KorAP: Find »[drukola/base=inegalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...202 >

5,050 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

care este stabilit prin naștere - sexul. Autorul se întreabă cum este posibilă existența acestei inegalități (ce ar trebui respinsă drept nelegitimă, ca toate inegalitățile prin naștere), în condițiile în care societatea legitimează doar inegalitățile dobândite 52. Înțeleg prin aceasta o inegalitate fundamentală, nu numai inițială, ci permanentă (în sensul că este prezentă cu prioritate în fiecare situație). O primă cauză a inegalității sociale cu care se confruntă familia monoparentală este sărăcia. Aceasta duce la marginalizare. Indivizii săraci și familiile lor nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
ca toate inegalitățile prin naștere), în condițiile în care societatea legitimează doar inegalitățile dobândite 52. Înțeleg prin aceasta o inegalitate fundamentală, nu numai inițială, ci permanentă (în sensul că este prezentă cu prioritate în fiecare situație). O primă cauză a inegalității sociale cu care se confruntă familia monoparentală este sărăcia. Aceasta duce la marginalizare. Indivizii săraci și familiile lor nu au acces, în primul rând, la resurse economice, apoi în spațiul politic, educațional etc. Marginalizarea este cauzată de absența unui minimum

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
viață asumat drept postmodernist. Postmodernitatea 61, ca paradigmă, permite pentru cei care o adoptă deschideri spre toleranță, acceptarea principială a egalității, inclusiv în raporturile private, cele care au o încărcătură emoțională aparte. În societatea contemporană, sub aspect principial, se diluează inegalitățile, se acceptă diferențele, crește toleranța față de diversitatea de manifestare. Formele alternative de familie sunt din ce în ce mai larg acceptate, dincolo de barierele conservator patriarhale sau religioase. Problematica egalității șanselor în sfera privată ar putea fi inițiată pornind de la egalitatea sexuală și emoțională în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Zoe; Faur, Sanda; Șchiopu, Ursula, Cartea fetelor, Editura Politică, București, 1977. Palade, Brândușa, „Dincolo de dominația de gen: regândiri feministe ale autonomiei”, în Olivia Toderean (coord.), Itinerarii contestatare. Studii de teorie politică feministă, Editura Politeia - SNSPA, București, 2002. Pasti, Vladimir, Ultima inegalitate. Relațiile de gen în România, Editura Polirom, Iași, 2003. Pasti, Vladimir, Sociologie politică, Editura Ziua, București, 2004. Pasti, Vladimir; Ilinca, Cristina, O realitate a tranziției: discriminarea de gen. Raport de cercetare, Editura Institutului de Studii ale Dezvoltării, București, 2001. Pasti

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

serviciilor publice, metodele cele mai eficiente etc. În sistemul capitalist, cu toate că acumularea de avuție este ma-re, aceasta se concentrează tot mai mult în mîinile a tot mai puține persoane. Cum remarca James Tobin, "Capitalismul de piață generează mai degrabă inegalitate decît armonie față de valorile democratice. Sursele acestei inegalități nu pot fi, însă, remediate fără sacrificarea flexibilității și a eficienței economiilor capitaliste"13. Economia de piață și sistemul politic democratic nu sunt deplin compatibile, prezintă diferențe și chiar contradicții, au propriile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sistemul capitalist, cu toate că acumularea de avuție este ma-re, aceasta se concentrează tot mai mult în mîinile a tot mai puține persoane. Cum remarca James Tobin, "Capitalismul de piață generează mai degrabă inegalitate decît armonie față de valorile democratice. Sursele acestei inegalități nu pot fi, însă, remediate fără sacrificarea flexibilității și a eficienței economiilor capitaliste"13. Economia de piață și sistemul politic democratic nu sunt deplin compatibile, prezintă diferențe și chiar contradicții, au propriile sisteme de valori și propriile reguli în ce privește luarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
răspunsuri tip la aceste întrebări, soluții aplicabile erga omnes, ci o întreagă paletă de variante posibile. 2.1.3.3. Baza socială Baza socială a intervenției guvernului are în vedere, în principal, rolul distributiv și redistributiv al său, vizînd atenuarea inegalităților și asigurarea cît mai bună a bunăstării populației. Intervenția guvernului se poate justifica în situații în care piețele, în funcționarea lor produc o foarte marcantă inegalitate în distribuirea venitului, putînd lăsa pe unii cu resurse insuficiente pentru asigurarea unui standard

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
guvernului are în vedere, în principal, rolul distributiv și redistributiv al său, vizînd atenuarea inegalităților și asigurarea cît mai bună a bunăstării populației. Intervenția guvernului se poate justifica în situații în care piețele, în funcționarea lor produc o foarte marcantă inegalitate în distribuirea venitului, putînd lăsa pe unii cu resurse insuficiente pentru asigurarea unui standard minimal de viață. În principiu, teoreticienii sunt de acord că este necesar un anumit grad de redistribuire; întrebările persistă asupra nivelului și eficienței acesteia. Chiar un

