966 matches
-
folosirea modului la care se exprimă predicatul subordonatei, dar și a timpului acestuia, deoarece în franceză concordanța timpurilor este mai puțin suplă decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere. Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
este mai puțin suplă decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere. Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii. Există și un substrat galic, din care au rămas relativ puține
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
Se formează cu sufixul "-hat/-het" de la verbe de orice diateză. Acest tip de verb corespunde în primul rând construcției românești cu verbul „a putea” cu sensul „a-i fi permis” sau „a avea posibilitatea” + verb la conjunctiv sau la infinitiv: "Még várhatok" „Mai pot să aștept”, "Nem engedhetlek elmenni" „Nu te pot lăsa să pleci”. Verbul potențial mai poate exprima și probabilitatea sau verosimilitatea, corespunzând verbului românesc la modul prezumtiv: "Eshetett tegnap" „O fi plouat ieri”. Când sufixul de potențial
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
Verbul potențial mai poate exprima și probabilitatea sau verosimilitatea, corespunzând verbului românesc la modul prezumtiv: "Eshetett tegnap" „O fi plouat ieri”. Când sufixul de potențial are sensul „a avea posibilitatea”, el poate fi înlocuit cu verbul "tud" având acest sens + infinitiv: "Nem mehettem be a kórházba" sau "Nem tudtam bemenni a kórházba" „N-am putut intra în spital”. Verbele tranzitive au două conjugări: una numită „definită” și una numită „nedefinită”. Această conjugare se folosește atunci când verbul are un obiect determinat în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
obiect este "egy számítógépet", nedefinit, prin urmare verbul "vitt" este la conjugarea nedefinită. Gramaticile limbii maghiare iau în seamă modurile indicativ (cu timpurile prezent, trecut și viitor), condițional (prezent și trecut) și imperativ, precum și ceea ce numesc forme nominale ale verbului: infinitivul, participiul (prezent, trecut și viitor) și gerunziul. Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
se exprimă în maghiară prin prefixe verbale și prin context. Trecutul este marcat de consoana "t" (cu varianta "tt") care precede desinențele personale. Exemple cu vocalele de legătură: Acest timp se formează din indicativul prezent al verbului auxiliar "fog" și infinitivul verbului conjugat, care poate precede sau urma auxiliarul: Exemple în propoziții: "Keresni fog engem az igazgató" „Mă va căuta directorul”, "Remélem, hogy nem fog keresni engem az igazgató" „Sper că nu mă va căuta directorul”. Cel mai adesea viitorul nu
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
desinențele personale sunt: Vocalele de legătură folosite la imperativ (cu roșu): Observații: Formele care în gramaticile limbii române sunt numite moduri nepersonale sau nepredicative, în gramaticile limbii maghiare nu sunt considerate moduri, și se numesc forme nominale ale verbului. Marca infinitivului este "-ni", adăugată la rădăcina verbului: "beszél" → "beszélni „a vorbi”, "akar" → "akarni „a vrea”, "esik" → "esni „a cădea”. Dacă rădăcina se termină cu două consoane sau cu vocală lungă + "t", marca infinitivului se adaugă cu ajutorul unei vocale de legătură: "hall
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
și se numesc forme nominale ale verbului. Marca infinitivului este "-ni", adăugată la rădăcina verbului: "beszél" → "beszélni „a vorbi”, "akar" → "akarni „a vrea”, "esik" → "esni „a cădea”. Dacă rădăcina se termină cu două consoane sau cu vocală lungă + "t", marca infinitivului se adaugă cu ajutorul unei vocale de legătură: "hall" → "hallani „a auzi”, "dönt" → "dönteni „a decide”, "állít" → "állítani „a afirma”, "hűt" → "hűteni" „a răci” (tranzitiv). Infinitivul se folosește în general pentru a exprima o acțiune subordonată unui verb impersonal sau efectuată
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
a cădea”. Dacă rădăcina se termină cu două consoane sau cu vocală lungă + "t", marca infinitivului se adaugă cu ajutorul unei vocale de legătură: "hall" → "hallani „a auzi”, "dönt" → "dönteni „a decide”, "állít" → "állítani „a afirma”, "hűt" → "hűteni" „a răci” (tranzitiv). Infinitivul se folosește în general pentru a exprima o acțiune subordonată unui verb impersonal sau efectuată de același subiect care efectuează și acțiunea verbului regent, deși acțiunea subordonată poate fi exprimată și în acest caz de un mod personal (vezi Propoziția
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
