617 matches
-
o epocă de rupere a zăgazurilor, în plină fermentație postrevoluționară nu l-au ocolit nici pe Eminescu. Nu e vorba, firește, de a vida spațiul exegetic eminescian de o discuție critică; respingem și noi uniformitatea de reacție și credem că idolatria nu face casă bună cu discursul exegetic. Bineînțeles, nu de sanctificare și imobilism avem nevoie. Dar, observăm cu regret, demitizarea funcționează și ea ca un nou mit. Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă și controversele iscate (benefice, negreșit) și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cât și ofensivei documentariștilor care, cu zel reconstitutiv-detectivistic, încearcă contextualizând să lumineze chestiuni controversate, încă nebuloase, corectând spectaculos-senzațional statutul și imaginea poetului. Să nu ne iluzionăm că astfel de preocupări de cerc restrâns motivează interesul pentru lectură, reapropierea de text. Idolatria economicului și iradierea subculturală într-o epocă subjugată de ideologia divertismentului ne aruncă, sub vraja relativismului, în haos axiologic și relaxare morală. Totuși, interesul pentru un mare scriitor, un spirit emblematic, saturat de cultură nu se poate stinge după "istovirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de națiune egal îndreptățită față cu națiune egal îndreptățită. E timpul ca să ni se răsplătească și nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregă și acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fără să știm de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem și noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
acele elemente de înfrumusețare prin care scriitorul exprimă o stare de beatitudine și recunoștință tardivă față de Mamă. În contextul literaturii române, exemplul cel mai elocvent și de necontestat este M. Sadoveanu. Mai mult decât iubire, a avut un sentiment de idolatrie față de mama sa, țărancă simplă, neștiutoare de carte, din satul Verșeni: "Am fost copilul preferat al mamei mele. Îi semăn ei, și unele însușiri de la dânsa le-am dobândit. Eu o iubeam, pentru că era mereu veselă și expansivă, și pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
tuturor, „22”, 1998, 25; Simona Cioculescu, Cioran sau Neliniștea de a exista, MS, 1998, 1-2; Ion Deaconescu, Cioran sau Mântuirea prin negare, Craiova, 1998; Fernando Savater, Eseu despre Cioran, tr. Sorin Mărculescu, București, 1998; Pro și contra Emil Cioran. Între idolatrie și pamflet, îngr. și pref. Marin Diaconu, București, 1998; Mariana Șora, Cioran jadis et naguère, Paris, 1998; Simion Ghinea Vrancea, Mircea Eliade și Emil Cioran în tinerețe, București, 1998; Nicolae Florescu, Întoarcerea proscrișilor, București, 1998, 76-105; Livius Ciocârlie, Caietele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
își spune: „Cât aș vrea să mă rup de originile mele și să le uit” (III, 292). O mărturisise și cu altă ocazie. Iată: „Trebuie neapărat să te eliberezi de origini. Fidelitatea față de un neam nu trebuie să degenereze în idolatrie (evreii). Naționalismul e un păcat împotriva spiritului Ă păcat universal Ă din nefericire” (III, 44). În continuare, Cioran amintește concepția stoicilor care gândeau omul drept cetățean al cosmosului. Oricum, revenind obsesiv, nevoia de a se rupe de origini arată neputința
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Molière, fabulele lui La Fontaine etc.). Ca urmare, privită în mod sincronic, prin raportare la epoca de care aparține, poetica lui Boileau are mai mult un caracter descriptiv. Ea își va căpăta pe deplin caracterul normativ ulterior, prin fenomenul de idolatrie pe care îl creează la începutul secolului al XVIII-lea, un aspect pe care îl vom dezvolta în capitolul dedicat neoclasicismului acestui veac. De altfel, după cum sugerează propriile afirmații din prefața la ediția din 1701 a Operelor sale, Boileau însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
răbdare ca timpul să-și facă lucrarea și noi să devenim contemporanii grecilor și romanilor" afirmă Fontenelle "și atunci viitorul ne va prefera pe noi." 70Afirmația are un dublu sens: pe de o parte, anticii trebuie tratați precum modernii, fără idolatrie, iar pe de altă parte, prin cumulul de cunoștințe față de Antichitate, modernii sunt, desigur, superiori. Cu toate acestea, contemporanii săi, deși poate vor beneficia de venerația urmașilor vor fi totodată și inferiori acestora căci "aceeași prejudecată ne înjosește într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al ei, un gust al ei și o greșeală a ei de ordin religios, conform tabelului următor 26: Lume Arhonte Metal Gust Greșeală 1. Fum ? aur sărat astrolatrie 2. Foc leu bronz acru venerarea focului 3. VÎnt vultur fier iute idolatrie 4. Apă pește argint dulce baptism 5. Întuneric șarpe plumb și cositor amar divinație Cei cinci Arhonți sînt ca viermii din cei cinci Arbori ai Răului 27, fiecare provenind din propriul său element. Arhontele suprem este chintesența tuturor celor cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
