1,197 matches
-
între indivizi - națiunea sau poporul burghez prin excelență. în Europa, dezvoltarea asincronică a structurilor statale și, implicit, a comunităților naționale, formate în epoci diferite, a generat configurarea unor orizonturi simbolice profund delimitate și dificil armonizabile. Iar experimentele politice bazate pe ideologii conflictuale au marcat și mai mult diferențele de civilizație și cultură dintre Occident și Orient, dintre Vest și Est, chiar dacă în ambele zone ale continentului s-au încercat formule de omogenizare internaționaliste, economice și politice. în U.E., comunitățile naționale sunt
U.E. și România by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/9070_a_10395]
-
de Est, în îndepărtatul Vietnam ori în țara noastră, modelul cultural sovietic nu s-a clintit cu o iota de la structura sa inițială, acceptînd, excepțional, doar concesii conjuncturale minime și păstrînd cu îndîrjire esențialul. În România, atît prima generație a ideologilor de obedienta moscovita (Mihai Novicov, Mihai Roller, Nicolae Moraru), cît și a doua generație, de coloratura aparent naționalistă (Dumitru Popescu, Eugen Barbu, Ion Brad), n-au făcut altceva decît să recite, conștient sau inconștient, lecția sovietică, variind nesemnificativ intonația și
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]
-
americanilor sau despre cultura și subcultura lor, autorul dovedește detașarea sarcastică a unui om liber. În fond, avantajul ironiei e că îți dă o distanță față de lucrurile pe care le înfățișezi, scutindu-te de postura unui moralist sau a unui ideolog în a cărui obicei intră anatemizarea obligatorie a realității descrise. Andrei Codrescu nu judecă moral civilizația americană și nici nu o supune unei tămîieri ideologice făcute în numele unui model. Mai curînd, Andrei Codrescu are o desprindere ironică față de civilizație cu
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
propun să servească poporul. Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfirșitul secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios pînă la sfîrșitul vieții. Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor și om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiții vechi și nezdruncinate, a intelectualului angajat. Constantin Stere nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvența democratică, tuturor acelor care îl
Constantin Stere () [Corola-website/Science/306554_a_307883]
-
el crede În imperativele dialectice, chiar dacă recunoaște sau nu. Toată lumea Îl considera pe Telescu un făcător de pace pentru că era un tip amabil, un dulce, pe bune. Dar filosofia lui era realmente tulburătoare pentru cineva ca Slobodan, fost, pe vremuri, ideolog de rang Înalt. Și Slobodan Îl plăcea, Îl iubea, așa că atunci cînd Telescu a fost ucis de niște oameni care aveau, cel mai probabil, o proveniență ideologică asemănătoare celei a tatălui tău, el aplicat mecanismul dialectic. Și-a abandonat ateismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
loc. Sau fostul președinte al Consiliului de Miniștri nu era atât de inspirat cum îl scotea inginerul Grosescu și disputele dintre cei doi, comploturile și tentativele reciproce de-asasinat ascundeau doar o luptă intestină, un conflict de Partid, între doi ideologi ratați, cu ambiții nemăsurate? Era și asta o variantă. Poate însă Maurer a vrut să intervină la nivel înalt, să arbitreze o dispută între francezi și ruși, așa cum Ceaușescu visa să arbitreze Campionatul Mondial al Păcii și conflictele dintre arabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de stânga, însă refractară disciplinei de partid, ceea ce aduce reprobarea drastică, de către V.I. Lenin însuși, la Congresul Proletkultului din ianuarie 1920, urmată de ieșirea treptată a mișcării din prim-plan. Adept al empiriomonismului, inspirat de Ernst Mach și Richard Avenarius, ideologul principal al mișcării era A. A. Bogdanov. În reviste precum „Kuznița” sau „Na postu”, Proletkult milita pentru o cultură de mase, înțeleasă ca început absolut al unei ere spirituale noi, autonomă și autarhică, internaționalist proletară, un timp al triumfului tehnic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
a se elimina dimensiunea științifică din angrenajul viziunii eminesciene. În realitate, cunoașterea multidisciplinară eminesciană sporește originalitatea gândirii poetice a autorului Luceafărului, fără a confunda planurile diferite ale poeziei și științei. După sociologismul proletcultist, se trecuse la extrema estetismului, prin aceiași ideologi, ignorându-se dimensiunea ontologică a artei. Pentru a surprinde o asemenea realitate, era nevoie de un spirit nu doar interdisciplinar, ci și de unul transdisciplinar. Pe acest nou teren vine cartea lui Theodor Codreanu Eminescu Dialectica stilului (1984), carte care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atacul la Eminescu se vrea uzurpată din interior chiar de către cei ce ar trebui s-o apere și s-o impună. Poziția lui Theodor Codreanu, polemică, tranșantă, are darul de a suscita interesul criticii și istoriei literare, dar și a ideologilor de azi, întru limpezirea, prin Eminescu, a tocmai atitudinii noastre culturale, în primul rând, în perspectiva europenizării... politice, prost înțeleasă de altfel și trâmbițată deșănțat de către o anumită categorie de intelectuali oportuniști și cosmopoliți deopotrivă. "Steaua", nr. 6, iunie 1998
