481 matches
-
cum ar zice franțuzul”, dedicată în semn de prietenie și admirație lui Valjan. Din lămurirea preliminară reiese că nodul dramatic i-a fost sugerat de o schiță a tatălui său din Legende române (o indicație de regie situează acțiunea în iatacul boierului Costache, prefect de poliție pe vremea Regulamentului Organic), iar ideea de a publica piesa vine să compenseze faptul că, prezentată Comitetului de lectură al Teatrului Național din București, ea a rămas uitată pe un raft al bibliotecii Teatrului. Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290373_a_291702]
-
îndelung, din partea dreaptă. Imaginea este impresionantă, căpătând proporțiile hiperbolice ale unui fenomen cosmic: "Lui îi trimise un vultur, pe cel mai de seamă-ntre paseri,/ Întunecat vânător, cel căruia-i spun și "zăganul"./ Cât de înalt e canatul la ușa iatacului falnic/ Al unui om înstărit, bine-nchis ei fiindu-i zăvorul,/ Tot pe atâta de largi îi erau a lui aripi: se-arată/ Drept avântat înspre dreapta cetate iar ei, cum văzură,/ Se bucurară, iar sufletu-n ei parcă se
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
da o expresie definită înclinației sale pentru poezie, dar limba lui, fără asperități, limpede, atinge, pe alocuri, sonoritățile de „liră de argint”, întrevăzute mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii. G. Călinescu îi dedică un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri și nemișcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon și sălbăticia de la moșie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289667_a_290996]
-
Curcanul) Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului. Exemplu: "Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gând răzleț Cu trup- nalt, cu părul creț Cu pas ușor.” (G. Coșbuc- Nunta Zamfirei ) Eufemismul constă în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare prin înlocuirea ei cu alta. Exemplu
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
curg", adică în răstimpul limitat al curgerii lumii. Abia amurgul - declinul luminii - face să apară pe ecranul evacuat peisajul lăuntric al unei noi imagini, cufundată însă în inaparentul perspectivei diurne. Din nou, ceea ce scapă privirii exterioare se dă vederii interioare, iatacul lăuntric, a cărui imagine e pusă în abis, închisă în adâncul viziunii. Și atunci tot ceea ce se reflectă în sticla paharului nu mai e lumea a cărei lumină trece prin fereastră pentru a se opri în oglinda care îi întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
A oglinzii ce aprinde "lumină-n inimă", în care "se întretaie/ Pe ger de ape aripe de rai" și unde zboară "foc alb prin înstelatele domnii" (Heruvim)14. Totodată, un interval al răsucirii, al răsturnării perspectivei, căci în "apele oglinzii", iatacul apare altul, "invers și clar" (Oglindiri)15. Perspectivă ce absoarbe totul în adâncul luminos, dar nu pentru a-l face să dispară în neantul neființei, ci pentru a-l deschide în cuprinsul lărgit al noii naturi. Dacă "m-aplec pe
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
contrafăcut la minte și la suflet; capabil de toate lașitățile, lepădările, târguielile și tra fi cările cu conștiința lui, de va fi avut o, ba chiar și cu nevasta și mama copiilor lui, pe care am văzut-o de la fereastra iatacului lor, locul de adunare a cercului nostru, ieșind pe poartă anturată de ofițeri nemți, unguri și turci, cu care cocheta În costumul ei de amazoană, tolerată și Îndemnată de Mihai Berceanu, peze venghiul ei de soț și reformator moral al
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Sixt al IV-lea către "Illustrisimul Stephano Voyvoda Moldaviae" după izbânda de la Podul Înalt 10 ianuarie 1475 3 Maria și Constantinopolul Haricleea, îngână Maria, fără să ridice ochii de pe carte, te rog...(în grecește) O dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un coc greu. Puțin mai încolo, pe o băncuță, o tânără vestală înveșmântată în alb, coborâtă parcă de pe o antică amforă, ciupește corzile unei harfe, cântă în surdină un vechi și nostalgic cântec grecesc. O dimineață friguroasă de februarie, în iatacul Doamnei Maria... Maria ridică ochii, privește în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al ploii... Pe fereastră se strecoară o lumină murdară, tristă, filtrată prin norii grei, de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea sfârșită. Gândurile se țin scai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
altfel, zâmbește Țamblac cu subînțeles. E pielea noastră în joc. "Vin turcii!" repetă el înfricoșătoarea veste, se înclină și iese. Au rămas singuri... Ștefan ia de pe farfurie un fagure de miere. Își linge degetele: Numai lucruri dulci se află în iatacul ista, spune el privind-o pe Maria, care, repede, își ascunde roșeața din obraz printr-un hohot de râs. Ștefane, îți mulțumesc pentru ajutorul ce-l dai lui Alexandru! se avântă Maria cu multă căldură, recunoscătoare. N-aveți de ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cât mai multe! Aprindem peste tot! Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în iatac era lumină, multă lumină de la lumânările arse pe jumătate, răspândite peste tot, ca în Sărbătorile Paștilor. Pe măsuța acoperită cu un ștergar alb, friptura din pulpă de căprioară se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În aer stăruia mirosul acru, înțepător al oțetului cu care mama frecase cu disperare trupușorul gol al puiului, ca să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu știu cine ești. Ceea ce știu este că ești de neam mare, domniță. Cine s-ar fi ostenit altfel să te ucidă Într-un fel atât de ocolit? Dacă erai o femeie de rând, te-ar fi sugrumat Într-un colț de iatac sau te-ar fi aruncat Într-o temniță uitată, de unde nu se iese niciodată, și nimeni n-ar fi Întrebat de ce... Viața prostimii n-are nici un preț, dar tu n-ai de unde să știi asta. Oricum, moartea Domniei Tale trebuia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se grăbesc să îmbrace costumul european. De pretutindeni, în cele două capitale, sosesc croitorese și negustori de mode. Se aduc mobile de la Viena, vechile rădvane sunt înlocuite cu trăsuri elegante, casele se umplu de servitori străini, iar în saloane și iatacuri nu se mai aude decât limba franceză. Mersul înnoirii rămâne totuși grevat de reticențe, un motiv major al acestora fiind situația țărilor române, cu precarul lor echilibru între țarigrad și țar. În ochii bănuitori ai guvernului turcesc, observă medicul englez
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
lucrurile se petrec foarte probabil în ’68), părintele său a fost vizitat de „doi boieri necunoscuți și au stat închiși cu dânsul în salon mai bine de un ceas. Înainte de plecare i-a lăsat nițel singuri și a trecut în iatac la mama, apoi s-a întors ca să ducă pe neașteptații mosafiri până în uliță, la trăsură. Seara am aflat că tata ceruse și învoirea mamei ca să nu primească să fie ministru”. Faptul e dat ca dovadă de caracter. Dar situația nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Bora și un erete. Jderul cel mic nu-i frumos, are nas cam mare și-i plac ochi castanii. călugărul cel nebun Stratonic. Anastasie Panțirul, alvanit venit cu Vodă dela Munteni, a purtat pe Alixăndrel în brațe. Face slujbă la iatacul Domnului. Grigorașcu Jora, al treilea postelnic. Când Bogdan II a fost cu Ștefan-Vodă la Atos, unde acesta a stat la învățătură grecească și slavonească, la Vatopedi. Călugărul iscoadă (Stratonic) face să se afle acestea, când se duce să ia știri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
câmpul muncii, îndreptățea femeia să nădăjduiască apropiata întregire a drepturilor ei, prin câștigarea drepturilor politice. Dar în calea aspirațiilor ei justificate, deodată se ridică bâta fascistă! Ceea ce înseamnă, jos independența economică, jos traiul demn de munca proprie; înapoi în umbra iatacului; smerită în fața altarului, și resemnată... la bucătărie. Lovitura căzută din senin, n-o poți abate. Dar când din practica politicii fasciste știm ce primejdie ne așteaptă și pe noi, sub un astfel de regim, nu putem rămâne nepăsătoare, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
lucrat manual la o mănăstire din sudul țării, canapeaua ,,Biedermeier românesc" acoperită cu o scoarță cu motive naționale (de asemenea, lucrată manual), lada de zestre (de secol XIX), sobița portabilă care se utiliza atât pentru încălzirea cât și pentru iluminarea iatacurilor de odinioară tot atâtea crâmpeie apte să glăsuiască despre acest mare patriot și cărturar român. Mulți vizitatori, în special cei foarte tineri, află abia acum despre talentul de pictor al lui Gheorghe Asachi, admirând tabloul ,,Cap de bărbat" (ulei/carton
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
sunt indiferenți la sex. Dar unii sunt pudici. Cezar Petrescu e inabil în scenele erotice. I.L. Caragiale e un caz de evitare obstinată a scenelor explicite. Tânărul seminarist din Păcat e atras de o necunoscută, dar ceea ce se întâmplă în iatacul misterios se reduce la un șir de exclamații ale autorului. Dacă voia, Caragiale ne-ar fi descris mult mai picant ce s-a petrecut la Hanul lui Mânjoală între vrăjitoare și victima ei, în dormitorul Vetei sau cum petrecea doamna
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
de foc era lesnicios. Chiar în timpul dictaturilor regală și antonesciană, oricine putea dispune de pușcă sau pistol, practic fără restricții. Ce făceau cu ele, se vede din literatură. Sinucigașii literaturii române preferă pentru gestul lor funest singurătatea și intimitatea propriului iatac. Excepție face sinuciderea demonstrativă și eșuată a lui Andrei Pietraru. Chiar în mijlocul naturii, totul se petrece discret. La Radu Petrescu se produce Sinuciderea din Grădina Botanică. Tot într-un parc pustiu se sinucide un necunoscut la Emil Gârleanu. Descoperitorii fură
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
așa cum îi stă bine unui loc fermecat, se dovedește mult mai încăpător pe dinăuntru față de cât ți-ar sugera dimensiunile exterioare ale incintei. Nu-i găsesc pe ai mei, și peregrinările dintr-o cameră în alta, interminabile - refectoriu, capelă, dormitoare, iatacuri de taină, odăi de consiliu, sală de ceremonii, șeminee înalte, bolți împodobite cu blazoanele Ordinului -, îmi dau o senzație de singurătate abisală; este, cu siguranță, una dintre perfidiile castelului, arătată exploratorilor impenitenți. Dacă reziști acestei încercări, ai parte de revelații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o construcție fantastică, în care inserează secvențe din viața reală, învăluite fie în poetice metafore, fie în alegorii cu substrat filosofic. Realitatea diurnă îi oferă pretextul epic pentru numeroasele sale povestiri, remarcabile fiind cele adunate în volumul Ciudatele întâmplări din iatacul desfătării. În volum sunt adunate 431 de povestiri, cele scurte fiind de doar 300-400 de caractere chinezești, cele ample de câteva mii de caractere. Adoptând o manieră grotească și prin descrierea relațiilor unor oameni cu vulpi și demoni care au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]