286 matches
-
arată în forma sa primitivă, adică în cea mai nemijlocită, atuncea când predă vorbe cari imită și zugrăvesc sunete nearticulate. Fiecare limbă posedă astfel de espresiuni, în care sunetul articulat reflectă tonuri nearticulate auzite de ureche și ne însemnează astfel imitativ întreaga impresiunea a lor (ciripește, scârție, foșăie, urlă, fâșâie, șuieră). Însă aceste espresiuni aparțin începutului limbelor; omul, care caută a reda prin sunetul articulat întreaga abondanță a impresiunei, își îndreaptă sub presiunea acestui stimul atențiunea sa asupra acelor obiecte cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dintâi nu pot niciodată să se consume cu desăvârșire în cele din urmă; și de-aceea, pe acest stadiu primitiv, accentul simbolic întru esprimarea unor asemenea cuvinte are de-a eleva mai mult elementul articulat, adică mai mult elementul [ne]imitativ decât pe cel imitativ, se-nțelege de sine când o intențiune deosebită a poetului n-ar conditiționa contrariile. Așadar pe treapta aceasta accentul simbolic trebuie să se întrebuințeze cu precauțiune și moderațiune mare, pentru că greutatea pusă pe el ar eleva
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să se consume cu desăvârșire în cele din urmă; și de-aceea, pe acest stadiu primitiv, accentul simbolic întru esprimarea unor asemenea cuvinte are de-a eleva mai mult elementul articulat, adică mai mult elementul [ne]imitativ decât pe cel imitativ, se-nțelege de sine când o intențiune deosebită a poetului n-ar conditiționa contrariile. Așadar pe treapta aceasta accentul simbolic trebuie să se întrebuințeze cu precauțiune și moderațiune mare, pentru că greutatea pusă pe el ar eleva prea mult elementul sunetului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
decât una complectă istorică; căci știe și judecă numai atâta cât i-a fost dat. Dacă o definiție (e contrazisă) i se contestă, el nu mai știe de unde să ieie alta. El s-a format după rațiune străină; dar facultatea imitativă (formătoare după, nachbildend) nu este cea productivă, adică cunoștința la el nu s-a născut din rațiune, deși obiectiv a fost într-adevăr o cunoștință a rațiunei; la el, subiectiv, ea este numai istorică. El a priceput-o bine și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este un extravert), făcîndu-și public eșecul și încercînd să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
când devine expresivă și sugestivă, înfățișînd, să zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva, ea nu imită un lucru existent, ci spiritul care i-a asistat geneza.1 Sculptura imită un principiu formativ, însuși principiul formei: das Bildnerische selbst. Corporalitatea, forma trebuie înfățișate ca atare, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
noastră acele lucruri de care mă ocupam și pe care puțini le cunoșteau. Aveam impresia - și o am în continuare - că mulți din zona noastră, din cea a științelor sociale și politice, se află într-un stadiu destul de embrionar și imitativ. Noi am oscilat foarte mulți ani între un autohtonism, un naționalism și o abordare extrem de imitativă a felului în care se desfășoară viața socială și politică în Vest, fără a ne înțelege mai întâi propria societate și fără a încerca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
o am în continuare - că mulți din zona noastră, din cea a științelor sociale și politice, se află într-un stadiu destul de embrionar și imitativ. Noi am oscilat foarte mulți ani între un autohtonism, un naționalism și o abordare extrem de imitativă a felului în care se desfășoară viața socială și politică în Vest, fără a ne înțelege mai întâi propria societate și fără a încerca să o diagnosticăm. De aceea, mi s-a părut mult mai urgent să mă ocup de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
divină, era ca doamna lui să trăiască veșnic... Iar pe noi acum ea nu ne mai interesează... Ironia este că dacă i-ar fi păsat mai mult de poezie decât de femeie, sonetul n-ar fi fost decât retorică exagerată, imitativă, și după douăzeci de ani nu l-ar mai fi citit nimeni... Aceea a fost ultima seară În care Amory a mai văzut-o pe Eleanor. El pleca a doua zi de dimineață și se Înțeleseseră să facă o lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
