595 matches
-
postmodernismului față de realitate se întemeiază, în fapt, tocmai pe refacerea lucidă în text a unei lumi disperate și degradate. Forma simbolică a acestei demiurgii este, cum am zis, metaliteratura. Atitudinea ironică a autorului tocmai de aici vine, din asumarea acestei imanențe goale. În text, lumea se vede mai coerentă, însă din colțul lui un diavol ascuns îi face semn că dincolo de oglindă e neantul"244. Poezia nu mai comunică un anumit sens, ci se repliază asupra ei însăși, devenindu-și propriul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Nicolae Manolescu, „Generație și creație”, CNT, 1970, 5; Ov.S. Crohmălniceanu, „Generație și creație”, RL, 1970, 5; Ion Pop, „Generație și creație”, ST, 1970, 2; Gabriel Dimisianu, „Generație și creație”, „Romanian Review”, 1970, 3; Grigurcu, Idei, 281-285; Nicolae Manolescu, Critică și imanență, RL, 1975, 6; Al. Călinescu, Nouă critică și vechi întrebări, CL, 1975, 4; Gheorghe Grigurcu, Criticul în fața criticii, VR, 1975, 6; Adrian Marino, Critică în profunzime, CL, 1975, 7; Mircea Zaciu, „Imposibila gratuitate” a metodei, RL, 1978, 11; Ion Pop
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
paternă autoritară. Eseul lui Bloom vine după câteva decenii de supremație în studiile literare americane în special, anglo-saxone în general, a ceea ce s-a numit New Criticism, în care accentul nu era pus pe tradiție sau context cultural, ci pe imanența textului, pe caracterul său autotelic. Harold Bloom a reușit să stârnească, alături de un alt Bloom, deloc legat de el (ci mai ales de Saul Bellow, vezi cartea sa Ravelstein, un roman în care este recognoscibil Allan Bloom), o amplă discuție
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
tradiție, prin instituții. Erou independent al întreprinderii spirituale, individul își selectează, își organizează și își subordonează în fond materialul religios în vederea unei cît mai reușite realizări de sine de nivel individual. Ocolul prin transcendență e justificat de rezultatul obținut în imanență referința la Dumnezeu permite să se dea versiuni ale vieții bune, superioare celor oferite de sistemele de gîndire care se lipsesc de Dumnezeu. S-ar putea spune că răsturnarea copernicană a conștiinței religioase actuale conduce la (încă) o secularizare a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
milenarele reușite în veac, amestecul cu lumea aceasta, sacralizarea atîtor categorii și corpuri istorice. Se apropie înfricoșata judecată împotriva culturii, înfricoșata judecată împotriva istoriei, profetizează undeva Berdiaev. Produse derivate, potrivit lui Ko\akowski, obiectivări care riscă să prindă umanul în capcana imanenței, potrivit lui Berdiaev, performanțele istorice și culturale ale religiei sînt limpede situate de amîndoi în condiția lor secundă, față de care axul credinței își păstrează suveranitatea. Printre alți gînditori contemporani, Koakowski, cu tăișul lucidității raționale, Berdiaev, cu suflul revoluționar al intuițiilor sale
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
este acela de "tărâm transcendent"413. Prin urmare, plasarea textemului a fi (venit) de pe ceea lume în preambulul "prelegerii" pe care urmează să o țină Domnu Stamatin echivalează cu o strategie diaforică, menită să scoată în relief opoziția ireductibilă NEBUNIE (= "imanență") vs. MOARTE (= "transcendență"). Această dizanalogie este mediată apoi, în manieră endoforică, cu ajutorul celeilalte expresii, în cadrul căreia culturemul săltat deschide o nouă dimensiune, a "verticalității" ontologice, grație schemei imagistice a ASCENSIUNII. În sfârșit, strategia epiforică a construcției de sens, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
