367 matches
-
de ambiguitate, după unghiul în care ne situăm în fața oglinzii istoriei. Petru cel Mare mai era și crud, Ivan cel Groaznic a unificat Rusia ș.a.m.d. Într-o împrejurare, Napoleon Bonaparte a făcut o criză de furie cu teribile imprecații, când a citit într-un ziar - cu toatele erau ale Puterii - laude la adresa blândeții sale: optase pentru imaginea războinicului vindicativ. Cel mai de timpuriu au înțeles importanța imaginii despoții Orientului, magicieni ai protocoalelor, demoni ai regiei, dispensatori de fast și de
Obsesiva, irepresibila imagine by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14945_a_16270]
-
comparație - „toți ar proceda fix la fel” (subiectiv.ro) - sau precizează un circumstanțial - „fix în băltoacă” (220.ro), „cade fix în cap” (antena3.ro) etc. Valoarea de intensificator și marca de registru informal îl fac să apară în formule de imprecație sau amenințare, adesea cu o nuanță ironică. Ca intensificator, fix neagă presupunerea unor diferențe, contrariază așteptarea ca lucrurile să fi stat altfel, astfel că poate apărea și în contexte restrictive: „mă rog, e fix problema lui” (opinii.md). Frecvența în
La fix by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5320_a_6645]
-
nimeni nu îi bagă în seamă. Spre capătul liniei urcă șmecherii. Le place că autobuzul e aproape gol. Vorbesc și râd zgomotos, cercetând cu priviri agere în jur, să vadă ce ar putea să "pice". Limbajul lor e plin de imprecații, pe care le rostesc cu făloșenie. Umblă cu CD-player-e din care se revarsă atotstăpânitoarele manele, care îmi fac pe loc pielea de găină. Ascultă și îngână extaziați refrenele stupide, dând sonorul la maxim, cu nestăvilită generozitate. Șoferul de autobuz oprește
Să nu vinzi pianul! by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Journalistic/7863_a_9188]
-
trăsăturile scofâlcite ale unui monah vizitat de diavol în chilia lui, căutând să-l înfrunte cu rugăciunea în timp ce limba i se împleticește în alte vorbe decât cele ale Scripturii. Chinuit în ființa sa, Țarul se regăsește în porunca răstită, în imprecația însalivată, în delirul verbal, amestecând cuvintele judecății sale bicisnice cu Judecata de Apoi pe care o așteaptă așa cum așteaptă și vizita personală a lui Isus. Într-un moment de transport mistic, înveșmântat în balele encomniastice a unei slugi care poartă
Țarul și țara by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6395_a_7720]
-
adjective substantivizate: pastilați și timbrați. Coclit pare să desemneze, nespecific, o categorie umană inferioară - ,asta e un coclit care se dă lebădă-n chiuvetă!" (motociclism.ro/forum) -; cuvîntul este un termen depreciativ destul de puternic, asociat adesea cu alte insulte și imprecații. În Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru Bobârniche (ed. a II-a, 2003), coclit apare, alături de oxidat, doar că determinant stabil și cu sens intensificator al substantivului fraier: ,fraier oxidat / coclit = prost peste măsură". Metaforă alterării este
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]
-
lampant; se umflă brusc în aerul străpezit de lumina rece, zbate o aripă, o fîlfîie flenduros pe cealaltă, mă pocnește-n ochii zemoși, de-mi duduie crierii în țeastă ca trenu-n tunel, și-mi zice c-o lăcomie verbală strofocată-n imprecații, muiată puținel și-n oblojeli picante, săltîndu-și vocea subțiatică, coborîndu-și-o apoi în îngroșări răgușite, mă probozește, își scapă sfințenia în sudalmă lată, mă și-alintă uneori, îmi unge gîndurile negre cu povidlă de prune și unt bleu, îmi scarpină eczema
Îngerul mototolit (3) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14998_a_16323]
-
deja pomenitei Contribuțiuni la biografia lui Ion Pillat, ni se spune că, bolnav, poetul „se temuse mereu să nu sfârșească vreodată ca Baudelaire, afazic, în stare să bâlbâie numai crémon.” De fapt, cuvântul în franceză e crénom, o contragere a imprecației sacré nom de Dieu. Eroarea ar fi fost minoră și pasabilă dacă editorii, care semnează precizarea, n-ar fi introdus aici o notă de subsol: „dispozitiv metalic utilizat în închiderea unei ferestre (fr.)”. Nu mă îndoiesc că la o viitoare
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
au adunat "să-i soarbă cuvintele", cu aerul prostit indus de mult îndelungatul ritual totalitar. Nu evită a se da în spectacol, de cîte ori se ivește ori își creează prilejul, perorînd "în popor, la popor, pentru popor, cu lozinci, imprecații și expresii dintre acelea care fac faima gurii cortului". Și încă mai explicit decît era nevoie: "Purtase în gușă, de la București pînă în coclaurii Moldovei, ca pe găluște ce se ciocneau între ele, injuriile ce-i umflau ficatul". Și în
Ultimul mohican (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8284_a_9609]
-
