1,385 matches
-
mișcării corporale subiective care, în chiar efortul pe care îl face pentru a-l respinge și a-l birui, ajunge să se zdrobească de el. Sistemul de ansamblu format din corpul meu aflat în mișcare și făcând efort, Corpul meu imanent în mod absolut subiectiv și în mod absolut viu de către corpul organic care se îndoaie și se încovoaie de efort -, din Pământ, în sfârșit, care refuză să cedeze la rândul său și se opune efortului, dăruindu-se în el ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
refuză să cedeze la rândul său și se opune efortului, dăruindu-se în el ca ceea ce nu poate nici birui, nici face să cedeze, aceasta este esența originară a tekhne. Atât de dificilă este pentru Corpul subiectiv în mod radical imanent în care mă aflu drept acest Eu Pot fundamental care sunt sarcina de a face Pământul să cedeze și, ca să spunem așa, să dea înapoi, și aceasta prin punerea în operă a puterilor sale proprii, încât a inventat instrumente, adică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a le întoarce împotriva sa, folosindu-le de ele pentru a-l scormoni, a-l deplasa, a-l modifica în felurite moduri, a-i imprima o formă nouă. "Instrumentul" nu este în mod originar nimic altceva decât prelungirea Corpului subiectiv imanent și astfel ca o parte a corpului organic însuși, mai precis ceea ce cedează la efort și se prezintă ca atare și numai în acest fel: ca ceea ce survine odată cu efectul unei mișcări ceva care fiind prins, mișcat, manevrat, manipulat de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și a Pământului în sânul vieții. Pe de altă parte, în calitate de reprezentare a sa, ea o deteriorează grav prin faptul că: 1) trăgând acțiunea în afara mediului său ontologic propriu, o face în sine ininteligibilă; 2) sfărâmând unitatea internă a desfășurării imanente a corpului organic, ea proiectează în exterioritatea reprezentării, ca tot atâtea elemente disparate, "cauza", "efectul", "mijloacele", "scopul", "relația" lor devenită ea însăși ininteligibilă, adică categoriile gândirii raționale în poziția și locul celor ale Corpului. Totuși, dacă o astfel de concepție
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
efectivă nu se limitează nicidecum la simpla relație teoretică dintre un subiect cunoscător și un obiect cunoscut: ea împrumută întotdeauna în realitate ocolișul neobservat al Corproprierii. Doar cel care are mâini și ochi în sensul unei puteri în mod radical imanente de apucare și vedere, doar o ființă constituită în mod originar în ea însăși drept Corp subiectiv și viu iar savantul nu în calitate de savant, ci în calitatea sa de atare ființă poate nu doar să întoarcă paginile cărții și să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
abstractă, la un oarecare principiu general de analiză, la o ipoteză de lucru susceptibilă a face lumină asupra unui grup de fenomene care își au de altfel specificitatea și teleologia lor proprii. Este vorba mai curând de un proces concret, imanent în fiecare fază a activității științifice. A nu lua în considerare o calitate sensibilă ca atare înseamnă de fapt a subînțelege că aceasta nu contează, că ea nu are prin ea însăși nici valoare de ființă, nici valoare de adevăr
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea unor declinări ale esenței sale, se înrădăcinează ideea smintită de a nu mai încerca ceea ce încearcă, de a îndepărta propria sa condiție de a fi viață. O asemenea Idee este imanentă științei galileene, fără ea proiectul de a respinge sensibilitatea vie n-ar fi putut ieși la lumină. Deoarece ea se înrădăcinează într-o tonalitate și o prelungește ca pe o modalitate a devenirii sale, ca pe acel moment în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sunt prin urmare nimic altceva decât legile vieții, însăși temporalitatea sa nu se epuizează în cea a lumii înțelegem prin aceasta exteriorizarea originară a exteriorității în care survine de fiecare dată o lume -, ci consistă în ultimă instanță în temporalitatea imanentă a vieții, în convertirea, în ea și făcută posibilă de către ea, a dorinței în satisfacerea sa, a suferinței în bucurie. Istoria ca știință, fie că aceasta o știe sau nu, susține o relație esențială cu acest Fond ontologic al historicității
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
când, cum, de câte ori, în ce condiții s-a produs acesta, independent de predicatele ideale pe care căutăm a i le atribui, nu ar însemna oare recunoașterea în el a esenței sale, relația, de pildă, a vieții transcendentale în mod absolut imanente, în mod absolut subiective, cu dublul său obiectiv incomprehensibil, cu acest corp anume, având caracteristica sa sexuală, având configurația sa stranie incomprehensibilă pentru ea, pentru această viață transcendentală (nu pentru știința care o va explica negreșit într-o bună zi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
