1,880 matches
-
de mare încercare din timpul războiului, ciclurile: Cânt despre drumul ascuns și Cânt despre soarele nesecat (1944), poeme în care găsim toată neliniștea frunzelor ce tremură și cad în hăul vremurilor, precum toți muritorii, mai ales cei năpăstuiți de evenimente implacabile ca războiul pe care îl trăia din plin. Dar ce profunzimi surprindem în mesajul creștin al acelui tânăr atât de bătut de soartă, obligat să sfărâme - nu la figurat -, ci la propriu, stânci de piatră, condamnat fiind să muncească fizic
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
figurile din Pompei încremenite în gesturi obișnuite ori dramatice, surprinse într-o materie vulcanică. Este o lume care ar exista parcă, dar care poartă în organismul ei o programatică moarte care îi definește adevărata natură”. Dintotdeauna moartea programatică produce dezastre implacabile în poezie. S-a mai petrecut unul în aceste zile. Amor 1944 Despuiați dezarmați buze pe buze cu ochii larg deschiși ascultând am plutit prin marea de lacrimi și sânge Suprauman Ceea ce făurești e scos din întuneric De ce nu dorești
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
clar-obscur fără obîrșie explicită, o masă pe care zac pungi și registre de conturi, la ea publicanii absorbiți să numere bani, unii cu spatele întors către miracol: din marginea tabloului, Christ întinzînd un braț ca o cumpănă prelungă, lansînd chemarea implacabilă, abruptul Urmează-mă! către Matei; în centrul compoziției, acela, cu dreapta încă printre bani, cu indexul stîngii designîndu-se stupefiat pe sine; sub fascinația gestului christic, care îl reia pe acela al lui Adam din Sixtină, cînd primește viață de la Domnul
Cine chiamă pe cine? by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2592_a_3917]
-
o bară încărcată cu niste discuri ce însumează o greutate pe care nu a ridicat-o niciodată(!) deasupara capului... Dar dacă vrea să-și rostuiască toată viața și să rămână în istoria halterelor românești trebuie s-o facă!!! Secundele trec implacabile... Se aude sunetul care vestește că au mai rămas doar 30... Privește în gol...Se hotărăște...Ridică bară la piept...Ce grea este... în stânga să aud aplauzele lui Nicu Vlad și strigatul lui Becheru...Tâmplele îi zvâcnesc... I-a mai
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92541_a_93833]
-
tot ce mișcă, eroinelor noastre “Lola” și “tanti maricica” le-ar plesni, rând pe rând, câte o venă la cap sau câte-o arteră, în fața calculatoarelor. Le-ar da borșul pe tastatură, de furie că nu mai pot să judece implacabil, de la înălțimea conștiințelor lor eroice.
O ţară de eroi suntem, ce mai… by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20327_a_21652]
-
avea un parfum de esență divină care-ți place de mori dar nu mori din asta închid radioul să găsească cineva odată buletinul ăla al lui smiley chiar nu ne mai poate confunda nimeni suntem două plăci tectonice într-o implacabilă distanțare fac radiografia unui vid picior peste picior iubirea mea demult și-a fumat ultima țigară Referință Bibliografică: radiografia unui vid (ultima) / Violeta Deminescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1899, Anul VI, 13 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
RADIOGRAFIA UNUI VID (ULTIMA) de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 1899 din 13 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384200_a_385529]
-
unei păduri de mangrove, încet... încet se metamorfozează sub privirile sufletelor cotropite de spaime nedefinite în mii de entități cu forme monstruoase, bântuindu-ne. Au fețe urâte, greu de privit, ochii răi cu priviri ce îngheață sângele și câștigă teren implacabili, organizați în batalioane. Un front amenințător înaintând ca un tăvălug de teroare peste ogorul acela unduitor al vieții noastre cotidiene, care întru-nceput promitea recolte îmbelșugate și bucurii. Amenințarea... începusem să-i simt răsuflarea la doi pași în spatele meu și
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
trebuie să-și concentreze atenția, cu predilecție, asupra credincioșilor de mâine: elevii și studenții”. În articolul care dă și titlul cărții, „Mai aproape de Hristos, în anul 2016”, IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei face o meditație asupra timpului care curge implacabil spre un final previzibil, în plan uman, moartea. „Nu-i prilej mai potrivit pentru meditarea la trecere decât Anul Nou. Chiar dacă este momentul urărilor de «ani mulți», nu trebuie să uităm că, odată cu sfârșitul oricărui an, firul existenței noastre se
DUHOVNICESC AL PĂRINTELUI ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT DR. ANDREI ANDREICUŢ AL CLUJULUI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383635_a_384964]
-
