411 matches
-
de Pierre Legendre (1968), care, ca jurist publicist și instituționalist, se ridică împotriva puterii pe care și-o arogă pe nedrept administrația. Adevărată citadelă de competențe și cunoștințe, înscrise în durată, imagine a continuității statului, "birourile" își construiesc treptat și ineluctabil autonomia față de calendarul unei puteri politice schimbătoare și efemere. • Forma "concurs" Comanda publică se efectuează adesea în cadrul unui concurs, de exemplu, în arhitectură, bazat pe oferta către mai multe agenții. Florent Champy (1998, p. 125) realizează o tipologie, distingând concursurile
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
decât să mori pentru El<footnote Gerald Bonner, „Martyrdom: its place in The Church”, în Sobornost, 5, 2, 1983, p. 14. footnote>. Este binecunoscut faptul că Celsus acuza pe creștini de lașitate (I, 65), însă era cu totul dimpotrivă. Oponentul ineluctabil al lui Celsus, și anume Origen, cu toate că a scris lucrarea Exortație la martiriu, recomanda totuși prudență, ocolirea persecuțiilor, ferirea de prigonitori și evitarea măsurilor hazardate. Au îndemnat la această înțeleaptă prudență și Sfântul Ciprian al Cartaginei, precum am văzut deja
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
celălalt", adesea provenit din imigrație. Utilizările unui termen criminologic au glisat spre o calificare antropologică și totodată naturalizantă și stigmatizantă. Un alt pericol rezidă în folosirea excesivă a faimoasei "metafore a geamului spart": tentația de a descrie ca un mecanism ineluctabil trecerea de la o incivilitate la delincvență și la infracțiune, încărcând până la saturație cu un determinism fatal orice comportament divergent. "Un geam spart pe o stradă și apoi, treptat, toate geamurile de pe stradă o să fie sparte", iată rezumatul simplist al unei
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
care o face la începutul povestirilor din ziua a patra, naratorul boccaccesc vine, redundant, să reliefeze rolul indispensabil al femeii în viața bărbatului, relatând o istorisire ce subliniază, o dată în plus, atracția pe care sexul frumos o exercită instinctiv și ineluctabil: un călugăr, Filippo Balducci, trăiește în mănăstire alături de fiul său, pe care l-a izolat de ispitele lumii, tânărul necunoscând aproape nimic din realitățile înconjurătoare. Dar o vizită în oraș îi pune în față imaginea unor femei. Întrebându-și tatăl
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ceea ce predică sau simbolizeză, nu pot rezista tentațiilor pasiunii trupești. Modelul purității este încă o dată demitizat, pulverizat, iar Giovanni Boccaccio pare a-și propune să demonstreze că ființa umană nu se poate sustrage naturii, cea care guvernează lumea prin legi ineluctabile. Ninfale fiesolano (1344-1346) reprezintă opera care anunță cel mai bine, ca un herald, Decameronul. Este o fabulă pastorală, cu iz legendar, deoarece încearcă să explice apariția cetății Fiesole. Tehnica narativă a autorului este în această operă superioară în comparație cu celelalte creații
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care o face la începutul povestirilor din ziua a patra, naratorul boccaccesc vine, redundant, să reliefeze rolul indispensabil al femeii în viața bărbatului, relatând o istorisire ce subliniază, o dată în plus, atracția pe care sexul frumos o exercită instinctiv și ineluctabil: un călugăr, Filippo Balducci, trăiește în mănăstire alături de fiul său, pe care l-a izolat de ispitele lumii, tânărul necunoscând aproape nimic din realitățile înconjurătoare. Dar o vizită în oraș îi pune în față imaginea unor femei. Întrebându-și tatăl
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ceea ce predică sau simbolizeză, nu pot rezista tentațiilor pasiunii trupești. Modelul purității este încă o dată demitizat, pulverizat, iar Giovanni Boccaccio pare a-și propune să demonstreze că ființa umană nu se poate sustrage naturii, cea care guvernează lumea prin legi ineluctabile. Ninfale fiesolano (1344-1346) reprezintă opera care anunță cel mai bine, ca un herald, Decameronul. Este o fabulă pastorală, cu iz legendar, deoarece încearcă să explice apariția cetății Fiesole. Tehnica narativă a autorului este în această operă superioară în comparație cu celelalte creații
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
spre centrul discursului de Dan Bogdan Hanu, Prin este, spre „VESTETICĂ" de George Ceaușu. Învăluit de „sincofantul parfum al consensului critic” editorialistul la „Procust” nr.1/2006 ca publicație prezentată „voind să se îndepărteze cât mai mult de zona noxelor ineluctabile dar și de bavaraj” va face ca prin „ tăria cuvintelor să sprijine demersul susținerii consecvente sau în curs de conservare”, indiferent unde se vor ivi ele. Editorialul speră că titlul revistei Procust va descătușa „conexiuni” ce vor trimite „la concepte
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
