523 matches
-
se retraseră în bezna nopții, risipindu-se precum ceața. — Eu vin cu tine! răsună glasul puternic al lui Arrius Varus. — Și eu! Cornelius Fuscus se ridică și veni lângă Antonius. — Sunt alături de tine și de împăratul nostru Vespasianus, sunt împotriva infamului de Vitellius! Antonius se întoarse spre soldați. — Dar voi? strigă. Voi de partea cui sunteți? Un cor de glasuri explodă. Toți îl aclamau pe Antonius, strigând că-l vor urma. Soldații erau cuprinși de entuziasm. Comandanții, tribunii, centurionii și primipilii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sălbatice cu care urmau să lupte gladiatorii. Pe arhitravele celor douăsprezece porți care dădeau în arenă, Vitellius porunci să fie reprezentate cele douăsprezece munci ale lui Hercules, o trimitere la el însuși, care eliberase Roma și întregul Imperiu de othonienii infami. În cele din urmă, puse să fie îmbrăcat în lemn prețios și în fildeș bătut cu pietre scumpe pulvinar-ul din care avea să salute mulțimea. „Împăratul trebuie să se arate în fața poporului“, gândea Vitellius în timp ce urca treptele care duceau de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu capul plecat, închipuindu-și-l pe crainicul care făcea turul arenei în trap mărunt. Blestemă printre dinți, enervat de teatrul acela. — Vouă, romanilor, Vitellius vă oferă imensul privilegiu de a asista la lupta în care a fost înfrântă armata infamului Otho și la triumful eroicelor noastre legiuni! Dar asta a fost acum câteva luni..., bolborosi tracul, privindu-l rugător pe Valerius. Acesta îi zâmbi: — Stai liniștit... O să ne descurcăm. Prefer să lupt de unul singur împotriva unui adversar, izbucni Ursus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu așteptați oare ca el să moară, pentru ca voi să fiți invincibili? Și apoi, nu-mi vorbi mie de gladiatori! Se întoarse spre Errius Sartorius. — Luați-l din fața ochilor mei. Să se întoarcă la Roma și să-i dea raportul infamului pe care îl numește împăratul său. Antonius intră repede în cort. Acolo îl așteptau două persoane. Calvia Crispinilla, înfășurată într-o mantie de blană, privea flacăra micuță din fața altarului Manilor. La masă stătea un bărbat care ținea în mână un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai oprit la Ocriculum exact când nu trebuia, ca să sărbătorești Saturnaliile, și că l-ai lăsat astfel pe Flavius Sabinus în mâinile lui Vitellius, că din cauza ta a ars Capitolium-ul... — Deci în loc să-mi fie recunoscute meritele, voi fi considerat un infam? - Antonius veni în fața Calviei. Asta vrei să spui? — Dacă nu vei ști să te aperi, vei fi dat deoparte. Nu știu precis cum anume... Dar dacă nu ești atent, te vei acoperi nu de glorie, ci de rușine. — Vespasianus nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Atunci l-a acuzat pe pălărier că sabotase planul asupra căruia căzuseră de acord și l-a amenințat cu ruina absolută. Pălărierul, care nu Înțelegea nimic, a acuzat-o la rîndul lui pe nevastă-sa, Sophie, că ticluise fuga fiului infam și a amenințat-o că o va arunca În stradă pentru totdeauna. Nimănui nu i-a trecut prim minte că Miquel Moliner fusese cel care pusese la cale toată povestea. Nimănui, cu excepția lui Jorge Aldaya, care, după două săptămîni, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gândurilor, „de ieșit putem ieși, problema e Încotro ar trebui să ne avântăm pașii!” Primul gând care-i trecu prin minte fu: „Corso!”. Nu, În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-a mai Întâmplat pe acolo În lipsa lui... Ce era să se Întâmple? Mai nimic. Lumea de la Corso Își vedea de treburile sale. Unii veneau acolo, cum venea, de altfel, și el, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o junglă. Libertatea la cuvânt e dreptul la viață al omului, libertatea la cuvânt e o cucerire a civilizației. Nu o pângăriți, nu o striviți. Cei ce se opun astăzi au rămas tot retrograzi și victime ale nedreptății vechilor practici; infami și mișei au fruntea însângerată și „vântul suflă rece ca dintr-un adânc de ocnă”. Se vor alte exterminări? Ateismul afișează zi de zi tot mai multă ignoranță. Credința a fost arma prin care am supraviețuit în istorie. Ar fi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
