236 matches
-
care nu mă simt capabil azi. *) Cartea Nenorocirea secolului a apărut în vara anului 1999 (după publicarea ei, în 1998, de către Editura franceză Fayard), în traducerea Monei Antohi - aceeași care semnează și traducerea volumului Imaginea interzisă. O istorie intelectuală a iconoclasmului, de la Platon la Kandinsky. Alain Besançon s-a născut la 25 aprilie 1932, la Paris. În 1952 absolvă Institutul de Studii Politice; în 1957 obține diploma de profesor de istorie, în 1967 își susține doctoratul în istorie, iar în 1977
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine croată, Paciurea încearcă, în Madona Stolojan, hieratizarea
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
vizează “imaginea realului” îl recomandă pe prozator, în opinia lui Antonio Patraș, galeriei celor mai importanți scriitori din literatura noastră postbelică. În ciuda acestor aprecieri, biograful nu exersează un ton encomiastic gratuit. Alături de meritele pe care numai un “caz patologic” de iconoclasm (aluzie la studiul Sorinei Sorescu) le poate ignora, sunt amintite și aprecierile “grăbite” în defavoarea lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu ori “Dalai-Lamizatul” Noica. Un “om între oameni”, autor cu scrieri și bune și mai puțin bune, “opera de om” cu o
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
La Țațe poate fi văzută, din toamnă, o expoziție pe tema Art under Attack: Histories of British Iconoclasm, prima care grupează atacurile suferite de operele de artă, în Anglia, din secolul XVI încoace. De la picturi atacate de sufragete la începutul secolului XX, la statui de oameni de stat distruse în Irlanda anilor ’20, mergând în istorie spre iconoclasmul
Arta atacată () [Corola-journal/Journalistic/3363_a_4688]
-
Iconoclasm, prima care grupează atacurile suferite de operele de artă, în Anglia, din secolul XVI încoace. De la picturi atacate de sufragete la începutul secolului XX, la statui de oameni de stat distruse în Irlanda anilor ’20, mergând în istorie spre iconoclasmul puritan, și spre jafurile din vremea lui Henric al VIII-lea, când se furau cărțile ținute de personajele din statui, fiindcă erau căptușite cu plumb, pe atunci la mare preț, expoziția da o bună cuprindere a varietății pornirilor împotriva artei
Arta atacată () [Corola-journal/Journalistic/3363_a_4688]
-
ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine croată, Paciurea încearcă, în Madona Stolojan, hieratizarea
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
Dar este clar că În România nu se Înțelege adevăratul impact transcultural al unor anume inițiative, ca cea amintită mai sus. Arta stradală (cu mesaj intenționat șocant - ponei roz cu svastică, pădurice de falusuri, cheie/falus pentru peștera/vagin, etc. - iconoclasm poate interesant pentru România actuala) nu impresionează pe nimeni În America care a trecut prin experimentalismul ăsta acum vreo 40 de ani... De fapt, street art este un overstatement ce descrie chiar măgulitor o artă cel mult naivă, cu numai
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
Dar este clar că În România nu se Înțelege adevăratul impact transcultural al unor anume inițiative, ca cea amintită mai sus. Arta stradală (cu mesaj intenționat șocant - ponei roz cu svastică, pădurice de falusuri, cheie/falus pentru peștera/vagin, etc. - iconoclasm poate interesant pentru România actuala) nu impresionează pe nimeni În America care a trecut prin experimentalismul ăsta acum vreo 40 de ani... De fapt, street art este un overstatement ce descrie chiar măgulitor o artă cel mult naivă, cu numai
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
asociez uneia sau alteia dintre semnificațiile atroce ale comunismului, drept pentru care am fost scandalizat la începutul anilor ’90, când i se propunea, cu străvechea noastră inconștiență, dinamitarea. Tare ne place să se-aleagă praful! De bună seamă, războiul statuilor, iconoclasmul în general, nu e invenția noastră și nici a vremurilor mo derne. E vechi de când lumea. Numai că, la noi, fragilitatea istorică, puținătatea isprăvilor sculpturale și deficitul teribil de monumentalitate agravează înmiit orice puseu de litofobie, dacă mi se permite
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nemaiîntâlnit, nici măcar În cazul său, entuziasm, despre fabuloasa călătorie În fabuloasa țară a libertății care Îl fascinase instantaneu. Exaltat, rezuma fericita Întâlnire: dezinhibarea, lipsa de convenții și de prețiozitate, contactul imediat și direct, curiozitatea, Înțelegerea pentru diversitate, pentru extravaganță, pentru iconoclasmul oricărei opțiuni. Îl contemplam intrigat În vara Întoarcerii și Îmbolnăvirii sale surprinzătoare. Tot ce știam atunci despre America mă intriga și timora, și nu s-ar Întâmpla, probabil, altfel nici astăzi, după peste zece ani de când nu ne-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