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dezvoltare, prosperitatea poate să crească; în măsura în care cheltuielile publice devin excesive și generează inflație, standardul de viață și economia în ansamblul său vor fi afectate negativ; stabilizarea, în anumite condiții, a economiei; creșterea gradului de ocupare a mîinii de lucru; reducerea inegalităților; creșterea eficienței în furnizarea bunurilor și serviciilor, în anumite condiții. 3.2.2. Clasificarea cheltuielilor publice Cheltuielile publice reprezintă o redistribuire a resurselor societății între membrii acesteia, care se realizează prin intermediul sectorului public. Pentru a înțelege mai bine rolul și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
autohtone, și de fondurile structurale ale U.E., destinate întăririi coeziunii economico-sociale și reducerii disparităților, avantajînd în special zonele aflate în declin industrial, zonele agricole, în general cele aflate în pierdere de viteză. Totuși, în ciuda acestei noi orientări a politicilor publice, inegalitățile de dezvoltare între regiuni și subocuparea teritoriului persistă și ridi-că probleme inclusiv în privința asigurării unui minimum de servicii publice. Față cu această realitate de fapt, trei strategii în materie de amenajare a teritoriului par posibile: o întoarcere la o intervenție

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
acumulează, datoria publică crește, ceea ce reduce investițiile, reduce creșterea veniturilor, îngustează baza fiscală și ambalează inflația. Astfel, dirijismul bazat pe redistribuiri între persoane sau între comunități va conduce, pe termen lung, la opusul intențiilor inițiale, la stagnare și acumularea altor inegalități, impunîndu-se măsuri de liberalizare fiscală și politici monetare restrictive. Iată cum se prezintă comparativ principalele elemente caracteristice ale celor două abordări majore ale politicii de dezvoltare regională: cea neoliberală și cea intervenționistă: Abordarea neoliberală Abordarea intervenționistă Fundamente teoretice și doctrinare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
la un soi de armonie socială, dacă nu chiar la egalitate. Dimpotrivă, acești autori se bazează pe diferențele de capacitate pentru a justifica libera întreprindere și disparitățile de venituri ce rezultă de aici. Există în această perspectivă o dinamică a inegalităților și de aceea intervenția publică este considerată ca potențial perturbatoare. Cum o sugerează distincția hayekiană între Taxis și Cosmos, ordinea naturală rezultă din libera inițiativă a indivizilor inegali și mai performanți decît voința "constructivistă". Orice proiect etatist ce are ca

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
aceea intervenția publică este considerată ca potențial perturbatoare. Cum o sugerează distincția hayekiană între Taxis și Cosmos, ordinea naturală rezultă din libera inițiativă a indivizilor inegali și mai performanți decît voința "constructivistă". Orice proiect etatist ce are ca ambiție reducerea inegalităților riscă să distrugă principalul resort al creșterii economice și să deschidă calea unor intervenții încă și mai mari. Iată de ce una dintre principalele lucrări ale lui Hayek se intitulează, Drept, legislație și libertate și constituie mai mult o reflecție asupra

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
construcții de imobile, drumuri și alte infrastructuri), aceasta va fi deci finanțată printr-o economisire privată echivalentă, căci legea lui Say presupune egalitatea sistematică dintre economii și investiții. Această afirmație este repusă în cauză de Myrdal, care distinge între o inegalitate ex-ante și o egalitate ex-post. Într-o logică de circuit economic, putem într-adevăr distinge două faze: La începutul perioadei, ne putem imagina o investiție superioară economiilor realizate, mai ales grație unor cheltuieli publice crescute pentru a angaja o politică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
indemnizîndu-i pe cei care nu pot să muncească. Această cale a dus treptat către celebrul Stat-Providență, care se angaja, după Marea Depresiune din 1929-1933 și după al Doilea Război Mondial, să protejeze individul împotriva tuturor riscurilor existenței și să reducă inegalitățile. Statul keynesian a avut o dublă misiune: să reducă dezechilibrele sociale și să restabilească echilibrul în economie, în caz de amenințări. Însă acest sistem a devenit prea complex și costisitor, apăsînd greu pe umerii întreprinderilor. Astfel, intervenția hipertrofiată a Statului