heraldica proprie: "Deasupra - cetină verde,/ În dreapta - ochiul de rouă,/ La stînga - umbra în două/ Tăiată - parcă te-aș pierde.// Deasupra - pasăre albă,/ În față - roșu nisip,/ în urmă - tainică salbă;/ Port lacrimi de gheață pe chip" (Semne). Incluzînd note de imprecație, id est de satiră cu clocote metaforice ("Voi/ nu veți lua foc/ în vecii vecilor/ căci sîngele vostru/ e o leșie/ mirosind a editoriale!// Voi/ nu veți face umbră/ niciunui pămînt/ căci mușchii voștri/ au putrezit/ sub plapuma dogmelor!" (Poeților
Antiutopia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16626_a_17951]
-
a dorit-o în viață, pe atît de drastic n-a avut-o. Bănuit de homosexualitate de Wagner, care i-a simțit neputința de a se bucura de prezența intimă a femeilor, viața erotică a lui Nietzsche este inexistentă, toate imprecațiile pe care le aruncă sexului frumos nefiind decît rodul imaginației prodigioase. Pe scurt, Nietzsche e un personaj construit de sine însuși, detaliu care nu-i micșorează cu nimic meritul de a fi un uriaș scriitor și, mai presus de toate
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
eseistică, autorul făcînd din cercetarea senectuții un act de acribie culturală. Din acest motiv, La foc mărunt nu e un jurnal acru mustind de otrăvuri inspirate de prăbușirea tonusului, ci o colecție de reflecții prilejuite de fenomenul înveterării. Nu găsim imprecații și amărăciuni, ci ironii și perplexități. De fapt Ciocârlie își face o manieră simandicoasă din a urmări detaliile vîrstei, bolii sau ale morții. Maniera aceasta capătă tenta unei autoironii pe care autorul o revarsă constant asupră-și, ca pe un
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
destule asemenea accese de maliție neprovocată (printre victime numărându-se, indistinct, Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Norman Manea sau Paul Cornea), dar ele nu par rezultatul unor convingeri. Sunt mai degrabă toane. Nu o dată, adevărul e sacrificat de dragul unei formulări memorabile. Imprecațiile lui Fănuș Neagu nu sunt credibile pentru că nici măcar el nu crede în ele. Stilistica lui, de fapt, e una nonreferenț ială. Simt nevoia să stărui un pic asupra acestei observații, care, din câte știu, nu s-a mai făcut. Recitind
Caietele Princepelui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3622_a_4947]
-
orfelinata cenaclieră/ a sărit direct în manuale, vezi, la statuia lor/ silexul verbului lucra încă înainte de litera A.../ Cum plouă cu elogii, atmosfera a devenit de-a dreptul/ sufocantă, așa că voi ieși repede la aer curat" (Occident). Neîndoios astfel de imprecații contribuie la conturarea omului "vechi" care este autorul Opiumului. Satira alcătuiește umbra, o umbră grea, dup cum vedem, a "deschiderii" bardului delicat, care, iată, nu e dispus a accepta chiar în totalitate lumea noastră sublunară, precum și a bardului demonic, care
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
să fie primul violonist și pianist din lume și ar lăsa altora «compoziția», toate ar fi în regulă și România fericită.” Oribilă manifestare a „instinctului primar agresiv” la un personaj care și-a dovedit cu asupra de măsură talentul scriitoricesc! Imprecațiile nu se opresc însă aici. Trei zile mai târziu, în 17 martie 1936, spiritul retrograd lovește din nou: „Zarva care continuă să se facă în jurul operei lui Morcovescu îmi confirmă un fenomen foarte interesant care învederează evoluția săvârșită în muzică
Sindromul Argetoianu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2894_a_4219]
-
de Carta de la Pannonhalma, regele Petrus Orseolo (1038-1041), care revoca episcopii după bunul său plac și cu sângerosul Rege Samuel Aba (1041-1044) au retras majoritatea privilegiilor călugărilor benedictini, impunând dijmuirea averilor mănăstirești. Spolierea Bisericii este, de fapt, adevăratul motiv al imprecațiilor la care se dedă Gerard la adresa potentaților locului, cu precădere a perfidului rege Aba (perfide Ovonem). Așa, de pildă, în ultimul capitol din Deliberatio regele devine un „om păduchios” (hominem cimicis), un „om prefăcut” (hominem hypocritam), care a „permis o
Unde și când a fost scris cel mai vechi tratat din România? by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3092_a_4417]
-
însușire privește dispoziția sufletească. Reacționarul este un rebel muncit de o stare de spirit vecină cu disperarea, de unde și înclinația lui spre forme de exprimare care să fie pe potriva dispoziției. Reacționarului îi stă bine cu vociferarea, cu diatriba și cu imprecațiile, iar atunci cînd i se întîmplă să nu scrie pamflete sau manifeste, atunci negreșit că ține predici. Rostește pledoarii și face profeții, cultiva paradoxul și vînează oximoronul, nu ocolește tautologia și își rafinează mereu stilul. Pe scurt, caută mereu să
Falanga inadaptaților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6545_a_7870]
-
