585 matches
-
de tot atâta virtute și perseverență, cât și nobila soție a lui Ulisse). Fapt e că, din cauza aceasta, Iașul n-a avut decât prea rar legitima satisfacțiune de a i se recunoaște meritele și sacrificiile; nici puterea de a înfrunta injustiția și ofensele de care n-a fost niciodată scutit. Exodul Deseori am ocaziunea s-aud, pe unul sau pe altul, făcând aprecieri nu tocmai plăcute despre Iași și despre ieșeni. Câteodată aprecierile aceste le surprind dincolo de cuvinte, în privire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Și ori de câte ori am recurs la coloanele câte unui ziar, pentru a-mi spune gândurile sau a-mi exprima revoltele, am făcut-o ca apărător al unei cauze, luând atitudine în contra unei erori, în contra unui abuz, în contra unei rătăciri, în contra unei injustiții. În felul acesta, dacă pentru motive de ordin cu totul personal, am luat astăzi deciziunea să schimb raportul dintre aceste două domenii de activitate de care mă știu deopotrivă legat și să dau, de acum înainte, prioritate celeia pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
șleahtă incapabilă de muncă și de cultură să aibă cu ce trăi de pe spatele altora. Acesta e sâmburul cestiunii și, daca n-ar fi acesta, teoriele de stat ar fi departe de-a se manifesta cu asprimea, cu spiritul de injustiție cu care se manifestă. Și oare la noi nu e tot astfel? Puțin ne ajută bunul moral al neatârnării naționale când pseudoromînii noștri opun piedici tot atât de esențiale dezvoltării poporului nostru ca și maghiarii dincolo. Încai dincolo a rămas din timpii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
uniunii are administrația sa completă, atât de fixă pe cât o permit vicisitudinile electorale. Dar într-o societate centralizată cum e cea franceză administrația, daca nu e resortul, e cel puțin marele regulator al activității naționale. Introducîndu-se în ea schimbarea, arbitrariul, injustiția, inesperiența și incapacitatea prin invazia politicei, ea se dezorganizează. Când administrația nu mai funcționează la noi, sau funcționează rău, societatea franceză întreagă se simte atinsă în viața ei normală. Iată opera de desordine pe care politica de partid e pe cale
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
din urmă este cea care poate acționa adeseori singură. Dar aceste mijloace sunt ineficace În raport cu activitățile interioare, cu convingerile, sentimentele sau cu trebuințele reflectate, În aceste cazuri, agentul este singurul care poate acționa, dacă acceptă ideea că a comis o injustiție sau o imoralitate și, În consecință, În el se naște remușcarea; cât despre alte persoane, acestea nu pot acționa decât prin convingere, ceea ce exclude ideea unei forțe materiale sau chiar pe aceea a unei presiuni sociale violente. Este deci imposibilă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
său juridic. Aplicarea pur mecanică ar denatura dreptul ducând la cele mai absurde consecințe: acest fapt fiind remarcat de romani prin cuvintele: Summum jus, summa injuria. Cu alte cuvinte, aplicarea mecanică a legilor s-ar traduce În cea mai mare injustiție; astfel, devine necesară folosirea echității. În Etica Nicomahică, Aristotel socotea echitatea (επιειχεια) ca un corectiv al generalității legii, adică o specie de justiție mai bună decât cea legală, prin faptul că aceasta, prin generalitatea sa, nu se poate adapta Întotdeauna
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Libertății individuale, elaborat de filosofia antică și de doctrinele lui jus naturale care nu au putut prevedea formele de libertate cu totul noi (ale invențiilor moderne), cum este, de pildă, Presa. Aplicarea mecanică a legilor conduce la cea mai mare injustiție (nedreptate). De aceea este necesară utilizarea echității, ca un corectiv al generalității legii, adică un fel de „justiție mai bună decât cea legală”, prin faptul că aceasta, prin generalitatea sa, nu se poate adapta Întotdeauna În mod perfect fiecărui caz
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
mare nu-i pune margini; folositor, dacă în margini legiuite el caută a-și realiza prin muncă aspirațiile sale și, precum soarele este tatăl luminei și al umbrei, tot așa individualismul este tatăl înflorirei și al decăderei, justiției și a injustiției, binelui și răului. Față cu această iluzie a inteligenței și a inimei individuale, care e cauza ca om pe om se esploatează, om pe om se nimicește, față cu acest bellum omnium contra omnes, un ochi mai limpede zice: Stăi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mică desconsiderare de care se izbea, cel mai mărunt handicap își revărsau veninul. Trufia și vanitatea și sentimentele veninos rănite îi întunecau soarele. Lumea îi apărea ca o uriașă conspirație împotriva lui, iar el însuși ca o victimă a unei injustiții cosmice. La vremea când se petrec