321 matches
-
domnișoarei T. de a se pensiona. Pot în sfârșit să-ți descriu fabrica. Azi după-amiază, simțindu-mă satisfăcut după ce am terminat crucea (Da! Este gata și dă biroului dimensiunea spirituală de care avea nevoie), m-am dus să vizitez zumzetul, huruitul și șuieratul fabricii. Scena care mi-a întâmpinat privirea a fost în același timp captivantă și respingătoare. La Levy Pants, tipul originar de fabrică primitivă a fost conservat pentru posteritate. Dacă s-ar putea ca Institutul Smithsonian, această ladă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
franceză? întrebă Stan. Alte focuri de armă. — Le soleil c’est beau. Bang! Le soleil c’est beau. Bang! Le soleil c’est beau. Bang! — Gerard ... — Les femmes au volant c’est la lâcheté personifié, spuse pasărea și scoase un huruit. Pourquoi elle ne dépasse pas? . . . Oh, ouì, merde, des travaux. Șoferița coti, în sfârșit, în dreapta, dar luă curba atât de încet, încât Stan fu nevoit să frâneze puțin, când trecu pe lângă ea. — Il ne faut jamais freiner . . . Comme disait le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
care le spun să stea sub un copac sau să sară de pe o rîpă sau să aducă un coș mare de ouă la Blockbuster și să arunce În clipuri și glasurile Domnului se aud peste tot tare și clar sub huruitul benzii telexurilor și toate aceste miracole și toți acești zei grăitori formează misterele lăsate fără de casă de Arhitectura vitezei și a mișcării pururea Înainte, tot Înainte! Își aruncă brațele În aer ca și cum ar vrea să arunce cu praf vrăjit asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
baie, ascultînd ritmul continuu al ploii, savurînd dulceața singurătății sale. Trebuie să fi ațipit, pentru că se trezește cu o tresărire În timp ce detectorul de fum din tavan chițăie și aspersoarele Încep să scuipe apă. Aude muțimea țipînd jos, În stradă și huruitul elicopterelor În aer. Sare din cadă, Își trage pantalonii și cămașa, și o ia la fugă pe scară În picioarele goale. Holul arată ca un spital de campanie: pe podea zac oameni tăiați și loviți, medicii fug Încolo și Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cafeneaua de alături, îmbrăcat în vestă albă, ștergea energic geamurile. Gaston se întreba unde a dispărut Endō și ce planuri avea. Un tren de pe linia Kōkasen, plin de pasageri, trecu pe lângă ei. Chiar și după ce a trecut, mai răsuna încă huruitul roților pe șine. Vreo douăzeci de metri mai încolo, un gard împrejmuia o zonă de construcții și se auzeau zgomote și dinspre partea aceea. Când s-a uitat prin crăpătura din gard, Gaston a văzut scânteile albe ale aparatului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
oprit respirația, probabil că și Feri s-a căcat pe el de frică, fiindcă nici măcar nu mai înjura, stătea doar acolo, lângă mine, în beznăraie. Să fi trecut așa vreun minut, apoi, de departe, de după ziduri, s-a pornit un huruit puternic, la început se auzea ca o bolboroseală surdă, vibra până și podeaua, apoi sunetul a devenit tot mai ascuțit, părând tot mai îndepărtat, semănând în cele din urmă cu sunetul unui fluier, și atunci s-a auzit un pocnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Se răcorea din ce În ce, iar mirosul acela nu mai contenea, deși intrarăm Într-o pădure cu copaci ce semănau cu brazii, numai că erau mai largi, mai calzi și aveau ace mai moi. Pe urmă, am auzit un huruit - se Înălța și cobora, era mai tare și apoi se stingea, precum suflul din pieptul unui om ce trage să moară. - Te pomenești că vine ploaia, am zis. - Hai, făcu Runa. Nu e ploaia. Enkim se proptise În coate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede de piatră. Un val de răcoare ne izbi chipurile și, din adâncul pământului se auzi huruitul unei ape care curgea. - Apa asta are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-am găsit, râse el. Am coborât burțile de piele În hău și le-am scos doldora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
