1,875 matches
-
într-o aură de mister blagian. Constantin Chiriac, un histrion desăvârșit, își reformulează jocul în funcție de noul partener, elimină orice aderențe la real ale personajului, acesta devine mult mai mobil, mai aerian, pierzându-și și bruma de consistență din distribuția anterioară. Inefabilului din jocul lui Râlea, asemănător cu cel al poeziei, ca să nu rămână o simplă alcătuire de cuvinte, Chiriac îi adaugă un plus de transparență și buimăceală ce-l fac și mai neajutorat. Unghiul din care e receptat spectacolul se schimbă
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
G.Vâlsan, la entuziasmul nenumăraților scriitori care au trecut pe aici și pînă la imortalizarea în imagine realizată de pictori, la fixarea aproape magică în efigie, reacțiile pe care le-a determinat acest spațiu sunt nenumărate și, în mare parte, inefabile. Amestec irepetabil de elemente contradictorii, de munte și de mare, de apă și de pămînt, de meridional și de alpin, de serenitate și de înfiorări metafizice, de pulsiuni senzuale și de tentații mistice, de vegetație luxuriantă, barocă, și de calcare
Balcicul, între mitologie și turism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8104_a_9429]
-
fi o eliberare costisitoare ca travaliu al amintirii, dar și reciproca e valabilă. Travaliul doliului este costul travaliului amintirii; însă travaliul amintirii este beneficiul unui travaliu al doliului." (Ric�ur, 2001: 93-94) Doliul marchează o "sărăcire" a universului, diminuarea materiei inefabile alcătuită din amintire și sentimente, din gânduri și prezențe. Menținut în spațiul memoriei, cel dispărut va continua să populeze imaginar lumea cu detalii cât se poate de concrete. Prin doliu, amprenta morții se metamorfozează într-o pecete plină de energie
Mic tratat despre doliu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6987_a_8312]
-
Jurăscu își mai păstrează rolul principal din vechea distribuție. În locul regretatul actor Daniel Petrescu îl veți putea vedea pe Dukasz Peter, iar rolul jucat de Alexander Ternovits a fost preluat de Valentin Ivanciuc. În această formulă, spectacolul pierde, cred, din inefabil și duioșie, dar câștigă în rigoare“, a precizat, în conferință de presă, regizorul Sabin Popescu. Spectacolul se va juca In memoriam Daniel Petrescu și, între cele mai frumoase omagii aduse devotamentului față de T.N.T. , prezența portarului Nica Lazăr, cel mai vechi
Agenda2006-07-06-cultura () [Corola-journal/Journalistic/284740_a_286069]
-
poeziei lui. Pe care o arhitecturase în așa fel încât să fie, pentru el, controlabilă. De aici acea stridentă repetitivitate a formulei de la un volum la altul. Criticii n-au spus-o (preferând să denunțe în schimb culpe cu totul inefabile), dar Coșovei ajunsese, din punctul de vedere al formei, la o veritabilă matrice metrică a poemelor: în medie, fiecare avea undeva între două și patru părți, dispuse strofic, începea metaforic (cu o imagine de obicei deconcertantă și electrizată de fiori
I did it my way by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2852_a_4177]
-
Pop, Denisa Comănescu ori Dinu Flămând; de la plăcerea descifrării presupozițiilor discursive care stau la baza ironiei lui N. Prelipceanu ori Ioan Es. Pop, la cea a Parnasului lichid al lui Ion Mureșan; de la plăcerea incursiunii în lumea tomberonului din spatele blocului (inefabilă pentru cititorul spaniol), permeabilizînd un derizoriu întărîtat la Alexandru Mușina, pînă la plăcerea jocului logicii sublime la Ana Blandiana, al cărei limbaj poetic îmbracă atît de bine haina spaniolei. Editura Vaso Roto este o editură foarte specială, directoarea ei, Jeannette
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
e vorba (Negrici nefiind un critic de verdict, și cu atât mai puțin unul tentat de execuții). Doar că nonșalanța cu care rețetele celor doi extrem de populari poeți sunt decriptate e de natură să le relativizeze, nu-i așa, tocmai inefabil. Mai mult, faptul că Eugen Negrici nu se agață de chichițe prozodice, ci proiectează, cum a și promis, narativ, în registru larg, biografic și bibliografic, face ca demonstrația lui să sune de-a dreptul inatacabil. Nu citează firoscos. Când e
Figura unui critic literar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3915_a_5240]
-
contururile, distincția a pivotat în jurul antinomiei poetic - antipoetic, recte a poziționării față de eul liric. După punerea acestuia în surdină de către neoavangardiști (ce transpuneau realul prin imagini deconstruite sau îl evocau prin discursivitate narativă), s-a revenit la orfism, la apărarea inefabilului (hiperbolizat sau nu), cum grosso modo se mai întîmplase. Dar, mai aproape de zilele noastre, în sintonie cu noile curente de gîndire - ale căror idei despre alteritate, solidaritate, limită etc. „pluteau în aer” - eul s-a văzut față în față cu
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
