1,127 matches
-
stare de incivilitate devenită la ei a doua natură. „Rasializarea” acestor excluși reduși la originile lor etnice presupuse este Însoțită de Închiderea Într-o situație de double bind1: li se reproșează În același timp că sunt prea comunitari și prea individualiști (sau, dacă ne putem exprima astfel, că sunt rău comunitari și rău individualiști), prea „tribali” și prea dezafiliați, prea Înrădăcinați (Într-o identitate colectivă de origine) și prea dezrădăcinați. Mai general: că au prea multă identitate colectivă și că aceasta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
la originile lor etnice presupuse este Însoțită de Închiderea Într-o situație de double bind1: li se reproșează În același timp că sunt prea comunitari și prea individualiști (sau, dacă ne putem exprima astfel, că sunt rău comunitari și rău individualiști), prea „tribali” și prea dezafiliați, prea Înrădăcinați (Într-o identitate colectivă de origine) și prea dezrădăcinați. Mai general: că au prea multă identitate colectivă și că aceasta le lipsește cu desăvârșire. Mai trebuie, de asemenea, să arătăm că acestor două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
condiția să nu Îmbrace nici o formă” (Leroux, 1840, p. 171). În sfârșit, În caritate nu este totuși vorba mai curând despre milă decât despre dragoste? Ca și Leroux, Bouglé subliniază faptul că creștinismul Îi propune credinciosului un fel de misticism individualist care nu Îi permite să iubească umanitatea decât „ca o consecință indirectă” și că, departe de a implica o dependență reciprocă a oamenilor, nu admite decât un eu și pe Dumnezeu. Sufletul creștin nu este așadar pregătit cu adevărat să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
descifreze comportamentul japonez în al doilea război mondial, și în fine, de James Atherton, care vorbește într-un eseu mai recent despre "judecata prin presă" caracteristică "culturilor rușinii". Simplificând la maximum, culturile occidentale, catolice și protestante, sunt culturi ale vinovăției, individualiste, citadine, bazate pe responsabilitate. Cele ale rușinii sunt culturile colectiviste, rurale, bazate pe prevalența judecății colective asupra idividului și pe acceptarea autorității exterioare în detrimentul liberului arbitru individual. În eseul lui Ioan Pânzaru care avertiza de altfel că asemenea categorii nu
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
acelei stări de spirit, reflectată prin coeziunea unui popor, animat să trăiască demn, nu în concurența fără scrupule, asemănată cândva cu un război al tuturor împotriva tuturor. Poate că după 1989 s-a trăit prea euforic ori prea negativist și individualist viața. Ieșirea din această stare pare că o determină crizele, care nu sunt numai bancar-financiare, dar și de coordonare a celor 27 de țări integrate prin obiectivele unificării europene. Deocamdată, valurile de emigranți estici spre Vest produc neajunsuri nu numai
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
că noi cunoaștem acordul sau dezacordul dintre idei, deoarece era un spirit atras de obiectivitate. Din teoria cunoașterii, individualismul a fost prelungit în etică și politică de către J.J. Rousseau și simpatizanți. Romantismul ce a urmat a tins să ducă subiectivismul individualist spre un "anarhism total", calificat de Russell ca "o formă de nebunie", în care se complac și mulți dintre filosofii contemporani. (20, 2, p. 9) Același filosof menționa ca o altă formă de nebunie a lumii moderne și contemporane elogiul
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și apăsătoare pentru femeile participante la mișcare. Nu numai Estul nu a asimilat și nu a susținut condiții de viață potrivite femeilor din această lume, dar și unii autori occidentali. (37b) După 15 ani de reforme liberale, uneori exagerat de individualiste în țări marcate de colectivisme exagerate, s-a produs "primul val de acceptare" europeană a țărilor ex-socialiste din Centrul Europei. A urmat al doilea val, la începutul anului 2007, când România cuplată cu Bulgaria într-un alt fel de "Vișegrad
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
societăți diferențiate? Să observăm că modernitatea ne-a condus la formularea unor astfel de întrebări și tot ea ne va cere să ne despărțim de acest trecut al modernității mai timpurii, pentru a ne referi la o societate tot mai individualistă. Abordarea specifică proiectului iluminist de societate și paradigmelor sociologice clasice este una de tip realist, care contrastează puternic cu abordările constructiviste inițiate și realizate de fenomenologia sociologică sau de neoinstituționalism. Individualitățile și relațiile sunt considerate ca fiind generice, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
serii de date empirice, dar se vizează concluzii cu rezonanță macrosocială și istorică. Din premisele adoptate și din datele empirice precar culese, A. Mungiu deduce concluzii pe măsură. Românii sunt afectați de o „incapacitate patologică de colaborare”, de un „egoism individualist” sau de o „singurătate colectivistă”, toate incomparabil mai dezvoltate „decât în oricare din țările vecine”. Publicul românesc al mesajelor politice de la începuturile tranziției manifestă comportamente de „masă”, Nietzsche le-ar spune de „turmă”, adică este format din oameni neintegrabili în