PĂLĂRIE: Absolut tot. BĂRBATUL CU BASTON: Incredibil. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: Am zis incredibil. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Așa e. BĂRBATUL CU BASTON: Își bate joc de noi. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Așa e. (Pauză. Un huruit metalic străbate din adâncul fântânii.) BĂRBATUL CU BASTON: Vezi să nu-ți cadă ceva-n cap. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage-acum! BĂRBATUL CU BASTON: Să trag? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Trage! (BĂRBATUL CU BASTON trage de funie secunde în șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mă ridic repede și îl arunc în bucătărie, la gunoi. Mă așez din nou pe fotoliu, cu ochii la ceașca goală, pe fundul căreia se mai zărește un cerc întunecat. Aș putea aștepta ca filtrul de cafea să-și termine huruitul vag din bucătărie și să-mi torn altă ceașcă. Sunt sigur că următoarea cafea va fi mai bună decât prima. Trebuie doar să ai răbdare. În definitiv, e normal să fie așa. Dar eu n-am dormit toată noaptea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
concentram. Poate mi se păruse, așa cum se întâmpla de cele mai multe ori, când confundam cauciucurile foșnind pe șosea cu sunetul făcut de propria mea respirație. Dar câteodată se întâmpla ca foșnetul să crească, și atunci se desfăcea în sunete mai mici: huruitul unui motor, schimbarea unei viteze, scrâșnetul unor frâne. Prin frunzele vișinului se distingea o pată vioaie, care se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
singura sursă de lumină. M-am ghemuit lângă scară și am așteptat ca ochii să mi se obișnuiască. Eram încordat și simțeam picurii de sudoare alunecându-mi pe tot obrazul, atingându-mi buzele, vârful limbii. Spațiul părea bine aerisit, iar huruitul discret care se auzea provenea probabil de la un aparat de aer condiționat. Plutea un mirosuri subțire, de parfum de femeie și de ceva neprecizat, oricum nu mai întâlnisem în casa bunică-mii o astfel de combinație; am înghețat. După două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
auzi în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Papagalii de abia de se mai auzeau, ca un zvon îndepărtat; briza, foarte blândă, aducea un parfum verde-închis, de selvă virgină, dar nici un singur zgomot, nici o voce omenească, nici un huruit de mașină, nici cântece, nici râsete... Nimic. Lumea era învăluită în liniște și în tăcere. Într-o tăcere deplină. Și asta era ceea ce-și dorise dintotdeauna... O lume calmă și împăcată cu sine însăși, o lume în care nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu încerca niciodată să-și impună punctul de vedere. Fiecare făcea apoi ce avea chef și nimănui nu-i trecea prin minte să comenteze decizia vecinului său. La început, a fost ca un bâzâit de țânțar. Apoi, îi aminti de huruitul înăbușit al unui avion zburând jos, dar, încetul cu încetul, sunetul ca un „puf-puf“ devenea din ce în ce mai monoton, mai tare, mai clar. Își ridică privirea. La vărsarea râușorului, stârci și papagali se înălțau în zbor, speriați de zarva ciudată ce cotropea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
conștient că se află la trei mii de metri altitudine grație dibăciei omenești și a progreselor tehnicii. Observă cu atenție rabla de avion, îi socoti vârsta și ajunse la concluzia că ar trebui să-i aducă mulțumiri și lui Dumnezeu. Huruitul își schimbă ritmul, botul i se ridică puțin și în față începură să apară siluetele albe ale Muntelui Luminos și ale Vulcanului Liniștit, atingând amândoi șase mii de metri altitudine. Trecătoarea șerpuia între cele două culmi, deschizându-și drum printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vânturi ale primei secete, pământul va zbura prin aer, va deveni praf și marea catastrofă din Orientul Mijlociu, din anii treizeci, se va repeta în emisfera sudică. Dar ce îi interesa pe ei ce se va întâmpla peste zece ani...? Ultimul huruit al camionului se pierdu în sfârșit în depărtare; fumul mașinilor se împrăștiase în aer, iar selva rămase moartă, pentru că locuitorii ei - cei care cântau în copaci și se ciondăneau pe ramuri - fugiseră din apropierea omului și a râvnei sale distrugătoare. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