cât mai departe de tine. Dacă ai avea ocazia să le faci rău, nu le-ai face, daca ți s-ar oferi șansă să le întorci loviturile, nu ai lua-o. Tot ce vrei e... nimic. Paradoxal, ajungi să fii implacabil tocmai cu cei care cândva au însemnat cel mai mult pentru tine. De ce? Nu știu. Poate că asemenea celor supuși la chinuri groaznice ajungi în cele din urmă să fii nepăsător pentru că nu ar fi posibil să ți se facă
IERTI, DAR NU UITI de MIRON IOAN în ediţia nr. 2034 din 26 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380117_a_381446]
-
suită de personaje, ce revin obsesiv, în racursiuri și prin salturi (bucle) în timp - timpul rememorării - precum: Valentin (cu care se căsătorește, pe ascuns, în primul an de studenție, de care se desparte intempestiv, Taina afirmând sec, aidoma unui judecător implacabil, de la Înalta Curte de Casație și Justiție: ,,Am divorțat. Și povestea ce va urma este taina mea”); șefa de laborator - Triculescu, poreclită Doamna T. (ca în ,,Patul lui Procust”); colegul de bancă din clasa a V-a, blond, cu ochelari
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
întuneric..., de păianjeni..., de moarte...”, până la urletul visceral: ,, Mi-e frică de frică, mi-e groaznic de frică, mi-e frică de corbul lui Edgar Allan Poe, să nu zboare deasupra mea, urlând în delir ,,Niciodată, niciodată, niciodată...”. Aceste repetiții implacabile au, pe alocuri, fior metafizic și șuier bulversant de ghilotină ce-și reia căderea fulgerătoare, la nesfârșit. Chinuită de spaima că rezultatul noilor investigații medicale, făcute la un institut specializat din București, vor fi negative, protagonista face eforturi supraomenești de
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
fi nicio apropiere cu poezia lui San Juan de la Cruz, poezie sublimă care nu poate fi imitată, adică nu se poate scrie „à la manière de” San Juan. Cred că acest Culianu a fost împins să mă desumfle, științific, cu implacabila metodă a semiologiei. Ceea ce nu e nimic. În câțiva ani s-a terminat cu ea. De altfel, pungășia e totală. Citează mereu, una de la răsărit, alta de la apus, dar în limba română, fără să traducă nimic în limba în care
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
de ordin politic, adesea oculte, un prilej de obligatorie meditație asupra ei însăși, asupra condiției ei spirituale, acoperită, și aproape pierdută din vedere, în umbra groasă a obsesiei intereselor materiale. O gravă interogație asupra definiției ei. Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Și nu mă refer numai la credința în Dumnezeu, deși evident și despre asta e vorba, ci pur și simplu la puterea
Discurs teribil al Anei Blandiana [Corola-blog/BlogPost/93600_a_94892]
-
pentru ca brusc, instantaneu, imprevizibil, să cadă ghilotina fulgerătoare a unei mărturisiri dureroase, cutremurătoare prin franchețe: ,, Nu m-am simțit nicicând iubită,/ Doar de ciori, carnea mi-i râvnită,/ Uită că sunt măritată/ Și nu mă vând niciodată”. Cadență de metronom implacabil, metronom al destinului, întâlnim în litografia ,,În luptă cu vântul”: ,,Bate vântul frunzele,/ Îmi aștern gândurile,/ Bate vântul și se duce,/ Versul meu e tot mai dulce,/ Bate vântul dintr-o parte,/ Sunt micuță și n-am carte,/ Bate vântul
Dan LUPESCU despre… ,,Izvoarele” CRISTINEI MARIANA BĂLĂŞOIU ca taină şi chemare a obârşiilor [Corola-blog/BlogPost/93066_a_94358]
-
Maggie Gyllenhaal), și oferind măsura sa ca instrument al sorții. Noul său discipol îi profesează gnoza dînd cu banul pentru a împărți dreptatea, - așa cum o face Anton Chigurh din No Country for Old men ( 2007) al fraților Coen, chirurgical, aseptic, implacabil, cu sistem filozofic - și enunțînd o altă frază memorabilă: "Singura moralitate într-o lume crudă e șansa." Chiar și numai cu aceste două enunțuri nu ne mai aflăm deloc în confortabilul desen animat (de cele mai bune intenții) cu Superman
Ordinul cavalerului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8220_a_9545]
-
înzestrarea, ratarea îți este imprimată din afară. E ca și cum ai participa la un eșec de care nu ești cu nimic răspunzător, și asta fiindcă ești prins în traiectoria generală a unei discipline care, in-trată în vria strînsă a unei surpări implacabile, antrenează în că-derea ei toate inteligențele care au avut nenorocul s-o practice. Și cui îi vine ușor să recunoască că va împărtăși soarta unei îndeletniciri de care a făcut greșeala să se îndrăgostească în tinerețe? După ce ți-ai cheltuit
Surîsul centaurului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8257_a_9582]
-
sentiment al timpului că pură subiectivitate a stărilor tranziente, reflectate în imagini disparate. Și o imagine de neuitat, chemați în timpul cursurilor, tinerii, unii cu skateboard-ul în mînă, se aliniază într-un singur șir pe coridorul aflat în penumbra, înaintînd implacabil asemeni soldaților din filmul lui Eisenstein, Crucișătorul Potemkin (1925). Este o viziune ironică a cruciadei copiilor, așa cum la fel de firesc adolescenții pe care-i vezi pe coridoare în celălalt film, Elephant, devin deodată ucigași fără niciun avertisment, fără sens. Și deodată