rămâne să actualizeze această potențialitate ca să atingă efectiv acest scop.”210 Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext pentru a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul fiind socotit responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma în 1955, criticând fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
am văzut cum Estul invadează Vestul și Sudul - Nordul, cu și mai mare forță spirituală, cu și mai mult avânt ideologic că până acum. Ne vom închină la zei-elefanți androgini și la profeți fără chip. Istorică succesiune dintre iconism și iconoclasm o vom consumă accelerat, ca pe modă la pantofi. Vom fi când zen, cănd tao; când Ghandi, cănd Mao; vom face aikido ca să ne prelungim apetitul sexual și kamasutra ca să slăbim. Îi vom persecuta pozitiv pe cei cu pielea închisă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
sînt versurile. Versurile sînt schițe de adevăr sufletesc sau de idee (...) Pentru cei vechi, peisagiul nu avea însemnătate estetică. (...) În artă, peisagiul nu a intrat decît atunci cînd a fost intelectualizat. Un burghez nu simte frumusețea cîmpului decît ca pitoresc”. Iconoclasmul este expresia unei nevoi de purificare (aristocratică) a artei „murdărite” de utilitarismul burghez: „Întoarce mănușa frazelor pe dos cînd s-a murdărit pe față”. Curînd însă, va fi „întoarsă pe dos” și mănușa insurgenței. Constantin Beldie vede în această trădare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avînd codurile și modurile sale de funcționare, care se împacă cu puterea în măsura în care aceasta n-o deranjează; pe de altă parte, reangajarea societății în simbolica și crezul naționaliste. Mitul naționalist, arată Botez, este unul din rarele mituri care au rezistat iconoclasmului critic contemporan și care beneficiază de pe urma falimentului altor mituri, cum ar fi acela al utopiei socialiste a egalității sociale... Or, acest mit al naționalismului a fost întreținut de occidentali, care au lăsat să se creadă, cauționînd regimuri ca acela al
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a Învierii, lumina percepută cu ajutorul ochilor transfigurați. Cunoașterea religioasă autentică este cunoașterea revelată, trinitară, în descendența tradiției capadociene: în Sfântul Duh se poate vedea chipul Fiului și, prin El, Arhetipul abisal, pe Tatăl. Răspunsul ortodox formulat de Sfântul Teodor Studitul iconoclasmului este semnificativ: chipul este întotdeauna neasemănător prototipului, după ființa sa, dar îi este asemănător după ipostas și nume. Pe icoanele lui Hristos este reprezentat ipostasul Cuvântului întrupat și nu firea Sa divină sau umană. Prin urmare, este vorba despre o
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
trecerea spre mitanaliză și constă în omologiile structurale cu un mit fundamental; mitanaliza se deschide spre o sociologie a cunoașterii și presupune studiul, într-o succesiune dată, a miturilor esențiale, de la Prometeu la Hermes, pe fondul afirmării deconstructiviste a pluralismului. Iconoclasmul religios, ca interdicție de reprezentare a imaginii divine, ca substitut al eidolon.-ului, este dublat de modalitatea de a căuta adevărul cu ajutorul unei logici binare, moștenire a Antichității grecești, pe linie aristotelică. Acest moment este urmat de un altul, reprezentat
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
trăit. Paul Ricoeur vorbește de o "hermeneutică arheologică", în sensul plonjării în elementul biografic, sociologic, filogenetic și de o "hermeneutică eshatologică", adică de un apel la ordinea esențială 8. Dacă civilizația a căzut, într-un anumit context istoric, într-un iconoclasm endemic, confundând demitizarea cu demistificarea, societatea contemporană are un mijloc de recuperare a valorii imaginii și chiar a funcției sale simbolice, care se bazează pe un proces de remitizare, de depășire a scientismului, un fel de "Muzeu imaginar" ca mod
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a fost făcută vizibilă, anulând astfel interdicția veterotestamentară de a reprezenta divinul. Prin urmare, oamenii care neagă faptul că Hristos poate fi reprezentat prin icoană, neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa cu modelul. Iconoclasmul comite o blasfemie atunci când consideră Euharistia o imagine. Euharistia este însuși Hristos, și nu imaginea sa. Iconodulia ignoră sau neagă funcția simbolică a imaginii sacre. Teologia creștină dezvoltă o simbolistică a cultului și a tradiției fundate pe funcția figurilor vizibile
