2,882 matches
-
care a fost primul cuvânt rostit de Răducu? La celălalt capăt al firului, intrigat peste măsură de zecile de telefoane pe care i le dădea Simona și care îi stricau ziua, doctorul Teodoru fu nevoit să asculte. Domnișoară Simona, o imploră el, negăsind pe moment cuvinte de reproș. Ei bine, a zis ta-ta, ta-ta! De mai multe ori. Și Simona a închis telefonul, fără a aștepta reacția doctorului pe care o bănuia a fi una ce îl încărca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Doinei. Aceasta îi destăinui că fiica ei îi spusese că pleacă la o conferință la București. Deci nu-i dezvăluise adevăratul mobil al părăsirii căminului conjugal". Derută totală. Unde să o caute. Trebuie neapărat să vorbească cu ea, să o implore, să-i explice în detaliu ceea ce se întâmplase, să se disculpe cât se putea, dacă era posibil acest lucru și dacă soția sa ar fi fost dispusă să-l asculte. Se întoarse la spital, cu vaga certitudine că seara, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
consolare. Fiecare trăia tragedia întâmplată colegei lor ca pe propria lor tragedie. La cimitir Simona părea a fi străină de tot ce se întâmpla în jurul ei. Rostea necontenit numele copilului cu mâinile ridicate spre cer, ca într-o rugăciune supremă, implorându-i pe toți să-i dea voie lui Răducu să vină la ea. * Din întregul ei comportament se vedea că Simona ieșise din timp. Trecuse dincolo de granițele normalului, făcând primii ei pași spre o lume fără nume și margini, aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un timp cu interes, le admiră vioiciunea și dăruirea dar, deodată, în creierul ei se produse o conexiune care o duse înapoi în timp. Îi reveni în minte ziua când urmărise în curtea grădiniței cum se juca Răducu, care o implorase să-l mai lase câteva minute pentru a mai da câteva boabe în poartă. Atunci îl certase pentru modul lui de exprimare. Ce mamă rea putuse să fie! Așa auzise și el, ce putea ști un copil... Și într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
tot sângele - și parcă chiar ultima scânteie de viață și a Început să alerge după un tren care se pusese În mișcare, un tren care semăna mai mult cu o nălucă, cu un nor de praf spulberat de vânt... „Te implor, oprește-te! Nu mă lăsa aici... Măcar un singur drum... e tot ce-ți mai cer! Trebuie să mi Îmbrățișez măcar o singură dată copilul!” A căzut În genunchi și scuturat ca de friguri, și a pus fruntea pe piatra
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și de dragoste târzie... A ajuns acasă a doua zi, pe Înserat. Stabilisem cu mult timp Înainte că va fi o despărțire civilizată. Și totuși... cum Îmi doream și cât de mult mai speram la o minune! Eram gata să implor, să mă Învinuiesc de Întregul eșec, numai să nu plece. Nimeni n-a făcut nici un gest. Am plecat la Riana și l-am lăsat să-și facă bagajele. De ce nu s-a despicat pământul, să ne Înghită pe amândoi, nelăsându
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am Întârziat, n-am reușit să... Nu ți-e rușine?! Cum Îți permiți!? Ieși afară, neobrăzato! La ora mea să nu mai vii, de azi Înainte! Simțeam cum mi se urcă sângele În obraji, dar eram hotărâtă să rămân. Vă implor să mă ascultați un minut. Nu sunt un robot! Sunt doar o biată ființă care face față cu greu acestui program... M-am trezit vorbind cu patos, apărându-mi cauza și, În clipa următoare, plângeam cu suspine. Profesoara se uita
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
