300 matches
-
agresivă, crudă, sângeroasă, la nici o aruncătură de băț de locul unde odihnește cel mai mare gânditor al Franței, cu al său Le bon sens și celelalte... *** În luna octombrie, la Paris, vegetația atât de tratată în imaginația locului, capătă stilul impresioniștilor. Începând, după mine, cu Alfred Corot. Natura reproduce, față de pictorii francezi, care au făcut cu ea troc, nobila atențiune ce i-a dat-o secolul nouășpe. Fiece zi având maestrul ei. De pildă, azi, șapte oct., avem la un moment
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
se validează prin propriul ei limbaj. - CUM AȚI DEFINI CRITICA LITERARA IN CULTURA POSTMODERNISTĂ? În postmodernitate, există un gen numit critic fiction, adică o critică ficționalizată, care recurge masiv la procedee literare. Și în România, Lovinescu, în tinerețe, influențat de impresioniștii francezi, scria foiletoane în care opiniile despre cărți erau redate printrun scenariu dialogat, ca la teatru. Acest dialog nu dădea un verdict despre carte, aceasta era analizată din mai multe perspective. Criticul postmodern nu mai vrea să construiască ierarhii, canoane
ALECART, nr. 11 by Antonio Patras () [Corola-journal/Science/91729_a_92902]
-
apărute cu decenii în urmă, consacrate problemelor teoretice ale istoriei literare, au arătat puțina preocupare a criticilor români din toate timpurile pentru tema cu pricina. Rezulta limpede că singurul care avusese un punct de vedere consistent și original fusese, paradoxal, „impresionistul” G.Călinescu în studiile sale din anii 1930-1940. Nu numai modelul lui de critică va fi preluat de generația mea, dar și ideile lui în materie de istorie literară. Criticii tineri actuali îl privesc cu un zâmbet subțire pe cel
Problema istoriei literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4870_a_6195]
-
rînd, stilistic, ele pastișează opera de maturitate a lui Brâncuși, dar sînt asociate cronologic cu perioada în care Brâncuși era încă elev sau abia intra în orizontul academist, cel pe care el îl va părăsi mai apoi doar în schimbul celui impresionist - rodinian. Așa cum viața însăși are logica ei, și formele simbolice au o viață și o logică a lor: soluțiile de maturitate ale oricărui artist sînt expresia unei procesualități, a unei dinamici interioare, a unei evoluții organice a conștiinței creatoare și
Anomaliile anului Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16194_a_17519]
-
de Caragiale se transformau, sub apăsarea unei experiențe istorice noi (fascism, comunism), în păcate capitale. A venit, poate, timpul să ne aducem aminte de acel Caragiale pe care l-a produs epoca lui, atît de asemănătoare cu aceea pictată de impresioniști, veselă, nepăsătoare, kitsch, prostuță, nu lipsită de savoir vivre și de farmec. Rinocerii ies din scenă. Se întorc, cu bastoanele și pălăriile lor, braț la braț, Mache, Lache și ceilalți. Cafeneaua se umple din nou de mirosul berii proaspete. Măslinele
Caragiale între actualitate și actualizare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15567_a_16892]
-
set de conotații, dar, mai ales, a devenit intrinsec artistului, mai mult decât o beretă, o cravată sau o umbrelă, uneori chiar mai nelipsit decât opera însăși. Unui artist i se cerea să provoace scandal, altfel nu va fi remarcat. Impresioniștii au produs un mic scandal, Picasso și cubismul pe următorul, futuriștii și dadaiștii s-au specializat în scandaluri, iar arta suprarealistă a devenit în mare parte un motor pentru continua producere de scandal. După ce au trecut câțiva ani din secolul
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
