489 matches
-
pus capăt epigonismului eminescian. Nu s-a afiliat nici unui curent, deși într-o carieră literară de peste șapte decenii a fost contemporan cu numeroase orientări estetice. A avut o evoluție singulară. A contrariat și lucrul nu i-a displăcut. Aspirând la idealitate și la împlinirea de sine, a făcut gesturi oportuniste, ce-i contraziceau credințele. A mers contra tuturor, consecvent sieși și propriilor inconsecvențe. A regretat „febrilitatea ondulărilor noastre” și a răscumpărat-o cu „înțelegerea supremă” din poezie. A propus, ca unic
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
de viață” în metafore și simboluri nedespărțite de limbajul tainelor și al legilor universale, ca în Biblie sau ca în poezia populară, și vocabule cu însușiri violent materiale, ținând de sorgintea pământească, devin apte, într-un salt transfigurativ, să semnifice idealitatea. Alteori, se spovedește, dar la modul său, întortocheat, obscur-angoasat. „Radicalismul” nevoii de cunoaștere („gândirea, singura scuză și țintă a vieții mele”) arată un substrat nu atât intelectualist (Alexandru George), cât existențial. Suferința cea mai adâncă e suferința închiderii („Sunt prins
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
împreună bucuriile și suferințele sale. Însă frumosul și adevărul sunt momente neseparabili de reprezentațiunea dramatică. Fiecare din ele menținută unilateral (singură) ridică (anulează) ființa artei noastre. Daca actorul dramatic nu vrea să se supuie decât legei frumosului, căutând numai la idealitatea formei, atunci îi sacrifică ei naturalitatea (adevărul natural) și-și răpește adevărata valoare a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale proprii. Valurile simțirei se frâng de marmura unei frumuseți neînmuiată de viață sensibilă. Idealitatea formei, de nu ne arată o esistență individuală deplină (complectă), este așadar rece și rămâne asupra sufletulni fără acel efect, ea ne pune înaintea ochilor (vergegenwaertigen ), ceea [ce] ni se reprezintă întocmai ca o întîmplare adevărată. Plastica trancuilă otărîtă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea ne pune înaintea ochilor (vergegenwaertigen ), ceea [ce] ni se reprezintă întocmai ca o întîmplare adevărată. Plastica trancuilă otărîtă în sine, care (reduce) poartă materia sa la pondul unui singur moment e de ajuns fără-ndoială înainte de toate legei de idealitate a formei, e însă departe de aceea de [a] putea produce o iluziune sensibilă. În artea dramatică însă se prezintează înainte un caracter pe care-l petrecem prin toate prefacerile și-n a căruia simțire trebuie să ne oglindim. Daca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a] putea produce o iluziune sensibilă. În artea dramatică însă se prezintează înainte un caracter pe care-l petrecem prin toate prefacerile și-n a căruia simțire trebuie să ne oglindim. Daca artistul consultă în reprezentațmuea sa numai frumusețea și idealitatea, atunci îi va sacrifica ei nu arareori însuși adevărul natural (naturalezza) și va deveni discolorat. Din momentul însă când recunoaștem în reprezintator pe artistul plastic, se răcește și în noi participarea curat umană la viața individuală ce el are să ne
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și să pipăim această operă a fantaziei manifestată în carne și sânge. Cum se ajunge asta însă? Numai dând artistul aceleași drepturi atât idealităței cât și naturalităței (Naturwahrheit) și numai manifestând în reprezintațiunea sa o pătrundere neprecurmată a părților amîndorora. Idealitatea imprimă reprezintațiunei sigiliul universalităței și a semnificărei. Prin ea ne ridicăm asupra sferei unei opere curat naturale. Fiecare caracter poetic e, în modul individual al manifestațiunei sale, în traiul său, totodată și reprezintante a unei direcțiuui universale. El ne descopere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
totodată individuală, care [să] fie pătrunsă de viață. Din această lege de reprezintațiune dramatică rezultă pozițiunea și problema actorului față cu diferitele caractere dramatice. Ba e triplă. Dacă actorul are de-a reprezinta un caracter în cari se pătrund reciproc idealitatea și viața individuală, atunci are de-a renaște acest tip creatorice în spiritul său astfel precum a fost conceput. Tema sa este atuncea de-a căuta să ajungă intențiunile poetului în tot coprinsul lor și de-a deveni interpretul său
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sustrase caracterului rădăcinele din cari-și trage el nutrimentul pentru esistența sa în parte (particulară), corpul eteric e prea ușure și liber și nu ne ascunde neci o trăsură mai precisă, neci o comembrare mai solidă. În caractere cu o idealitate a cugetului atât de predomnitoare, care n-au reușit de-a deveni oameni (... ), apare așadar personalitatea ce-a devenit purtătorul lui mai mult un vas în care e prins acest patos de gândire, ca un corp propriu aparținând din necesse