descătușarea lui Prometeu, tiranul va fi azvîrlit În abis, iar natura regimului lumii se va modifica În mod dramatic, fiindcă omul rămîne lipsit de sceptru, liber, necircumscris, ci om egal, neîngrădit În clase, triburi și națiuni, scutit de teamă, de idolatrie, de ranguri - rege peste el Însuși 7. Această viziune peste măsură de optimistă a unei lumi În care domnește Iubirea este, În cele din urmă, binecuvîntată de Creatorul universal, rege al sorilor și stelelor, al Demonilor și al Zeilor, al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
falsitate**. Diavoliță de exorcizat. Cântec de sirenă. Ideea de a face idoli a stat la originea desfrâului", se spunea în mediile evreiești elenizate din secolul I. Tandemul aparență/concupiscență va persista, chiar în plin creștinism. Tertulian, cartaginezul care vedea în idolatrie "cea mai mare crimă a speciei omenești", mare luptător creștin împotriva imaginilor, va condamna insistent cochetăria feminină. Fard, pieptănătură, ruj de buze, parfum, rochie totul e controlat de el. Până la lungimea voalului pe care trebuie să-l poarte tânăra creștină
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ar fi putut lipsi de ea pentru a inculca și a seduce. Ca și cum imaginii nu i se putea răspunde decât prin imagine, discursul oral și cel scris nefiind suficiente pentru a străpunge zidurile culturii antice. Ca și cum, după zece secole de idolatrie triumfătoare, nu s-ar fi putut organiza aparate de autoritate și unifica teritorii și națiuni fără cauțiunea unui minim vizual, minimul vital al instituționalizării. Se alcătuiește curând o cazuistică. Sfântul Vasile admite, silit, că o imagine a lui Christos îl
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
acei iconoduli moderați ale căror Cărți caroline vor servi mult timp drept referință Bisericii latine din Occident; Sfântul Toma din Aquino; "mijlocitorii" din secolul al XVI-lea; și cinefilii catolici din secolul XX. Această postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aici, timpul trece greu. Dar "privirea unui popor liber nu poate să se îndrepte spre simbolurile despotismului". N-am văzut aceleași gesturi de curând, la noi, la Moscova, la Praga, la Budapesta, împotriva simbolurilor vizuale ale unui alt despotism? Reflexele idolatriei le alimentează pe cele ale iconoclasmului, dar acesta din urmă pare și mai vivace decât dublul lui inversat. Vandalul, iconoclastul sau insurgentul pentru libertate în funcție de simpatii consideră că nu se pot extirpa amintirile unei legitimități fără a distruge imaginile în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
persoana punctuală la ambientul global sau de la ființă la mediu. În vocabularul lui Lévi-Strauss, am spune că vizualul are o pictură "cu cod", luând drept materie primă rămășițele miturilor anterioare; arta, o pictură "cu mituri" (ansamblu limitat de povestiri colective); idolatria, o pictură "cu mesaj" (în sensul cel mai fizic al termenilor). Teocrație, androcrație, tehnocrație: fiecare eră este o organizare ierarhică a Cetății. Și a prestigiului de care se bucură fabricantul de imagini. Căci nu aceeași carismă vine de sus (pietate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
statuile de lemn pictat, un grad de iluzionism uimitor la începutul secolului al XVI-lea). Dumnezeu trebuie venerat, nu imaginea lui, proclamă Luther, preluînd firul lui Tertulian, care-i acuza pe păgâni că "iau pietrele drept zei". Erasmus condamnase deja idolatria păgână ascunsă în arta Bisericii; iar secretarul lui Carol Quintul, Alfonso de Valdés, catolic prin excelență, recunoaște că acest cult al imaginilor sfinților și ale Fecioarei "deturnează dinspre Isus Christos iubirea pe care i-o datorăm numai lui". Contrareforma dă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spațiul imposibil). Imaginea umanistă se emancipează de cult, își produce propria cultură. Ea trece de la sacral la laic, de la comunitar la particular; deși încă bazată pe Revelația primă, valoarea ei nu mai depinde de scara puterilor divine. Apărută odată cu scrierea, idolatria dispare deci odată cu inventarea tiparului. Acesta, notează Henri-Jean Martin, a eliminat "o anumită formă de limbaj a imaginilor"76. Cartea xilografică dispare pe la 1740, înlocuită de cea tipografică. Avântul tiparului se produce în detrimentul cărții ilustrate, colorate, anluminate, cu figuri alegorice