Meritul principal al cronicarului literar este justețea în judecată, venită dintr-o comprehensiune de cititor atent și cu gust cultivat". Cornelia Ștefănescu mai evidențiază și natura specifică a impresionismului ce răzbate din textele sale: "Mihail Sebastian face figură de critic impresionist care discută opera în cauză fără prejudecăți, cu o înțelegere de ajuns de elastică, ceea ce l-a făcut să nu cadă în erori fundamentale de estimație. În ipostază de cronicar literar, spre deosebire de alți scriitori care au făcut cronica literară ca
Un impresionist lucid by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7883_a_9208]
-
degrabă excepții sau reprize, pauze de respirație grea, stări de contrast. În ele, scriitorul nu se regăsește și nu se comunică profund, la nivelele de adâncime ale ființei, în acele extreme moral-afective de maximă portanță cognitivă. E motivul pentru care impresioniștii grațioși nu ne mai spun, literar vorbind, mare lucru (decât ca procedee și tehnici utilizate), în timp ce crepuscularul Bacovia pare că trage o dâră prin întreaga poezie românească. Ioan Es. Pop a înțeles, pe cont propriu, că raportul dintre bine și
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
a nu o încărca de note este vădită, și tocmai pentru aceasta a fost lăudată de Simion Mehedinți în recenzia din Convorbiri literare: ,De la început, o calitate prețioasă: descrierea în aceste pictures nu e în genul ieftin și inutil al impresioniștilor, care încarcă paginile lor de multe culori și multe detalii așa-zise pitorești. Autoarea a avut ideea originală de a descrie pe țăran, pe cât se poate, prin el însuși, adecă prin poezia populară. Pentru publicul englez așa de cunoscător în ce privește
Din Carpați în Pind by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/10416_a_11741]
-
tablourile sale nu au coerența celor compuse de Monet, Renoir este la fel de capabil să picteze lumina, umezeala plutind în aer, diferențele dintre frunze văzute de aproape și cele aflate în zare. Renoir figurează - "Femeie la marginea mării" - și în expoziția "Impresioniștii și marea" de la Phillips Collection din Washington. Manifestarea se înscrie în seria celor care, recent, au pus sub lupă un anume segment al creației impresioniste - "Impresionismul și iarna", "Natura moartă impresionistă", "Impresioniștii la Argenteuil" - fiecare titlu incluzând desigur cuvântul cheie
Arta secolului al XIX-lea văzută din alte unghiuri by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8686_a_10011]
-
figurează - "Femeie la marginea mării" - și în expoziția "Impresioniștii și marea" de la Phillips Collection din Washington. Manifestarea se înscrie în seria celor care, recent, au pus sub lupă un anume segment al creației impresioniste - "Impresionismul și iarna", "Natura moartă impresionistă", "Impresioniștii la Argenteuil" - fiecare titlu incluzând desigur cuvântul cheie, aducător de public. Expoziția de la Washington a fost destul de modestă ca dimensiuni și ca valoare a exponatelor. Fapt interesant, semn al aceleași tendințe de diversificare deja menționate, un mare număr dintre lucrările
Arta secolului al XIX-lea văzută din alte unghiuri by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8686_a_10011]
-
Intr-o discuție între membrii grupului, figurînd în paginile volumului Studiu 3, îngrijit chiar de Flondor, el nu se sfiiește să facă din Prolog nu o aventură cronologic limitată, ci o categorie epistemologic activă, de-a lungul istoriei artei. Despre impresioniști și curajul prospețimii care le-a fost propriu, despre fabuloase studii după natura vegetală, ale lui Mondrian și Leonardo, el se rostește astfel, cu o revendicativă solidaritate: „Și ei sunt Prolog". Cînd Tarkovski, la care Flondor s-a referit proiectîndu-și
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