aceste întâmplări, nu se cunoșteau prea multe despre legătura lui George cu John Robert Rozanov, așa încât aceasta nu figura în „teoriile asupra lui George“ sau „legendele despre George“. Când urmase filozofia la Londra, George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un mic animal oropsit, care-l înnebunea cu scâncetele lui. Dacă ar fi putut, ar fi ucis animalul acela slab și speriat. Ca să se înarmeze împotriva lui, își concentra întregul resentiment pe care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai mult și lipindu-i-l de cap. Ploaia i se prelingea pe trupul arămiu, bronzat, ca toate trupurile heliotropice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și elimină efectele produse de principiul echității. Potrivit lui Burgess și Nielsen (1974), dacă raportul dintre inputuri și outputuri pentru un actor i diferă în mare măsură de același raport în cazul unui actor j, atunci i va experimenta inechitatea sau injustiția distributivă. În consecință, actorii sociali pot defini drept inechitabile sau injuste tranzacțiile în care pentru inputurile egale profitul este inegal sau în care pentru inputurile inegale profitul este egal8. Pornind de la această definire a conceptului de echitate, unul dintre enunțurile
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian‑Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
față de reguli pentru a fi morală și acceptată în societate. Numai așa bogatul se va bucura de respectul celui sărac și se va naște ceea ce numim acceptabilitatea socială a îmbogățirii și a celui bogat. Sentimentul individual al nedreptății sociale, al injustiției, este unul demobilizator, cu profunde consecințe asupra fericirii și sentimentului de confort social. Aspirația umană spre dreptate este naturală, firească, așa cum este și aspirația spre fericire. Oamenii au nevoie să se știe apărați de lege și de faptul că pot
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
control și aliniere. O modalitate de a „corecta” această lipsă generalizată era furtul sistematic de la stat, evaziunea, care funcționa ca un mod de viață. Furtul de la stat, de la fabrică sau de la colectivă, era considerat un mijloc de a îndrepta o injustiție, un act de echitate, absolut moral. Avem o relatare deosebit de pitorească, a unui responsabil la o fermă timp de 17 ani. O fermă de stat în care se produceau preparate din carne. El rezuma astfel relația sa cu salariații: „Oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
dacă credităm inegalitatea în fața distribuției sărăciei ca element delegitimator, acordăm prioritate cauzei morale. Fără îndoială, în realitate, lucrurile sunt mai complicate și e greu de stabilit o prioritate. Aș spune doar că rândurile de așteptare constituie o mărturie cotidiană a injustiției sociale, a imoralității regimului („una spune și alta face”), a încălcării contractului fondator. Ceea ce constituie o premisă serioasă a delegitimării regimului din pricini morale, mai ales în ochii cetățenilor convinși de justețea ideologiei comuniste. Într-o anumită măsură, nu existența
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
simțului comun, situația este sintetizată în formula „sărac, dar cinstit!”. Într-adevăr, în interviuri deseori statul la coadă (sau, mai curând, magazinul special) este asociat cu o „nedreptate socială”, dar apare frecvent și situația când „sărăcia”/„lipsurile” sunt catalogate ca injustiție socială, ceea ce ne spune că, la nivelul experienței comune, cel puțin la anumite categorii de actori sociali, contractul comunist nu trebuie să cuprindă doar egalitatea, ci și „bunăstarea”. Ghilimelele apar fiindcă subiecții se referă la bunurile de subzistență, trebuințele primare
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de penurie severă, nu numai inegalitatea distribuției bunurilor, ci și lipsurile sunt considerate imorale, adică prevăzute în contractul ideologic, dar nerespectate de regim. Altfel s-ar putea spune că nu numai structura cozii, ci chiar existența ei este purtătoare de injustiție socială, imorală. O consecință importantă a acestei percepții comune este că, de fapt, ceea ce noi considerăm cauza economică a prăbușirii regimurilor, penuria endemică, pentru populație (sau măcar pentru anumite categorii) funcționează ca un resort moral, ceea ce înseamnă că, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a li se recunoaște specializarea și vechimea în muncă). În urma demersurilor judiciare către instanțele vechiului și noului regim, victimele MT, în principal intelectuali de renume, se întreabă care este progresul social dacă o asemenea cauză rămâne învăluită în mister și injustiție. Nedreptate colectivă (Aurora Liiceanu) „Meditația Transcendentală” a fost și rămâne - într-o memorie relativizată, poate, chiar de ceea ce are ea mai caracteristic, și nu de trecerea timpului - o realitate confuză, dramatică, dar nu foarte-foarte incoerentă și, până la urmă, dâmbovițeană. Actorii