spate, cu capul În brațele mele. S-a zbătut continuu pe tot parcusul drumului până la spital. Respira foarte greu și făcea spume la gură. În momentele În care părea că nu mai respiră strigam cu disperare: „Să nu mori, te implor , să nu mori, mai avem puțin până la spital”. Nu știu cât auzea din strigătele mele, dar În acele clipe, Începea să se zbată cu ultimele forțe. Nu-mi amintesc nici În ziua de astăzi momentul când a fost preluat de medici și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu bănui că eu sufeream atât de mult din cauză că nu aveam o păpușă, dar când își dădu seama cât de mult mă schimbasem - nu mai vorbeam, nu mai râdeam - se îngrijoră. Încercă să mă consoleze, dar eu plângeam și o imploram să împrumute bani de la bunica Dosia și să-mi cumpere una, promițându-i că voi fi ascultătoare și voi sta numai în casă. Nevoie mare pe capul mamei, sărmana! Seara, o auzisem povestindu-i tatei despre suferința mea. „Câte nevoi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pledez în procese, nu în șatre! Dacă m-aș duce, s-ar putea să mă luați de acolo cu targa, mai știi? - Nu ești tu omul să nu găsești o cale de a ieși din orice situație. Te rugăm, te implorăm, Jane! Ar fi de dorit să folosim o cale amiabilă. Și ei sunt oameni, poate vor înțelege că nu au dreptul să-și însușească un copil care nu le aparține. - Asta s-o credeți voi! Ce dovezi aveți? - Mărturiile Olgăi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
rezervă viitorul!? Întrebarea avocatului rămase fără răspuns. Alex și Ina îl conduseră până la poartă pe avocat purtând cu ei îngrijorările care nu-i părăseau nici o clipă. Cu gândul că Jan fusese sensibilizat de cele relatate de ei, continuară să-l implore: Jane, fă ceva, tu poți, nu ne lăsa!... În urma lui, soții dezbătură ore în șir cazul, îl întoarseră pe toate fețele, puseră pe tapet și implicațiile. În timp ce ei discutau pe un ton abia perceptibil, veni din camera lui Mihăiță și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de câteva zile. Cânta așa de frumos! În serile cu lună plină, copiii șatrei, de la gângurașii însoțiți de mamele lor, până la flăcăii cărora le mijea mustața sau codanele mânzoace, toți făceau cerc în jurul lui Iorgu Stănescu, starostele șatrei, și-l implorau îndelung până acesta, în cele din urmă, se îndupleca: - Bunule, mai zi-ne paramisa 1 aceea începută acum două seri despre neamul nostru de departe și de demult... te rugăm bunule, te rugăm!... Bătrânul bulibașă își mângâia îndelung barba încărunțită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
posesia unor date, ce-i drept, neconturate încă, investigațiile continuând, Ina în disperarea ei, ajunsă la capătul suportabilității, îl ruga în fiecare dimineață pe soțul ei: - Alex, treci și astăzi pe la Miliție, vezi, întreabă dacă nu au vești pentru noi, imploră-l pe colonel să întreprindă tot ce știe el poate află ceva cât de cât palpabil despre existența băiatului nostru. Alex o asigura că nu există zi să nu-l contacteze pe colonelul Priboi, fie mergând la Miliție, fie printr-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mă despart de șatră! Și, ori de câte ori se elibera din scenele pline de tandrețe ale Inei, alerga cu gândul la ocrotitoarele brațe ale Rafirei pe care le simțea mai calde, mai lipite de inima și sufletul său. Ina continua să o implore pe Rafira să-i îngăduie lui Vișinel să stea din când în când la ea și pe timpul nopții, să petreacă mai mult timp cu Mihăiță, să se joace și să-și dezvăluie unul altuia universul preocupărilor lor. Deși îndoielile nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
întâmpla ca uneori Vișinel, prins în unele jocuri cu Mihăiță, să zăbovească peste lăsarea serii. Când își arunca ochii spre afară, intra în panică. Ina, intuindu-i starea de surescitare, venea lângă el și, cu glasul unei mame duioase, îl implora: - Ce-ar fi să te culci la noi, Vișinel? Uite, ți-am pregătit patul în camera alăturată de a lui Mihăiță. - Aș vrea să merg la mama Rafira... răspundea el. - Rafira și Lisandru suntem siguri că bănuiesc unde te afli
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mi rămâne decât să înfierez regimul politic antisocial din trecut, printr-o evocare nuanțată a tristei copilării. Copilăria nu mi-a mai aparținut din noaptea arestării tatei, 10 iunie 1961, când, cu lacrimi de durere, împreună cu mama și surioara, îi imploram pe milițienii și agenții de securitate să nu-l ducă de lângă noi, presimțind că întoarcerea acasă va fi după o lungă perioadă de timp. Tabloul ei, insinuat pe retina înfiorată de emoțiile și grozăviile trecutului, s-a transformat la maturitate