pentru a exprima o acțiune subordonată unui verb impersonal sau efectuată de același subiect care efectuează și acțiunea verbului regent, deși acțiunea subordonată poate fi exprimată și în acest caz de un mod personal (vezi Propoziția completivă de scop). Dacă infinitivul are funcția de subiect, există două situații: Infinitivul are câteva valori speciale: Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat la rădăcina/tema verbului: "olvasó „care citește”, "néző „care privește”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
impersonal sau efectuată de același subiect care efectuează și acțiunea verbului regent, deși acțiunea subordonată poate fi exprimată și în acest caz de un mod personal (vezi Propoziția completivă de scop). Dacă infinitivul are funcția de subiect, există două situații: Infinitivul are câteva valori speciale: Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat la rădăcina/tema verbului: "olvasó „care citește”, "néző „care privește”. Rădăcinile unor verbe se scurtează la participiul prezent: "mosolyog" „a zâmbi” → "mosolygó" „care zâmbește”, "érdemel
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
pe un portativ imaginar”. Textul literar are un caracter pseudoritmic și o muzicalitate izvorâte în chip natural dintr-o serie de elemente poetice și sintactice: expresii arhaice, anumite forme populare, cadența cuvintelor care uneori imprimă prozei un ritm trohaic, folosirea infinitivului, gerunziului și participiului care sporesc armonia textului, imagini acustice etc. Excesul de lirism apropie romanul de o legendă, considera Alexandru Philippide. Vitoria Lipan are impregnată în suflet „o vigoare și o asprime primitivă”, iar perseverența în găsirea și pedepsirea ucigașului
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
persoana a II-a asemănătoare cu cele din română (imperativul propriu-zis), mai sunt forme și pentru persoana I, cu conjuncția "as", din greacă, iar la persoana a III-a, pe lângă conjuncția s(ă) se mai folosește și las + conjunctiv prezent. Infinitivul scurt nefiind folosit, imperativul negativ la persoana a II-a singular are aceeași formă ca imperativul pozitiv: "nu căntă!" „nu cânta!” La infinitiv se păstrează numai forma lungă: La gerunziu, sufixelor asemănătoare cu cele din română li se adaugă -a
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
iar la persoana a III-a, pe lângă conjuncția s(ă) se mai folosește și las + conjunctiv prezent. Infinitivul scurt nefiind folosit, imperativul negativ la persoana a II-a singular are aceeași formă ca imperativul pozitiv: "nu căntă!" „nu cânta!” La infinitiv se păstrează numai forma lungă: La gerunziu, sufixelor asemănătoare cu cele din română li se adaugă -a sau -alui: La participiu există o singură formă pentru masculin și feminin singular. Verbele de conjugarea a III-a numite „cu accentul pe
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
trei anj [...] tsi ira dus" „erau trei ani [...] de când era dus”), și pe cea de conjuncție ce introduce o propoziție circumstanțială de scop: " El o catsă oaia di gurmadzu tsi s-nu zghiară" „Prinde oaia de grumaz, ca să nu behăie”. Infinitivul se folosește mai ales cu valoare substantivală. Cu valoare verbală se folosește mai puțin, în următoarele cazuri: Participiul se folosește și cu unele funcții diferite de cele din română: Una din particularitățile de topică se observă în sintagma cu substantiv
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
ori se adresează persoanei a doua ("Vidd le a szemetet!" „Du jos gunoiul!”), uneori persoanei întâi plural: "Menjünk egy kicsit gyorsabban!" „Să mergem puțin mai repede!” Poate fi și o propoziție neanalizabilă având ca termen principal un substantiv sau un infinitiv care exprimă o injoncțiune: "Futás!" „Fuga!”, "Felállni!" „În picioare!” Propoziția interogativă este de mai multe feluri: O categorie aparte de propoziție interogativă este cea care completează o propoziție enunțiativă, fiind constituită dintr-un cuvânt propoziție, de exemplu un cuvânt de
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
Pentru exprimarea existenței, verbul poate fi uneori subînțeles la persoana a treia singular ("Itt a nyár!" „A venit vara!”, "Hol a könyvem?" „Unde mi-e cartea?”), aceste propoziții fiind structural incomplete. Sunt și propoziții în care termenul principal este un infinitiv, predicatul exprimat prin verbul "lehet" putând fi subînțeles: "Innen látni (lehet) a Balatont" „De aici se poate vedea Balatonul”. În cazul acestui tip de predicat, sensul lexical (noțional) este purtat de o parte de vorbire nominală (numele predicativ), ce reprezintă
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
