234 matches
-
fost reașezate în biserici, mănăstirile au fost reabilitate, dar încă mai erau numeroși susținători ai iconoclasmului. În 815 s-a revenit la iconoclasm sub Leon V Armeanul după ce l-a înlăturat pe patriarhul Nichefor și în urma conciliului de la Constantinopol. Dar iconoclasmul își pierduse din susținere. În 843, în tipul regenței preluată de Teodora în numele lui Mihail al III-lea , cultul icoanelor a fost restaurat definitiv. Autoritatea imperială a avut cel mai mutl de câștigat după ce transferul de proprietate și populație a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Africii, iar în secolul al VIII-lea aceștia au cucerit și regatul vizigot din Spania ajungând pana în Francia. În 751, lombarzii vor cuceri Ravenna (capitala exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor religioase din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul a fost condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va mai recăpăta (vechea) Roma, aceasta ajungând sub influenta francilor. În 800, papa de la Roma, Leo al
Imperiul Roman () [Corola-website/Science/296805_a_298134]
-
au cucerit și regatul vizigot din Spania ajungând pana în Francia. În 751, lombarzii vor cuceri Ravenna (capitala exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor religioase din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul a fost condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va mai recăpăta (vechea) Roma, aceasta ajungând sub influenta francilor. În 800, papa de la Roma, Leo al III-lea îl va încorona pe regele francilor
Imperiul Roman () [Corola-website/Science/296805_a_298134]
-
două rituri se influențează reciproc, îndeosebi datorită sfântului Grigore cel Mare (Dialogul), arhidiacon roman delegat la Constantinopol și care mai târziu devine papă al Romei. În 787 se încheie sinodul ecumenic al VII-lea (al II-lea constantinopolitan), care condamnă iconoclasmul și autorizează folosirea icoanelor în cult. Astfel, începând cu orașul Constantinopol, presbiteriul se departe definitiv de navă, pentru că între cele două se va pune un zid de icoane, numit iconostas. Mănăstirea Studion, întemeiată de sfântul Teodor Studitul crește în importanță
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
atât aspecte doctrinare, cât, mai ales, formule liturgice și criterii disciplinare interne. O atare tensiune se manifestase deja în criza iconoclastă din secolul al VIII-lea, provocată de refuzul cultului imaginilor sacre (icoanelor) din partea așa-ziselor „sectoare ale creștinismului bizantin” (iconoclasmul), și, apoi, în schisma verificată între papa Nicolae I și patriarhul Constantinopolului, Fotie (secolul al IX-lea). Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma și Bizanț. Din acest moment, creștinismul bizantin (cunoscut
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
Leon al III-lea Isaurianul/Sirianul (c. 685 - 18 iunie 741) a fost împărat bizantin între 717 și 741. El a fost întemeietorul dinastiei Isauriene. În timpul lui arabii au fost înfrânți, iar iconoclasmul a devenit religie de stat. Leon s-a născut în Germanikeia (Maraș), în provincia siriană Commagene, și a fost botezat Konon. În 705, a intrat în serviciul împăratului Iustinian al II-lea, când acesta și-a recăpătat tronul. După aceea
Leon al III-lea Isauricul () [Corola-website/Science/306856_a_308185]
-
preoții nu au acceptat aceste edicte, iar oamenii din provinciile apusene nu le-au respectat. O revoltă în Grecia a fost zdrobită în 727, iar în 730, patriarhul Germanos I a fost înlocuit cu Anastasios. La Roma, papii au excomunicat iconoclasmul (730, 732), iar în 727, Exarhatul de Ravenna s-a desprins definitiv de imperiu. Cu soția sa, Maria, Leon III a avut patru copii:
Leon al III-lea Isauricul () [Corola-website/Science/306856_a_308185]
-
Leo posui amore et cautela ortodoxe fidei", adică "Eu, Leon, am pus (acestea) din dragoste și purtare de grijă față de credința ortodoxă". Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziției împăraților franci, favorabili iconoclasmului și lui "Filioque". Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului "Filioque" în crezul latin, în anul 1014, cu prilejul încoronării solemne a împăratului Henric al III-lea (973-1024). Sfântul Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
subterane boltite. Zilnic, 300-400 de tone de cereale hrăneau populația. A fost construit un port cu un far ce ghida vasele comerciale, fiind unul dintre cele șapte minuni ale lumii. Ptolemeu era un propagndist priceput, folosindu-se de artă și iconoclasmul egiptean. A creat o nouă zeitate, Serapis , ce era apreciat de egipteni și de greci, cu origini egiptene, dar cu o înfățișare redată în sculptură pe stilul grecesc, devenind un zeu mântuitor universal cu trei secole înaintea lui Isus Christos