secund” ce urmărește purificarea spirituală și salvarea sufletului „căzut” în adâncurile tenebroase ale unei lumi corupte și lipsite de orizont, creație a „demiurgului rău”. Poetul se vede pe sine ca pelerin, însă drumul lui nu este nicidecum o călătorie în imanență, ci, în conformitate cu motoul axiomatic după care „dreapta este un cerc de rază infinită”, are drept sistem referențial geometria absolută a transcendenței: „Sunt pelerin pe drumul dublu arcuit, / La două capete ridicat pe ancorele lui...” (Ger valah). Coborât fără voie prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
miraculoaselor forțe germinative eterne. Un punct în care gândul produce stupoare și îndoială înainte de a se face lumină și înțelepciune.” Aici este de înțeles și un pro domo, o asumare a ipostazei „eleusine” a poetului. În eseul Meșterul Manole sau imanența tragicului (1986), autorul aprofundează meditația. El insistă asupra ideii că „creatorul a fost privit ca o ființă ce iese din sfera umanului, având legături intime cu teritoriile și cu puterile sacrului.” Viziunea critică este congeneră aceleia care-i structurează poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
viscol, București, 1976; Anonimus, postfață Petru Poantă, Cluj-Napoca, 1977; Ascunsa trudă, București, 1979; Grigore Alexandrescu. Parada măștilor, București, 1981; Joia patimilor, București, 1981; Recurs la singurătate, București, 1982; Starea bizantină, Cluj-Napoca, 1983; Apărarea lui Socrate, București, 1985; Meșterul Manole sau Imanența tragicului, București, 1986; Anotimpurile, pref. Liviu Petrescu, Cluj-Napoca, 1987; Zborul gâștei sălbatice, București, 1989; ed. (Le Vol de l’oie sauvage), tr. Gérard Bayo, Paris, 2000; Ferestre, București, 1990; Furcile caudine, București, 1991; Lieduri, pref. Liviu Petrescu, Cluj-Napoca, 1992; Ante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
nu ne gândim că acesta aparține naturii, ci că funcționează pe baza unor legi firești, în acord cu mersul înainte al lumii și cosmosului. Caracterul natural al unei crize înseamnă apariția sa și existența independent de voința umană, în baza imanenței existenței și funcționării sistemului social. 859 Despre modul în care ciclicitatea economică își pune amprenta inclusiv asupra organizărilor societale de tip socialist vom discuta într-un capitol aparte. Marius Spiridon pare să considere ciclicitatea ca fiind specifică doar sistemelor libere
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
ea nu este prezentă. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) filozof german. Creatorul filozofiei idealismului german. A dezvoltat unele concepții filozofice printre care: raportul dintre spirit și conștiință, explicând modul în care acestea se manifestă; contradicțiile dintre natură și libertate, dintre imanență și transcendență. Concepția filozofică dezvoltată de Hegel referitoare la spirit pleacă de la percepția simplă, naivă prin conștiință, conștiința de sine, rațiunea, spiritul și istoria, revelația până la cunoașterea absolută a spiritului. Hegel a cercetat și a concluzionat faptul că știința este
Crizele economice şi ciclicitatea lor by Alexandru Berca [Corola-publishinghouse/Administrative/935_a_2443]
-
sta la Îndemână: „Cum de ne-am cunoscut, cum de ne-am Întâlnit...”, „De ce Îți place de mine, ce mă atrage la tine...”, „Ce se Întâmplă cu noi, ce trebuie să facem mai departe...”. Explicația rațională se Îmbină cu misterul. Imanența relației este dublată de zările transcendentului, ce se revarsă benefic asupra a ceea ce este și va fi. Ceea ce e spus este Întărit prin nespus. Trupescul este revigorat prin poziționarea ființei cu fața către perspectiva duhovnicească. Mitizăm realități aparent banale, ridicăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
