292 matches
-
Nu recunoșteam nici un personaj din telenovele. Nu înțelegeam poveștile. Și când găseam o emisiune la care mă puteam uita, era întotdeauna despre o relație destrămată și era întotdeauna prezentată ca o tragedie. Știam că era vital să continui să mă iluzionez că divorțul meu nu e o tragedie, ci o întâmplare nefericită inevitabilă, pe care și eu și Mark o vom depăși cu siguranță. Cu siguranță. Așa că am stins televizorul și am construit un Stonehenge din piese de domino. Eu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu toți odată? Bărbații de la anunțurile personale și potențialii parteneri de afaceri. Ce putea fi mai sigur de-atât? Îi voi invita pe toți la... ăă... o petrecere pentru cei interesați de origami. O petrecere origami. Puteam chiar să mă iluzionez, în caz că-mi pierea curajul, că tot ce fac e să-mi fac noi amici și să-mi construiesc noi relații de afaceri, nu că îmi caut un nou partener. Ce vreau să spun e că, dacă asta era direcția pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de bărbatul ei care era de față, ca într-un joc ce reedita parcă în mod straniu situația în care ne aflam noi doi când ea era măritată cu Petrică. Până ce într-o zi îmi dădui seama că nu mă iluzionam. Mă primi ca altădată în orele ei de mare expansiune a sufletului și chiar reedita într-un anume fel scena de pe vârful dealului cu Petrică. Desigur, soțul ei nu se urcă în vreun copac, ci își păstra o impenetrabilă și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gras!), apa fierbinte, ca să zic așa, mă răcori, simțind că alături de seninătatea mea încrezătoare apăruse și o nepăsare senină. Important e, gândii, că îmi place mie (ce-am scris) și de această gândire sânt pe deplin conștient că nu mă iluzionez, restul e aventura ei (a lucrării), care urmează, și nu a mea... IX Deodată auzii dincolo un hohot de râs. Ce era asta? Cititoarea mea râdea. Exista oare în eseul meu vreun pasaj comic? Râsul încetă. Mă ștersei bine și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a înțeles-o, în profunzime, filosoful și teologul grec contemporan Christos Yannaras, în lucrarea Heidegger și Areopagitul. Dacă Heidegger ar fi cunoscut filosofia și teologia Sfinților Părinți, el ar fi constatat că, ocolindu-i, s-a întors, finalmente, spre ei, iluzionându-se că poți regândi Ființa fără Dumnezeu. Părăsise, într-adevăr, filosofia creștină, dar pe cea occidentală. Astfel de observații a putut face Blaga asupra lui Nietzsche. Așadar, transcendența goală din modernism nu înseamnă eliminarea oricărei transcendențe. Or, adepții autonomiei postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Cain. Cine nu crede să arunce ochii în viesparul răzbunărilor din Orientul Mijlociu, unde în plină postmodernitate sacrificiile umane par interminabile, încât nici o lege de drept internațional nu le pot stopa. Lumea ca haosmos e bântuită de violența diabolică. Postmodernii se iluzionează când cred că în haosmos sunt posibile civilizația și cultura. Haosmosul e perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere descompunere, marș entropic către nimic. Violența în lume nu ține de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
identităților naționale în cadrul Uniunii Europene poate avea o miză majoră, așa cum și-a imaginat, la un moment dat, Jürgen Habermas. Dar s-a constatat că valorile democrației nu elimină naționalul, ci îl întăresc. Gânditori de felul lui Habermas s-au iluzionat că reprimând specificul național, în spațiul Schengen va apărea un specific european, care să nu fie nici germanitate, nici francitate, nici polonitate etc., ci un homo europeus transnațional. De fapt, un homo europeus există de câteva mii de ani, iată
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Din păcate pentru Rorty, dreptate avea Heidegger, fiindcă el nu judeca lucrurile din perspectivă ideologică. Or, e limpede că Rorty părăsește "echilibrul antitezelor", ieșind din zona de transparență și optând, politic și ideologic, doar pentru una dintre părți. Rorty se iluzionează, astfel, că părăsește postmodernismul politic al corecturilor, când, în realitate, îl confirmă, dat fiind că acesta nu este un neutralism nici ontologic, nici dialogic. Rorty îl vede pe Heidegger ca adversar al romanului, al povestirii, deci al democrației, deși avea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