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]
-
III-lea, aclamat de mulțime. Ritualul era inspirat după cel bizantin, fiind inversat: Leon al III-lea a vrut să demonstreze că el era cel care îl făcea pe Carol împărat. Încoronarea a accentuat ruptură cu Bizanțul, începută cu problema iconoclasmului și alianța făcută cu Pepin cel Scurt. Încoronarea de către papa arată că actul învestiturii și recunoașterea împăraților se făcea numai la Roma. Carol era recunoscut însă că cel mai mare rege creștin al Apusului. Carol întreținea relați cu regele Offa
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
și ducelui de Guise și dorința de răzbunare după evenimentele de represiune de la Amboise, celor mai curajoși nu le este teamă să atace castele, închisori și să vandalizeze biserici încât în primăvara anului 1560 se înregistrează un val masiv de iconoclasm. La începutul verii mișcarea de nesupunere civilă se intensifică și diverse orașe din sudul Franței se revoltă. Cu sprijinul secret al primilor doi prinți de sânge, Condé și Navarra, se implementează o organizație politico-militară. Protestanții își aleg liderii locali, adună
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
sud de Dunăre, numiți „vlaho-rinhini” (posibil „vlahii de la râul Rynhos”), apar într-un document istoric referitor la mănăstirea Kastamonitou, scris în secolul al XVII-lea dar bazat pe o sursă bizantină din secolul al IX-lea. Conform documentului, în vremea iconoclasmului (secolul al VIII-lea) la Sfântul Munte s-au așezat treizeci de familii de vlahorinchini. Aici, însușindu-și educația religioasă, sunt botezați și devin creștini. Secolul al IX-lea Iosif Genesios a folosit denumirea de "geți" (getae) într-o relatare
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
strângător de impozite pentru statul musulman) în comunitatea creștină locală. Deși hagiografiile ortodoxe și catolice, și mai târziu și erudiții care studiau istoria Bizanțului, au concentrat atenția în ce-l privește pe Ioan Damaschinul asupra scrierilor polemice ale acestuia contra iconoclasmului, operele lui principale sunt dedicate combaterii ereziilor locale, din lumea orientală, melkită, din care făcea parte, anume iacobismul, nestorianismul și alte astfel de erezii care mai atrăgeau sau confruntau încă populația melkită (a arabilor creștini fideli împăratului bizantin), aflată sub
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
a fost declanșată o ofensivă împotriva unui aspect al învățăturii ortodoxe: a început lupta împotriva „icoanei”, dar tot ca o continuare a disputelor hristologice. Astfel, și-a făcut apariția unul dintre cele mai mari curente care a clătinat fundamentul creștinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX. Acest curent își are începutul deja înainte de domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare, acesta persecutându-i pe partizanii cultului icoanelor ("iconoduli"). ul însemna, la acea vreme, dorința
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
domnia împăratului Leon al III-lea (717-741), dar care în timpul acestui împărat a luat o mare amploare, acesta persecutându-i pe partizanii cultului icoanelor ("iconoduli"). ul însemna, la acea vreme, dorința de respectare a poruncii a doua din Decalog: Expansiunea iconoclasmului a avut mai multe cauze. Diferite scrieri sugerează că cel puțin o parte a motivului pentru înlăturarea icoanelor pare să fi fost înfrângerile militare suferite în luptele împotriva musulmanilor și o erupție vulcanică pe insula Thera. Este posibil ca Leon
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
de către Biserică. În timpul luptelor contra arabilor, Leon a observat valorile puritane arabe care socoteau arta religioasă drept idolatrie și a crezut că imperiul său va câștiga războiul dacă va proceda la fel. În cadrul celui de-al doilea conciliu de la Niceea, iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor. În secolul al XVI-lea, Reforma Protestantă a readus ideea de iconoclasm, atunci multe opere de artă din bisericile romano-catolice medievale au fost distruse printre care fresce și statui
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
său va câștiga războiul dacă va proceda la fel. În cadrul celui de-al doilea conciliu de la Niceea, iconoclasmul a fost declarat erezie și s-a revenit la folosirea icoanelor. În secolul al XVI-lea, Reforma Protestantă a readus ideea de iconoclasm, atunci multe opere de artă din bisericile romano-catolice medievale au fost distruse printre care fresce și statui.