născut femeie. Din chiar clipa În care am fost concepută am fost predestinată să-mi Înmugurească sâni și ovare, iar nu un penis și scrot; și ca Întreaga mea arie de acțiune, gândurile și sentimentele să-mi fie rigid circumscrise ineluctabilei feminități. Această brutală mărturisire nu e, În nici un caz, circumstanțială și unică. Ea e doar partea vizibilă a unei drame pe care Sylvia Plath a purtat-o cu sine Întreaga viață. Condiția de femeie i se pare frustrantă prin Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vrea ca dezvoltarea cifrei de afaceri să fie rapid însoțită de o depășire a frontierelor naționale. O anchetă pe lângă un număr de patroni recenți, antreprenori de primă generație, care au acumulat averi considerabile în câteva decenii, subliniază foarte bine caracterul ineluctabil al acestei internaționalizări [Pinçon, Pinçon-Charlot, 1999]. O societate capitalistă care prosperă reproduce astfel propensiunea capitalismului triumfător în extinderea mondializării, în exercitarea puterii sale asupra internaționalizării câștigurilor. Concurența intercapitalistă stă la baza diferitelor fuziuni și achiziții peste tot în lume. În
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
și ochiul lui nu vedea decât ceea ce e" "singura realitate și valoare pozitivă i se părea moartea, al cărei simț nu izvora dintr-o infirmitate, dintr-un conflict cu viața, dintr-o deziluzie", ci se manifesta "ca o simplă constatare ineluctabilă", vădind "un simț resemnat și fără tragism". Mai mult decât "lirismul propriu-zis", Bizu aprecia la Horațiu "prezența efectivă și eficace a morții, cu toate limitările aduse normelor unei vieți trăite fără iluziile voinței de putere". Evident că în personalitatea poetului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
spui lumii"137. Avându-și originea într-un sentiment nesatisfăcut, creația (în special poezia lirică) se opune așadar procreației ("din satisfacție nu ies poezii", ies "copii"), și nu prin cine știe ce efort de voință, ci în mod natural, ca un dat ineluctabil ("nu suferim ca să scriem poezii", "scriem pentru că suntem făcuți așa și pentru că lirismul iese din zbucium")138. Ca atare, pentru eroul lovinescian creația e un proces natural, organic ("scrisese cum fac cireșii, cireșe și zarzării, zarzăre: pentru că nu pot face
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
s-au petrecut în România postcomunistă s-au datorat presiunilor Uniunii Europene, NATO etc. S-au făcut numai semireforme și semischimbări de ochii lumii, cu speranța de a-i păcăli pe observatorii internaționali. În același timp, deși "proiectul european" părea ineluctabil, s-a "gripat": au apărut disfuncții și impasuri serioase și persistente. Dar experiența noastră istorică indică nevoia României să se lege de un mecanism condus din străinătate, pentru a-și reforma instituțiile fundamentale și a deveni prosperă. V. N.: Rămâne
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
în legile cosmice: "A filozofa înseamnă a învăța să murim" (Eseuri, XX). II Tristețe la Baaad, dezolare în Doina și în alte texte, pagini în care limbajul depresiv își aliază programatic intelectul; hiperluciditatea singuraticului (retras în Turn pentru autocunoaștere) amplifică ineluctabil mâhnirea. Nici un sprijin în "Natura care nu-nțelege" (Toamnă). În substanța lor intimă, risipitele sau compactele cântări despre moarte, niște tristia, sunt fragmente de monolog narativizat, recital de constante și variabile. Pigmenți de înțelepciune de pe Nil ("Cartea morților") și ecouri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-o livadă". Terorizați, vecinii "visează că dorm în somnul din somn". Dar, cu toate stereotipurile tragice (nu puține) confesiunile poetei nu sugerează dramatic prăbușirea; altfel spus, tristețea sa, comunicată apăsat, e cea a condiției umane în totul, fenomen normal, ineluctabil, de unde ca la Sadoveanu transferul într-o mâhnire calmă, inclusiv un fel de poeticitate a neliniștii care finalmente se dezagregă. Un antidot al tragicului e cântul, acesta oferind cel puțin iluzia depășirii: "Cântând, încerc să ies din moarte / Și moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de jertfire-de-sine. Existența în totul e zbatere perenă între "duhul lumii vii și al celei moarte" ( Urci încet purtat de roata), cursă stereotipă de la iluzie la obstacol. Când "sufletul desprins de trup" și "capul desprins de trup" se supun legii ineluctabile, cercul se închide. Lecturi biblice despre Iacov, despre Rebeca și Isaac, despre Daniel, Samson, Irod, Salomeea și ceilalți, pretexte de meditație, accentuează sfâșierea; păsări albe "plutind peste ape" arată inutil Calea; o clipă de Extaz, stare înlesnind levitația, nu înlătură
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