jefuind Arta de avuția ei, În plus distrugând Arta prin dorința sa de a deveni arta În sine. Imprimându-se În imagini. Realitatea băgându-se cu sila În toate aceste forme. Uite-te doar (Sammler se uită) la această anarhie imitativă a străzilor - aceste tunici revoluționare chinezești, acești copilași În țara unisex a jucăriilor 1, acești șefi de trib războinici suprarealiști, vizitii occidentali - doctori În filozofie, unii dintre ei (Sammler Întâlnise de-ăștia, dezbătuse cu ei chestiuni). Căutau orginalitatea. Erau evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
emancipeze. Vor fi mai puțin original-genial. Bizareriile vor trebui să le lase. Or corespunde trebuinței estetice mai adânci ale omenirei. Referința între natură și arte - între natural și frumos. Întrebarea e întrucît poate fi un artist realistic. Este arta numai imitativă sau trece peste aceste margini și dă ceva propiu. Arta stă asupra naturei însă să nu se înțeleagă rău. Trebuie să caracterizăm momentul unde se ating amândouă. Antiteza între om și natură a decis. Și noi suntem natură. Să restabilim
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
atât un “rire d’accueil” (“râs de întâmpinare”), cât și un “rire d’exclussion” (“râs de excludere”). Don Quijotte ar fi concomitent ridicol (“rire d’exclussion”) și simpatic (“rire d’accueil”). Baudelaire deosebea și el un “comique significatif” de tip imitativ și un “comique absolu”, creativ. Comicul semnificativ ar rezulta dintr-un sentiment de superioritate, căruia Baudelaire îi atribuie rădăcini satanice, deoarece ar viza “slăbiciunea și ghinionul unui semen”. Comicul absolut însă este “l’expression de l’idée de supériorité, non
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Cuvîntul liber, seria II, an II, nr. 10, 7 martie 1925). Avînd un bun comerț cu tradiția vie și cu valorile clasice, autorul - adept al unui organicism estetico-lingvistic aproape maiorescian - reproșează uneori autorilor moderni, lui D. Anghel de pildă, spiritul imitativ și unele „cuvinte cam prea străine limbii”. Articolul polemic din 1914 despre „Mișcarea contimporană poetică“: „...anume neologisme și elemente de comparație și alegorii, cîteva corăbii, de pildă, porturi, rade, niște droguri și coloniale, cacao, eucaliptus, opium, eter și hașiș, cîrpesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asumat la modul mesianic, urma să revină unei elite intelectuale racordate la cele mai noi manifestări ale spiritului timpului. Această elită ar avea ca misiune promovarea artei moderne autohtone în Occident (și viceversa), recunoașterea ei internațională și depășirea ingratei condiții imitative (prin intrarea în rîndul „creatorilor”, al exportatorilor de forme și idei). Același entuziasm se regăsește și în nota „Pentru cetitori și scriitori“: „Avem satisfacția de a anunța cetitorilor noștri că ne-am asigurat colaborarea efectivă și inedită a scriitorilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e ceva care, ca și civilizația, se adoptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spus. Și-l și spun, pe nesfîrșite coli editoriale. Și se și cumpără. Sigur că la Început a fost cuvîntul, dar dacă și la sfîrșit va fi la fel, am sfeclit-o, cine știe de ce frază mirobolantă, chiot ori termen imitativ vom avea parte. Despre stil, În ziua de azi, se aude tot mai rar. Pare ceva demodat, ieșit din uz, fără promo, fără efect. Or, la o carte nu se ajunge decît printr-o tehnică superioară, iar la o tehnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
audiază pasaje din cărțile lor sfinte, lălăite sau spuse-ntr-o altă limbă, pentru a fi îngreunată înțelegerea lor! Funcție de confesiune, casele sînt pline de desene, statui antropomorfe sau cuvinte, iar ei par spășiți sau veseli la grămadă, manifestîndu-se mecanic, imitativ, repetitiv... Pînă nu demult, angrenarea lor în fenomenul religios le cerea să privească viața ca pe un fenomen singular în Univers, să accepte nu limitarea rațiunii, ci însăși bagatelizarea ei, ceea ce este de neconceput! Nici nu vreau să-mi imaginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria textului; 2. o temă a realului recuperat În/ca text, sub unghiul autenticității. Dacă În 1. decisivă este producția, consecutivă varietății scriiturilor și lecturilor posibile, În 2, perspectiva este mimetică, imitativă, semnele având un grad minim de emancipare față de obiect. Funcția poetică va fi, teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului, Îl spionez pas cu pas“ (p. 15). Practic, poeticitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