de întâmpinare la absolut toate publicațiile culturale importante, "criza" cronicarilor e substituită cu una, așa-zisă, a criticii academice, amenințată de superficialitatea bombastică a publicisticii. Din nou, exact ca acum patruzeci de ani, se trasează granițe cu sârmă ghimpată între impresioniști și teoreticieni. Unii sunt numaidecât frivoli, ceilalți au o încruntare profilactică... În fapt, asemenea disocieri pe cât de ferme, pe atât de arbitrare ignoră însăși dimensiunea de complexitate a criticii literare. Chiar fără a-și atașa, la vedere, atributul totală, aceasta
Critica analitică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9204_a_10529]
-
canoanele muzicii culte). Uneori însă, conchistadorul este el însuși contaminat de specificul noilor teritorii (oralizarea, aleatorizarea și orientalizarea muzicii savante europene). Atît metropola, cît și coloniile suferă astfel un proces de hibridizare, originalitatea conchistadorului fiind, în acest caz, interferențială. De la impresioniști încoace compozitorul-conchistador s-a agitat tot mai mult în muzica savantă, aducînd de peste mări inflexiuni cu iz de mirodenii, care au condimentat meniurile sonore servite de creatorii europeni get-beget. în sfîrșit, compozitorul-peregrin funcționează ca un bumerang cu acțiune lentă: odată
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
din a doua clasă (câteodată, aceeași) sunt mai subtili. Obiecțiile lor țin de critică și de estetică. Istoria n-ar fi „nici operă didactică”, „nici una de știință”. Tot Ralea dixit. E observația cea mai obișnuită. Autorul ar fi prea subiectiv, impresionist incurabil, judecățile de valoare ar fi „mormane”, analizele ar devia în pamflet și în șarjă. „Lucrarea în discuție nu își umple așa dar menirea ei cea dintâi, aceea de istorie organică a literaturii române”, declară Streinu cu ocazia unei anchete
G.Călinescu și detractorii săi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3313_a_4638]
-
nisip umed. În 1944-1945 verdele de Paris a fost folosit intens în Italia, Sardinia și Corsica pentru controlul malariei. Verdele de Paris a fost utilizat și că pigment în pictură datorită culorii intense de verde smarald de pictorii W. Turner, impresioniștii Monet și Renoir, precum și de post-impresioniștii Gauguin, Cézanne și Van Gogh. Compușii naturali similari sunt mineralele calcofilitul CuAl(AsO)(ȘO)(OH)·36(HO), conicalcitul CaCu(AsO)(OH), cornubitul Cu(AsO)(OH)·(HO), cornwallitul Cu(AsO)(OH)·(HO) și liroconitul CuAl
Verde de Paris () [Corola-website/Science/330587_a_331916]
-
pentru tapet și ar fi fost descompus în arsen datorită mucegaiului și umezelii. Verdele de paris ar fi prezentat efecte similare. Ambii pigmenți au fost utilizați în fabricarea cernelurilor. Românii antici foloseau conicalcitul că și pigment verde. Vopseaua folosită de impresioniști, conținând verde de Paris, este considerată a fi fost compusă din particule relativ inferioare. Ulterior, substanța ar fi fost produsă prin mărunțire fină și fără îndepărtarea sterilului, fapt care i-ar fi afectat caracterul permanent. De asemenea, se considera că
Verde de Paris () [Corola-website/Science/330587_a_331916]
-
sau Eu, Mona Lisa, nici un singur pictor, ci doi: Hokusai și fiica lui Oei, trăind și pictând într-o epocă frământată, ultimele decenii ale shogunatului, când negustorii olandezi aduc în Europa picturi și gravuri japoneze, cu impact vizibil în pânzele impresioniștilor. Interviurile și postfața scriitoarei (Cine a fost artistul din umbră?) dezvăluie o documentare minuțioasă, ce a durat cinci ani, aproape o anchetă detectivistă. Cercetări noi ale specialiștilor au descoperit-o pe Oei, fiica pictorului, formată în atelierul tatălui ei, cu
Cei doi Hokusai: fiica și tatăl by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2680_a_4005]
-