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
selectez pe acelea care ar evidenția cât mai pregnant distincția fiecărui stadiu al modernității. Tabelul 2.4. Instanțe constitutive ale modernități și schimbării asociate Stadii ale modernității Instanțe constitutive Societate Modernitatea inițiatoare Decomunizare Modernitatea consacrării Societatea holistă Modernitatea reflexivă Societatea individualistă Spațiu socia Despărțirea de comunitate Statul național Continuumul local-regional-global Grupări sociale Apariția diviziunilor în colectivitățile comunitare Clasele sociale Diminuarea (până la eliminare) a rolului claselor sociale și constituirea asociațiilor de interese schimbătoare Agenții (actorii) în societate Societatea bazată pe asemănarea agenților
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
multitudine de alegeri practice înainte de a acționa. „Sinele nu poate conferi sens acțiunii sale dacă nu știe cine este.” Tale quale, putem spune că tranziția de la o „societate holistă” la una ce corespunde modernității noastre actuale în ipostaza de „societate individualistă” coincide cu o destructurare socială ce oferă alternative și moduri individuale de acțiune. A exista într-o astfel de societate individualistă, în care comunitățile, clasele sau categoriile sociale, educația și mobilitatea, organizațiile și familia s-au dezintegrat sau au luat
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
putem spune că tranziția de la o „societate holistă” la una ce corespunde modernității noastre actuale în ipostaza de „societate individualistă” coincide cu o destructurare socială ce oferă alternative și moduri individuale de acțiune. A exista într-o astfel de societate individualistă, în care comunitățile, clasele sau categoriile sociale, educația și mobilitatea, organizațiile și familia s-au dezintegrat sau au luat alte căi de constituire, înseamnă a construi, întrucât ești forțat, propria identitate individuală. Individul a ajuns să fie singur, în raport cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de o parte, controlul patriarhal tradițional, cu care unii politicieni încă se identifică; de cealaltă, individualizarea și explozia identitară provocate și întreținute de piață și reflexivitate. Ne aflăm în stadiul confruntării dintre structură și individualizare, dintre societatea holistă și cea individualistă. O confruntare tipică pentru începuturile modernității reflexive. O confruntare economică și politică, socială și culturală în care una - structura mai veche - se zbate, prin abordări și mentalități, rezistențe și neliniști, să se mențină pe scena istoriei, iar cealaltă - individualizarea reflexivă
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
l’individu, Gallimard, coll. Folio-essais, Paris, 2002, p. 19. Cf. J.-C. Kaufmann, op. cit., p. 200 passim. A. Giddens, op. cit., pp. 185-187. Luana Miruna Pop, op. cit., p. 141. Perspectiva adoptată în continuare în această secțiune despre reflexivitate este deocamdată una individualistă. În cele ce urmează, voi insista și asupra dimensiunilor sociale ale reflexivității. Această ultimă dimensiune este cu atât mai importantă, cu cât, precum se știe, indivizii autonomi și singulari nu pot face mare lucru într-o societate în derivă. Sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
dobândirea nepătimirii. Căci ea e credința în Treimea ca structură supremă a iubirii în Fiul lui Dumnezeu care din iubire Se smerește, întrupându-Se și răstignindu-Se; e credința care are, de aceea, ca rod, sobornicitatea, străină atât de pasiunea individualistă, cât și de pasiunea dictatorială a unei singure persoane, ambele rodul mândriei. (n.s. 1009, p. 455) footnote>, și a dogmelor binecredincioase, ca să călăuzești la Domnul nu numai pe fii, ci și pe nepoți, pe calea dreptei-credințe (a ortodoxiei n.tr
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
patriarhale a lumii, nu s-a despărțit vreme de multe secole, romanul e de așteptat că-și va șoca cititorii români (și rămîne de sperat că nu pe toți). Critica este realizată nu atît de pe poziții feministe, cît mai degrabă individualiste. Ceea ce pare a le interzice biserica tuturor celor pe care îi adună în jurul ei este dreptul de a decide pentru ei înșiși. Supunerea, umilința predicate drept cale către înălțare sînt denunțate cu sarcasm drept ficțiuni menite să justifice acumularea de
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
făcut spre binele celui iubit, pe când moralitatea comunistă cerea ca totul să fie făcut spre binele colectivității. Aspectul posesiv al iubirii tradiționale nu putea fi decât indezirabil, ca rezultat al relațiilor socio-economice capitaliste bazate pe proprietate privată și pe psihologia individualistă generată de ideologia burgheză. Scopul moralității proletare, în viziunea ei, era împărțirea iubirii între toți tovarășii. În viitorul luminos al societății comuniste posibilitatea iubirii exclusive ar fi devenit inconceptibilă. Nuvela Ana Roșculeț pare a se subordona acestor principii. Ana este
