555 matches
-
zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde arìpele?". Zborul e posibilul imponderabil, înălțarea și orientarea spre orientul vederii, spre unitatea care vine de sus, adică din cer. Tema platoniciană a atelajului înaripat - imagine a sufletului - pune accentul tocmai pe "firea aripii - prin care sufletul se înalță"46: "natura a înzestrat aripa cu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de vântul solar ce ne arde umerii, ne umflă părul și ne împinge într-un înainte de noi și într-un înainte al nostru întru care oricum ne va preceda, ea, partea neștiută și umilă din noi, tăcerea noastră, umbra noastră, imponderabilă ca o suflare, neînsemnată ca o zdreanță de muselină lesne purtată de vântul luminii și după care, da, abia după care, suntem provizoratul definirii noastre prin precursorat. Și-atunci să ne fie destul că suntem pre-, că ne putem anticipa
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
află un loc stă deja în locul ființei, previne pe calea celor ce vin pentru a fi. De aceea, locul locuit nu mai e golul absolut, vidul neființei ca pură posibilitate de a fi sau a nu fi. Dimpotrivă, un loc imponderabil al începutului, pre-loc nespațial în care cele ce vor fi se arată în posibila lor ființă, semnifică prin imagini înainte de a fi lucruri reflectate: "Împrejur,/ foșneau ciudate arătări și ore,/ pățanii care, neavând contur,/ încă n-aveau nici gură să
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nevăzutului, vederea intră în nevedere. "Poate că numai nefiind poți fi", " Numai nefiind aici,/ Ne-ntoarcem la izvoare"61. Întoarcerea nu este ieșire decât cu prețul acestei lepădări, al dezgolirii de toate atributele ontologice care împovărează ființa. Astfel golită, ușoară, imponderabilă, vederea nu mai atârnă de cele văzute, nu mai depinde de ceea ce vede; fără obiect, căzută în orbire, ea se lasă văzută, pătrunde în golul care o absoarbe, află "izvorul tainic/ Din pustie"62. Vederea e acum saltul în gol
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în răstimpul triumfător, efemer, al vieții. Ceea ce se întrevede în această clipă fugară, ca prin ceață, e suflul ce animă dispariția, sufletul care se revelează până și în moarte, suflă în pânzele imaginii. E zbor sau scriere, întraripare a celor imponderabile și trecătoare sau țesătură urzită de semnele rămânerii lor în vedere? Amândouă, căci în imagine se scrie și se zboară deopotrivă 19. Sufletul își înscrie zborul în spațiul vibrant al vieții și al morții întrețesute în taina aceluiași cântec. Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-le în acolada unei singure mișcări: vederea nelimitată. Acum cuvântul - smuls din materia discursivității, golit de rostirea ce-și egalează rostitul, căzut în binecuvântarea propriei orbiri - vorbește în numele luminii, vede nelimitat. Cuvânt care nu mai poate fi închis, căci despovărat, imponderabil, absorbit de darul noii vederi, el rămâne veșnic deschis precum ochiul în care coboară văzul lui Dumnezeu. Exilul vizibilului (Andrei Zanca) Cum apare ființa imaginii din neantul unui posibil imprevizibil, acolo unde ea nu e decât premanifestarea unui semnificabil neajuns
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
curbat; expiră tot ceea ce e menit destrămării, se dezleagă de imaginile expirate ale sensibilului și inspiră golul în care se avântă, se lasă inspirată de ceea ce (de)scrie văzând 91. Trecerea e acum zbor, înaintare în perspectiva inversă, prefacere în imponderabilul viziunii: "Înaintez prin vise de apă, printre lotușii vii/ vibrând ne-ncetat/ cu domuri de stele pe ochi"92. Imaginile vibrează în lumina care le pune în vedere, se deschid în golul pe care îl arată. Imagini fulgurante ale sclipirii prin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din care am fost creați. Eliberați de greutatea materială și de cea imaginară, "cădem spre înalt" (ibidem), ușurați de tot ceea ce în noi se leapădă de noi. A coborî până la ultima limită a golului din noi înseamnă a primi darul imponderabil al harului la a cărui înălțime nu ajungem decât în adâncul în care ne pierdem dăruindu-ne noii lumini. Altfel spus, este ușorul greului, "ușorul a ceea ce este cu adevărat greu" (Marin Tarangul, Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