conștiință națională. Și aici se vede cât de bine a lucrat ideologia comunistă la neantizarea acestei conștiințe. Iar intelectualii care au pus mâna pe frâiele culturii după 1989 s-au trezit în bună companie cu ideologia postmodernistă a stângii americane, iluzionându-se culmea ironiei! că face o politică de "dreapta". Numai că noua stângă culturală din România, neavând obiect de lucru într-un regim el însuși radical stângist, și-a consumat evazionismul într-un experiment estetic care a constat în promovarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îi apar unite treimic, ca în tridentul lui Neptun. Riggs demonstrează că modernizarea, care face gloria civilizației contemporane, este rodul conlucrării celor trei stâlpi de susținere. Lumea nu-și poate permite să renunțe la modernizare, la progres, așa cum s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și eforturile creatoare spre viitor, a preferat o zăbavă parodică asupra trecutului. Cu mult mai necesară, crede Riggs, nu este o despărțire de modernism, ci, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
una incomparabil de periculoasă", provocând un sentiment de apocalipsă mai grav decât la 1789. Însă, fire optimistă, sociologul american paria pe semnele înnoitoare ale unui viitor care să fie altceva decât unul "de aur al consumului nelimitat", spre care se iluziona că ne conduce modernismul. Înarmat cu anchete sociologice, Ray trăiește sentimentul că se află într-un moment de cotitură, provocat printr-o deviere bruscă, în pofida pașilor ascendenți ai progresului, o veritabilă aruncătură "de la tot ce știai și erai, către necunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
era religios, el era acela care coloniza țările islamice și nu numai. Acum, Orientul rămas religios colonizează Occidentul. Dorind să se unifice, Europa nu se mai recunoaște creștină (prin constituție), ceea ce țările islamice n-ar face niciodată. Occidentul necreștin se iluzionează că poate cuceri Orientul cu forța armelor celor mai sofisticate, cum fac azi americanii și aliații lor în Afganistan sau în Irak. Estimp, europenii atei nu văd că, în realitate, islamul cucerește pașnic Occidentul, slujindu-se de armele democrației, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
estetica lui Blaga, pornind de la cuceririle fizicii cuantice, în imediata vecinătate a teoriei ruperii de simetrie din gândirea savantului-filosof Ilya Prigogine. Numai că principala țintă a lui Nichita Stănescu era poezia, ca axă a lumii în care trăim. Poetul se iluziona că "nici un filosof al lumii nu a criticat metafizica"352. Înțelegem că el viza cu totul altceva decât critica marxistă a metafizicii, care paradoxal, rămânea în metafizică. De fapt, o făcuse, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se ascunde nimicul, adică moartea. Fantoșele lui Caragiale au o transparență enigmatică, cele ale postmoderniștilor sunt opace. Ele sunt, pur și simplu, simulacre. Simulacre de iubire sunt, firește, aventurile lui Tomas cu cele 200 de femei în care el se iluzionează a căuta diferența, negăsind, în definitiv, decât moartea. El însă va pune capăt "insuportabilei ușurătăți a ființei" acceptând propunerea Terezei de a "fugi" împreună la țară. Este, altfel spus, un "reacționar", căci acționează invers decât țăranii care aspiră să devină
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Din vasta zestre a experienței acumulate, sub impulsul divinei inspirații, am selectat cu migală, fapte și evenimente, învățăminte și reflecții, îndemnuri și sugestii pe care le-am orânduit în câteva volume și le-am oferit potențialilor cititori. Nu m-am iluzionat că bobii de înțelepciune răspândiți prin scrierile mele, vor găsi, toți, terenul prielnic pentru a rodi. Dar mai cred, în viitoare vremi, în care cartea își va redobândi locul cuvenit în sufletul românilor și mai cu seamă în al tinerilor
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
politic, pentru care cele mai multe dintre conștiințele românești n au nici afinități și nu sunt nici pe departe pregătite. Tradițiile locale, educația și conștiința actuală n-au ajuns încă la acest nivel de înțelegere și maturizare. N-are sens să ne iluzionăm cu sentimentalisme europene inutile și irealiste. Întreaga evoluție politică a Europei occidentale, după al doilea război mondial, vine în directă și totală contradicție cu mentalitatea politică dominantă de la noi. Barierele ideologice, războiul rece, formarea celor două blocuri antagoniste, NATO și
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