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Drept esemplu am cam aminti aicea pintre figurele clasice pe Nathau înțeleptul, pe marchizul Posa, Max Piccolomini și Thecla, în genere multe (manche) din caracterele lui Schiller. În cele numite predomnește patosul gîndirei și a reflecțiunei, în genere elementul unei idealități abstracte oarecare. Spre reprezintarea lor s-ar părea suficiente numitele calități: avântul retoric și cultura minței. Ele și dezleagă oarecum problema pre atâta pre cât urmăresc (nachkommen) puterea creatoare poetică. Un actor însă cu adevărat genial va merge într-atîta asupra
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noi se ridică antiteza ei, din care rezultă a treia proporțiune a actorulai față cu caracterele dramatice. Reversul tipurilor ideale formate pe conta sau cu subordinarea vieței individuale ne prezintă figurele acelea în cari individualul a nimicit și a mistuit idealitatea și generalitatea, astfel încît ele în aparițiunea lor nu satisfac totodată și natura noastră ideală. Pe când cele dentîi sau se pierd în universalitatea reflecțiunei și a retoricei, sau înceată chiar de-a esista ca oameni vii, cele din urmă sau
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin caracterul care ni se pune orcînd înainte. Greutatea însă totodată și creatoria artistului stă într-aceea ca să nu șteargă adevărul natural (natura) prin astfel de înnobilare a caracteralui și să (formeze) producă o creatură ermafrodită, care să plutească drept idealitate și realitate, necapabilă de-a se naște într-adevăr pentru că e respinsă cu-aceeași tărie de amândouă aceste lumi. Artiști mari, apți cu deosebire spre reprezintarea personalităților nobile, au dovedit și prin faptă ceea ce-am dezvoltat noi, precum ni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o bară mai neînvinsă la (profesarea) esecuțiunea artei noastre. Dacă reprezintațiunea dramatică se-ntemeiază pe pătrunderea idealităței și al adevărului natural, atuncea trebuie să fi satisfăcut natura și această pretențiune atâta cât fizionomia reprezintatorului să nu contrazică absolut espresiunei de idealitate. Ce cerc mic de figuri îi va rămânea actorului a cărui fizionomie [e] (inacce[sibilă]) neprimitoare pentru espresiunea spirituală și cât [de] rar îl mână un talent specific tocmai la reprezintarea unor astfel de tipuri, la cari să poată întrebuința
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cari invită mai cu deosebire la cultură și aduc aminte meminamente că aceste grații naturale trebuiesc cultivate. Noi facem însă distincțiune între acest ton nobil sau ordinar din natură, în care se reprezintă involuntariu (naive) simpatia sau antipatia față cu idealitatea, și între accentul ordinar care e productul unui simț nenobil, brut și a unei relațiuni intime cu pasiunile și poftele (josoritoare) înjosite. Accentul ordinar ca și fizionomia ce rezultă dintr-o asemenea viață are o însămnătate etică și nu ne
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e mai puțin specific otărîtă și totodată și mai volubilă cu atâta corespunde mai mult chemărei sale. Bălănescu C. {EminescuOpXIV 257} lor. Espresiunea specială însă a unei localități, care rămâne în urma espresiunei spirituale a naționalităței, stă în contrazicere evidentă cu idealitatea. Dialectul însă esprimă (ținoarea) fondul ideal a unei națiuni, care se-ndreaptă cătră colectivul spiritelor culte, într-un mod propriu numai unei localități, mod care nu a fost primit în cercul espresiunei devenite (generală) universală. Dialectul ni arată dar opul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ei să nu i se piardă pe calea formări decât tot așa de puțin cât pierde pictorul cel mare pe drumul de la ochi la mână. Se ține apoi de această direcțiune că ea va gravita totdeuna mai mult înspre partea idealității decât al adevărului natural, pentru că ea privește întregul mai mult în trăsurile sale cele mari, generale, fără de-a le elabora pîn-în detaliu. Din contra, unde avuția întreagă a diferitelor manifestări ale vieței a fost coprinse de conștiință acolo predomnește
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pericolul de-a nu putea lucra cu puterea unei forțe naturale care silește; pe de alta parte [cade] iar în pericolul de-a ridica adevărul natural, prin plinătatea detaliilor, asupra cărora el se întinde cu îngrijirea cea mai subtilă, asupra idealității. Această a doua direcțiune indicată de noi a stadiului nostru al treilea, direcțiune a cărei tărie și pericole le-am dezvoltat, a fost reprezintată prin actori germani și decisivamente prin Iffland. Între artiștii prezintelui, Seydelmann e reprezentantul ei propriu. Din