explicativ pentru societatea timpului său. "Așa cum se manifestă acum, moda este o formă de control social analogă guvernării constituționale, făcând vizibil compromisul dintre coerciția guvernamentală și libertatea individului. Moda este răspunzătoare de schimbarea permanentă a diferitelor comportamente. Natura acesteia este imitativă și scopul este egalitatea socială" (H. Spencer, 1897/1900, 205). Folosind la ascunderea și, eventual, estomparea distincției de clasă, moda a favorizat creșterea individualității (H. Spencer, 1897/1900, 206). Dar cine dictează tendințele modei în societățile moderne? Dacă în societățile
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
Pe de o parte, volumul la care fac referire se încadrează principiilor evoluționismului, prin ilustrarea transformărilor societăților și, în paralel cu aceasta, a decorațiilor corpului, de la uzanța emblemelor la cea a vestimentației. Pe de o altă parte însă, trasarea caracteristicilor imitative ale fenomenului modei ilustrează concepția dominantă a discursului științific la cumpăna dintre veacul al XIX-lea și XX sub influența unei teze celebre, Les lois de l'imitation (1890) a lui Gabriel Tarde (1843-1904). Începând cu Herbert Spencer, Gabriel Tarde
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
perioadă: Les lois de l'imitation (1890) a lui Gabriel Tarde și Psychologie des foules (1895) a lui Gustave Le Bon. Anterior lui Gabriel Tarde și Gustave Le Bon, unele observații și descoperiri din biologie furnizaseră deja argumente privind comportamentul imitativ al unor specii de animale. Charles Darwin arăta că "uneori animalele își imită acțiunile între ele: lupii crescuți de câini au învățat să latre, puii de păsări imită cântul părinților și uneori pe cel al altor păsări, papagalii imită orice
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
Boncu (2002, 38) consideră imitația o formă de influență socială, subliniind importanța experimentelor lui Albert Bandura (1962, 1965) în revigorarea interesului științific pentru studiul acestui fenomen: În gândirea comună imitația este un termen relativ vag, desemnând atât procese de învățare imitativă (memorarea, să spunem, a răspunsului unui model), cât și procese de reproducere comportamentală a acestui răspuns. Numeroase teorii științifice ale imitației au perpetuat confuzia din simțul comun, tratând drept identice învățarea răspunsului modelului și imitarea lor propriu-zisă. Albert Bandura are
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
Distincția subliniază faptul că oamenii nu transpun în comportamente tot ceea ce învață. Prin urmare, o discrepanță accentuată între achiziție și performanță poate să apară atunci când comportamentul achiziționat de subiect nu are valoare funcțională ori nu este valorizat social. Invocarea proceselor imitative în sociologia modei reflectă traseul științific al acestui concept. Dacă, la începutul secolului XX, fenomenul propagării modei era explicat prin intermediul imitației-instinct, după 1960 asimilarea unor comportamente vestimentare a fost explicată prin teoria învățării sociale. Astfel, sociologul american Gregory P. Stone
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
Simmel, 1911/1998, 51-57). Un alt palier de lectură al eseului vizează tema predilectă a sociologiei, la confluența dintre secolele al XIX-lea și XX. După cum afirmă Georg Simmel (1911/1998, 34), fenomenele modernității au creat premize favorabile manifestării impulsurilor imitative, în societatea timpului său, moda resimțindu-se în cele mai diverse sectoare de activitate: politic, religios, științific, artistic, vestimentar etc. Chiar și socialismul și individualismul au fost chestiuni de modă, precizează autorul. Într-o astfel de ambianță, "moda a devenit
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
ideilor lui Thorstein B. Veblen în sociologie, aceasta producând o direcție distinctă, identificată prin temele societății de consum. O altă notă definitorie, care desparte cele două concepții, ar fi că la Georg Simmel mecanismul de propagare a modei este unul imitativ, în timp ce ideea principală pe care Thorstein B. Veblen o dezvoltă este consumul ostentativ, prin intermediul căruia clasa de sus își conservă identitatea și poziția socială. În ceea ce privește dezvoltările ulterioare ale teoriei imitației, reținem că acestea au încercat să surprindă dinamica modei între
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]