1,501 matches
-
parte de infestarea cu iscoade ale netrebniciei împresurătorii, secondați, "printr-o ironie nefastă, de veleitarii care-și închipuie că exilul începe cu ei; pe de altă parte, timpul și trecerea lui au cristalizat insulele de puținătate morală și intelectuală". Virgil Ierunca își motivează prietenia care îl leagă de Mircea Cismărescu, prin cele cîteva obsesii comune: unul este exilul ca loc favorizant al existenței, țara ca perpetuă nostalgie și singura motivație a rostului de a fi și, nu în ultimul rînd, acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ca perpetuă nostalgie și singura motivație a rostului de a fi și, nu în ultimul rînd, acel NU categoric și permanent în contra celor care au comunizat România, desfigurîndu-i chipul și identitatea. Semnificativă pentru felul de a fi al lui Virgil Ierunca este împrejurarea, narată de autor, prin care revista "Lumea" procomunistă (condusă de George Călinescu, în 1946) va fi suprimată de cenzura comunistă, în urma publicării unei recenzii elogioase, semnată de el, la romanul lui Mihail Villara, Frunzele nu mai sînt aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Angelei Marinescu, și mă opresc aici cu exemplele. Între poeții epigonici ai absenței, care nu pun probleme, nu numai tolerați, chiar onorați de regim, și poeții prezenței (un exemplu este Dorin Tudoran), incomozii, descumpănitorii ce leagă poezia și adevărul, Virgil Ierunca va fi întotdeauna de partea acestora din urmă. Nu înțelege și nici nu împărtășește despărțirea lui Constantin Noica de ceea ce el consideră prestigiile înalte ale eticii, la fel distanțarea filosofului de Heidegger sau înstrăinarea de Kierkegaard, motivată de prea accentuata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Petrescu Léon Brunschvicg numea "fața nocturnă, uneori sinistră a ființei noastre"". Așa cum vede în Gheorghe Grigurcu "criticul prin excelență al poeziei", la fel sîntem îndreptățiți, citindu-i cărțile, numeroasele eseuri despre poeți și poezie, a-l considera și pe Virgil Ierunca. Criticul, apelînd la o zicere a lui Nietzsche, poate afirma: "am ales exilul pentru a spune adevărul", și este printre puținele conștiințe critice care nu s-au abătut nicicînd de la acest precept. Merită a fi prezentată omenia, cu atributele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și dușmănia onoarei: "iubire de străini, ținerea cuvîntului dat, sentimentul onoarei, dispoziție de jertfă, spiritul dreptății, modestie, credință în Dumnezeu". Aceste atribute dau seama de constantele de la care foarte puțini dintre românii aflați în exil nu au abdicat. La Virgil Ierunca, cum singur mărturisește, "s-a cuibărit revolta fără sfîrșit", ce poate fi explicată prin faptul că, așa cum precizează George Racoveanu: "Crimele acestea noi nu le putem ierta". Se înțelege, e vorba de atrocitățile vechiului regim. Paul Goma este o așteptare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
roman adevărat, autorul rămînînd în țară, ne dă șansa, alături de cei din celelalte țări sovietizate, de a arăta lumii că nasc și în România "scriitori demni de vremile pe care le trăim". Cu Paul Goma am intrat, cum spune Virgil Ierunca, "în rîndul lumii". Adunarea și publicarea polemicilor și pamfletelor din Dimpotrivă (1994) își află noima "în restaurația intensificată în vremea din urmă". Între primii aflați în vizorul nemilos al criticii se va afla G. Călinescu;, prins ca în insectar, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
este înrămat în anchiloza marxist-leninistă, servită cu devoțiune și argumentată în lucrarea sa, impresionantă ca dimensiuni, Gîndirea și gîndirismul. Prin cele cîteva zeci de citate zdrobitoare, este devoalată întreaga ideologie comunistă și antiortodoxismul lui Dumitru Micu. Cum, înțelept, spune Virgil Ierunca: "Ideologia trece, citatele rămîn". În doar cîteva cuvinte desființează pe notorii colaboraționiști la curțile comunismului, gen: Tudor Arghezi, care "și-a spus sudalma și psalmul totdeauna la Curtea cuiva nici de Geo Bogza pierzîndu-și identitatea pe Olt în jos, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
această manieră este extrem de corozivă și de-a dreptul distructivă pentru cei fideli acelei "constante a ideologiei și eticii comuniste: compromisul". Între acești fideli sînt prezentați: Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Adrian Maniu etc.; la toți, cum pe drept acuză Virgil Ierunca, se constată o grozavă lipsă de măsură toate se pot înțelege: regimul, contextul etc., dar prostituirea ideologică fără sfîrșit este de neacceptat, mai ales că sînt scriitori cu mult mai mulți ani de pușcărie ca Vladimir Streinu și care scriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