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
românului Ion Bogdan Lefter, care s-a arătat vădit nedumerit de un asemenea generic, tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor și din punctul de vedere al puterii politice. (...) optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 11 ca semn al încremenirii în proiect" (p. 138, n.ed., L.C.). [...] vom putea defini și astfel transmodernismul, ca fiind tot ceea ce se află în opoziție cu fenomenele "paranormale" de cretinizare. În noua paradigmă a spiritualității contemporane, creatoare de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin 1995 pentru cucerirea funcțiilor în conducerea instituțiilor culturale și a doua, a clasicizării când se cercetează fenomenul cu cărți, lucrări de doctorat etc. Și totuși, iată că ideologii postmodernismului îi cântă acum prohodul (seminarul de la Stuttgart, din anul 1991 a fost consacrat acestui fenomen, care la noi se afla pe culme). Chiar teoreticianul Gianni Vattimo își reconsideră poziția, afirmând că arta nu moare ci e într-un continuu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
carte tristă. În haosul programatic de după 1989, care a urmărit discreditarea ideii naționale, macularea adevăratelor valori și impunerea unei noi ideologii de stânga, Theodor Codreanu decelează, cu luciditatea intelectualului nevândut, elementele unei mișcări din exterior (Soros & Co.) care, prin intermediul unui ideolog ca Silviu Brucan, a deturnat soarta poporului român, provocând o "nouă schimbare la față". Una extrem de periculoasă întrucât periclitează chiar nucleul dur al ideii naționale. Vorbind despre "ofensiva perifericilor", Theodor Codreanu răstoarnă deconstrucțiile și demitizările postmodern de tip Patapievici, Boia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
volens-nolens, o conștiință sfâșiată. Este vorba, în ultimă instanță, de o ruptură ontologică, de care N. Manolescu nu este conștient, deși uneori o presimte vag: este în joc despicarea dintre condiția lui de intelectual român și ideologiile ostile acestei condiții, ideologii pe care el încearcă în zadar să le mascheze cu argumentul forte al esteticului, transformat el însuși într-un parti-pris devastator pentru întreaga operă" (p. 13). Revelatoare în explicația acestei contradicții, a fenomenului de "produs ciudat", Th. Codreanu amintește în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
43). Manolescu face abstracție de faptul că pentru Titu Maiorescu, în crearea conceptului de canon, personalitatea lui Eminescu a fost cheia de boltă a carierei sale de critic literar. Deși este conștient de acest adevăr, N. Manolescu acceptă condiția de ideolog mascat al Școlii Resentimentului, cea care și-a făcut un titlu de glorie din distrugerea canonului, urmându-l fidel pe Z. Ornea, cel care a fost unul dintre campionii "deconstrucției" canonului național românesc. Împreună cu alți resentimentari, ei și-au propus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra unor "adversari" închistați în cercul strâmt al reacredinței și al dogmei despre care Blaga spunea că este "setoasă de sânge". În spiritul toleranței creștine și atenție! al dialogismului democratic, pentru care, declară că pledează "ultimii avatari ai marxismului cultural", ideologii "corectitudinii politice", Theodor Codreanu, își revendică tranșant filiația din Ibrăileanu, care "a înțeles că rostul spiritului critic este tocmai... înțelegerea și nu îngenuncherea adversarului, terminată cu o "execuție"". În continuare propune un model de a polemiza opus celui practicat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
celui "inventat" după 1989 de "subțirii" ghiogari deconstructiviști este mereu în prim-planul polemicilor lui Theodor Codreanu. Nimeni din ei nu a trecut pe lângă poetul național fără a încerca să-i adauge "tușa" personală din catranul înveninat al noii (vechi) ideologii planetare, contribuind, într-o competiție acerbă, la ceea ce "incorectul" polemist a calificat cu un titlu de carte, "a doua sacrificare a lui Eminescu". Că aruncările de pietre nu au fost un simplu joc "deconstructiv" sau o tentativă de a reîmprospăta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sectar, parvenitism și antiromânism. O altă ciudată inconsecvență ține de năvala falșilor, a falșilor disidenți ("autocronicii"), a lichelelor erijându-se în rol de profeți ai moralității, a "istoricilor" improvizați, fără o calificare profesională, chemați să facă "istoria comunismului românesc", a ideologilor de "dreapta", care, de fapt, mărturisesc în tot ce fac o ideologie agresivă de stânga, a politicienilor jucând în locul rolului de arbitru stipulat de Constituție rolul de "arbitru-jucător", toate acestea indicând o contradicție în termeni, "una din invențiile logicii maniheiste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o apără legitim, sub multiple aspecte. În fața cosmopolitismului de conjunctură, dizolvant pentru valorile națiunilor, al exponenților noii ideologii, Theodor Codreanu și-a articulat repere proprii: "Națiunile ne spune el nu sunt creații artificiale ale modernității, de la romantism încoace, cum acreditează ideologii postmodernității. Posibilitățile de apariție ale diversității etno-lingvistice sunt arheale, în planul creator al logosului divin... Nu a cunoscut antichitatea sentimentul național? Dimpotrivă, patria a fost o valoare fundamentală a vechii Europe (și nu numai) de vreme ce i s-au dedicat epopei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
