333 matches
-
le și răsuceam între degete pe lacul mesei din sufragerie, privind cum rămân apoi aproape fixe în rotație, baleind imperceptibil în lături, un timp amuzant de lung. Roata cea mare, pe când se rotea măreț ca o galaxie, scotea și un huruit melodios, pe când cele iniei, gravitând în jurul ei, erau tăcute, dar mult mai sclipitoare. Până la urmă însă, se ciocneau unele de altele, se destabilizau și se prăbușeau pe o parte, unele mai repede, altele mai târziu, dar acolo se ajungea inevitabil
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Lucru care se întîmplă, de fapt, în aceste triste zile, când, în lipsa unor elementare criterii de disociere a liniilor și a punctelor de catastrofă ale valorii (datorită dispariției arbitrilor care sânt criticii), nu auzim, venind dinspre lumea noastră literară, decât huruitul greu al regilor, reginelor, valeților și așilor de o zi care se prăbușesc într-o derizorie apocalipsă. Intre prea-prea si foarte-foarte Am citit de curând un text ciudat, semnificativ în privința a ceea ce se petrece în lumea literară românească. Mă refer
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un moment foarte scurt. Ne aflam deja la capătul aleii și ne apropiam de luminile străzii Hanovra. Pe lîngă noi a trecut un camion, iar pasiunea mea subită, oricît de puternică a fost, s-a evaporat ca fumul la auzul huruitului ca de tunet al acestuia. Nu se Întîmplase nimic. Și nu avea să se Întîmple nimic, dat fiind că, În acel moment, ne aflam la doar cîțiva metri și cîteva minute de punctul de cotitură unde aveam să rămîn proptit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de afară, bucățele și fărîmițe de mîncare amestecate cu măruntaie și resturi ale vieții de șobolan - un ambalaj uleios, o fîșie unsuroasă de coajă de costiță, coji de alune, blat crocant de pizza. Bărbații se opriseră din lucru din cauza ploii, huruitul mașinilor Încetase și el, iar acum nu se mai auzea decît mugetul ploii. Mă simțeam agitat și deprimat și mi-am petrecut toată dimineața plimbîndu-mă tîrșîit prin prăvălie, Încoace și-ncolo, Încoace și-ncolo. Ploaia nu s-a potolit ; la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ca să car volumul În spatele boilerului și să-l bag În ce mai rămăsese din vechiul nostru adăpost din colț, cîteva mormane de confetti murdare, aproape fără nici un miros. Odată campat acolo, sunetele lumii abia dacă mai ajungeau pînă la mine. Huruitul camioanelor s-a preschimbat În vînt. Bubuiturile pereților ce se prăbușeau au devenit brizanți ce băteau peste stîncile negre. Iar sirenele și claxoanele mașinilor s-au tranformat În strigăte triste de pescăruși. Era timpul să plec. Jerry zicea mereu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
la fel atârnă, temătoare, sufletele oamenilor, între tempo- ralitate și veșnicie!... Precum în Cer așa și pe pământ... Unde, oare, am citit asta, unde?!... se întrebă el. În zare zvâcni prima fluturare de lumină, urmată după o vreme, de un huruit greu, îndepărtat, care se stinse încet în tăcere. - Vine furtuna!... murmură Iorgu. Deodată, ca un șarpe de foc se zvârcoli în nori, și un tunet zgudui tot cuprinsul. În miezul tunetului el desluși o liniște tainică... Toate amintirile și durerile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
un iz cafeniu. Departe, în sala de discotecă, începuseră să încerce microfoanele " Alo. Alo. Se-aude? Pîf! Pîf! Unu. Unu. Unu, doi, trei, patru. Se-aude?" După câteva clipe, brusc, o muzică luată de la mijloc își rostogoli pentru scurtă vreme huruitul, ca să se curme la fel de brusc. Pe culoare se auzeau tot mai des voci și râsete. Asta i-a făcut și pe cei care mai rămăseseră în dormitor să se schimbe și să plece cu toții către zonele mai fierbinți ale taberei