această autoafirmare ca auto-obiectivare rămâne secundară în raport cu o autoafirmare mai veche, care se confundă cu mișcarea însăși a vieții în efortul său continuat de a persevera în ființa sa și de a se spori. O astfel de mișcare constituie teleologia imanentă a vieții în care se înrădăcinează orice etică posibilă. Nu etica teoretică sau normativă care își reprezintă finalități sau valori, ci etica originară, sau, mai curând, etosul însuși, adică ansamblul proceselor reîncepute la nesfârșit în care viața își înfăptuiește esența
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un fronton, și nici nu mai este flancat sau precedat de o colonadă (ca la Efes) o lume în care organizarea muncii nu se mai înrădăcinează în subiectivitatea organică, în care munca nu mai este actualizarea puterilor sale potrivit jocului imanent al ordonării lor interioare, venirea lor la ele însele și astfel "eliberarea" energiei lor: atunci, în locul sentimentului acestei eliberări, o profundă neliniște vine să afecteze existența și să o amorțească. Neputându-și epuiza ființa prin accederea la fondul ei înseși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
glorioasă și ratată", după cum o adnotează, cu o nedisimulată contrarietate satisfăcută de sine, Dora Pavel, vom semnala două cazuri oarecum simetrice. Pe de o parte unul al poeziei ce absoarbe substanțele realului (firește, un real convențional, postură a unei fantezii imanente), îi asimilează semnalele cu o aviditate iluzoriu ingenuă. Autorul de acest tip pare lipsit de ambiții modelatoare, înregistrator pasiv al priveliștilor (selectate), moleșit de senzualitatea intrată astfel în joc. Ideile explicite, impulsurile analitice, cu atît mai puțin cele insurgente, par
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
din țările de Est au redescoperit voluptatea conflictelor magice. Steagurile au fost decupate în zona insemnelor, lozincile au fost martelate, asemenea sfinților din lăcașurile creștine de către hoardele venite din stepele Asiei, iar statuile imperturbabile, care-i preamăreau pe patriarhii paradisului imanent, au căzut și ele sub furia mulțimilor dezlănțuite. Așa s-a dus statuia lui Petru Groza de lîngă Facultatea de Medicină, așa s-au dus nenumăratele busturi bărboase ale clasicilor fericirii pe pămînt, coclite prin parcuri și prin grădini publice
Istorie, ficțiune și monumente by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7858_a_9183]
-
toate, își propune ea (cu sau fără știrea autorului) să execute acel salt eroic în necunoscutul care ascunde în sine posibilitatea divulgării, latența și așteptarea revelației ? Iată întrebarea criticii." (pag. 1) La Raicu, dincolo e investit abil cu o semantică imanentă. Dincolo de literatură va trebui, deci, înțeles, ca înăuntrul literaturii. Doar că într-o zonă mai puțin frecventată a acesteia, în care nici sentința, nici citatul nu au parte de tradiționalele privilegii. Nu cred să fi descoperit în prezenta antologie vreo
O cale de acces by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7011_a_8336]
-
nu mai ai dubii". Și încă: "este mult mai ușor să vorbești despre inteligență decît despre prostie". Sau cu referire la "femeile inteligente" ce se mîndresc cu o inteligență masculină: "E lamentabil: femeile sunt ființe divine, înzestrate cu un geniu imanent. Dacă ascultăm cu atenție, cum făceau Montaigne și Moličre, putem auzi de la femei simple lucruri de o justețe extraordinară. Cine e atent la o femeie aflată, conform destinului ei natural și etern, la ...cratițăť , poate să audă vorbe de mare
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
sus, până în afara spiritului, stă, în același timp, cu ambele picioare pe pământ, profund atașat de glia mumă. Comicul este: omul luat prin surprindere". Simfonia I-a, de exemplu, este o satiră la adresa războiului, dar ca orice satiră, dincolo de sarcasmul imanent, ca și acul, înțeapă nu ca să împungă, ci ca să coasă. Ca oriunde se ivește, umorul este și aici o împletire de inteligență și arbitrar. Un arbitrar hic et nunc și o inteligență de perspectivă: "Il existe des ouvres qui demandent
Când literele încep să cânte by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/7896_a_9221]
-
conexe este o raționalitate impecabilă, o logică fără discontinuități. Cine s-a mai gândit, în explozia de expresivitate intenționată a anilor din urmă, să pună în discuție, să zicem, vreo istorioară talmudică? Iar aceasta nu dintr-un impuls al defulării imanente, din categoria artei pentru artă sau din aceea, liminară, a argumentului pentru argument: "Se zice că într-o seară, la ușa unui rabin se înființează doi oameni sărmani care-i cer de pomană. Unul dintre ei e un amărât care
De fapt, un debut by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7906_a_9231]
