594 matches
-
nici chiar cu oricine. Față de cei care nu pot intra în mod decent în comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul recurs al materialiștilor, al subversivilor și al maeștrilor imanenței: râzi - și te bucuri în altă parte... XII PHILODEMOS DIN GADARA și comunitatea hedonistă -1- Efectele benefice ale catastrofei. Uneori, cel mai mare mai rău generează cel mai mare bine: astfel, moartea produce supraviețuiri, distrugerea ocazionează conservări, ființa apare chiar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A trăi încercând să-ți calchiezi existența după cea a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor e eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur, epicurian, și epicurismul campanian, și epicurismul creștin, și ereditatea, erori privitoare la Montaigne, și eumetria, și familia sa, și femeile, și femeile din familia sa, și fericirea, și fideismul, furat, și hapaxul existențial, și Heraclit, și idealul eului, și imanența, și importanța sa, și inconștientul, pus la index, și individualitatea, influența sa, intuițiile sale privitoare la psihologie, și Iulian Apostolul, și justiția, și latina, și lectura, și libertatea, și Lucrețiu, și lumea din umbră, magistrat, - și Marie de Gournay, și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o poate revendica în principiu. Cadrul urban, în dezvoltarea sa hipertrofică, în care funcția socială a pietonului e din ce în ce mai condiționată și mai abstractă, acuză azi o criză a civilizației. Ideea de civilizație și încorporarea ei concretă, socială, presupun desprinderea din imanență și ridicarea la nivelul conștiinței individuale, a unor fenomene de „suprastructură”, care nu sunt „naturale”, ci sunt fenomene de cultură, anume iubirea și filosofarea. Iubirea în stadiul de civilizație nu mai e doar „geniul speței”, ci are un caracter conștient
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
esența; prin aceasta se apropie de ideile platoniciene. Spre deosebire de Platon, cel puțin de cel din dialogurile clasice ca Fedon sau Timeu și apropiindu-se de cel din Parmenide, Bacon concepe „forma”, adică esența, ca imanentă fenomenului, adică o transcendere în imanență. Prin aceasta el a anticipat fenomenologia lui Husserl. În schimb, Hobbes, deși a fost în tinerețe în intimitatea lui Bacon, nu poate figura într-o enumerare alături de acesta, și nici alături de Locke, așa cum îl așază amicul meu Ivasiuc. Hobbes a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în ele, nefiindu-i niciodată de ajuns să le interpreteze și să le povestească. De aici și unicitatea filmelor și a operei sale literare și eseistice, forme artistice atașate obsesiv de teme eterne și generale cum ar fi destinul Omului, imanența Realității, mitul Naturii și al Istoriei, sensul sacru al vieții și al morții. Teme pe care Pasolini le consideră momente inevitabile ale prezentului, cu care se confruntă și pe care le înfruntă. Cu precădere pentru această poziție a sa, Pasolini
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Nicolae Manolescu, „Generație și creație”, CNT, 1970, 5; Ov.S. Crohmălniceanu, „Generație și creație”, RL, 1970, 5; Ion Pop, „Generație și creație”, ST, 1970, 2; Gabriel Dimisianu, „Generație și creație”, „Romanian Review”, 1970, 3; Grigurcu, Idei, 281-285; Nicolae Manolescu, Critică și imanență, RL, 1975, 6; Al. Călinescu, Nouă critică și vechi întrebări, CL, 1975, 4; Gheorghe Grigurcu, Criticul în fața criticii, VR, 1975, 6; Adrian Marino, Critică în profunzime, CL, 1975, 7; Mircea Zaciu, „Imposibila gratuitate” a metodei, RL, 1978, 11; Ion Pop
MARTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
din urmă plecând de la mit70. Între cele două registre interdependențele sunt permanente prin intermediul „climatelor mentale“ și nu prin invazia brută a faptelor în domeniul eterat al spiritului 71. Mitul fiind autosuficient, nu răspunde decât unei metode care evocă exhaustivitatea și imanența 72. Cu alte cuvinte, metoda apare aici ca expresie transfigurată și transpusă a proprietăților fundamentale acordate aprioric obiectului studiat 73. Adică între postulatul general, obiectul studiat și metoda reținută nu există riscul să apară contradicții 74. Ținând cont că mitul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