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în stare să spun nici cine sânt darmite unde mă aflu. Apoi m-au târât pe niște coridoare sucite și răsucite, am coborât trepte mirosind a piatră udă și a hoit de pisică. Pe deasupra, din când în când, se auzea huruitul câte unui tramvai. Mi-au scos cârpa de la ochi într-o pivniță luminată slab de câteva lumânări, unde erau așezate în chip de mese, sub bolta arcuită, câteva butoaie de sardele, iar ca scaune lăzi mai mici sau rondele groase
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
noi, ci o luase de la capăt cu cavalerii Mesei Rotunde. De multe ori se oprea, incapabil minute întregi să-și amintească vreun cuvânt. Atunci își ațintea privirile goale pe zidul orb al blocului, iar în tăcerea penibilă se auzea doar huruitul mașinilor care descărcau grâu în curtea morii. Cred însă că doar eu și cu Luci simțeam cu adevărat că se petrece ceva. Iar apoi, în fiecare după-amiază, în patul meu de tortură, priveam norii încremeniți și scânteietori și mă gândeam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
al naibii de bine făcută, dintr-a șaptea, îmbrăcată doar într-un colant de balerină. Alături de ea făcea giumbușlucuri Patrocle, un băiat mai mic metamorfozat în câine. Scena era plină de copii-fluturi, copii-flori și altele de soiul ăsta. Difuzoarele vechi emiteau un huruit continuu care la origine trebuie să fi fost niște dulci cântecele pentru copii. Cred că am fost primul care a văzut-o pe Lili. Era îmbrăcată simplu, cu o bluză albă foarte decoltată, fără mâneci, și o fustă neagră mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spate cu genunchii în sus, apoi am revenit cu fața înainte, drept în spinarea cu caftan vătuit a birjarului. Din față, venea vertiginos strada întreagă, ace de zăpadă ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi, după care, un alt strigăt, plin de o bucurie răutăcioasă - „aliint-oo“; fulgerul negru al săniilor care veneau din față și așteptarea chinuitoare ca hulubele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat, și caii alergau fără greutate. Moșia se afla la vreo cincisprezece kilometri depărtare de Ciulnița, în direcția Dunării, departe de linia ferată, fiind cam la jumătatea distanței dintre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și cu suliți cu smoc de păr în mână, Felix nu s-ar fi mirat deloc. Aci punea acum tot ce nu încăpea în istoria lui oficială, tratând despre romani și greci, barbarimea cu nume bizare, sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
frig, până la Băneasa. Vibra de amărăciunea de a fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe o bancă încărcată de zăpadă, și n-auzi nici huruitul unei trăsuri, nici scârțâitul unor pași. Îl deșteptă din toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se sinucise, și numele lui apăru în gazetă cu simplul calificativ de proprietar, moș Costache stătu câteva zile închis în casă, cu teroarea că toată lumea îl va arăta cu degetul. Acum Costache tresărea la orice scârțâitură a porții, la orice huruit de trăsură, ca și când scrisoarea trebuia să aibă o urmare teribilă numaidecât. O singură clipă nu trecu prin capul lui întrebarea asupra provenienței anonimei și nici vreo cât de mică bănuială asupra adevăratului autor. Scrisoarea în sine era o realitate care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără rost, Felix nu le luă în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-adevăr, i-ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apăru deodată în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în toate părțile, uitând să arunce ochii în sus, apoi se întoarse, călcând în vârful picioarelor chiar pe pământ, ca un hoț. Se auziră din nou huruituri și scârțâituri ca de lungi cuie trase greu cu un clește. Felix se decise să plece în oraș. Tot trebuia să mănânce undeva, de vreme ce Marina nu era acasă. Se dădu jos pe scară fără să fie auzit. În sufragerie însă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi strică tabietul cu aperitivul la bodega Mircea. La 11 și jumătate a sunat la ușă. Soneria nu s-a auzit, pentru că de ore întregi treceau coloane de artilerie. Geamurile zăngăneau de tropotul cailor pe pavajul abia terminat și de huruitul chesoanelor. Victor însă nu a riscat a nu fi observat, cadența cizmelor soldățești scosese la geamuri tot personalul feminin al casei. El a fost cu ideea să le împărțim soldaților apă, idee inspirată, pe care o vom aplica și de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