găsit de cuviință, pe drept cuvânt, să analizeze și așanumitele „lucrări mici” ale filosofului de la Königsberg, adică: Ce este iluminismul?; Conflictul facultăților și Spre Pacea eternă, lucrări scrise de Kant, către sfârșitul vieții, sub influența lui JeanJacques Rousseau și a ideologilor Revoluției franceze de la 1789. Dificultățile terminologice, din filosofia kantiană și cele din continuitatea neokantiană - prin Friedrich Paulsen, Heinrich Rickert ș.a. - au fost depășite, cu talent comprehensiv, și claritate logică, de către autoarea lucrării. Astfel ni se prezintă conceptele de fundament axiologico-juridic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
9%. Politică „titoistă” pentru lumea satelor tinde către „ruinarea paturilor de țărani săraci și mijlocași și spre subjugarea țărănimii de către chiaburi”, vehiculându-se teoria „integrării pașnice a chiaburimii în socialism.” În acest sens s-ar fi exprimat Neșcovici, unul din ideologii regimului, care spunea: „Nu trebuie să exageram cu povestea luptei de clasă la noi. Chiaburimea noastră nu este la fel cu aceea care a existat în U.R.S.S.; ea ne-a ajutat în război. De aceea trebuie considerată că țarănime
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
metalelor neferoase, uzine de acid sulfuric etc. Aflăm acum de existență acelei „emigrații revoluționare”, problema atinsă de noi tangențial într-una din paginile precedente, si de presă acesteia, în state precum Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, România, Bulgaria și Polonia. Un alt ideolog maghiar, Erno Gero, ne relatează despre relațiile Belgradului cu S.U.A. în articolul „Pătrunderea capitalului american în economia Iugoslaviei”. O prima acțiune în această direcție o reprezintă recunoașterea de către Tito a datoriilor mai vechi, în valoare de 2 miliarde dinari. Pentru
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
șomerul și miliardarul se bucură de drepturi egale, iar Tito, Rankovici, Djilas și Pjade propovăduiesc că lupta de clasă s-a stins încă din timpul războiului, cănd întregul popor lupta împotriva ocupanților.” Interesantă ni se pare insinuarea privitoare la intenția ideologilor iugoslavi de a crea un mit despre „Tito - supraomul”, „eliberator al poporului” etc., ce ar fi destul de apropiat de „Hitler - fuhrerul infailibil”, „făuritorul revoluției național-socialiste”, „trimis al providenței” ș.a.m.d. Un ziarist american l-ar fi fotografiat la una
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
de existență a ziarului „Pravda”, înființat de V.I. Lenin. Elogiilor din presa gorjeana li se alătură, concomitent, o critică severă la adresa „presei burgheze”, catalogata că o „presă a minciunii, a calomniei și a ațâțărilor provocatoare și agresive”. Aflată, după spusele ideologilor moscoviți, în mâinile câtorva monopoluri, ele nu fac decât să îndemne la război. În acest context este menționată publicația iugoslavă „Borba” ce „atâta zi cu zi, în schimbul dolarilor, isteria războinica” și „cheamă fățiș la dezlănțuirea unei băi de sânge mondiale
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
atât pentru starea ei materială, cât pentru originea sa etnică. Faptul că numeroși exponenți ai capitalismului primar erau alogeni a generat o reacție de adversitate față de străini, în primul rând, și abia în plan secund față de burghezi. În aceste condiții, ideologul socialismului românesc, C. Dobrogeanu-Gherea, nu se războiește atât cu burghezia, cât mai ales cu promotorii neoiobăgiei și ai regimului hibrid generat de lipsa unei burghezii puternice. Eminescu vede în regimul liberal artificial un factor dizolvant al tradițiilor și al autorității
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
România intra cu entuziasm în etapa construcției instituționale a modernității. Viziunea lor critică va evolua în sens antiliberal, nu însă și reacționar, așa cum credea Eugen Lovinescu 18. De altfel, teoria lor asupra modernității va fi vigilent selectată și supralicitată de către ideologii comunismului românesc, în tentativa de a-și legitima propria versiune cu privire la criza sistemului capitalist și „necesitatea istorică“ a celui comunist. Nu era însă un caz singular, întrucât ideea „necesității istorice“ va fi exploatată până la paroxism de către regimurile dictatoriale din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]