la imperativ (cu valoarea conjunctivului din română). Este o construcție din maghiara dialectală din Transilvania, adoptată de limba comună, în care este mai frecvent sinonimul ei sintactic "el kell mennünk", propoziție unde predicatul este "kell", "mennünk" fiind subiectul, exprimat prin infinitiv cu sufix posesiv care se folosește și pentru obiectul posedat. Un exemplu de predicat nominal dublu este în propoziția "Most aztán gyors kell legyél" „Ei, acuma trebuie să fii rapid(ă)”. Predicat multiplu este considerată o grupare de două sau
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
gyerekek aranyosak, kedvesek voltak" „Copiii au fost drăguți, amabili”. Subiectul poate fi exprimat prin mai multe părți de vorbire, în primul rând cele nominale, care pot fi numai la cazul nominativ: Funcția de subiect poate fi îndeplinită și de un infinitiv: După structură, subiectul poate fi: Unele predicate nu necesită să fie puse în relație cu un subiect, deci acesta este ∅: "Alkonyodik" „Se înserează”, "Fagy" „E ger”, "Havazik" „Ninge”. Predicatul se acordă în număr și persoană cu subiectul. Această parte de
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
Această parte de propoziție corespunde în gramaticile limbii române complementului direct, fiind totdeauna la acuzativ. Ca formă, obiectul este de cele mai multe ori marcat, adică este prevăzut cu desinența de acuzativ, "-t" (vezi exemplele de mai sus, în afară de cel exprimat prin infinitiv). Obiectul poate fi și nemarcat, în mod facultativ, în următoarele situații: Obiectul exprimat prin infinitiv este totdeauna nemarcat. 1. Din punctul de vedere al determinării: 2. Din punct de vedere semantic se poate vorbi de: Denumim aici cu termenul „complemente
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
Ca formă, obiectul este de cele mai multe ori marcat, adică este prevăzut cu desinența de acuzativ, "-t" (vezi exemplele de mai sus, în afară de cel exprimat prin infinitiv). Obiectul poate fi și nemarcat, în mod facultativ, în următoarele situații: Obiectul exprimat prin infinitiv este totdeauna nemarcat. 1. Din punctul de vedere al determinării: 2. Din punct de vedere semantic se poate vorbi de: Denumim aici cu termenul „complemente” clasa numită în gramaticile limbii maghiare "határozók", care cuprinde toate tipurile de complemente ce corespund
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
în seamă și alte tipuri de particule care corespund acestui criteriu. Crystal 2008 numește particule cuvinte care nu intră în celelalte clase de cuvinte invariabile, dând ca exemple cuvântul englezesc "to" identic cu prepoziția "to", dar folosit ca marcă a infinitivului, cuvântul negativ "not" „nu”, cuvintele folosite cu așa-numitele „verbe frazale” ("come in „a intra”, "get up „a se scula”) și conectorii, pe care îi numește și particule pragmatice: "you know" „știi”, "I mean" „vreau să spun”. Unii lingviști includ
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
bulgara, singura limbă cu statut oficial, limbă maternă pentru 85,2% din populație. Cea mai veche limbă slavă scrisă, bulgara este diferită de alte limbi din acest grup prin anumite particularități gramaticale, cum ar fi lipsa cazurilor substantivului și a infinitivului verbelor, precum și prin articolul hotarât sufixat. Bulgaria se consideră oficial a fi stat laic. Constituția garantează libertatea religioasă, dar desemnează creștinismul ortodox ca religie „tradițională”. Majoritatea populației (76%) se identifică drept ortodocși. Biserica Ortodoxă Bulgară este autocefală din 927, și
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
auxiliare morfologice: "a avea", "a vrea" și "a fi". Acest auxiliar servește la alcătuirea a trei forme verbale: Verbul "a vrea" are forme specializate că auxiliar, servind la formarea tipului de viitor din registrul de limbă elevat, în combinație cu infinitivul verbului cu sens plin: voi cânta", vei vedea", va bate", vom zice", veți iubi", vor coborî". O variantă familiară a acestui tip folosește forme și mai reduse ale auxiliarului: oi cântă", ai vedea", o bate", om zice", ați iubi", or
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]
-
modul conjunctiv se folosește o formă redusă, unica pentru toate persoanele, a conjunctivului prezent al auxiliarului "a fi", pentru a obtine: La modul condițional, "a fi" formează: La modul prezumtiv, auxiliarul "a fi" participa la formarea ambelor timpuri. La perfectul infinitiv se folosește că auxiliar infinitivul prezent al lui "a fi". "A fi" este și auxiliarul diatezei pasive, formele sale indicând modul, timpul, numărul și persoana verbului, în timp ce verbul cu sens plin este la participiu. Formele verbale compuse din limba franceză
Verb auxiliar () [Corola-website/Science/317536_a_318865]