cu lucrurile și cu semenii. „Locuirea” are un caracter dual, presupunând atât dimensiuni reale, cât și imaginare. E clar că sunt aici, dar aș vrea să mai fiu și dincolo. Ea presupune un joc permanent dintre interioritate și exterioritate, dintre imanență și transcendență. Mă mișc Într-un perimetru de obiecte, dar nădăjduiesc și la altele. Mă folosesc de ceea ce am, dar sper și la alte achiziții. Mă Împac cu ceea ce sunt, dar nutresc și spre zări mai Înalte. Fără a fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
se manifestă un pregnant simț al respectării și trăirii sărbătorilor. Poate cele mai intense efuziuni și tradiții comunitare sunt cele legate de Nașterea Domnului, care prefațează Anul Nou, prilej de noi conexiuni și refaceri ale legăturilor dintre pământ și cer, imanență și transcendență, eu și celălalt, clipă și veșnicie. Este șansa unei noi solidarizări și de durată la nivelul indivizilor și colectivităților, șansa „măsurării” vieții noastre cu exigențele valorilor supreme. Identitatea unei societăți este dată și de felul cum Își semnifică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Mușatin și codrul) Această dăinuire e posibilă doar într-un spațiu în care cunoașterea se deschide unei comunicări directe între transcendent și imanent. în vechea spiritualitate dacică, zeii „expresie individualizată a transcendenței" (Zoe D.-Bușulenga) coborau în lume, „în domeniul imanenței", comunicau cu acesta idee pe care L. Blaga o va demonstra mai târziu în filozofia spațiului mioritic. Această „coborâre" e întruchipată în poezia lui Eminescu în simboluri diferite „imagini ale unei mitologii neînchise" (Zoe D. Bușulenga) ce se concretizează în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
înainte de a fi prezentată poziția Diotimei. Urmează că, spațial, cel puțin, în economia dialogului, descoperirea frumosului în sine - poziția Diotimei - succede opțiunea socratică pentru iubirea ca relație, ca intermediar și ca posesie (dorință). Iar dorința e carență și expresie a imanenței. Cum este înlăturată? (și dorința, și carența, imanența deopotrivă)? Plecând chiar de la mersul speculației în platonism și de la poziția lui Socrate față de suflet și transcendența Formei în dialogurile de tinerețe și cele de maturitate. Socrate, la început, nu vede o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spațial, cel puțin, în economia dialogului, descoperirea frumosului în sine - poziția Diotimei - succede opțiunea socratică pentru iubirea ca relație, ca intermediar și ca posesie (dorință). Iar dorința e carență și expresie a imanenței. Cum este înlăturată? (și dorința, și carența, imanența deopotrivă)? Plecând chiar de la mersul speculației în platonism și de la poziția lui Socrate față de suflet și transcendența Formei în dialogurile de tinerețe și cele de maturitate. Socrate, la început, nu vede o diferență între suflet și eu; dacă eul crede
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de punere al întrebării: Hippias Maior (287c) întreabă dacă Dreptatea există; la nivelul lui Phaidon (65d) întrebarea devine: putem percepe Dreptatea, Frumusețea cu simțurile? Răspunsul este negativ. Chestiunea devine în acest moment: câtă vreme iubirea este o relație desfășurată în imanență, ea nu poate scăpa simțurilor. Relația are a se modifica (sau nu!) în felul următor: - fie rămâne relație ca atare între cel care iubește (erastes) și cel care este iubit (eromenos), situație pe care Socrate însuși încearcă să o evite
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
atunci Eros nu mai este nici depășire, și nici măcar relație). Este situația lui Agathon care săvârșește un, să-i spun, „epochè erotic” și nu mai află nimic în afara parantezei; - fie poziția Diotimei (a lui Platon) care propune depășirea netautologică dinspre imanența spre transcendența Formelor (chestiune discret prezentă și suspendată în intervenția lui Agathon). Spune Diotima: cel care năzuiește spre această Frumusețe veșnică și care nu este mai frumoasă aici pentru a fi mai urâtă dincolo, „nu și-o va putea închipui
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