abuzivă. Procesul liberalizării e strîns legat de acela al totalitarismului. O democrație de tip occidental nu se liberalizează. Ea este și atît". Astfel, vom asista și vom fi supuși în aceeași măsură "unei comedii a libertății ca liberalizare". Pentru Virgil Ierunca, ca prioritate în acel context istoric, există o permanentă nevoie de Maiorescu. Mai ales că "s-au găsit oameni de cultură ca Edgar Papu, ca Nicolae Balotă, ca să nu mai pomenim de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, care să ne anunțe că momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o subțire și subliminală ironie: "Un mare scriitor nu va plagia niciodată, nici chiar atunci cînd va copia cu mîinile lui un text al altui scriitor". Dacă istoria nu are sens, în pofida faptului că marxiștii susțin că ar avea, Virgil Ierunca va afirma: "cultura are unul, și încă de totdeauna: să scoată pe om din condiția orizontală a începuturilor, spre a-l ridica la onoarea de a fi om". În pamfletele și polemicile din Dimpotrivă, nimeni nu este iertat pentru constanta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Dimpotrivă la o Scrisoare către intelectualul din Occident, publicată în "Viața Românească" de Constantin Noica, în 1986. O scrisoare (în fond, neavenită, pentru noi, cei tineri atunci), din nefericire, nu lipsită de oportunism partinic. Pe bună dreptate se întreabă Virgil Ierunca: "Pe ce lume trăiește cel mai de seamă filosof român de astăzi?". Nici cei din exil nu sînt iertați, pentru atacurile lor nerușinate la adresa unor clasici ai literaturii naționale. Un caz, E. Lozovan, care îl atacă pe I.L. Caragiale într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
toți marii artiști, cu o condiție: ei au trebuit mai întîi să moară. Cînd aproape nimeni în presa culturală a țării nu lua seamă la reluarea, după 30 de ani de întrerupere, a apariției Filocaliei (al V-lea volum), Virgil Ierunca nu numai că apreciază stilul și calitatea traducerii, dar nu pierde prilejul de a marca un adevăr care, în țară, abia după decembrie '89 va fi, în sfîrșit, afirmat: Dumitru Stăniloaie "este, înainte de toate, un învățat teolog, unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în sfîrșit, afirmat: Dumitru Stăniloaie "este, înainte de toate, un învățat teolog, unul dintre cei mai de seamă pe care îi are în clipa de față Răsăritul ortodox"; și aceasta mai ales pentru monumentala Dogmatică ortodoxă. Lucrare care, ne atenționează Virgil Ierunca, îndeamnă și invită la o meditație filosofică. Scriind despre Cristian Moraru, Virgil Ierunca se va pronunța pentru necesitatea "revizuirilor" în cultura și literatura noastră ieșită din "epoca" de nefericită amintire. Nu la revizuirea de tip lovinescian, care avea drept important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cei mai de seamă pe care îi are în clipa de față Răsăritul ortodox"; și aceasta mai ales pentru monumentala Dogmatică ortodoxă. Lucrare care, ne atenționează Virgil Ierunca, îndeamnă și invită la o meditație filosofică. Scriind despre Cristian Moraru, Virgil Ierunca se va pronunța pentru necesitatea "revizuirilor" în cultura și literatura noastră ieșită din "epoca" de nefericită amintire. Nu la revizuirea de tip lovinescian, care avea drept important criteriu cel estetic, ci la revizuiri ce "se completează cu alte dimensiuni, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
lui de toate zilele, nu și în operă mi-a răspuns -, trebuie să te cauți de confuzie acută". Dar eu nu m-am mai căutat". O aserțiune înspăimîntătoare prin adevărul ei va consemna din autorul lui 1984 George Orwell Virgil Ierunca: "Marele public nu este aici nici pentru, nici împotriva libertății de expresie. Marele public nu vrea ca ereticul să fie persecutat, dar el nu va face nici un efort pentru a-l apăra. Marele public este în același timp și prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
un fragment". Trecut-au anii... se vrea doar un remember a ceea ce a fost și a însemnat exilul în viața atîtor români. O tristă remarcă, între atîtea din Jurnal, despre ce puteau vorbi, la Paris, doi exilați fostul elev, Virgil Ierunca, cu fostul lui profesor, Lucian Bădescu despre fără viitorul lor. Virgil Ierunca continuă să fie prezent în actualitatea românească. Într-un dialog purtat în "Vatra" (277/1994), despre Măștile oportuniștilor, criticul îi plînge pe aceștia (oportuniștii); cauza: "în primul rînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a fost și a însemnat exilul în viața atîtor români. O tristă remarcă, între atîtea din Jurnal, despre ce puteau vorbi, la Paris, doi exilați fostul elev, Virgil Ierunca, cu fostul lui profesor, Lucian Bădescu despre fără viitorul lor. Virgil Ierunca continuă să fie prezent în actualitatea românească. Într-un dialog purtat în "Vatra" (277/1994), despre Măștile oportuniștilor, criticul îi plînge pe aceștia (oportuniștii); cauza: "în primul rînd oportunistul este mereu încordat, trăiește sub o tensiune de fiecare clipă (de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