urmă echipa de investigație a locotenentului Smith a găsit un martor: un vînzător de ziare a văzut un Merc purpuriu, coupé, din ’48-’50, parcat vizavi de Nite Owl noaptea trecută, pe la orele 3. Camera se umplu de zgomote: un huruit puternic. Green făcu semn că vrea liniște. — E din ce În ce mai bine, așa că fiți atenți aici. Nu avem nici un Mercury mov din ’48-’50 pe lista neagră, așa că e puțin probabil să avem de-a face cu o mașină furată. Iar colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scrii pentru mine. Pentru Penélope. Julián Încuviință, dîndu-și seama abia atunci cît de dor avea să-i fie de prietenul său. — Și păstrează-ți visele, spuse Miquel. Niciodată nu se știe cînd au să-ți lipsească. — Întotdeauna, murmură Julián, Însă huruitul trenului Îi răpise cuvintele. — Penélope mi-a povestit ce s-a Întîmplat În noaptea cînd doamna i-a surprins În dormitorul meu. A doua zi, stăpîna m-a chemat și m-a Întrebat ce știam despre Julián. I-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Însîngerați desprinzîndu-se din bușteni și, Înfruntînd Întunericul, m-am temut că văd ridicîndu-se, la doar cîțiva pași, figura acelui Crist care-mi ieșea În Întîmpinare arborînd un zîmbet lupesc. La atingerea lumînării, boilerul se aprinse cu o scăpărare și un huruit metalic. Am Închis capacul și m-am retras cîțiva pași, din ce În ce mai nesigur de ceea ce urmăream. Boilerul părea să tragă destul de anevoios și m-am hotărît să mă Întorc la parter, ca să verific dacă acțiunea mea avea vreo consecință practică. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să recitesc biletul cînd cineva bătu În ușa toaletei. — Se poate? Întrebă un glas necunoscut. Un fier roșu Îmi străbătu inima. Neștiind ce altceva să fac, am mototolit hîrtia și am Înghițit-o. Am tras apa și am profitat de huruitul țevilor și al cuvei ca să dau pe gît cocoloașa de hîrtie. Mirosea a ceară și a bomboane Sugus. CÎnd am deschis ușa, m-am pomenit cu zîmbetul reptilian al agentului de poliție care, cu cîteva secunde În urmă, așteptase postat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
intimității, dacă-ți mai aduci aminte din tinerețe. Paterculus îi soarbe extaziat cuvintele. Flaminul încearcă dis perat să o calmeze: — Lasă, dragă, lasă... Se întoarce rugător spre Augustus: — Soția lui Ovidius este o femeie virtuoasă... Se oprește la auzul unui huruit greoi. Un car pe patru roți, somptuos împodobit cu fildeș, s-a oprit la mică distanță de grila jul de fier ce protejează incinta sacră. Cei doi cai înhămați la jugul prins de oiște sforăie zgomotos pe nări. Ca prin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
arătau fantomatic - și-ți dădeau sentimentul de pămînt sterp, de loc bombardat, unde clădirile fuseseră complet distruse. Dacă străzile din jurul zonei Ludgate Circus erau liniștite, aici păreau total părăsite. Din cînd În cînd, Însă, se auzea jos, sub troturarele sparte, huruitul metroului; de parcă turme Întregi de vietăți nemulțumite se aruncau prin canalele orașului - așa cum, Într-un fel, erau și ele, se gîndea Helen. Strînse brațul Juliei mai tare. Întotdeauna trăiai starea asta deconcertantă cînd, În timpul camuflajului, părăseai locurile pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de lumină i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar câțiva pași înapoi, rămase cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domni o tăcere ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]