saturat excepțional al iubirii. Nu este tocmai el nedeterminatul inaparent care absoarbe subiectul, îl "aspiră" în afara lui, acolo unde el nu mai este, punând în anonimat discursul însuși, negativul care - prin exces - afirmă nenumind, dăruindu-se pe sine? Un dar imponderabil, suspendat între subiect și obiect, care nu aparține nimănui. "Acest fenomen ieșit din comun sfârșește totuși prin a exceda orice numire; se cuvine atunci să-l numim tocmai ca fără nume, ca refractar la orice proprietate, la orice caracter și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât cu ochii închiși" (Meșteșuguri străvechi, în Câmpiile magnetice, ed. cit., p. 25). 50 Este, cum spuneam, trecerea dincolo, într-un veșnic acolo al începutului care face semn, unde "roiuri de sfinte albine/ miere curg din flori uriașe", traversarea presantă - imponderabilă - a unui prag nevăzut, în timpul auroral al prefacerii: Nu pregeta, treci râul în zori/ cât încă ești ușor" (De dincolo de râu, în op. cit., pp. 27, 28). Nu există însă un loc de trecere privilegiat, căci în această topologie poetică unde
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
problemei și "zarea interioară" a acesteia, Blaga apreciază și el că "totdeauna în punerea unei probleme se anticipează întrucâtva asupra soluției ce se va da" (vezi I, 3F). În aceste condiții, categoriile apar sub forma unor "anticipații extrem de abstracte", "aproape imponderabile", care propulsează problematica filozofică (de la datele obiective spre soluție)8. Am apelat la această distincție nu numai pentru că ea vine în prelungirea discuției despre problema presupozițiilor, așa cum apare ea la Dilthey, ci și pentru că, pornind de aici, Blaga delimitează domeniul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
conceptelor fundamentale, a ideilor ordonatoare sub semnul cărora se plasează o filozofie sau alta. De altfel, atunci când se referă la "factorii propulsivi în problematica filozofică", Blaga însuși are în vedere aspectul conceptual, fiindcă vorbește despre idei "totdeauna foarte abstracte, aproape imponderabile" (vezi subcapitolul precedent). Chiar modul în care Blaga prezintă apoi justificarea metodei alese de către un filozof explică acreditarea pe care o capătă treptat tocmai un astfel de concept fundamental. Metoda aleasă spune Blaga se dovedește inițial "suficient de precară", însă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui Bologa "stîrnită parcă de sfidarea lui". De reținut este și alternarea poziției dominatoare (sfidarea), acum favorabilă celui care privește lumina. Personificarea e sinteza tuturor temerilor și are, indiscutabil, un ce halucinant. Nu este prima oară cînd spotul orbitor al imponderabilei lumini îl aruncă pe Apostol într-o transă inexplicabilă: "țîșni o lumină orbitoare și mîndră, zvîrlindu-și întîiele raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi, coborînd pe pămînt repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu o uzurpare de ordinul crimei simbolice. Echilibrate "cantitativ", aceste atitudini extreme vorbesc despre tiparul comun din care s-au născut. Orașul apare, în obsesia lui Mini, dublat de o proiecție metafizică, ca o colectivitate inefabilă, superpusă, o sumă a imponderabilelor "trupuri sufletești", comunicînd într-o osmoză doar ei inteligibilă: pe fundamentul realului, această entitate metafizică împrumută trupul de aer și negură al transparențelor absolute: "Cuprinse cu privirea orașul profilat în transparența negurii. Îl iubi. Se gîndi la ceea ce se cheamă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
penumbra lucrată, à la Hitchcock, a imaginii cețoase: vă amintiți, poate, laitmotivul unei serii cinematografice de succes, Twin Peaks. Formula în sine trezește reflexul glosării scrierea pe apă, neputința captării sensului întreg. Ori, în preajma meditației fenomenologice, tristețea devenirii oarbe. Sau imponderabila, kunderiană, "ușurătate a ființei"..., "insuportabilă". Dar, vai! Envol filosofic, sub o umbrelă bufă: filmul desenează grațios în clișeele policier / thrillerelor de duzină. Ce sens capătă, ne întrebăm, efortul de a mai "spune" încă o dată, la fel, în tradiția bine întemeiată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
însuși a trăit starea de grație despre care vorbește, liber să gândească și să construiască relațiile de prietenie care l-au determinat să dedice romanul Primul cerc prietenilor săi din șarașka: Cei care se aflau pe arcă erau ei înșiși imponderabili, așa cum erau și gândurile lor. Nu le era foame, deși nu erau sătui. Nu aveau fericire și de aceea nu îi încerca neliniștea de a o pierde. Mințile lor nu erau ocupate cu meschine interese de serviciu, cu intrigi, cu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
viață). În lumea alexandrină, materia este sinonimă cu moartea, și spiritul, cu viața. Trecerea de la corpul-temniță la corpul-eliberare inversează toate temele neoplatoniciene ale exilului și căderii. Căutarea perfecțiunii este pentru un grec urcarea de la Pămînt la Cer, de la ponderabil la imponderabil; înseamnă separarea sufletului de trup prin eliberarea de materie. Fedra lui Platon face din întrupare cel mai mare obstacol al vieții spirituale. Pentru un adept al lui Pitagora sau Plotin, virtutea consistă în spiritualizarea corpului și în dezincarnarea sufletului. În