tărâm însângerat, gemete răpuse, scrâșniri pe roată, fiori de grele lanțuri din adâncimi de temniți, răstigniri ascunse, suind spre Dumnezeu. Cântecul legionar, iezăr carpatin, aghiazmă cerească ce spală obrajii biciuiți de palma nărăviților și înseninează fruntea luptătorului încrustată de loviri infame. „...Probabil, nepornind pe drumul rațiunii, cu alcătuiri de programe, discuții contradictorii, argumentări filozofice, conferințe, singura posibiltate de manifestare a stării noastre lăuntrice era cântecul. Cântam acele cântece în care simțămintele noastre își găseau mulțumire.” „Pe stânca neagră”, cântecul lui Ștefan
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și zile înstelate. Vrăjit de acest vis ardea în pieptul meu dorul urcușului tot mai sus, chemare cerească. Acum, împovărat de greul anilor mulți și ostenit, nu mai pot surâde revărsărilor sufletești de altădată și privesc înapoi. Decepție-o lume infamă care bate din palme, urlă și așteaptă. Forța idealului creștin s-a alterat de mult și speranțele luptei noastre gem neîmplinite. Trăim zile amare. Căldura frățească nu o mai întâlnim nici în biserică. Poruncile divine se mistuie în tăcere. Totul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
îngrijită. Poartă ochelari cu ramă de metal pe nasul său aristocratic. Pran Nath se năpustește spre el cu speranță și bucurie. — Unchiule! Unchiule! Pandit Bashkar Nath Razdan, fratele mai mic al avocatului decedat, îl privește dezgustat. — Pleacă de aici, creatură infamă! Pran se oprește brusc, ca lovit. Unchiul său pare extrem de agitat, ducând o batistă de mătase la față. — Chowkidar? strigă. Unde ești? Portarul apare în ușă, fluturându-și lathi-ul. Mustața cu fire albe, îi tremură de indignare. — Portar, ordonă înțeleptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe străini... Să câștige dolari! Citesc în presă că își oferă la cele mai scăzute prețuri din lume camerele lor, peisajele lor, potecile și mormintele lor. Își dărâmă frumoasele lor case și construiesc paste ele altele, care seamănă cu hanuri... infame hoteluri... birturi și industrii, pentru ca posesorii de dolari din întreaga lume să vină la ei, să se simtă în largul lor și să mai vină și la anu... Sânt revoltat, domnule... Sânt gonit din propria mea țară... Sânt un om
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de bătrâna sa mamă. Onaka, însă, cu modestie, se împotrivi: — Te-ai întors cu bine. Dar, înainte de a întreba despre greutățile sau mulțumirile mele, de ce nu-mi povestești de moartea Seniorului Nobunaga? Și spune-mi dacă l-ai nimicit pe infamul nostru dușman, Mitsuhide? Involuntar, Hideyoshi își aranjă gulerul. Mama lui continuă: — Mă întreb dacă știi că lucrul care a îngrijorat-o pe bătrâna ta mamă, zi de zi, nu a fost gândul dacă erai viu sau mort. Mă frământam întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat în fața națiunii ca fiind cel mai infam asasin și cel mai mare nerecunoscător. Acela era dușmanul ale cărui crime fuseseră enumerate atât de Nobuo, cât și de Ieyasu. Chiar dacă primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care răspundeam și-l forțam să se pronunțe, să caute el soluții... «Încătușat» astfel, otreapa și-a schimbat comportarea, m-a reclamat peste tot, dar cu demnitate mi-am demonstrat mereu nevinovăția, netemeinicia reclamațiilor - sau mai bine zis a turnătoriilor infame - în fața celor veniți în cercetare de la raion sau de la regiune. Despărțit de lumea satului, n-a mai dat «randamentul» cerut de stăpânire, n-a mai fost ales în dregătorii și a rămas printre localnici cu stigmatul de neșters al lichelismului
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Lămâi și hârtie igienică și aglomerație la autobuze? Despre asta vrei să vorbim, despre asta? Nu, dom’le, nu. Nu cobor așa jos, să știi! Vezi, intelectualii încă n-au înțeles că... Irina zâmbi, Fănică uitase că abia vorbise în numele infamei categorii, dar n-avea chef să-l întrerupă. — Contradicție? Vrei să spui că mă și contrazic, prea repede? Nu-i nici o contradicție, să știi. Populația instruită a crescut, la noi, formidabil. Țăranii și muncitorii s-au schimbat, datorită mașinilor. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