abisului. Retorica resimte și ea efectele acestei stări, refuzul artei venind ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență. Acționând ciclotimic, în funcție de ritmurile interioare ale lirismului, mijloacele predilecte ale poetei sunt definiția și paradoxul. Definind lucrurile, M. sugerează că relațiile dintre cuvinte sunt atât de imobile, încât ar putea fi creditate chiar cu consistența realului: „am o singură lege
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
cromosomică dintre inspirație și realitate), București, 1933; Cocktail, București, [1933]; ed. (Cocktail. Care este drumul cel mai scurt între două inimi), București, 1943; 7 țâțe pergamute, București, 1934; Am un pătrar de veac, București, 1935; Dragoste la oameni, București, 1936; Imanența și primatul adevărului absolut, București, 1937; Țara reală și țara legală, București, 1938; Astăzi V.V.M. la 33 de ani, București, 1943; România mea, București, 1945; Români din România, uniți-vă, București, 1946; Rânduri pentru tinerețea lui Theodor Hodoșan, București, 1946
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
baladei „Meșterul Manole”, în Semiotica folclorului, coordonator Solomon Marcus, București, 1975, 50-71; Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, 1976, 330-337; Dicț. lit. 1900, 561-563; Gheorghe Ciompec, Motivul creației în literatura română, București, 1979; Horia Bădescu, Meșterul Manole sau Imanența tragicului, București, 1986; Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, București, 2001, 520-529. I.H.C.
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
Andreea Deciu În materie de ficțiune, activitatea teoretică mă satisface pe deplin" (Gérard Genette). Acest motto ales de prefațatoarea și traducătoarea volumului Opera artei. Imanență și transcendență, Muguraș Constantinescu, mi se pare, în special după lectura cărții, o veritabilă profesiune de credință a autorului. Genette e un teoretician vorace și în același timp un erudit aproape neverosimil ca formație pentru timpurile noastre. Vocația sa spre
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
definească literatura întrebîndu-se care este esența ei (așa numitele poetici esențialiste), și acele abordări care o definesc constatîndu-i manifestările. Într-o manieră asemănătoare, în Opera artei, Genette observă existența a două moduri ale operei de artă, pe care le numește imanența și transcendența ei. Imanența se referă la acel obiect, sau set de caracteristici ce desemnează opera, în vreme ce transcendența circumscrie modalitatea în care opera "depășește, debordează sau se joacă cu obiectul ei". La întrebarea "în ce constă această operă?", răspunsul ar
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
este esența ei (așa numitele poetici esențialiste), și acele abordări care o definesc constatîndu-i manifestările. Într-o manieră asemănătoare, în Opera artei, Genette observă existența a două moduri ale operei de artă, pe care le numește imanența și transcendența ei. Imanența se referă la acel obiect, sau set de caracteristici ce desemnează opera, în vreme ce transcendența circumscrie modalitatea în care opera "depășește, debordează sau se joacă cu obiectul ei". La întrebarea "în ce constă această operă?", răspunsul ar putea fi "un bloc
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
artă. Iar teoria literaturii, concludem citind această carte, un compendiu inestimabil nu doar de concepte și metode, ci chiar de reflexe de gîndire. O concluzie la care nu mulți teoreticieni literari ne permit să ajungem. Gérard Genette, Opera artei (I). Imanență și transcendență, traducere și prefață de Muguraș Constantinescu, Editura Univers, București 1999, 302 pagini, preț nemenționat.