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
-i credință și detectivismul sînt evidente din cap în cap. "Verbiaj metaforic"?! E posibil! "Contaminări semantice în lanț"?! Cea sesizată de el e unica +, poate, finalul la "Cartea de citire". Ce să mai spun despre sintagma inexistentă în carte "aer imponderabil" pe care o pune în seama mea cu evidenta intenție de a mă cataloga drept incult?! Sau despre complexul lui că numai dacă stai în București n-ai complexe culturale?! Oricum, în ziua în care am citit, nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
nu i-a plăcut cartea, avînd în vedere relațiile dintre noi, loial ar fi fost să-mi scrie. "Verbiaj metaforic"?! Exagerează. Reaua-i credință atinge extrema cînd pune în seama mea o sintagmă ce nu apare nicăieri în carte "aer imponderabil" cu evidenta tendință de a mă cataloga drept incult. Ce să mai spun de complexul lui că numai dacă stai în capitalie nu ai complexe culturale! Tonul său este cel al lui Narcis Zărnescu. Nu-i pot purta pică unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
vii. Încep să mă mișc, contrariat, ezitant, caut să mă orientez, să mă obișnuiesc cu locul, mărturisesc că habar n-am cum să mă comport în situația dată, una pe care, eufemistic vorbind, o calific drept inedită. Constat că sunt imponderabil și că plutesc, zbor cu ușurință în orice direcție voiesc. Mă hotărăsc s-o apuc înspre pământ, spre orășelul meu. Ajung deasupra străzii noastre, cobor și intru în căsuța modestă care până ieri fusese casa mea. Înăuntru, dau cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
igienică nu pot înlocui ritualul simplu care picură poezia dragostei materne în trupul care este însetat nu numai de lapte, ci și de mamă, de prezența acesteia. Pediatrii înregistrează atenți sporul la cântar al copilului; dar există un alt spor, imponderabil, tot atât de important, sporul care umanizează ființa nou venită pe lume. Cine să-i șoptească unui copil primit cu ostilitate, lăsat cu sine însuși într-un pat sanitar (fie el în perfectă igienă), o poezie ca aceasta care avea circulație largă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
opțiuni tot mai bune. Dar viața are necunoscute și incertitudini numeroase; adesea, nici algoritmii cu care operăm nu sunt solizi. Intervine și jocul intereselor individuale și de grup, care sunt modelate de inclinații ideologice; exist... și iraționalitate în decizii. Aceste imponderabile restricționeaz... și influențeaz... politică public.... În timp, ins..., o politic... public... ce învăț... se corecteaz..., ceea ce nu elimin... ins... probleme aparent insolubile. Dezbaterea public..., expresie a democrației, ajut... la g...sirea drumului mai bun în politica public.... Am f...cut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
este că finanțele publice s... fie consolidate în continuare prin diminuarea deficitelor cvasifiscale și o programare bugetar... multianual... s... internalizeze prevederile acquisului comunitar, reforma sistemului de pensii etc. În același timp, conceperea bugetului pe 2005 trebuie s... țin... cont de imponderabilele în creștere ale mediului economic în 2005; m... refer la evoluția incas...rilor la buget (o atitudine ferm... împotriva r...u-platnicilor va m...ri incas...rile), la evoluția cursului de schimb al leului, la evoluția comerțului exterior, la trecerea la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
economic... ar putea cunoaște o relaxare postaderare. O execuție bugetar... influențat... de un an cu alegeri anticipate ar fi o povar... suplimentar... pentru dezinflație. Vedem cum BNR are de luat în calcul nu numai parametrii și variabilele economice, dar și imponderabilele ce țin de procesul ader...rii la Uniune și de mersul vieții politicii interne în România. S... sper...m c... Bancă Central... va g...și calea mai potrivit... pe un teren minat. Aceast... cale implic... mai devreme sau mai tarziu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
unei lumi uitate de Dumnezeu, de istorie și de contemporaneitate... Teatrul de Artă din Moscova, ansamblul de dansuri al lui Igor Moiseev, ansamblul forțelor armate ale URSS-ului, cu neuitatul Vinogradov, Opera Mare din Pekin peste care domnea atotființătorul și imponderabilul Împărat al Maimuțelor, dar mai ales, dar mai ales inefabilul și „dulcele“ prinț al Dane marcei al lui sir Laurence Olivier! Umăr la umăr cu Mihai, amestecați în mulțimea golănoasă de la periferia Bucureștilor, am forțat porțile grădinii de vară a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]