Iconoclasm () [Corola-website/Science/305657_a_306986]
-
nu a condamnat în mod special imaginile cu Tatăl, el a sugerat că icoanele cu Hristos sunt preferabile umbrelor și figurilor din Vechiul Testament. Prima parte a secolului al VIII-lea a asistat la interzicerea și distrugerea icoanelor, începe astfel perioada iconoclasmului bizantin (literalmente distrugerea imaginilor). Împăratul Leon al III-lea (717-741) a interzis folosirea icoanelor printr-un decret imperial al Imperiului Bizantin, probabil din cauza pierderii militare atribuite venerării nejustificate a icoanelor. Edictul (care a fost eliberat fără consultarea Bisericii) interzicea venerarea
Dumnezeu Tatăl în artă () [Corola-website/Science/320426_a_321755]
-
lui Isus în același timp. În această atmosferă, nu au mai fost reprezentări grafice publice ale lui Dumnezeu Tatăl, ele apărând două secole mai târziu. Al doilea conciliu de la Niceea din 787 a încheiat în mod eficient prima perioadă a iconoclasmului bizantin și a restaurat onorarea icoanelor și imaginile sfinte în general. Cu toate acestea, acest lucru nu a dus la reprezentările imediate pe scară largă a lui Dumnezeu Tatăl. Chiar și suporterii din secolul VIII a utilizării icoanelor, cum ar
Dumnezeu Tatăl în artă () [Corola-website/Science/320426_a_321755]
-
reprezintă și nu pe ele însăși. Al patrulea conciliu de la Constantinopol (869) (considerat ecumenic de către biserica din vest, dar nu și de către biserica din est) a reafirmat deciziile celui de-al doilea conciliu de la Niceea și a ajutat la dispariția iconoclasmului. Înainte de secolul al X-lea nu a fost nicio încercare în arta occidentală de reprezentare distinctă, ca figură umană completă, a lui Dumnezeu Tatăl. Totuși, în cele din urmă, în arta occidentală s-a ajuns la o cale pentru a
Dumnezeu Tatăl în artă () [Corola-website/Science/320426_a_321755]
-
cele șase panouri de mozaic datate între perioada ultimei reconstrucții și inaugurarea politicii iconoclaste. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii sau cu copiii lor. Mozaicurile reprezintă un strălucit exemplu de artă care a supraviețuit epocii întunecate a iconoclasmului, inaugurată în 730, la peste un secol după moartea lui împăratului Iustinian. O inscripție situată în partea de jos a unuia dintre panourile de mozaic este o mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru ajutorul divin la salvarea locuitorilor Salonicului de un
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic () [Corola-website/Science/317660_a_318989]
-
și Patriarhi ai Constantinopolului iconoclaști, iar luptele au continuat, sfârșindu-se cu adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor .Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme din anul 1054 . Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
ortodox și stareț al Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion, în marginea orașului Constantinopol, capitala Imperiului bizantin. Cea mai împortantă contribuție teologică a sfântului , "Despre sfintele icoane", a fost o apărare a icoanelor în timpul celei de-a doua perioade a iconoclasmului (814-842). Este prăznuit la data de 11 noiembrie în Biserica Ortodoxă. Acesta a trăit pe când împărățea Constantin V Copronim (741-775) și era din părinți evlavioși, anume Fotino și Teoctista. Alegându-și el de mic viața cea bună (monahală) și învățând
Teodor Studitul () [Corola-website/Science/318196_a_319525]
-
întrerupt, dar o parte din beneficii au intrat în mâinile arabilor. Dinastia isauriană (716-802) a întărit imperiul, a respins pe arabi și a reorganizat statul. Leon al III-lea și Constantin al V-lea au declanșat răsboiul religios al "icoanelor", iconoclasm-ul. Oficial a fost interzisă folosirea icoanelor, cele deja existente în locașurile de cult fiind șterse. Impărăteasa Irina a repus în drepturi folosirea icoanelor. După o perioadă de tranziție și instabilitate, între anii 802-820, care a urmat loviturii de palat
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
Aceste fragmente ale provinciei Italia, au fost aproape integral pierdute, fie în favoarea longobarzilor, care în cele din urmă au cucerit Ravenna însăși în jurul anului 750, fie în urma revoltei papale, care în cele din urmă s-a separat de Imperiu din cauza iconoclasmului. Relația dintre papa din Roma și exarhul de Ravenna reprezenta o dinamică care putea dăuna sau, dimpotrivă, ajuta Imperiului. Papalitatea putea fi un vehicul pentru nemulțumirile locale, în vreme ce exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]