744 matches
-
O chestie mai rentabilă: L. S. D. 25." Își plimbase ochii peste tăbliile cafenii care căptușeau localul. La tejghea, barmanul roșcovan cu mânecile suflecate servea doi români. Vorbeau tare, siguri că nu-i înțelege nimeni. Femeia strâmba din nas: "O bere infectă!" Se întoarse spre Claude: "Nu-mi place povestea asta". Francezul ridicase din umeri: "C'est à prendre ou à laisser". "Ați acceptat totuși." Vocea necunoscutei îi stăruia în urechi, era sigur că ar recunoaște-o totdeauna având de ales între
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și Ulise. După împrejurări. "Mopsule, iar m-ai scuipat", sărea câte unul. Sau, "Ulise, ce părere ai?" Cam așa mergeau lucrurile. De fapt, numai împreună poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență rece alături de un caracter infect. Între el și Domnul Andrei exista o rivalitate continuă și veche, fiecare vrând să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o lună. Nici nu aveam ce spune. Am fost plecat pentru "tratament de grotă". Sarea și boala. Salina semăna cu o catedrale primitivă. Și aerul era, într-adevăr, foarte pur. Când ar ieșit afară mi-am dat seama ce aer infect respirăm de obicei. Așa pățești când compari. Și totuși în aceeași atmosferă sânt mirosurile primăverii care mă exaltă. Poate că așa iubesc viața toți bolnavii. Brutal. Dureros. Aș striga cu o mie de guri că viața e înspăimîntător de frumoasă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ne-a creat astfel încît să ne atragă noroiul, de ce l-aș feri eu de obligația de a-și privi creaturile așa cum arată? Adevărul e, dragă Dinule, că și noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de diavoli?'' Tirada asta arată, singură, că pe culmile vanității devenisem opac. Lumea azilului avea logica ei pe care, plin de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și Ulise. După împrejurări. „Mopsule, iar m-ai scuipat”, sărea câte unul. Sau, „Ulise, ce părere ai?” Cam așa mergeau lucrurile. De fapt, numai împreună poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență rece alături de un caracter infect. Între el și Domnul Andrei exista o rivalitate continuă și veche, fiecare vrând să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o lună. Nici nu aveam ce spune. Am fost plecat pentru „tratament de grotă”. Sarea și boala. Salina semăna cu o catedrală primitivă. Și aerul era, într-adevăr, foarte pur. Când am ieșit afară mi-am dat seama ce aer infect respirăm de obicei. Așa pățești când compari. Și totuși în aceeași atmosferă sunt mirosurile primăverii care mă exaltă. Poate că așa iubesc viața toți bolnavii. Brutal. Dureros. Aș striga cu o mie de guri că viața e înspăimântător de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne atragă noroiul, de ce l-aș feri eu de obligația de a-și privi creaturile așa cum arată? Adevărul e, dragă Dinule, că și noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria și caracterele infecte au aceeași origine ca puritatea. Sau crezi cumva că există două lumi, una creată de Dumnezeu și alta complotată de diavoli?” Tirada asta arată, singură, că pe culmile vanității devenisem opac. Lumea azilului avea logica ei pe care, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sus către nord-est și mă găsesc În colțul lui rue de Montmorency. La numărul 51, casa lui Nicolas Flamel. Între Bafomet și Templu. Agerul spagirist știa bine cu cine trebuia să aibă de-a face. Pubele pline de o murdărie infectă, În fața unei case de epocă incertă, Taverne Nicolas Flamet. Casa-i veche, au restaurat-o În scopuri turistice, pentru diabolici de rangul cel mai prizărit, Hylicii. Alături e un bar american cu un anunț publicitar de la Apple Computers: „Secouez-vous les
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
trebuit să bănuiesc că era acolo, la pândă, În Împrejurimi, În acel oraș numele străzilor trasau un mesaj fără echivoc, erai mereu pus În gardă, cu atât mai rău pentru mine dacă nu mă gândisem. Era acolo, păianjenul acela mineral infect, simbolul, instrumentul puterii lor: trebuia să fi fugit, În schimb mă simțeam atras către pânza lui, mișcându-mi capul În sus și În jos și invers, pentru că acum nu mai puteam să-l cuprind dintr-o singură aruncătură de ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de mult timp, dar mutra rivalei lui se strecura prin Întuneric, suprapunându-se peste cea a Majei, și dintr-o dată avu impresia că nu era deasupra tinerei și iubitei lui soții, ci, dimpotrivă, o călărea pe matroana aceea comunistă și infectă, iar ca să se liniștească, Începu să caute șoldurile Înguste ale Majei, dar nu le găsea, dând peste două fese insuportabile, și nu găsea nici sânii ei ușori ca ai unei adolescente - căci o adolescentă părea Încă, așa micuță cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trebuia isprăvit. Astfel, Djerzinski trebuia să ajungă În locul numit Saorge, la 44° latitudine Nord și 7°30’ longitudine Est, la o altitudine ce depășea cu puțin 500 de metri. La Nisa, trase la hotelul Windsor, hotel semi-luxos cu ambianță destul de infectă, În care una dintre camere a fost decorată de mediocrul artist Philippe Perrin. A doua zi dimineață luă trenul Nisa-Tende, traseu renumit pentru frumusețea lui. Trenul traversă periferia nordică a Nisei, cu cartierul arăbesc de blocuri, cu reclame pentru Minitelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