visat imperiul lumii și renunțarea absolută la zădărnicia lumească. „Un regim are nevoie de o poetică, nu mai puțin decât de maxime de stat.“ Gerbert, fantasticul nostru prieten din Aurillac! Ale cărui cunoștințe, atingând legenda, i-au asigurat teribilul renume infam, de principe al vrăjitorilor, aliat cu diavolul. Ți-amintești, conopida mea? Ți-amintești formulele sale epistolare? Învăluite, viclene, dar de dragoste. De dragoste, broscuța mea, de dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aceastè voce de femeie rènitè, dar eu sâmbètè?! Mè mai întreabè dupè nu știu-l meu când ar putea sè mè vadè, o întrebare-rugè, Matei! Speriindu-mè de cruzimea cu care as vrea sè lovesc în ea, îmi reprim cu greu infamele cuvinte, Eu sunt oricând la dispoziția ta, Doamnè, numai tu, tu nu ești niciodatè când te doresc eu! n-au mai ajuns la ea cuvintele de mai sus, din fericire! Oricând! rèspunsul meu bucurând-o, în aceastè clipè, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
era de acord nici măcar cu ideea ca părinții să țipe la copii. Acesta fusese un subiect delicat, pe care ce-i doi îl dezbătuseră până la ore târzii, discutând cum s-o controleze pe Jessica pe măsură ce fetița se apropia de vârsta infamă a celor „doi ani de groază“. În vreme ce Fiona era de părere că o palmă ușoară dată din când în când sau o admonestare verbală fermă nu făceau nici un rău, pentru David gesturile astea frizau abuzul infantil. În consecință, Jake crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
vii cu mine, Când, Chiar acum, trebuie să batem fierul cât e cald, Haidem. N-au fost nici condamnați, nici judecați. Ca un fitil aprins, vestea se răspândi cu mare viteză prin toată țara, mijloacele de comunicare Îi blamară pe infami, surorile asasine, ginerele instrument al crimei, se vărsară lacrimi pentru bătrân și pentru micuțul inocent ca și cum ei ar fi fost bunicul și nepotul pe care toată lumea dorea să-i fi avut, pentru a mia oară ziare cu pretenții care acționau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
relapsi erau vinovații care și-au mărturisit vina și care retractau, iar acești relapsi au jucat un rol deloc neglijabil În procesul templierilor. Templierii din Provins Își asumă cu orgoliu natura lor de relapsi. Sunt cei care se disociază de infama comedie a procesului. Prin urmare, se vorbește aici de cavalerii din Provins, relapsi, gata pentru ce anume? Puținele litere pe care le avem la dispoziție sugerează vainjance, pentru răzbunare.” „Ce răzbunare?” „Domnilor! Toată mistica Templului, de la proces Încolo, se concentrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
drumul pe niște cearșafuri Împletite de la o fereastră din Villa Triste, și ea te ține strâns pe după gât, suspendată În gol, și-ți murmură că tot timpul te-a visat numai pe tine. Restul-i numai sex, copulație, perpetuarea seminței infame. Dar, În fine, dacă aș fi trecut la trompetă, Cecilia n-ar mai fi putut să mă ignore, eu În picioare, strălucind, și mizerabilul de saxofonist stând jos. Trompeta-i războinică, angelică, apocaliptică, victorioasă, sună atacul; saxofonul Îi cheamă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Însă Sinedriul păstra libere două locuri de îngropare, unul pentru cei decapitați sau sugrumați și unul pentru cei lapidați sau arși” (Mișna, tratatul Sanhedrin 6.5); „Niciun cadavru și nici oasele unui cadavru nu pot fi mutate dintr-un loc infam într-un loc de cinste, nici - inutil de adăugat - dintr-un loc de cinste într-un loc infam. Dar, dacă este vorba de mormântul familiei, este permis să fie dus chiar dintr-un loc de cinste spre un loc blestemat
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
lapidați sau arși” (Mișna, tratatul Sanhedrin 6.5); „Niciun cadavru și nici oasele unui cadavru nu pot fi mutate dintr-un loc infam într-un loc de cinste, nici - inutil de adăugat - dintr-un loc de cinste într-un loc infam. Dar, dacă este vorba de mormântul familiei, este permis să fie dus chiar dintr-un loc de cinste spre un loc blestemat” (Semahot 13.7). Nu doar trupul unui ucigaș nu trebuia îngropat într-un loc de onoare, dar nu
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
silit de circumstanțele noii istorii, Își va da demisia - ceea ce i-a scutit pe est-germani de un tămbălău inutil și poate sîngeros. Probabil că unii dintre cei care Își mai amintesc acum de Zidul Berlinului se Întreabă dacă nu cumva infamul simbol al unei epoci a căzut singur, de bunăvoie. N-a căzut singur, pe 9 noiembrie 1989 o mulțime entuziastă și Îndîrjită l-a străpuns de la est la vest și În scurtă vreme toată lumea a Început să șterpelească bucăți din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]