KorAP: Find »[drukola/base=indo-iranian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 >

229 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

E. (1988; 1990; 19919, Les textes vieil-avestiques, vol. I-III, Wiesbaden. Kirfel, W. (1920), Die Kosmographie der Inder nach den Quellen dargestellt, Bonn, Leipzig. Krick, H. (1982), Das Ritual der Feuergründung, Viena. Kuiper, F.B.J. (1964), „The Bliss of Asa”, În Indo-Iranian Journal, nr. 8, pp. 96-129. Kuiper, F.B.J. (1985), „Note on Avestan «ahu»”, În Indo-Iranian Journal, nr. 28, pp. 287-290. Lankarany, F.Th. (1985), „Daenă im Avesta, eine semantische Untersuchung”, Studien zur Indologie und Iranistik, nr. 10, Reinbek. Lommel, H. (1927), Die

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Die Kosmographie der Inder nach den Quellen dargestellt, Bonn, Leipzig. Krick, H. (1982), Das Ritual der Feuergründung, Viena. Kuiper, F.B.J. (1964), „The Bliss of Asa”, În Indo-Iranian Journal, nr. 8, pp. 96-129. Kuiper, F.B.J. (1985), „Note on Avestan «ahu»”, În Indo-Iranian Journal, nr. 28, pp. 287-290. Lankarany, F.Th. (1985), „Daenă im Avesta, eine semantische Untersuchung”, Studien zur Indologie und Iranistik, nr. 10, Reinbek. Lommel, H. (1927), Die Yäst’s des Awesta übersetzt und eingeleitet, Göttingen, Leipzig. Lommel, H. (1930), Die Religion

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
iranienne après Firdôsï”, În La Nouvelle Clio, nr. 5 (= Mélanges A. Du-pont-Sommer), pp. 377-393. Meillet, A. (1959a), „Le problème zurvanite”, În Journal asiatique, nr. 247, pp. 431-469. Meillet, A. (1959b), „La guerre des géants d’après le Süktar Nask”, În Indo-Iranian Journal, nr. 3, pp. 282-305. Meillet, A. (1963), „Culte, mythe et cosmologie dans l’Iran ancien”, În Annales du Musée Guimet, Paris. Meillet, A. (1965), „L’Iran ancien”, În Religions du monde, Paris. Narten, J. (1982), Die Ameșa Spentas im

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Culte, mythe et cosmologie dans l’Iran ancien”, În Annales du Musée Guimet, Paris. Meillet, A. (1965), „L’Iran ancien”, În Religions du monde, Paris. Narten, J. (1982), Die Ameșa Spentas im Avesta, Wiesbaden. Narten, J. (1985), „Avestisch «frauuași-»”, În Indo-Iranian Journal, nr. 28, pp. 35-48. Narten, J. (1986), Der Yasna Haptanhăiti, Wiesbaden. Nöldeke, Th. (19202), Das iranische Nationalepos, Berlin, Leipzig. Nyberg, H.S. (1929; 1931), „Questions de cosmogonie et de cosmologie mazdéennes”, În Journal asiatique, nr. 214, pp. 129-310; 219, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
etape a dezvoltării noii religii și pentru a contura procesul de sinteză, compromis Între vechi și nou care a caracterizat zoroastrismul după epoca profetului. Pe lângă urme evidente de zoroastrianizare, unele imnuri păstrează elemente mitice sau legendare care aparțin unei preistorii indo-iraniene. În același timp, alte imnuri, cum ar fi primele patru dedicate lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" și Haurvat³txe "Haurvata>t", cel de-al XII-lea dedicat lui Rașnuxe "Rașnu" (cf. infra, subcapitolul 2.2), al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și lumea semită din Orientul Apropiat, leagăn al unor monoteisme variate. Această poziție intermediară Între est și vest, tipică pentru Întreaga civilizație iraniană (Bausani, 1971a), se reflectă În „amestecul religios” al zoroastrismului ulterior profetului, În cadrul căruia vechiul politeism de tip indo-iranian reapare sub o Înfățișare nouă Împreună cu ritualismul antic (cultul haomei, jertfa animală etc.). De asemenea, specifică zoroastrismului este și credința Într-o existență dincolo de cea pământeană (Söderblom, 1901; Pavry, 1929), de care sunt legate cultul spiritelor defuncților și o practică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu Spiritul Bun. Fiecare Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" are un rival specific În persoana unui arhidemon, la fel cum, În general, la yazataxe "yazata" se opun da¶va și druj. În da¶va și yazata supraviețuiesc divinități antice iraniene sau indo-iraniene, condamnate sau absorbite În sinteza sacerdotală alcătuită de succesorii profetului. În general se consideră, pe bună dreptate, că soarta divinităților antice din păgânismul prezoroastrian a fost determinată de gradul lor mai mare sau mai mic de moralitate, mai mult sau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
poate fi „bun” sau „rău”) (cf. Wikander, 1941; Barr, 1954, pp. 42 sq.; Boyce, 1975a, pp. 79 sq.); V³taxe "Va>ta", yazata vântului (În limba pahlavi, W³dxe "Wa>d"; cf. Boyce, 1975a, pp. 78 sq.); Haomaxe "Haoma", yazata pentru *sauma indo-iraniană, obiect și subiect al jertfei (În limba pahlavi, H½m); Khvarenahxe "Khvarenah", yazata energiei focului și luminii forței vitale, constituent al naturii umane (În limba pahlavi, khwarrah); Fravașixe "Fravași", spiritele celor morți și, În același timp, părți componente ale naturii umane