omnitemporal, inclusiv de spațializare ilimitată, "babelismul" împresoară fără pauze subminând, relevând constant antinomiile dintre idealitate și pragmatism. În subtext, poemul e o parabolă: pe ecrane străvezii se succed "Appii sepulcrale", Burgundii și Iberii, vechi așezări grecești toate sub semnul trecerii ineluctabile. Adresându-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri frapante (Homer, Clovis, Martin Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fundamentale și de inerente privațiuni, autorul a știut să-i facă față cu demnitate, punând la lucru însușiri native, dar și calități dobândite prin muncă. Labor improbus pare a-i fi fost, după îndemnul unui dascăl șendricenean, o deviză permanentă, ineluctabilă, ale cărei efecte se recunosc în activitatea sa de pedagog, de conducător al unor instituții didactice, de publicist și scriitor mai apoi. Munca, rânduiala, disciplina, conștiința datoriei, devotamentul social, iată laitmotivele programului ce se degajă din noua carte subscrisă de
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
Alteritatea nu este ieșire din sine, căci suntem unitate, la fel și cu transcendența, care nu-mi tulbură a fortiori identitatea de sine, dimpotrivă. Pentru Levinas, "noua" transcendență trece prin celălalt. Din păcate, mulți nu văd în celălalt, în mod ineluctabil, decît un potențial conflict. Cum spunea Sartre, "celălalt ca viziune nu este decît aceasta: transcendența mea transcendată". Celălalt și sinele meu se ating, pot chiar fuziona, rămînînd totuși entități diferite. El recunoaște amprentele mele în sinele său, iar eu îl
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
supravegherea erau mai laxe și nu exista un creditor de ultimă instanță. Fenomenul globalizării piețelor de capitaluri s-a accelerat odată cu progresul tehnic din domeniul IT. Acesta constituie principalul motor al procesului de globalizare și cel care l-a făcut ineluctabil. Dacă, în anumite țări, reforma sistemului financiar s-a făcut din inițiativă publică, în general autoritățile n-au făcut decît să urmeze impulsul dat de piețe, mai ales cu speranța că vor putea finanța astfel deficitele publice crescătoare. Astfel, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
toți avînd nevoie de încredere. De aceea, ele trebuie să fie extrem de profesioniste. Mulți obiectează asupra faptului că bancherii centrali nu sunt aleși și că au prea multă putere. Se pare însă că avem de-a face cu o evoluție ineluctabilă de la democrație la demagogie, cu tot cortegiul său de lobbyști și clienți privilegiați, iar piețele îi preferă pe acești profesioniști în locul oamenilor politici. La urma urmelor, piețele nu au ca obiectiv decît profitul. Dar guvernele păstrează prerogative asupra altor instrumente
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
am imediat impresia penibilă că trag genocidul spre mine și că-mi însușesc supliciul altora"27. Într-o vale a plângerii se construiește această memorie care contabilizează treptat toate nenorocirile și toate suferințele poporului evreu, rezumate în exterminarea finală, capăt ineluctabil al unei succesiuni neîntrerupte de persecuții și ură. Prin acest pas se intră într-o prezentare teleologică mai apropiată de religie decât de istorie. De vreme ce totul duce la dezastru, nimic nu se poate schimba, iar evreul a fost și va
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fenomen care alimentează recursul la mitologia dionisiacă. Cu puțină vreme în urmă, nici cei mai buni observatori nu dădeau vreo șansă de supraviețuire sărbătorilor în societățile moderne secularizate. Singurul destin care se profila la orizont era extincția marilor sărbători colective, ineluctabila lor agonie, în beneficiul unor mici festivități private. Felul cum au decurs lucrurile nu a confirmat aceste pronosticuri: sărbătoarea a redevenit actuală. Încă de la sfârșitul anilor ’60, sărbătoarea recâștiga teren prin happening-uri și uriașe festivaluri rock și pop: în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se creadă că el putea să progreseze la infinit, să înainteze neîntrerupt, ireversibil, pretutindeni, către fericirea erotică. În societățile individualiste în care viața s-a eliberat de obligațiile colective, excluderile, frustrările și insatisfacțiile nu sunt niște anomalii, ci niște realități ineluctabile, întrucât rezultă din însăși dinamica individualizării. De îndată ce indivizii se autoguvernează, ei sunt niște subiecți decizionali, dar și, fatal, niște victime supuse legilor dragostei și ale întâmplării, ale atracțiilor și ale respingerilor, ale legăturilor și ale despărțirilor. Legi ale concurenței interindividuale
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
prezent, în fața tensiunilor dintre valori, în fața așteptărilor, cerințelor și motivațiilor antinomice cu care se hrănește epoca. Că societatea de hiperconsum este însoțită de o criză a culturii, a școlii, a politicii este puțin îndoielnic. Numai că acest proces nu este ineluctabil, sunt în desfășurare dinamici contrare care autorizează refuzul radiografiilor unilaterale dragi clasei intelectuale și care fac neinteligibilă puterea de autoreglare a societăților individualiste. Să fie omenirea lovită de sindromul „refuzului de a gândi”, atinsă de letargie avansată, de „extaze somnambulice
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]