el este mult mai ambiguu decît ne-am fi putut aștepta: "les réactionnaires de charme". Prima parte inventariază și dezvoltă, didactic, cele șase trăsături ale tradiției antimoderne: contra-revoluția, anti-luminismul, pesimismul, tema păcatului originar, estetica sublimului și stilistica vituperării sau a imprecației. Contra-revoluționarii țin de trei curente: conservatori, reacționari și reformiști. Primii sînt tradiționaliști și adepți ai monarhiei absolute. Reacționarii sînt nostalgicii feudalității de sînge - discursul lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
atribut să conote axiologic) care are toate motivele să suscite dezbateri și să provoace contestații pornind de la reacționarismul ei, în sensul deja definit. Critica stilului, făcută de pildă de Ciprian Șiulea în Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
exact jocul acestui public, dacă nu cumva îi determină abordarea. Ei văd în fructele intelectuale ale reacțiunii de șarm orice altceva decît exerciții de stil. Dimpotrivă, stilul e primul semn de înregimentare ideologică pentru ei, cînd, de fapt, tocmai ea, imprecația și tocmai ea, antimetabola (aceleași cuvinte repetate în chiasm de o parte și de alta a unei axe de simetrie, de pildă: "Revoluția conduce oamenii mai degrabă decît oamenii conduc Revoluția") sînt semnele unei intenții, chiar camuflate, literare. Altă figură
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
măsura celui al tânărului din Turnul de abanos al lui Fowles care realizează că nu înseamnă nimic pe lângă arta pictorului cu cojones, grotesc ca un satir, dar plin de viață explodând în afara oricărei convenții sau reguli de bună purtare în imprecația amestecată cu salivă și limfă a celui care-și deschide venele să picteze cu sânge precum suprarealistul Oscar Dominguez. Cele câteva ceasuri magice smulse hazardului vor fi cele mai frumoase pentru Vicky care îl va compara pentru tot restul vieții
Antonio, Elena, Barcelona by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7460_a_8785]
-
stilistică care nu sare în ochi din cauza lipsei de incisivitate. Zeletin este un liric a cărui emoție, ocolind răbufnirile temperamentale, se exprimă în accente duioase sau în rememorări prielnice. Nu ți-l poți închipui izbucnind în diatribe sau alunecînd în imprecații pe seama cuiva, de aceea nu cultivă expresiile tari sau senzațiile tăioase. În fond, cînd ți-ai petrecut decenii lîngă Perpessicius (etimologic, „cel obișnuit cu durerea"), Edgar Papu sau Tzigara-Samurcaș nu te mai poți coborî la standardul expresiei comune. În plus
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
al patrulea volum, deja, al unui poet care a debutat editorial în 2002, surprinde în primul rând prin lirismul blând, serafic, extras "alchimic" din ordurile marginii de lume românească. Acolo unde eul gesticulant, retoric, sarcastic al fracturiștilor înflorește în jubilația imprecației și expectorației, eul retractil, sfios și cuminte al bietului intelectual aflat sub vremi se apleacă asupra gunoaielor ce-i sufocă viața, cu credința că va găsi aici "cel mai frumos poem al lumii": "poate că printre multele/ hârtii/ de la tomberoanele
Poezie cuminte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8468_a_9793]
-
cu o filosofie de viață care ar putea fi a unor nevertebrate. Și niște versuri, de pildă, pe care mi le-a relatat, după un "bairam", un coleg: "Oh, beemve, beemve, beemve/ Rugini-ți-ar tablele!" Și BMW se supune imprecației strămoșești. Sau: " M-am născut cu stea în frunte/ S-am noroc și mașini multe". Sau, iată, "prelucrare" după folclorul românesc: "Lilioară, trandafir/ Omu-n viață-i musafir". În fond, maneaua este corespondentul vizualului derizoriu care ni se servește la
întrebări pentru un sociolog by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Journalistic/7925_a_9250]
-
În mod întîmplător sau, cine știe, poate că nu, cele două lucrări erau perfect complemetare: una venea direct din cutremurele și din strigătele disperate ale lui Van Gogh, din acea pietate extremă care, la prima vedere, poate fi confundată cu imprecația și cu blasfemia, iar cea de-a doua se așeza pe un discurs de alburi angelice, de o seninătate și de un echilibru apropiate celei mai pure dintre ipostazele clasicității. Dar și în cazul uneia, și al celeilalte, un fapt
Constantin Cerăceanu și "Premiile Margareta Sterian" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12167_a_13492]
-
său Bărbatul cu barbă albă, și asta pentru că în jurul lui gravitează întreaga acțiune a cărții. De fapt, ar fi o exagerare să vorbim de o acțiune în paginile Vechilor maeștri, căci o acțiune propriu-zisă nu există, ea fiind înlocuită cu imprecația estetică, o imprecație construită ca un monolog al personajului principal, Reger, un critic muzical care vizitează de trei decenii același muzeu - Kunsthistoriches Museum din Viena - pentru a contempla la fiecare două zile unul și același tablou: Bărbatul cu barbă albă
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]