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În limba pahlavi, k¶șwar) și Înconjurat de un lanț muntos; cel mai Înalt vârf, legat de pământ prin rădăcini subterane, se află În zona centrală (În avestică, Khvaniratha; În limba pahlavi, Khwanirah), conform unei scheme cosmografice de certă origine indo-iraniană. Din vârful muntelui care se află În centrul lumii și care unește pământul cu cerul, coboară apele care se varsă În marea numită Vourukașa, „cu multe adâncituri”. Legate de Vourukașa sunt două mari fluvii: „Celxe "Cel" Bun” D³ity³ (În limba

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unei plante numite rubarbă, din care se va naște primul cuplu uman, Mașyaxe "Mașya" și Mașy³nagxe "Mașya>nag" (Christensen, 1917, pp. 7-105). O parte dintre aceste elemente esențialmente mitologice sunt În mod cert mult mai arhaice - după cum arhaică și substanțial indo-iraniană este și cosmografia ale cărei urme se Întâlnesc În G³th³ (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastruxe "Zoroastru"”, subcapitolul 1.2) - și au fost, În mare parte, absorbite În imaginarul religios de către un cler familiarizat cu lucrarea de „zoroastrianizare” a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zaehner, 1955, pp. 254 sqq.), care Îi lipsea Înainte de acest moment (Hinnells, 1981, p. 44). Într-un mod edulcorat și simbolic, Yasna păstrează, În ceea ce rămâne din vechiul rit al haomei și În ofrandele de grăsime animală, elementele unui ritualism indo-iranian care prevedea jertfa animală și folosirea băuturilor care induc beția (cf. supra și Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 95 sqq., 99 sqq.). Sucul de haoma, extras dintr-o varietate de Ephedra, este stors Într-o piuă (În limba pahlavi, h³wan) și consumat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care plătesc, după posibilități, uneia sau mai multor perechi de preoți (pentru o descriere detaliată a acestui cult, cf. Kotwal și Boyd, 1991). Focul are deci o poziție centrală În liturgia zoroastriană, nu numai - așa cum s-a spus - În religiozitatea indo-iraniană. Fără Îndoială, acesta este simbolul cel mai semnificativ al zoroastrismului, ca manifestare vie a Adevărului. Fiul lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Focul (În avestică, at³r, În limba pahlavi, ³dur și ³takhș; În persană, ³dhar) este strâns legat de Așaxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Persia (Gnoli, 1989a, pp. 29 sqq.). O urmă evidentă a „arianizării” tradiției zoroastriene se regăsește În ideea de „extensie (sau spațiu) arya” - Airyana Va¶jah (În limba pahlavi, xr³nw¶z) - care, absentă În G³th³, Îmbracă În veșminte zoroastriene concepția indo-iraniană antică a centrului lumii. În mod semnificativ, aceasta este prezentă mai ales În Yașt, dar și În Wid¶wd³d (Gnoli, 1989a, pp. 38 sqq.). Prima informație certă, pentru că este databilă Într-o cronologie absolută, este că Darius I (522-486 Î