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
privește nervul optic, și totuși nu este o imagine. Condiția sine qua non pentru existența imaginii este alteritatea." Serge Daney Vizualul începe unde se termină cinematografia. Cum ultimul stadiu al privirii regăsește multe din proprietățile primului, semnalul video permite o idolatrie de tip nou, lipsită de tragic. Diferența este că, dacă imaginea arhaică și clasică funcționa după principiul realității, vizualul funcționează după principiul plăcerii. El este propria-i realitate. Inversarea aceasta nu este lipsită de riscuri pentru echilibrul mental al colectivului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
șapte zile ale săptămânii iradiindu-ne cu realitate. Icoana creștină spunea: Dumnezeul vostru este prezent. Icoana postcreștină: prezentul să fie Dumnezeul vostru. De la idol la idol, aceasta ar fi atunci cariera imaginii în Occident. "Arta" slujind drept intermediu între două idolatrii. Prima, din exces de transcendență; a doua, a noastră, din lipsă. În regimul idolului, imaginea, declinare a prototipului divin, avea prea mult "off": ea era parcă strivită de sacru, care o acoperea sau o străbătea. În regimul vizual, imaginea nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Ochiul nostru părăsește din ce în ce mai mult carnea lumii. El citește grafismele, în loc să vadă lucrurile. La fel cum, în cazul produselor sintetice, dependența industriei față de materiile prime scade de la o zi la alta, scade și dependența imaginilor noastre față de realitatea exterioară. Astfel idolatria noastră bis reîntâlnește magia, însă eliminând tragicul (aici ar fi cercul spiralei). Pentru tragic, trebuie cel puțin să ai pe altcineva în față condiție minimă sau "pe tine însuți ca inamic". Într-o cultură a privirilor fără subiect și a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
la nature, Gallimard, Paris, 1986. * Cartier parizian construit începând din 1970 și cuprinzând clădiri moderne și foarte înalte (n. trad.). 70 Michel Serres, Le Tiers-Instruit, François Burin, Paris, 1991. * Viețile..., ed. cit., vol. I, pp. 255-256 (n. trad.). 71 L'Idolatrie, Rencontres de l'École du Louvre, La Documentation française, Paris, 1990. 72 Egon Sendler, L'Icône, image de l'invisible, Desclée de Brouwer, 1981. * Apuleius, Măgarul de aur, traducere de I. Teodorescu, Saeculum Vizual, București, 2002, p. 234 (n. trad
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nălucă, umbră, fantomă 42. Un înțeles asemănător îl are și cuvântul grecesc είδωλο (idol, fantoma, umbră). Acesta conține rădăcina είδ (rădăcină conținută și de είδoV), care se referă la "ceea ce se vede". Un derivat al lui eidwion este cuvântul ειδωλολατρεία (idolatrie), termen folosit în traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta)43 în sensul de închinare la idoli. Aceasta a fost condamnată și ideea idolului a devenit aceea de imagine fantastică fără suport real, dar în același timp și un
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
folosit în traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta)43 în sensul de închinare la idoli. Aceasta a fost condamnată și ideea idolului a devenit aceea de imagine fantastică fără suport real, dar în același timp și un tabu. Idolatria se referea la orice formă de închinare sau de respect vizavi de o imagine. Ulterior, întreaga literatură patristică va condamna închinarea la idoli, această abținere devenind una dintre atitudinile specifice creștinilor. Evoluția ulterioară a imaginarului creștin a determinat o reconciliere
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ"(Ieșirea 20, 3-4). În mod evident, porunca aceasta era menită să ferească poporul ales de pericolul idolatriei, situație pentru care profesorul de istorie a religiilor François Bœspflug propune două posibile căi de interpretare 280: una trimițând spre ideea interzicerii imaginilor altor zei, iar cealaltă spre refuzul adorării lui Iahve prin intermediul idolilor (eidolon), adică al statuilor care să
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
opune oricărei reprezentări vizuale, cultice sau devoționale a lui Allah, una din sursele acestei atitudini regăsindu-se în aceleași porunci ale Decalogului, de care aminteam mai sus. Ca și în cazul anterior, interzicerea imaginii cultice avea, și aici, rolul prevenirii idolatriei, în islam, activitatea artistică a omului fiind bănuită de a concura cu activitatea creatoare a lui Dumnezeu, luând prin aceasta un caracter cvasi-blasfemator. Creștinismul se arată, deci, mult mai flexibil din acest punct de vedere decât iudaismul și islamismul. Deși
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]