amenințată crede el de intelectualii "politizați", ne duce cu gîndul la un realist-socialist întîrziat care, printr-o logocrație regăsită, neagă realitatea reală pentru a-i substitui una imaginară." Pentru a fi cît mai aproape de ce a reprezentat și reprezintă Virgil Ierunca pentru cultura noastră, vom apela la cuvintele sale cînd vorbește despre Basil Munteanu, cu micile modificări necesare: "Pentru puțini exilul a însemnat, ca pentru Virgil Ierunca, un tărîm de suferință în demnitate, un cadru de reconstruire ideală a României pierdute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
una imaginară." Pentru a fi cît mai aproape de ce a reprezentat și reprezintă Virgil Ierunca pentru cultura noastră, vom apela la cuvintele sale cînd vorbește despre Basil Munteanu, cu micile modificări necesare: "Pentru puțini exilul a însemnat, ca pentru Virgil Ierunca, un tărîm de suferință în demnitate, un cadru de reconstruire ideală a României pierdute în noaptea totalitară. Omul acesta... rămîne un Român integral, unul dintre acei intelectuali autentici care nu s-au lepădat de România, rușinîndu-se de ea ca de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mai putut oferi o situație sau un confort sentimental... Este, în acest itinerar intelectual, o destoinicie etică ce trebuie subliniată deoarece ea situează o vocație și definește un caracter". Parafrazîndu-l pe Michelet, pentru care "Franța e o persoană", pentru Virgil Ierunca "România e o persoană". Și aș vrea să închei tot cu cuvintele celui pentru care actualitatea românească este o permanență, scrise despre E. Lovinescu, înlocuind doar numele: "Pentru cultura noastră românească mai ales, Virgil Ierunca rămîne un îndrumător pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
e o persoană", pentru Virgil Ierunca "România e o persoană". Și aș vrea să închei tot cu cuvintele celui pentru care actualitatea românească este o permanență, scrise despre E. Lovinescu, înlocuind doar numele: "Pentru cultura noastră românească mai ales, Virgil Ierunca rămîne un îndrumător pentru care epitetele de recunoștință urcă pînă acolo unde exagerarea chiar nu stăruie decît ca infimă măsură". (Convorbiri literare, nr. 8, august, 2000, text publicat integral în Viața Românească, nr. 12, decembrie, 2000) DIN VREMEA PROLETCULTISMULUI ÎN
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Chișinevshi, Novicov, Leonte Răutu sau ale mai tinerilor Paul Georgescu, Silvian Iosifescu, Crohmălniceanu, Tertulian, ceea ce au spus și scris rămîne o pată pe toată cultura română. Încă neștearsă. Cînd constituie din citatele discursurilor, versificărilor, prozei de închinăciune scîrnavă ceea ce Virgil Ierunca a numit o "antologie a rușinii", Pericle Martinescu se gîndește că toți scriitorii compromiși vor avea să se înfățișeze la un tribunal și să dea socoteală. El scria paginile acestea de jurnal între 1948 și 1952". Ce iluzii deșarte, nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
spațiul românesc despre "reeducarea" de la Pitești, va fi Fenomenul Pitești, ce vede lumina tiparului în primăvara lui 1990, după ce fragmente cuprinzătoare au fost transmise în 1975-1976 la Radio Europa Liberă. Prima ediție a Fenomenului Pitești va fi publicată de Virgil Ierunca, la Paris, în 1981, în Colecția "Limite". Cartea este închinată memoriei lui Ovidiu Cotruș, fără de care, precizează Virgil Ierunca, această mărturie n-ar fi fost cu putință. Reeducarea de la închisoarea Pitești, instrumentată de Securitate, ce-l avea comandant suprem pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fragmente cuprinzătoare au fost transmise în 1975-1976 la Radio Europa Liberă. Prima ediție a Fenomenului Pitești va fi publicată de Virgil Ierunca, la Paris, în 1981, în Colecția "Limite". Cartea este închinată memoriei lui Ovidiu Cotruș, fără de care, precizează Virgil Ierunca, această mărturie n-ar fi fost cu putință. Reeducarea de la închisoarea Pitești, instrumentată de Securitate, ce-l avea comandant suprem pe generalul Nicolski, cu știrea și aprobarea fățișă a conducerii comuniste, a debutat în 6 decembrie 1949 și avea drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să-l fi tras la răspundere pentru faptele sale abominabile.) Experimentul de la Pitești se va răspîndi și în alte închisori din România, pentru a se stinge, la ordinul stăpînirii, în august 1952. Două au fost motivele, în opinia lui Virgil Ierunca, pentru care uitarea și tăcerea au cuprins aceste incredibile fapte: "Mai întîi, cenzura oficială a funcționat cu atît mai drastic, cu cît procesul cu țapi ispășitori înscenat de comuniști n-a putut să fie destul de bine pus la punct spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]