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe unul cu noaptea, iar pe celălalt cu ziua și sunt atât conștienți de această complementaritate Încât, de cele mai multe ori, compun imnuri În onoarea amândurora și Își alcătuiesc numele din compusul mitr³varuña-. În Iran, mazdeismul originar renunță la vechii zei indo-iranieni și recunoaște o divinitate unică: ahuraxe "ahura" mazd³ (sau mazd³ ahura), care Înseamnă „Domnul Înțelept”. Această definiție, care devine abia mai târziu nume propriu (cf., În persana veche, auramazd³), acoperă probabil o transformare a prezoroastrianului Varuna. Ipoteza este susținută de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ahuraxe "Ahura"”; este de presupus ca unității primilor membri să-i corespundă unitatea membrilor secunzi; iranianul Ahura (Mazd³xe "Mazda>") ar fi deci echivalent cu indianul Varuna. Al doilea aspect este de ordin textual: În religia mazdeistă reînfloresc progresiv vechile divinități indo-iraniene; Însă Varuna este constant absent. Acest lucru s-ar putea datora faptului că Ahuramazd³xe "Ahuramazda>" era identificat, cel puțin odinioară, cu Varuna. Și după cum Varuna primește epitetul de urucakÌas-, „cel care vede din depărtare”, la fel și Ahuramazd³ primește epitetul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
va) și a rămas pentru totdeauna acolo, fapt atestat de două texte târzii (Vd. X, 9 și XIX, 43), fără a mai fi recuperat printre zeii zoroastrismului ulterior, cum s-a Întâmplat cu alte figuri, mai norocoase, ale panteonului inițial indo-iranian (nu este cazul să presupunem, asemenea lui Gnoli ș1980ț, că Indra ar fi fost exclus deja din panteonul iranian prezoroastrian). În locul său apar două figuri divine. Una dintre ele este Vayuxe "Vayu", ușor de comparat cu vedicul V³yuxe "Va>yu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
46, unde cei doi zei sunt preamăriți Împreună, și Rig-Veda IV, 46 și IV, 48, unde Indra apare chiar ca vizitiu al lui V³yu. Această alunecare a lui V³yu către a doua funcție trebuie să fi Început Încă din epoca indo-iraniană, iar Iranul nu a făcut decât să ducă la desăvârșire un proces Început deja de foarte mult timp. Cealaltă divinitate a funcției secunde este o creație pur iraniană. Trebuie să pornim de la termenul indo-iranian *v•tra-, „rezistență șopusă dușmanuluiț”, din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să fi Început Încă din epoca indo-iraniană, iar Iranul nu a făcut decât să ducă la desăvârșire un proces Început deja de foarte mult timp. Cealaltă divinitate a funcției secunde este o creație pur iraniană. Trebuie să pornim de la termenul indo-iranian *v•tra-, „rezistență șopusă dușmanuluiț”, din care se formează În India compusul v•trah³ (gen. v•traghnas), „care distruge tăria șdușmanuluiț”, folosit adesea ca epitet al lui Indraxe "Indra". Un epitet identic devine În Iran nume propriu al unei divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vedicului n³satya-) Într-o formulă utilizată În cadrul unui exorcism și Într-o listă de da¶va(Veda, X, 9 și XIX, 43). Însă, ca personaje majore ale celei de-a treia funcții - sau, mai bine zis, ca moștenitori ai divinităților indo-iraniene corespunzătoare celei de-a treia funcții, În cadrul religiei mazdeiste - trebuie să le recunoaștem cel mai probabil pe două dintre Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" („Sfinții Nemuritori”): ameret³tși hauruuat³t-. Numele lor Înseamnă „Nemurirexe "Nemurire"” și „Integritate”, iar funcția lor constă În protejarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a războinicilor (raqa¶star-) și cea a țăranilor/culegători (v³strii½.fșuiiant-), cărora, le fel ca În India, li se adaugă o a patra clasă, cea a meșteșugarilor (h¿iti-). Concluzia inevitabilă este că tripartitismul exista deja cu siguranță În perioada indo-iraniană. Dar este oare o asemenea concluzie valabilă și pentru lumea indo-europeană? În acest caz, părerile cercetătorilor diferă clar. Benveniste a Încercat În repetate rânduri (după părerea noastră, fără rezultate convingătoare) să identifice structuri sociale identice cu cele indo-iraniene și În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În perioada indo-iraniană. Dar este oare o asemenea concluzie valabilă și pentru lumea indo-europeană? În acest caz, părerile cercetătorilor diferă clar. Benveniste a Încercat În repetate rânduri (după părerea noastră, fără rezultate convingătoare) să identifice structuri sociale identice cu cele indo-iraniene și În alte societăți de matrice indo-europeană și a ajuns, În final, să considere că această Împărțire aparținea deja lumii indo-europene (Benveniste, 1969, I, p. 279). Dumézil, dimpotrivă, observă mai lucid că tripartitismul indo-european era un mod de a analiza