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
putea să producă vreodată efectele unor personalități vii. Asta-i cu putință numai într-atîta întru cât conlucră ca factor creatoriu și intuițiunea nemijlocită. Marii actori tragici ai francezilor vor rătăci, din contra, în conformitate cu spiritul poeziei lor dramatice, în direcțiunea unei idealități abstracte oarecare și vor cădea în pericolul de-a sacrifica plinătatea vieței prin unilateralitatea patosului și de-a-năduși astfel adevărul natural. Căci geniul lui Talma - daca e să judecăm după impresiunea cea mare ce-a esersat-o asupra unor naturi cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-i privim lesne printre degete dacă ni se prezintă ca o ființă de-o nuanță prea individuală. Însă actorul, el desfășură un fond ideal și care aparține artei (nu lui). De-aceea și pronunția trebuie să corespundă cu desăvârșire cu idealitatea fondului, adecă și sunetul sensibil trebuie să fie un purtător acomodat intuițiunei poetice. A doua iar actorul intendează tezaurele poetului, el nu stă ca oratorul, ca un individ înaintea noastră, care-și poartă singur afacerile sale, ci el e cufundat
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
da acestei părți a povestirii ei espresiunea cea mai dureroasă, pe jumătate înecată de lacrimă. Însă, ca un tip de fecioară greacă ce este, ea nu trebuie să sucumbe cu desăvârșire, ci trebuie să plutească asupra durerei cu o victorioasă idealitate și în acest mod ea va da narațiunei despre miraculoasa ei mântuire espresiunea cea mai curată și cea mai ideală. {EminescuOpXIV 335} O problemă analogă, deși de-o natură diferită, are s-o rezolve și Lady Milford în povestirea ce i-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai adânci intențiuni ale poetului. Elementul grozav or demonic dintr-un caracter să nu se îmblînzească și să nu se slăbească acolo unde ele constituiesc o pârghie esențială a opului sau poate chiar artera organizațiunii întregi. Actorul care-ar lua idealitatea concepțiunii în genere din puntul de vedere etic s-ar încurca în niște principii cu totul perverse și ar cădea în pericolul de-a strica din fundament întreaga construire a unei opere poetice. Arta trebuie să lase virtuții toate trăsurile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
gloria poetică a lui Tasso! De unde apoi să iasă din aceasta la finea piesei stânca de mântuire de care se apucă poetul desperat, unde rămâne apoi ideea întregei opere de arte, care se mișcă în jurul împăcări celor două antiteze, a idealității unilaterale pe de-o parte, a realității raționale pe de alta. Aceste esemple pot să arate însemnătatea concepțiunii ideale într-o sferă în care simțirea nemijlocită alunecă adesea [astfel] încît în reprezentantul rece și rațional a unor interese îndreptățite ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a lumei reale, ci numai a unora din fantazie, de-aceea el e supus legilor gustului și a aparenței frumoase. Și-n costum au a se pătrunde reciproc, până la un grad oarecare, momentele cele două a adevărului natural și a idealității. Numai din această pătrundere se pot rezolva toate punctele asupra cărora se discută. în privința fidelității istorice a costumului ne întîlnim cu două estreme, cari, tocmai pentru că sânt estreme, nu ne pot da principiul adevărat pentru costumul din dramă. Direcțiunea primă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
viață și lumei acelor figuri. {EminescuOpXIV 346} Un costum neantic la figurile de mai sus le-ar rumpe deodată din iluziunea acelui timp anumit, și spectatorul ar trebui să se orienteze înlăturînd mai întîi acea contradicțiune. Pe lângă aceasta mai adăogim idealitatea acelui costum însuși, care, reducîndu-se la amândouă spețiile de haine, a acelor îmbrăcate și a celor flotante, ceea ce favorizează așa de mult mișcarea liberă a corpului încît toate atitudinele și gesturile condiționate de afectul și patosul sufletului se reflectă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
superioritatea sa asupra tuturor celor ce-l înconjoară. De la intuițiunea aceasta și până la 430v realizarea caracterului rămâne se-nțelege încă acea săritură calitativă pe care-o întîlnim totdeuna în calea creării artistice. Numai rațiunea intuitivă edifică podul care conduce de la idealitatea concepțiunii la realitatea arătărei sensibile. Așadar cele trei momente, a mascărei, a ținutei și a îmbrăcămintei, se întregesc reciproc spre-a produce ca impresiune totală individualitatea în elementele arătărei ei esterioare. Această impresiune a totalității trebuie să ni avizeze prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]