acele idei originale, puternice, care să deschidă porți noi în cunoașterea, în „decodarea” misterului marelui scriitor american. Ca și cum intuițiile, ideile originale ale lui M. Mihăieș, sufocate de vasta bibliografie și de ideile „tari” ale celorlalți critici, ar trece în zona inefabilului, a metaforicului, într- o zonă ne-demarcată ferm, teoretic, ideologic, ci doar stilistic. Spre exemplu, discutând „complicata relație a lui Faulkner cu modernitatea”, dată de „tensiunea” dintre tematica rurală și modalitățile experimentale, inovatoare la nivelul discursului - și care generează „enigma
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
și „gândirea participativă”. Cu alte cuvinte, ca și în cazul lui Faulkner, asistăm la o contradicție între un demers aparent științific, între un conținut „tradițional” (cartea de față ar aparține „criticii universitare”, în fond) și o formă care alunecă spre inefabil, visare teoretică și rescriere critică a operei. Este adevărat, Mircea Mihăieș sesizează nenumăratele defecte, incongruen- țele, punctele slabe ale operelor faulkneriene, pe de altă parte, inventariază o gamă foarte largă de opinii critice consacrate, adesea divergente, analizează și compară, este
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
se cufunde complet, să se piardă în hățișul lumii textuale. Absorbit de lumea textelor faulkneriene, fascinat în primul rând de personajele sale, criticul devine un fel de entitate subiectivă obiectivată sau impersonalizată, care se desfășoară concomitent cu derularea textului comentat, inefabilul actului critic dublând inefabilul lumii sondate. La drept vorbind, Faulkner este un subiect descurajant. Să scrii o monografie Faulkner este ca și cum te-ai apuca să comentezi Biblia sau Ulise, de Joyce. Nici inocența desăvârșită, nici cunoașterea deplină nu ar folosi
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
se piardă în hățișul lumii textuale. Absorbit de lumea textelor faulkneriene, fascinat în primul rând de personajele sale, criticul devine un fel de entitate subiectivă obiectivată sau impersonalizată, care se desfășoară concomitent cu derularea textului comentat, inefabilul actului critic dublând inefabilul lumii sondate. La drept vorbind, Faulkner este un subiect descurajant. Să scrii o monografie Faulkner este ca și cum te-ai apuca să comentezi Biblia sau Ulise, de Joyce. Nici inocența desăvârșită, nici cunoașterea deplină nu ar folosi, ci o posibilă combinație
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
familia Pandorei, e o construcție narativă a posteriori. Ea nu are niciun suport în cronologia aventurilor marinarului, fiind o soluție de tip deux ex machina, o confirmare tardivă a romantismului, a reîntâlnirii, parcă dincolo de propria lor viață, a protagoniștilor unei inefabile, improbabile și niciodată consumate povești de dragoste. Nu cunoaștem nici împrejurările, nici momentul când Corto Maltese ajunge să trăiască, împreună cu Tarao, în casa Pandorei. Dar, indirect, ni se sugerează că Pandora ar putea fi femeia care, încă din prima clipă
Iubitele lui Corto Maltese (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4241_a_5566]
-
Cosmin Ciotloș Cartea Simonei Vasilache începe că un studiu de istorie a mentalităților și se termină într-un ton de înaltă cozerie intelectuală. Subiectul însuși predispune la o asemenea turnură, prin inefabilul sau. În foarte puține cuvinte, Cinstite obraze, moftangii și domni este un eseu despre onoare. Mai exact, despre onoarea în literatură. (Nu în viață literară, unde o găsim și n-o găsim, în funcție de norocul fiecăruia). Conceptul e greu de definit
Cozerii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4242_a_5567]
-
față de principiile maestrului său, de ce, totuși, problematizările au ocolit, cu consecvență, tocmai principiile? De ce, cu alte cuvinte, nu s-a făcut referire la câteva studii înzestrate cu reală alonjă teoretică? Tehnica criticii și a istoriei literare (1938), Istoria ca știință inefabilă și sinteză epică (1947), Notă despre așa-zisa „subiectivitate” (1944), Ce este impresionismul (1945) sau Critică și creație (1958) sunt pur și simplu de neocolit când vorbim despre criticul (subliniez) Călinescu. Și, pe cale de consecință, despre oricare dintre discipolii săi
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
sau al treilea un spirit sistemic. A trebuit să apară cartea, foarte serioasă, a lui Andrei Terian pentru ca mitul acesta să înceapă să se clatine. Până atunci, trăsăturile scrisului lui Călinescu erau de cele mai multe ori plasate sub zodia unei excelențe inefabile. Farmecul era în pole position. Îi urmau expresivitatea. Darul formulării memorabile. Arta paradoxului. Forța epică. Or, toate acestea sunt, substanțial, inimitabile. Ce influență ar fi putut ele exercita, concret? Portretul criticului, cum spuneam, era redus la poză. Ideația lui conta