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pământ, aceeași viziune asupra lucrurilor, aceeași frământare și același dezgust, cum lasă să se înțeleagă într-un loc?! El însuși nu e sigur de asta atunci când recunoaște prioritatea față de adevăr a lui Noica, cel care, rămas în țară, suferindu-i injustițiile, i se devotează total. Îi scrie fratelui: „Înclin să cred că, dintre noi toți, doar el a făcut alegerea cea mai bună. Pentru că e o mare înțelepciune să rămâi printre ai tăi. Cu toate astea, eu nu regret nimic” (3
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
perspectivă echilibrată asupra mediului său. El evită dezechilibrele cognitive. Aceste două principii (schimb și echilibru) se articulează în ceea ce numim principiul "justiției distributive": într-o relație de schimb, omul se așteaptă ca recompensele să fie proporționale cu investițiile. Perceperea unei injustiții va antrena un dezechilibru și o motivație de a-l reduce. Injustiția nu este apreciată în absolut, ci rămâne relativă: individul compară raportul între contribuția sa C și retribuția sa R cu raportul C/R al celorlalți salariați. 1) Dacă
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
schimb și echilibru) se articulează în ceea ce numim principiul "justiției distributive": într-o relație de schimb, omul se așteaptă ca recompensele să fie proporționale cu investițiile. Perceperea unei injustiții va antrena un dezechilibru și o motivație de a-l reduce. Injustiția nu este apreciată în absolut, ci rămâne relativă: individul compară raportul între contribuția sa C și retribuția sa R cu raportul C/R al celorlalți salariați. 1) Dacă raportul C/R al salariatului respectiv este mai mare decât raportul C
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
că distribuirea echitabilă a drepturilor economice, politice sau culturale constituie unul dintre obiectivele dezvoltării sociale, deducem logic faptul că îndeplinirea obiectivelor m.s. contribuie, în cele mai multe cazuri, la dezvoltarea socială. Gamson (1992) a opinat că toate mișcările sociale promovează „cadre ale injustiției sociale”, care identifică și, eventual, atribuie, anumite situații ca fiind inechitabile (vezi valori ale dezvoltării sociale: echitate și justiție socială). Acest enunț este valabil pentru mișcările tradiționale, recunoscute pentru țintele lor materialiste, cum este cazul mișcării muncitorești, al mișcărilor țărănești
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
o rugăciune. Criticii literari sunt, de regulă, „răi”. G. Călinescu spune chiar că un critic care „nu latră” în text mănâncă degeaba pâinea literaturii. Dar bucuria lui S. e să laude o carte, să admire un autor, să repare o injustiție. Cere discreție și sentimentalitate. Nu se rușinează să lăcrimeze în timpul lecturii și să reabiliteze personajele năpăstuite, calomniate. De pildă, personajele lui I. L. Caragiale, cărora le descoperă curățenia morală, sinceritatea, complexitatea interioară, adică tot ceea ce contestă critica literară tradițională. El este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
diferite: sentințele date de Moise ca individ alcătuiesc o parte, sentințele bătrînilor Israelului alta, iar trei părți derivă de la Demiurg. La rîndul lor, acestea se Împart după cum urmează: Decalogul este o expresie perfectă a Justiției; legea talionului - expresia perfectă a injustiției, deoarece contrazice Decalogul, a cărui poruncă este de a nu ucide (Exodul 20:30); o a treia secțiune, figurativă și simbolică, a fost transmisă prin intermediul Demiurgului de Însăși Pleroma transcendentă. Această parte a fost Întotdeauna Înțeleasă greșit, căci sensul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să fie privit, dar mai ales este un mecanic și Karl care visează să fie inginer vede în el un model. Ca și el, acesta are treabă cu o valiză recalcitrantă și ca și el, pare să fie victima unei injustiții. Ceea ce este amuzant, să nu uităm Kafka este amuzant, este că fochistul, german ca și el, a servit pe numeroase vapoare a căror listă - mai mult de douăzeci de nume pronunțate legat ca și cum ar fi un singur cuvânt- îl lasă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
cu o cușcă. De aceea el este gata, uitând de situația sa, să se lase pradă somnului, astfel încât percepția sa asupra lumii devine foarte onirică și el se întoarce la ideile sale din copilărie. Mai mult, revoltat de idee de injustiție, probabil identică celei pe care o resimte pentru că a fost alungat de acasă, el va lua apărarea fochistului, a acestei figuri paterne demne de milă devenindu-i tată, conducându-l la căpitan și lansându-se într-o luptă oratorică pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]