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
un anumit număr de transferuri, în general invizibile, cum e recursul la o monedă unică în spațiul considerat, fluxuri parțial nestingherite de existența administrațiilor publice. Prima sfidare cu care se confruntă astăzi națiunea e cea a solidarității. Față cu dinamica inegalităților dezvoltată de piețe, ce prin-cipiu de echitate este de reținut? Tradiția europeană este foarte departe de ceea ce se întîmplă în Statele Unite, de exemplu. Iată o preferință stucturală, ce ne arată actualitatea acestei noțiuni durabile cum e cea de solidaritate, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
decît ecoul ambivalenței funcționării piețelor, în același timp loc de selecție, deci de excluziune, dar și garant al stimulării actorilor economici. În această perspectivă, rolul Statului în sînul națiunii va consta în a evita o polarizare socială excesivă, consecutivă creșterii inegalităților. Dar el nu trebuie să suprime competiția economică, dimpotrivă, căci el este garantul creșterii economice. La această ambivalență se referă Pierre Bourdieu atunci cînd vorbea despre "cele două mîini ale Statului. Instituțiile economice nu sunt deci destinate doar asigurării creșterii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de polarizare economică și socială. Pentru aceasta vom prezenta un raționament dezvoltat recent de Paul Krugman. Dezvoltarea tehnologiei moderne și a reglării comerciale au produs ceea ce Sherwin Rosen numește "efectul superstar". Concurența a devenit un sistem ce produce polarizare, adică inegalități, căci ea seamănă din ce în ce mai mult cu un turnir în care cîștigătorul ia totul sau, oricum, cea mai mare parte a recompenselor. Aceasta semnifică faptul că diferențele de productivitate, în sensul fizic al termenului, sunt din ce în ce mai puțin la baza diferențelor de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
perfect această situație. A contrario, atonia ocupării în Franța provine, în mare parte, din refuzul scăderii salariilor sau al angajării la un nivel inferior de salarizare. De aceea autoritățile, mai ales cele naționale, se străduie să organizeze o dinamică a inegalităților, evitînd ca ele să crească excesiv. Procese de difuzare a creșterii sunt puse în operă sub forma transferurilor de venituri, a asigurărilor sociale, a fixării unui nivel minimal al salariilor. Se înțelege, iată, de ce națiunea este astăzi o temă fundamentală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
puse în operă sub forma transferurilor de venituri, a asigurărilor sociale, a fixării unui nivel minimal al salariilor. Se înțelege, iată, de ce națiunea este astăzi o temă fundamentală, deoarece ea poate fi un cadru concret al solidarității. Față cu dinamica inegalităților dezvoltată de piață ce principiu de echitate poate fi reținut? Ce mecanisme sunt de activat pentru a realiza sau a menține coeziunea socială? Pentru a răspunde astăzi la aceste chestiuni, n-o mai putem face doar la scară națională. Legăturile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Transferurile: fața ascunsă a dimensiunii economice a națiunii Solidaritatea este forma modernă de expresie a unei națiuni. Dacă ea nu are fundamente în trecut, acest proiect colectiv trebuie explicat și mai ales faptul cum va reuși el să reducă dinamica inegalităților, menținînd în același timp stimulentele ce suscită actorii economici. Pentru aceasta, se folosește tot mai des noțiunea de "federalism fiscal". Vom vedea în continuare ce rol major joacă redistribuirea în asigurarea perenității unității naționale. 6.5.2.1. Principiul "votului

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
redistribuirilor interpersonale, între diferite categorii socio-profesionale, sau a celor interregionale. Dar solidaritatea capătă și forme mai discrete, dar nu mai puțin esențiale. Salariul minim pe economie, de exemplu, asigură o dublă funcție: tinde să evite o prea mare amplitudine a inegalităților de venituri, cu scopul ca modul de viață al celor mai norocoși să nu se îndepărteze prea mult de cel al celor remunerați mai slab; egalizează discret remunerațiile dintr-o regiune, sau cele din diferitele sectoare de activitate, atunci cînd

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o societate cu tendințe inegalitare din punctual de vedere al repartiției individuale a veniturilor, ca și din punctual de vedere al repartiției regionale a producției de avuție. Internaționalizarea economiilor este, într-o primă analiză, un mijloc de a lupta împotriva inegalităților din interiorul unei națiuni. Într-adevăr, specializarea, sau diviziunea internațională a muncii, permite obținerea celui mai bun preț acolo unde produsele căutate sunt cele mai abundente. În mod simetric, ea ar putea permite unor zone aflate în întîrziere ale unei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
regăsită alături de progresul tehnic și de inovații, dar și în reorganizarea anumitor sectoare în vederea creșterii productivității lor: transporturi, bănci și asigurări, ieri, educație și sănătate, mîine. Dar, cum capacitățile indivizilor și ale organizațiilor sunt inegale, această necesară eficiență va crește inegalitățile. Cu cît societățile și economiile sunt mai complexe, cu atît cresc diferențele dintre capacitățile indivizilor, dintre grupuri și subansamble regionale și naționale; Solidaritatea, dincolo de forma activă generată de exigențele etice, apare deci, în principal, în forma sa pasivă. Ea se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mai departe, deoarece, în mod implicit, ea lasă investitorilor libertatea de alegere. Aceștia pot deci să pună între paranteze preferințele naționale și să riște căutînd profituri mai mari într-o zonă mai largă. Aici apare un risc de creștere a inegalităților între națiuni, pe care U.E. se străduiește să le combată prin instrumente specifice sunt fondurile structurale și de coeziune. Totuși, mulți recunosc existența unei Europe cu mai multe viteze, chiar după ce procesul de integrare a contituat și s-a adîncit

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]