Cu elefantul în parcul paranoic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8295_a_9620]
-
în era luptei de clasă", "cu totul altele decît, de pildă, ale unui fiu de luptător marxist-leninist, la Moscova școlit și destinat a-i urma, cîndva, la tron, lui Nicolae Ceaușescu". S-ar fi putut altminteri? Într-o vedere generală, implacabilele determinări produc fenomene paralogice: "Cauze ale destinului fac din P.D. buricul pămîntului". Și pe deasupra: "Cauze ale destinului fac ca într-o societate în care niciunui torționar - dar absolut niciunuia - să nu i se fi clintit un fir de păr din
Ultimul mohican by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8309_a_9634]
-
care se pătrundea în templele din antichitatea greacă, cel de-al doilea, ca un joc de intensități acordice, al treilea, schițând volute în jurul diferitelor înălțimi sonore, al patrulea, bazat pe rezonanțe și filigrane clavecinistice și al cincilea, imaginând o „coborâre implacabilă în tenebrele haotice”, partitura lui Risset evoluează strâns, de la impetuozitatea dramatică a sonorităților clavecinului și mediului electronic împletite, la agresivitatea ritmico-acordică a acelorași, și, de aici, la secvențe rarefiate - atât în partitura clavecinului, cât și în sonoritatea mediului electronic. Ambele
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
baia atît de apropiată sugerează atît de mult perfecțiunea unui ritual încît pare la fel de personalizată ca și construcțiile imagistice create de experții în publicitate." Ședința de sulemenire bărbătească, minuțioasă ca un ritual și tacticoasă ca o plimbare, îți adeverește un implacabil adevăr contemporan: timpul petrecut în fața oglinzii crește pe măsura înaintării în vîrstă. Cu fiecare deceniu scurs mai adaugi cîteva minute la corvoada îndurată zilnic din fața oglinzii. Numai că arsenalul cosmetic pe care bărbatul îl desfășoară este atît de impresionant încît
Minoritatea activă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8439_a_9764]
-
romanul Atrium ajung în final să eșueze într-un fel sau altul. Eșecul este înscris în însăși condiția de muritori a oamenilor. Toate succesele sunt relative câtă vreme, mai devreme sau mai târziu, indiferent de prestigiu și de avere, așteaptă implacabil moartea. Îndoiala, umbra eșecului se întind peste tot, chiar și acolo unde, la prima vedere nu este loc decât pentru succes. Meditează Norman Manea, sub masca unui personaj: "Poți eșua, de pildă, visând toată viața să devii actriță de film
Fețe ale ratării by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8447_a_9772]
-
critic astfel orientat are ca fond o certitudine inebranlabilă, o imensă autosatisfacție ce emite muzica de fanfară a triumfului permanent. Urcat într-o tribună a conștiinței d-sale directoare, Marin Mincu asistă la defilarea marilor noștri poeți din interbelic, adnotînd implacabil deficiențele lor de ținută, derogările lor de la ritmul teoretic convenit. Criteriul utilizat: un "eu poetic", care, tîrît îndelungată vreme pe drumurile accidentate ale raportării la real, tinde "să devină instanța absolută a discursului, abolind treptat orice mediere". De la Arghezi n-
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
se trezească/ În moarte". Somnul blagian al ființei, cu totul înșelător în poem ca referință acceptabilă pentru o cenzură emancipată, are însă o destul de vizibilă conotație morală, în sensul subordonării iresponsabile a robului somnabul față de dictatură, acceptată ca un destin implacabil. Sarcasmul ultimelor versuri reliefează paradoxul marii amărăciuni: o viață trăită în inconștiența somnului sfârșește cu trezirea inutilă în moarte. Același sens e tradus și mai incisiv în poemul Eu cred, publicat în decembrie 1985 în "Amfiteatru", alături de alte poeme subversive
Strategiile subversivității by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8470_a_9795]
-
Scrierea testamentului reprezintă, îmi imaginez, un moment la fel de greu pentru cel care-l scrie, ca și pentru cel care-l va citi. Prin simpla decizie de a ți-l face stabilești un contract cu eternitatea: ai intrat într-o ruletă implacabilă, prin care anulezi orice mișcare ulterioară: rien ne va plus. Dincolo de acel moment, devii anexa propriei dorințe, finale, de a-ți fixa imaginea în memoria și conștiința urmașilor. Știi cu precizie pe cine vei ferici și cine te va urî
V-ați făcut testamentul? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8507_a_9832]
-
o piatră de mormânt. Dar oricât umor ai avea, oricâtă detașare, oricâtă filozofică înțelepciune ai fi dobândit, nu poți să nu constați un lucru: că formula non-ființei e reprezentată, finalmente, de masca banală a unui contabil fără scrupule. Impasibil și implacabil, el te obligă să decontezi diferența dintre ceea ai primit și ceea ce dai mai departe.
V-ați făcut testamentul? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8507_a_9832]