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
numai pictorul, așa dar, coincide cu peisajul într-un tropism irepresibil, - însuși obiectul afecțiunii sale a devenit subiect activ, rîurind de un har tainic. Se împletesc, în putința acestei reciprocități, mai mult decît hazarduri binecuvîntate, se mișcă, în răsplata ei inefabilă, mocnite, îndelungi așteptări, vestiri meritîndu-și din plin emergența. Reiterîndu-le cumva biografic, căci i-a fost dat să hălăduiască prin aceleași prielnice ținuturi moldovene, Ilie Boca străbate cu pași mari, neobosit, întinderi care-l cheamă parcă la un pariu urieșesc -, în
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
și brațele, de parcă ar fi vrut să zboare. Zurgălăii veseli sunau în aer. Se rostogoleau, sub picioarele ei, prin zăpezi. Fulgii, căzându-i peste gene, aveau luciri de cristale. Pădurea se legăna văzută prin sticlă aburită, încețoșată pe margini. Frenezia inefabilă și aproape iluzorie care învăluia totul, irupând în lumină, făcea dorința ei neastâmpărată și nerăbdarea ei dureroasă. O gaiță îi strigă ceva de pe-o creangă de stejar, dar ea nu-i dădu nici o atenție și nu-i răspunse, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ar fi fost tinerel, o asemenea mărturisire a iubitei l-ar fi făcut să se simtă în al nouălea cer. Dar așa? De ce acum orice bucurie este „subminată” de spectrul inevitabilei erodări și al transferului „clipei frumoase” (Goethe!) în pustiul inefabil al amintirii? Domnul R. nu vrea să o necăjească pe Teodora cu gânduri de acest gen. Rămas singur după plecarea ei, este din nou asaltat de un „demon al întrebărilor”. Așadar, ce rămâne dintr-o iubire pasională, după momentele ei
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-le sufletele clipă de clipă, conform unei arhitecturi interioare unicat, compusă din gânduri, emoții, visuri și dorințe, ceva ce se face și se desface ca o ființă proteică în oceanul zilelor, cerând fiecăruia iubire și oferind la fel de mult. O dinamică inefabilă din care, odată ce ai intrat, n-ai mai ieși niciodată. Cu pași mici și rari, supraveghind-o pe Clara, care țopăie în jurul lui, descoperind mereu câte ceva ce o oprește din drum, Domnul R. se îndreaptă spre „casa dragostei”, aceea reală
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
denivelarea ontică are loc printr-un "fin dezastru", printr-un seism sublim, ce apar deosebit de pregnant în tablourile lui El Greco și Van Gogh, în Chant sacré din Cvartetul 132 beethovenian, în lirica lui Hölderlin, în Iluminările lui Rimbaud... Această "ruptură inefabilă" această "sfâșiere luminoasă" (Valéry), are loc în momentul când tensiunea trăirii poetice atinge punctul critic al purificării și ec-stazei, astfel încât, prin descărcările energetice ale transei poetice, eul uman hibrid se transformă în eter pur. "În cea mai înaltă formă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical, fior metafizic, transfigurare cu eliberare în inefabil indiferent de mijloacele stilistice utilizate. Cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea, iar la anticii elini recitarea poeziilor era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile cântului, ale muzicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Platon a putut afirma că muzica este "vecinicie în mișcare". Și fiind melodioasă, o poezie induce sentimentul eternității și, prin aceasta, este orfică. Incantația cantabilitatea unită cu caracterul ritualic de instituire a logicii interne a poemului pregătesc absorbția transfiguratoare în inefabil. Exemplu absolut de poezie orfică este eminesciana Peste vârfuri. Melodicitatea poeziei, trăsătură fundamentală a liricii lui Eminescu, care a fructificat în mod unic eufonia, cantabilitatea graiului românesc, împlinește rolul amintit mai sus, de a induce sentimentul mișcării fără sfârșit, "eternitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor cred că-i pot descifra misterul inefabilului din gazelurile sale: Nu-ți pune istețimea ca să-nțelegi ce-am spus, Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus. Și versul lui Arthur Rimbaud: "Și poate că adevărul ne așteaptă în jurul nostru cu îngerii săi în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tentat să ajungă la "tenebrele absolute" înțelese ca "Neant", încredințează muzicii identitatea acestui Gol; dar "Neant", care însemnează extincție inițiind spre "contemplarea eternității": eterul spiritualității pure, ce se confundă cu negrăitul. Că mistica poeziei lui Mallarmé este o inițiere în inefabil, o dovedește suavul poem Sainte (Sfânta): La geam vechi santal tăinuind Ce-n ceas târziu se decolòră Din alăuta-i scânteind Cândva cu flaut sau mandoră, E Sfânta pală răsfoind Tom de demult ce se dișterne Dintr-un Magnificat curgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]