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
în hieratism, după cum întreaga expresie a chipurilor se rezumă la privire și, în particular, la ochi. Tușa însăși se diafanizează, substanța cromatică se evaporă și ea, iar în locul lor apar linia, punctul și emulsiile transparente. Viziunea grea, încărcată de sevele imanenței și, în ultimă instanță, tipică pentru o privire de pictor, este radical înlocuită cu una de grafician. Golul capătă o pondere covîrșitoare, aerul circulă nestingherit prin interstiții, iar muzicalitatea compozițiilor, cu ritmurile ei impalpabile, excită eterul și îl pregătește pentru
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
33-47, 89-118; Marin Preda, RRI, II, partea 2, 1130-1246; Mircea Popa, Marin Preda și noua literatură a satului, ST, 1987, 2; Ion Cristoiu, „Întâlnirea din Pământuri”, CRC, 1987, 23; Ion Cristoiu, Ochiul naratorului, RL, 1987, 29; N. Steinhardt, Guica sau Imanența exasperată, ST, 1987, 7; Ion Vlad, Marin Preda, condiția povestitorului, TR, 1987, 32; Nicolae Manolescu, „Scrieri de tinerețe”, RL, 1987, 50; Liviu Petrescu, Marin Preda - scriitor abisal, ST, 1987, 12; Băileșteanu, Aorist, 120-127; Cosma, Romanul, I, 114-124; Cristea, Fereastra, 69-71
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Blaga, dar și din Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba sau Eugenio Montale, se propune o lirică a pustei și a așteptării. În 30 de poeme (1973) accentul se mută pe caracterul imnic, juxtapus unei presiuni conceptuale impresionante. Lirica transfigurează spectacular convulsiile imanenței și le transferă în autocrația cerebralului. În versul eliptic, concentrând cuvinte menținute într-o subtilă stare de vibrație, se întrevede o replică dată literaturii osificate din epocă. Traseul poetic al lui S. poate fi observat în antologia Cumpăna vieții (1979
SFETCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289658_a_290987]
-
V, 292-293; Gh. Ungureanu, Familia Sion, Iași, 1936, 65-71; Călinescu, Ist. lit. (1941), 899, Ist. lit (1982), 203-204; Cioculescu, Varietăți, 145-176; Ist. lit., II, 607-609; Cioculescu, Itinerar, II, 121-125, IV, 38-42; Steinhardt, Între viață, 322-324; Dicț. lit. 1900, 784-785; Negrici, Imanența, 94-97; Manolescu, Istoria, I, 250-251; Alexandru Periețeanu-Buzău, Considerații asupra valorii genealogice a „Arhondologiei Moldovei” de C. Sion, AIX, t. XXIX, 1992; Dicț. scriit. rom., IV, 261-263. F. F.
SION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
geograf poet: George Vâlsan, CRC, 1970, 9; Ciopraga, Lit. rom., 205-207; Leon Baconsky, George Vâlsan, ST, 1971, 10; L. Kalustian, Facsimile, București, 1975, 162-172; George Vâlsan, în Poeți de la „Sămănătorul”, îngr. Petru Homoceanul, pref. Al. Piru, București, 1978, 396-410; Negrici, Imanența, 160-164; Eugen Marinescu, George Vâlsan - resursele nebănuite ale unui mare cărturar, REF, 1995, 3; Datcu, Dicț. etnolog., II, 273-274; Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 332; Nicolae Andrei, Voievozi ai spiritului românesc, Craiova, 2000, 405-409. D.Mc.
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
romanilor (Z. se situează, ca și Naum Râmniceanu, pe pozițiile dacismului), el revine asupra contemporanilor și îi avertizează pe cei puternici de instabilitatea măririlor, reflectând că toate în lume „nasc, cresc, au moarte”. Providențialist, Z. vede evenimentele istorice guvernate de imanența legii morale totdeauna biruitoare. Domnia lui Ioan-vodă Caragea alcătuită întâi pre scurt în stihuri grecești, ultimul capitol al cronicii, conține un sinopsis în versuri grecești, urmate de traducerea lor în proză și de comentarii despre cârmuitorul ce schimbă „lingușitoarea piele
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]