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
volumul de Interventions colecționează luările sale de poziție În calitate de „intelectual” francez, devenind o referință euristică a romanelor sale de succes și o cale de acces către o personalitate histrionică. Orgoliul scriitorului nostru este acela al recent dispărutului intelectual francez. Iar iconoclasmul aserțiunilor, cinismul abordărilor, tonul flegmatic și oazele parcimonioase de tandrețe l-au impus ca atare pe un front unde n-a mai rămas decît el. Dar asta cred mulți, cei pentru care Rațiunea occidentală intră mereu În impas și drumul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
oprimați; preia decorul din filmele lui Jacques Tati fără să poată construi un Monsieur Hulot. Pe de altă parte, „literatura Amélie Poulain” (Jean-Pierre Salgas) aduce În pagină o magie a intimității, redecorează clișeele franceze ale literaturii de consum - iubirea romantică, iconoclasmul - dar le determină ideologic. Literatura modernă a Început prin a rezona cu sublimul, a trecut prin absurd pentru a rămîne undeva Între cinism, cruzime și umor, În miezul sensibilității de avangardă. Or, minimalismul soft și literatura Amelie Poulain țintesc un
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ei este imposibil: asimilarea rupturii de către continuitate. Un discurs nu poate fi revoluționar decît În momentul apariției. Orizontul În care se Înscrie deci literatura modernilor este dispariția. Nu dăinuirea. Ceea ce dăinuie din ea, odată cu trecerea timpului, sînt dovezile ei de iconoclasm, vii În diferite momente ale istoriei, ajunse relicve astăzi. Un discurs care Își explicitează intenția de a deveni model și deci de a transcende prezentul este lovit imediat de invaliditate estetică pentru că derogă de la legea imanenței: literatura nu contează decît
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al altei utilități: protejarea face trecerea de la economic la cultural și simbolic, prin intermediul istoricului. Se urmărește protejarea față de înstrăinarea economică, desigur, dar și față de "ofensa" timpului și de "amenințările" care apasă bunurile culturale din cauza utilizării masive, a consumului necontrolat, a iconoclasmului irațional (Dagens, Liot și Le Moigne, 1993). • Ce se protejează? Se protejează tot ceea ce a fost clasat, inventariat, arhivat și comandat, adică tot ce s-a capitalizat. Însă protejarea acestor bunuri are ca finalitate conservarea și restaurarea lor. În afară de asta
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
tabulae rasae al căror vid era înțeles ca infinită șansă de a învăța (numai de la ei!), stau în amfiteatru și săli de seminar, vin la consultații oricând nu sunt în clasă ori la bibliotecă, arhivă, librărie, operă, filarmonică, muzeu, expoziție. Iconoclasmul și activismul Stângii occidentale din anii ’60 au pus capăt acestei stări ideale. Greve, sit-ins, revolte, demonstrații, lupte de stradă și alte asemenea au destrămat violent (nu numai în sensul violenței simbolice) pacea aproape idilică a universităților din Vest, instituții
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
istorice și politice, soluționate și integrate mitic în imaginarul colectiv. De aceea, ne vom opri mai pe larg asupra lui. Camera oglinzilor e o metaforă pentru punerea laolaltă a imaginilor reflectate până în capitolul final. Într-o lucrare dedicată în principal iconoclasmului bizantin, Marie-José Mondzain caută sursele gândirii colective contemporane în miezul unor vechi dezbateri, precum cea legată de imaginea divinului. Chiar și pentru societatea românească de azi imaginarul medieval nu este întotdeauna atât de departe precum am crede. Îi dăm dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
toate clamează dreptul la afirmarea deplină a individualității și la relația directă a credinciosului cu divinitatea. Artistul catolic plasează figura sacră în scenografia orașului și în proximitatea contemporanilor săi, cărora le împrumută chipurile pentru a reprezenta identitatea unor personaje biblice; iconoclasmul vehement al Reformei refuză imaginea religioasă ca intermediar, înlătură intercesiunea și afirmă dreptul și capacitatea credinciosului de a comunica direct cu divinitatea. Nici Renașterea, nici protestantismul nu contestă principiul divin, ci afirmă, în prezența, respectiv în absența imaginii acestuia, aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]