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a Întâmplat cu termenul *deiwos. Într-adevăr, trecerea acestui termen de la semnificația de „zeu” la cea de „demon” nu Își are justificarea În cultura slavă, ci În cea iraniană, unde reforma religioasă a lui Zoroastruxe "Zoroastru" a redus vechile divinități indo-iraniene la statutul de demoni. Așadar, inovațiile s-au născut În Iran și, de aici, au trecut În lumea slavă (Georgiev, 1967). O confirmare ulterioară a influenței iraniene asupra culturii slave este dată de termenul rus mogyla, „mormânt, tumul”, despre care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
păgână, atestată În Britania și cinstită, cu siguranță, În toată lumea celtică, figura unei divinități indo-europene străvechi. Într-adevăr, În aceste biografii se Întâlnesc o serie Întreagă e elemente care sunt caracteristice Aurorei, așa cum era concepută ea În lumea greacă și indo-iraniană: Brigitta se naște În zori (grecii o numeau Herigèneia Auroraxe "Aurora"); tatăl ei se numea Întunericxe "Întuneric", iar bunicul Negru-și-Întunecat (ea provine, de fapt, din Întunericul nopții); mama sa o naște pe pragul casei, unde se Întâlnește Întunericul dinăuntru cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dușmanilor - cu toate implicațiile biologice și teologice pe care le comportă - Își face apariția Încă din cultura indo-europeană. O dovadă În acest sens este faptul că fenomenul În cauză este atestat pe o arie foarte largă, care acoperă atât lumea indo-iraniană, cât și pe cea germanică. În acest câmp, celții reprezintă doar faza conservării, În timp ce romanii și grecii pe cea a inovării, Însă cu urme care trădează situația originară. 6. JERTFA UMANĂTC "6. JERTFA UMANĂ" Pentru a-i discredita pe martorii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeu subteran. Având În vedere că Xerxes și familia sa erau deja, oficial, mazdeiști, asemenea practici au putut apărea doar ca rămășiță a unei străvechi practici religioase, Încă neuitate. Așadar, putem fi siguri că jertfa umană era practicată În civilizația indo-iraniană: În India a Încetat Înainte de primele noastre mărturii, dar amintirea rămâne vie În tradiția sacerdotală; În Iran, deși condamnată de religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", mai supraviețuiește până În epoca istorică, - relicvă a religiei prezoroastriene. Acest ansamblu de mărturii arată clar două

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]