prea multa-i suferință”. Cel îndrăgit nu dispare ca fiind sublimat, el rămâne un partener necesar, dar ca subiect al plăcerii comune, împărtășite, nu ca obiect al satisfacției unilaterale. Erosul platonician e dublă activitate: comunicare și avânt către lumea eide-lor (imanența care urcă, și pe măsura urcușului ceea ce este imanent în urcător se diluează, rămâne fără de semnificație) și, pe de altă parte, revărsare în sufletul celui îndrăgit a „izvoarelor lui Zeus” și aceste revărsări (imagini) pătrund în sufletul îndrăgostitului (transcendența care
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
demonului în vine, zice el în Ca o făclie. Prin astfel de tonalități, Eminescu rămâne mai aproape de profet, nu de (răzvrătitul) titan. Simbolismul din panoramele sale rămâne în perimetrul "proiectului lui Dumnezeu privitor la istoria lumii și în special la imanența intervenției divine ...".33 Mai degrabă trebuie să-l vedem pe deus absconditus ca pe un bătrân înțelept, ostenit, retras din lume. Dacă Apocalipsa biblică lasă loc unui "intermediar", Mesia, care va veni între oameni să distrugă răul, la M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
poată fi construite în funcție de nevoile tematice ale momentului, în aceste condiții ale anomiei și amneziei culturale. Și tocmai de aceea nu se justifică o ierarhizare canonică a esteticii moderniste a specificității mediului și a inerentei sale experiențe transcendentale față de estetica imanenței radicale a sfârșitului anilor '60, o estetică a contextualității și contingenței, a specificității sitului și a criticii instituționale și discursive. În raport cu dezvoltarea criticii obiectului și a contextului său de exprimare, a apărut o nouă tendință critică care a căpătat ulterior
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Etiemble, care, În pofida unei viziuni comparatiste ecumenice și a atenției acordate literaturilor de mică audiență, respingea, de asemenea, studiul imaginilor În favoarea relevării analogiilor structurale, născute În absența contactelor și explicabile tot prin factori morfopoetici, formali, ținând de natura specificității și „imanenței” literare. Privite din afară, contestările evocate pot fi puse, În fond, pe seama vocației multidisciplinare a studiului alterității, constituindu-se astfel Într-un argument suplimentar În favoarea depășirii limitelor impuse imagologiei de către istoria literară și a articulării sale Într-o disciplină mai
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
123-180, passim; Muthu, Lit. rom., 55-92; Negrici, Expresivitatea, 78-98; Papu, Clasicii, 29-49; Dimitrie Cantemir interpretat de..., îngr. și pref. Suzana-Carmen Dumitrescu, București, 1977; Elvira Sorohan, Cantemir în Cartea hieroglifelor, București, 1978; Dicț. lit. 1900, 149-154; Sasu, În căutarea, 80-87; Negrici, Imanența, 151-159; Petrescu, Configurații, 86-93; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Itinerarii prin cultură, București, 1982, 12-28; Ion Istrate, Barocul literar românesc, București, 1982, 242-282; Scarlat, Ist. poeziei, I, 95-97; Rotaru, Valori, II, 153-198; Ciopraga, Propilee, 7-15; Cosma, Geneza, 57-62; Papu, Lumini, 232-244; Ecaterina Țarălungă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
atât de uzitat suferință? Ce rol ocupă aici diferența dintre a suferi pentru sine și a suferi pentru ceilalți? În ce context este acceptat spectrul celorlalți semeni în universul închis spre propria tensiune a celui care s-a întors dinspre imanență asumându-și printr-un salt peste orice reper de oprire și măsură viața întru transcendent? Și ce funcție împlinește un astfel de spectru? Concretizarea dorinței de retragere spre viețiuirea întru mistic, desprinderea efectivă din planul dinamicii sociale pentru integrarea într-
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]