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
acum de necazurile lui Wakefield. Wakefield trage cablul brusc afară din priză și Își continuă periplul, aruncînd semenului său o căutătură de deochi. Te-ai aștepta ca nevoia noastră Împărtășită să iște compasiune, dar simpatia nu se lipește de fiarele individualiste și flămînde ale epocii computerului. Nu ne Împărțim sevele. În cele din urmă, lîngă o poartă goală, periculos de departe de zborul lui, reușește să se hrănească. În momentul În care se conectează poate simți fluidul aducător de viață inundîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru independența și înflorirea statelor naționale. Ea n-a putut fi slăbită și tăgăduită decât într-o epocă în care conștiința individualității oricărui stat, conștiința că interesele colectivității statului sânt superioare intereselor personale, au fost înlăturată prin abstracțiuni cosmopolite și individualiste. [ 31 octombrie 1880] ["NU-NȚELEGEM LA CE SERVESC DEZMINȚIRILE... Nu-nțelegem la ce servesc dezmințirile oficioase când partizanii guvernului sânt cei cari colportează știrea despre încurînda retragere a d-lui Boerescu din ministerul de fuziune. De pe acuma se indică cuvintele
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de finanțe că, daca unui ziar sau unei scrieri de finanțe or de sociologie [î]i e permis a constata că nu unii dintre contribuabilii, ci oamenii în genere au tendența de-a se sustrage de la sarcinele statului în epoca individualistă în care trăim, un ministru n-o poate spune aceasta inferiorilor săi decât cel mult într-un mod confidențial. O asemenea observație e de prisos, întîi pentru că statul, în marginea mijloacelor de care dispune, poate constata veniturile reale ale oricărui
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
obiecții filosofiei morale a lui Kant, considerată de unii interpreți (mai ales neokantieni!) drept „construcția definitivă a lumii morale”. Insuficiența științifică a operei lui Kant, cu toată superioritatea acesteia față de „teoriile dulceag-hedoniste ale virtuții”, constă În cultivarea „modului de gândire individualist raționalist al secolului al XVIII lea, de la care Kant nu s-a abătut niciodată”. Împotriva vechii concepții dogmatic-teologice, precum și a filosofiei dogmatic-raționaliste a secolelor XVII-XVIII, Paulsen prezintă propria sa etică drept o deontologie, etică deopotrivă „istoric-genetică și social teleologică”, poziție
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și, implicit, și În morală. Etica actuală se deosebește net de concepțiile dogmatic-teologică și dogmatic-raționalistă ale secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea cel puțin prin două trăsături definitorii: dacă atunci aveam de-a face cu una neistorică și individualistă, În vremea noastră ea a ajuns istoric-genetică și social-teleologică. Critica aceasta făcută de Friedrich Paulsen asupra teoriei kantiene se completează prin urmărirea concepției istoric teleologice a secolului al XlX-lea, În special În filosofia dreptului și În filosofia moralei. Deosebirea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Dreptul dă vieții norma sa regulativă În toate manifestările sale, iar Statul este tocmai organul dreptului”. Statul trebuie să se abțină de a oprima conștiințele și de Împiedica manifestațiile libere. În acest sens se remarcă partea de adevăr a teoriilor individualiste care reclamă limitarea intervenției Statului. Dar, subliniază del Vecchio, aceasta nu Înseamnă nicidecum, vreo abdicare de la Stat și nici vreo diminuare a puterii sale, căci aceasta se manifestă, se exercită, dar nu pentru a oprima, „ci pentru a recunoaște și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Tucker, fac abstracție de „complexitatea oricărui regim contractual și de problemele ce izvorăsc inevitabil din el”. „O experiență milenară probează că: cine zice contract, zice posibilitate de controverse și necesitățile unei puteri de a le judeca”. Expresia extremă a doctrinelor individualiste se găsește În formula care declară Statul ca fiind un „rău necesar” și care afirmă că acest rău este destinat să dispară Într-un viitor mai mult sau mai puțin Îndepărtat, deci când, În virtutea evoluției, individul va fi fost În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Vecchio spune că nu este vorba de o negare actuală a Statului, negare catastrofică și revoluționară, ci de „preavizul unei eliminări progresive și pacifice, a unui crepuscul calm, a unei morți fără seisme”. Filosoful italian dă ca exemplu de doctrină individualistă, premisa din 1792 (publicată abia În 1851) a lui Wilhelm von Humboldt, când scria că: „orice activitate a Statului este blamabilă, dacă el se amestecă În afacerile private ale cetățenilor, În cazul În care aceasta nu ar implica o lezare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]