stau la baza reprezentării. Astfel, prezența este dedusă din structura conștiinței și nu poate fi dedusă decât prin intermediul percepției, iar în cadrul artei diferența nu este nimic altecva decât prezența însăși. Arta prezentă este arta care nu minte și care nu iluzionează, astfel prezența nu poate fi confundată niciodată cu halucinația. Prezența vine din exterior și este complimentară reprezentării având calitatea și de existență. Dacă prezența este ceea ce se bazează pe existență, atunci înseamnă că este principiu ontologic atât în cazul reprezentării
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fiu lipsit de respect spunând că, dacă este posibil ca Dumnezeu să-și dezvăluie voința celorlalți într-un subiect atât de legat de datoria mea, se poate presupune că mi-o va dezvălui direct mie, întrucât, doar dacă nu mă iluzionez mai mult decât de obicei, este dorința mea sinceră să aflu voința Providenței în această problemă. Iar dacă pot să o aflu, o voi urma! Nu ne aflăm însă în vremea minunilor și cred că mai mult ca sigur nu
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
tot mai evident de bărbatul ce se știa neiubit, ales mai mult de nevoie. Fiecare dintre cei doi își cunoștea prea bine eroarea, însă nici unul nu abandonează drumul greșit pe care se află: femeia, rănită de abandonul primului pretendent, se iluzionează că își va găsi măcar liniștea, dacă nu fericirea, alături de un om care nu i se potrivește, dar care pare a deține controlul într-o lume în care totul scapă, mereu, de sub control. Bărbatul nu îi înțelege micile cochetării, nevoia
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
e la fel de intolerant ca și prolecultismul de altădată. Un exemplu edificator în acest caz îl ilustrează intervențiile lui G. Grigurcu, critic ce se ilustrează înainte de toate "prin inaderența funciară la arheul națiunii sale", probând prin totul "un destin mercenar ideologic, iluzionându-se că este Sfântul Gheorghe pus să pulverizeze balauri". Cartea lui Cezar Ivănescu este o radiografie a epocii, severă și neiertătoare, având ca punct de reper un poet al cărui talent nativ unanim recunoscut, îl determină să subscrie afirmația că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Mihai Zamfir, profesor universitar și ambasador care crede că intelectualitatea română suferă de "maladia Eminescu", acutizată între timp, precum și de alți "profeți mincinoși" care nu încetează să mărească lista detractorilor. Deși animat de cele mai bune intenții, Theodor Codreanu se iluzionează că prima putere în stat ar fi cartea, Cartea lui Eminescu, desigur. Lucrurile poate ar sta așa, dacă deciziile importante ar veni din partea celor care-l apreciază pe marele poet. Dar într-o țară în care cultura joacă rolul Cenușăresei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
negativului, dar Bacovia n-a fast un nihilist zgomotos de felul lui Nietzsche sau al lui Ivan Karamazov, eroul lui Dostoievski. El a trăit criza omului european prin drama lui permanentă care a coincis cu o conjuncturală depărtare de creștinism, iluzionat de marxismul tinereții. Și e semnificativ că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie o asemenea poemă, așa cum se vor iluziona noii profeți ai artei moderne. Și, se pare, tocmai prin asta e mai modern decât toți. Marea lui "invenție" în poezia românească (și europeană) e negativul stilistic. Efect a ceea ce am numit "complexul Bacovia"" (ibid., pag. 253). Lamentația universală reprezentată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
returna lui Dumnezeu ca ofrandă" (p. 29). Înlocuirea lui Dumnezeu a însemnat eliminarea oricărei urme de transcendență. Și cu toate acestea, un Heidegger, de pildă, ocolește religiosul spre a se întoarce (fără a conștientiza) la filosofia și teologia Sfinților Părinți, iluzionându-se că Ființa poate fi gândită fără Dumnezeu. Iluzia abandonului transcendentului a condus la iluzia morții artei (și a tuturor sistemelor de valori). Arta "noii antropologii" este privită ca amuzament, joc și/ sau simulacru. Iar meritul lui Theodor Codreanu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
replică la volumul din 1936; dar el împinge analiza până în zilele noastre, dincolo de "fața comunistă", cu știuta exacerbare naționalistă, cercetând transdisciplinar destinul culturii și civilizației românești în "post-naționalism". Criticând vehement pe suport eminescian invazia "prădătorilor", regimul cleptocratic, fără a se iluziona că "botezul magic" (prin aderarea la U.E.) schimbă radical, peste noapte, datele problemei. În fond, ca țară a formelor fără fond (cum sună un vechi diagnostic), România probează, paradoxal, că sarabanda formelor (preluate mimetic) se însoțește cu rezistența fondului. "Schimbările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]