-
de care dă dovadă scriitura monahului de la Rohia, e productul unui autor capabil "să facă din memoriile sale o rugăciune intensă, sinceră și permanentă". Rugăciunea e pîrghia memoriei lui Iuliu Hossu, aptă de transfigurări ce-o configurează într-un chip imanent: "Și nu e vorbă mare - măcar pentru că e strict potrivită și cuvenită - să vorbim de o veritabilă cristificare a suferinței și amintirii; veritabilă aproape în sensul cristificării literale, al cristoformizării genuine". Ieșind iarăși un pic din chenarul grav, criticul menționează
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
Nu s-a gândit la ei și când punea mâna pe pistol? A contat mai mult umilirea adusă aroganței d-lui Însuși?". În continuare, CT Popescu atrage atenția asupra unei afirmații a lui Adrian Năstase, care spune că justiția este "imanentă". Jurnalistul se întreabă dacă fostul premier "nu se teme dl. Năstase că ea l-ar putea judeca și pe d-sa pentru niște fapte care nu apar nicidecum în dosarul Trofeul Calității". În contextul în care Giovani Becali întreba retoric
CTPopescu, top șase întrebări pentru "girafa Năstase" by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/79666_a_80991]
-
iubesc sfios și grav cum ții / tîmpla ta pe umărul meu. Te iubesc, sfi-dînd / clipa, visînd un timp inexistent. / Te iubesc acum, ieri, mîine nu există, / sufletul meu doarme treaz" (Topirea ). Deci o iubire pămîntească adresată incorporalului, un misticism feminin imanent, cu o senzualitate însă aproape anulată, resorbită în linii hieratice. Pînă la urmă atmosfera generală se arată a fi cea de castitate.
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
eficienței nemijlocite. Maestru al lemnului, dar, la rigoare, și al bronzului, adică un cioplitor și un modelator în aceeași măsură, el lucrează, oarecum, cu materialul clientului, altfel spus cu elemente obiective, cu exteriorități ale realului. Formele lui, derivate din orizontul imanent al lumii, se istoricizează simultan cu exprimarea, nu numai ca o consecință a exprimării înseși, ci și prin funcția lor fatală de comentariu asupra unui univers controlat. Tronul, Cubul, Poarta, Pasărea, Stîlpul, Zidul, Radarul,Containerul, Banca, Arcul de triumf, Sarcofagul
Mic dicționar de clasici ai sculpturii contemporane by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7554_a_8879]
-
tot ce ființează, corbii înșurubează cadavrele pe un cîmp metalic, de sub burțile cailor se propagă un jaf ca o vînătaie, orașul e ridicat de meduzele viscolului, oglinzile crapă de întuneric, viața se ghemuiește în sine aidoma unei păpădii. Acest univers imanent căruia nu i se potrivește nicio explicație e ca o broască de ușă căreia nu i se potrivește nicio cheie. Formulele tradiționale alunecă pe deasupra suprafețelor energiei sale fără niciun efect, conturînd un trecut lînced ("Pentru sute de ani pereții bisericilor
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
lui Dumnezeu le-a cunoscut, / Astfel vărsat în cantic / Și luînd ipostaza parfumurilor și ale sunetelor" (Lui Baudelaire). Evident, în calitatea sa de adorator al muzicii, Miron Kiropol e prea puțin carnal în favoarea unei abstractizări corespunzătoare elanului d-sale liric imanent, căruia i s-ar potrivi vorba prin care Leopardi definea poezia, o "respirație a sufletului". Înregistrăm aici o religiozitate nedogmatică. O religiozitate mai curînd umorală. Forma sa caracteristică e această asceză a discursului care se leapădă de trupeasca povară printr-
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
călăuză pentru om, decît cel mult în calitate de miraj utopic. Altminteri, a le cere oamenilor să se ghideze după reguli făcute de oameni dă naștere untor tipare constrîngătoare, care se preschimbă în scheme omogenizatoare. O evoluție făcută după reguli ce sunt imanente evoluției duce la dispariția prototipului, la desființarea originalului. În consecință, omenirea va semăna cu o turmă mergînd într-o direcție terestră și nivelatoare, dar o turmă obținută prin clonarea unui model devenit obligatoriu pentru toate ființele. Din acest moment, nu
O spiralădin cuvinte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7331_a_8656]
-
edenic căruia Eminescu îi asocia gîndirea în basme și comunicarea în/prin poezie. Dacă această primă sursă este una ingenuă, care ține de întoarcerea conștiinței la starea originară a lumii, la rădăcina ființei și a lucrurilor, la fundamentele existenței noastre imanente, cea de-a doua trimite către o cu totul altă direcție. Multiplele referințe la Biblie, mai exact la Vechiul Testament, invocă încercările majore ale umanității, probele constituirii și ale definirii noastre în relație cu absolutul și cu transcendentul. Așadar, pe de
Gabriela Melinescu, între joc și contemplație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7349_a_8674]