franțuzește? O să‑și spună că nu mi‑ar strica să urmez un curs Berlitz. N‑am putut să termin bibanul. Cina părea că nu se mai isprăvește. - E o seară anormală - nu‑i posibil să se gătească mâncăruri atât de infecte Într‑un decor superb ca ăsta, a apreciat Rosamund. Nu poți ingurgita mâncăruri necomestibile lângă o mare tropicală, caldă Încă, și cu o lună Înfiptă În fundal. Un restaurant aflat la zece minute de casă era un vis - nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
căci am fugit, Iubita mea și eu, În vârf de munte-am alergat În urmă s-o lăsăm. Să nu plecăm și să murim Poate se cuvenea. Dar nu! De-acolo sus vedeam istoria ce făcea. Și, Doamne! ce miros infect, Din morți se ridica! — Cum a fost posibil, am întrebat-o pe Helga, să intri în posesia tuturor acestor texte? — Când m-am întors în Berlinul de Vest, începu Helga, m-am dus la teatru să văd dacă mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-o a fost faptul că-și terminau unul altuia sonetele și citau din Donne 2. — Așa a fost. Ce groaznic! Nici nu-ți imaginezi cât de fericit sunt că semeni mai mult cu Modesty decât cu Harriet. Poeziile mele sunt infecte. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Lord Peter s-ar fi prefăcut că e gay ca să-i inducă lui Harriet un sentiment fals de siguranță... — Că tot veni vorba, ai chef să mă luminezi și pe mine în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păsărilor, nici țipetele papagalilor sau mirosul profund al frunzișului umed. Iar pe mare circulau deja prea multe vapoare și la mare se iveau o mulțime de porturi urât mirositoare. În mare ajungeau sute de fluvii împuțite și canale de scurgere infecte, și în mare se aruncau în fiecare an cincizeci de mii de tone de DDT și milioane de tone de gunoaie. Marea era pe moarte și nu voia să fie aici s-o vadă murind. Omul era deja pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ce iepuraș drăguț, mai vrem un episod, aplaudăm încântați, uraaaaa, desene și bomboane care afectează dantura, copiii stau prea mult prin povești, aș putea să zic, iar părinții lor sunt direct responsabili fiindcă nu îi pregătesc mai repede pentru viața infectă și dezordonată pe care o vor duce. Pe când tu... Un iepure fricos, asta este concluzia. Începu să alerge pe partea dreaptă a drumului, controlându-și respirația, îndreptându-se către ieșirea din orășel, aflată la vreo trei kilometri distanță, imediat după ce
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cât mai poți. Oriunde. Ia-ți picioarele la spinare. Stătea pe verandă, cu ziarul într-o mână, iar genunchii îi tremurau, cuprinși de neliniște. Genunchi neliniștiți - ce utopie. Numai un Scriitor ratat ar putea să extragă din mlaștina unor gânduri infecte o astfel de metaforă. Aruncă din nou ochii pe prima pagină. Era anunțată moartea violent a unui polițist. Un detectiv (poate chiar Detectivul, nu?) care fusese într-un bar, ascultase muzică (ospătarul declarase că nu vorbise cu nimeni, băuse vin
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Costache păru absolut normal, dar simțea oboseală și amorțeală într-un picior când călca. Stănică îl găsi stând foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub un braț și cu cheile într-altă mână. Atmosfera era infectă, patul tot era presărat cu glomotoace de muștar ud. În sufragerie se ținu un mic consiliu de război, în care Olimpia și Aurica fură de părere că, de vreme ce bătrânul este mult mai bine, măcar pentru puțină vreme să se ducă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era nelipsit și se afla prin preajmă chiar când s-ar fi părut că nu este. Otilia îl găsi într-o zi în bucătărie, bând cafea. Zicea că numai Marina e în stare să respecte aroma cafelei ; a soacră-sei era infectă. Pascalopol, din tact, venea mai rar și convenise cu moș Costache sa-l cheme atunci când are nevoie de serviciile lui. Nu voia să deștepte bănuieli în Aglae că ar urmări ceva, și de aceea afecta oarecare răceală ceremonioasă față de Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca dracul de tămîie! Când le vine rândul la slăvit clasa muncitoare - scârț, te plesnesc! - trag oblonul îndatoririlor metafizice și se închid în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar și-n opiniile lor cele mai tâmpite. Dar nu. Prin cele mai infecte cârciumi se plâng că nu-s publicați, că-s interziși, că ar fi desfundători de rahat, că fac
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar și-n opiniile lor cele mai tâmpite. Dar nu. Prin cele mai infecte cârciumi se plâng că nu-s publicați, că-s interziși, că ar fi desfundători de rahat, că fac naveta. Buuun... Dar cu aceeași guriță cu care n-ar fi de acord să intoneze vreo odă, rămân totuși extrem de interesați să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lăsau și ciorile să mai tragă în piept un gât de curaj. În liniștea serilor călduțe de toamnă, urletele micilor vânzători de ziare răzbăteau până la ei. Ăia își răcneau de atâtea ori titlurile, că, până la urmă, celor doi din arestul infect aerisit al Prefecturii li se năzărea că ascultă radioul. Bătrânul asculta cu o mare neîncredere tot ceea ce se scria și se scanda cântat despre Ulpiu, fiindcă el, în viața lui exemplară, mai ascultase, vînturîndu-se în sus și în jos pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Culcușită în acel loc doar pentru a-i face, cu mai mare eficiență, ochi dulci lui Ulpiu. Ori, ca-n clipa de față, când Ulpiu 183 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI era de bănuit la o femeie atât de infectă, care, în plus, își cumpără în săptămâna așa zisului sacrificiu, două noi și costisitoare perechi de sandale. Pe Ulpiu l-au purtat pe umeri, ca pe-un campion de raliu automobilistic, până la biroul său. Aici s-a organizat, în cinstea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]