furios al claxonului și trosniturile flăcărilor ce se aprinseseră în trunchiurile învecinate. — Lasă-l pe ăla...! strigă el. Lasă-l, că o să te omoare... Dar Kano părea lovit de furia distrugerii și începu să stropească cu benzină ultima lui victimă. Huruitul motorului căpătă intensitate și se puteau auzi deja strigătele mânioase ale oamenilor. Gloanțele deveniră o ploaie în jurul indianului yubani, care aruncă deodată bidonul în aer și alergă în urma lui. Se făcură nevăzuți în desișul pădurii. — Mare războinic...! Mare războinic, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
eu aș vrea să opresc această șosea. Să o împiedic să mai înainteze fie și un metru... A sosit odată cu zorile. Mai întâi, a fost un zumzet îndepărtat, ca de țânțar care luptă să se strecoare sub cearșaf. Apoi, un huruit inconfundabil care creștea în intensitate pe măsură ce se apropia și, în sfârșit, un vacarm uitat, care a răzvrătit papagalii, a speriat stârcii, le-a făcut pe maimuțe să țipe de frică și pe toți patru să sară din hamacuri. Alergară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la fel atârnă, temătoare, sufletele oamenilor, între tempo- ralitate și veșnicie!... Precum în Cer așa și pe pământ... Unde, oare, am citit asta, unde?!... se întrebă el. În zare zvâcni prima fluturare de lumină, urmată după o vreme, de un huruit greu, îndepărtat, care se stinse încet în tăcere. - Vine furtuna!... murmură Iorgu. Deodată, ca un șarpe de foc se zvârcoli în nori, și un tunet zgudui tot cuprinsul. În miezul tunetului el desluși o liniște tainică... Toate amintirile și durerile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
când era de sapă prin grădina de legume sau la vie. Au plecat cu toții la cules de porumb, în remorca atașată de tractor. Vremea frumoasă de afară te scotea din casă, la muncă, astfel că, pe ulițele satului se auzeau huruiturile roților de la căruțe, semn că mai toată lumea profită de vreme, să meargă la câmp, la cules. Ajunși la fața locului s-au împărțit pe rânduri, fiecăruia revenindu-i câte două rânduri. Petre culegea pe rândurile de la o margine, alături de el
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat, și caii alergau fără greutate. Moșia se afla la vreo cincisprezece kilometri depărtare de Ciulnița, în direcția Dunării, departe de linia ferată, fiind cam la jumătatea distanței dintre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și cu suliți cu smoc de păr în mână, Felix nu s-ar fi mirat deloc. Aci punea acum tot ce nu încăpea în istoria lui oficială, tratând despre romani și greci, barbarimea cu nume bizare, sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
frig, până la Băneasa. Vibra de amărăciunea de a fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe o bancă încărcată de zăpadă, și n-auzi nici huruitul unei trăsuri, nici scârțâitul unor pași. Îl deșteptă din toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se sinucise, și numele lui apăru în gazetă cu simplul calificativ de proprietar, moș Costache stătu câteva zile închis în casă, cu teroarea că toată lumea îl va arăta cu degetul. Acum Costache tresărea la orice scârțâitură a porții, la orice huruit de trăsură, ca și când scrisoarea trebuia să aibă o urmare teribilă numaidecât. O singură clipă nu trecu prin capul lui întrebarea asupra provenienței anonimei și nici vreo cât de mică bănuială asupra adevăratului autor. Scrisoarea în sine era o realitate care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără rost, Felix nu le luă în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-adevăr, i-ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]