele ce foșnesc amenințătoare. Caii lor înspumați cenușii se aud horcăind de dincolo de zările risipite-n întuneric. Din copitele lor scânteietoare se aruncă piatră, molimă și moarte. În ei fierbe furia lumii. Paznicul nopții se retrăsese sub o pânză de păianjen. Legat la cele două capete scormonea ca un cerșetor prin
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]