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
o luai la fugă, și „pe aici ți-e drumul!”. Prinde orbul, scoate-i ochii! Totuși, un minim respect îmi rămăsese și, tremurând de frig, numai în chiloți, am așteptat-o pe mama la capătul podului, cerându-i iertare și implorând-o să nu mă bată, că n-o să mai fug de acasă. Între timp, pe drum, mamei îi trecuse mânia și-și găsise pacea inimii, mai ales că eram bine sănătos și mă exoneră de vină, căci avusese noaptea un
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
intens” preludiul. Un mod care mă surprindea de fiecare dată: se lungea goală, pe spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ce trebuie să facă o asistentă în prima ei zi de serviciu, și ce nu? Debutul nu era deloc încurajator, dar la ce se putea aștepta într-o secție unde majoritatea pacienților erau cu răni sângerânde, operați de curând, imobili, implorând înțelegere, bunăvoință și empatie. Singura soluție era să-și impună a fi răbdătoare, să deprindă tainele unei profesii deloc ușoare în care cine nu se adaptează trebuie să părăsească terenul ca un jucător fără chemare. * Ina la rândul ei avusese
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
să găsească o zi și o oră pentru a se descărca de o povară ce o purta de câtăva vreme. După modul insinuant în care lansase provocarea, se părea că destăinuirea cerea a fi tălmăcită în detaliu. Alex l-a implorat atunci să nu amâne ceea ce era firesc a fi spus pe loc. Abordarea lui George îl răvăși. Prietenul său, pentru a-l menaja, nu făcu altceva decât să strecoare ideea că e vorba de o domnișoară. Nu se pomenise nici un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Mă linișteam treptat. De undeva din afara apartamentului se ivi o mână imensă, înarmată cu o gumă de șters și se apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
calm, acuzația împotriva lui nu avea nici o logică, însă nu a putut să convingă pe nimeni de acest lucru. Apoi se enervă cumplit, amenință cu tot felul de reclamații, culminând cu sinuciderea. Nu a fost crezut. După ce se mai liniști, imploră pentru propria libertate, viață, monotonie. În timp ce vorbea cerând milă pentru ființa lui, i se făcu dor de magazia cu vopsele, de motostivuitor, de apartamentul simplu cu două camere pe care îl considera acasă. Pentru următoarele săptămâni a fost lăsat în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cu atât mai puțin la o condamnare la moarte. Amabilitatea lui se pierdu în urletul ce izbucni din gâtlejul său acoperind sala de judecată cu o durere insuportabilă. Mâinile gesticulau arătând spre anumite persoane, negând anumite fapte și afirmații, apoi implorând iertare. Nu îl vedea nimeni și cu siguranță nu îl auzea nimeni, toți fuseseră antrenați să nu se lase impresionați. În zadar cerea o explicație, degeaba se zbătea în timp ce era transportat înapoi la închisoare, în aceeași celulă de la subsol. Până la
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
burete se făcuse mare și avea grijă de peștișorul albastru căruia îi plăcea la nebunie să alunece printre toate cuburile, în jurul tulpinii și al frunzelor din burete portocaliu. După două, trei sughițuri, ochii lui Levi, cu genele prinse în lacrimi, implorau să nu-i ia nimeni jucăriile, că burtica lui e destul de mare și nu vrea să supere nici floarea și nici peștișorul. Ceilalți se uitau unii la alții și nu înțelegeau de ce Levi se juca așa și de ce are nevoie
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
terminaseră toate treptele spre cele mai neașteptate adâncimi ale sufletului ei răvășit de toate cele întâmplate. Arăta ca o construcție pe punctul de a fi supusă unei implozii, fapt care o îndemnă pe mama ei să o roage, să o implore să se culce. Fiica ei avea multă nevoie de odihnă. - Uite, ți-am pregătit patul! Culcă-te, fata mea, și alungă toate gândurile rele. Mâine dimineață, fiindcă e duminică, vom merge amândouă la piață, vom face târguieli... Te vei limpezi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]