unde, mai către sfârșitul secolului al XVIII-lea, s-a dovedit preocupat să capteze "efectele de lumină asupra unui același subiect în diferite ceasuri ale zilei", atitudine evident precursoare și devansatoare cu un secol a ceea ce îi va caracteriza pe impresioniști, deși țelul urmărit în final este altul. Pentru că veni vorba de Corot, mă simt dator să atrag atenția asupra uneia dintre cele mai frumoase capodopere din expoziție, Moara de la Saint-Nicolas-les-Arras, tablou care nu pare să-și fi găsit locul cuvenit
Umbre și lumini. Patru secole de pictură franceză by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11505_a_12830]
-
ambele premiate. Cel dintâi se intitula „Une dimanche à la campagne“ și luase Palme d’Or la Cannes. Era opera unui cunoscut regizor francez, Bernard Tavernier. Filmul relata în imagini splendide, grupate în așa fel încât să sugereze tablouri ale impresioniștilor, de la Manet și Monet la Seurat și Pissaro, o vizită în familie, în week-end, la țară, în casa cu grădină și lac a unei bătrâne și respectabile mame și bunici. Al doilea film îl avea ca regizor pe Andrjei Wajda
Miza în artă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5952_a_7277]
-
cu mine ca "Fîntînile buclucașe" din Petrodvoreț? Neputincioase ca fuga și țipătul din somn au dovedit a fi cînd dulăul a încrustat carnea lui în timp ce cobora frînghii din soare pentru o "Femeie la fereastră" a lui Toulouse Lautrec din Muzeul Impresioniștilor din Moscova în ea zămislind hățișuri cel care se înalță dincolo de țara ploilor Cîte taine din zori vestiți de el au rămas nedezlegate! Rog migratoarele să mă ia cu ele Sfîșierea lor înmiresmează cucuta crescută de Singurătate Mileniul cu vineri
Poezii by Minerva Chira () [Corola-journal/Imaginative/8807_a_10132]
-
Începem o altă istorie mai puțin veselă decît cea de pînă ieri”. Nu mai este același aspectul lumii lui Caragiale în general, care aparținea încă de la belle epoque și semăna, cum am notat în altă împrejurare, cu aceea din tablourile impresioniștilor: o lume care descoperea, pe lîngă negotium, bucuria otiului, a călătoriilor de plăcere, a vacanțelor, și week-end-urilor, a pic-nic-ului, dansului și petrecerii în aer liber, o lume care se îmbrăca bine, chiar cu gust, mînca pe alese și-și îngăduia
Celălalt Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13128_a_14453]
-
care îți vin dintr-o anumită așezare a astrelor, în semne... Acum cîțiva ani ne-am întîlnit la Paris și am petrecut un timp împreună. Am vrut atunci să te atrag spre tipul de turism muzeistic, să mergem să vedem impresioniștii, casa lui Picasso. N-am reușit. M-ai tras tu spre acel fel de a înțelege și a descoperi un oraș străbătîndu-l, descoperindu-i pietrele, apa, oamenii. La început n-am înțeles. Mă întrebam cum un artist refuză să intre
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
și aceea românească au deprins manierele elegante și au descoperit "repaosul dominical" și Five O'clock, comediile, stațiunile, excursiile, trenurile de plăcere, balurile. Au învățat să se ia după modă, îndeosebi franceză, să-și franțuzească vocabularul și numele de familie. Impresioniștii au surprins admirabil și în culori plăcute această lume a epocii frumoase, care, de la Paris la București și de la Viena la Budapesta, era perfect sincronizată. Despre ea vorbesc Momentele și, în bună măsură, teatrul caragialian. Mahalagii din Noaptea merg (totuși
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
spațiu fără gravitație, trezea, tîra după sine, rumori inocente, care ne însoțeau înaintarea ... Nu extrapolez arbitrar cînd evoc asemenea emoții, pe firul opțiunii tematice pe care și-a hotărît-o Olga Morărescu- Mărginean. Văzuse în America muzee și colecții bogate în impresioniști, ca aceea a celebrului actor născut în România, Edward G. Robinson. Ultimul lui film, dealtminteri, Soarele verde, îi configura rolul unui bătrîn umanist pierdut într-o lume a viitorului, inaptă pentru valorile de umanitate, care se lasă « sinucis» proiectîndu-și imagini
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]