827 matches
-
contribuie o vulnerabilitate crescută (posibil determinată genetic), a celulelor beta pancreatice suprasolicitate de insulinorezistență, la factori independenți de fondul genetic. Acestea determină apariția intoleranței la glucoză și a diabetului zaharat tip 2 ca rezultat al insuficienței mecanismelor de adaptare la insulinorezistență. În esență am putea spune că diabetul zaharat tip 2 este expresia eșecului (programat genetic?) aparatului beta celular în efortul de compensare a rezistenței la insulină. 5. Mecanismele de compensare a rezistenței la insulină În cadrul acestor mecanisme se vor discuta
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
au prezentat nivele semnificativ crescute atât ale concentrației insulinei în plasmă cât și ale ratei de secreție a insulinei (la nivele similare ale glicemiei) comparativ cu subiecții insulinosensibili. Toate aceste date atestă că celulele beta pancreatice detectează și răspund la insulinorezistență prin creșterea secreției de insulină. Creșterea secreției de insulină este realizată prin două mecanisme: remodelarea masei beta celulare și creșterea cantității de insulină secretată per celulă prin modificarea curbei doză-răspuns a secreției de insulină. 5.1. Remodelarea masei beta celulare
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
proteinei de decuplare 2 (UCP 2) care reprezintă căile principale de detoxifiere prin promovarea oxidării AG. In același timp căile lipogenezei sunt activate prin inducția genei SREBP-1 c și prin activarea, exercitată de AG, a PPAR-gamma. 6. Rezistența la insulină Insulinorezistența poate fi definită (204) ca starea în care „o cantitate dată, cunoscută, de insulină produce un efect mai mic decât cel normal, așteptat". Insulina produce numeroase efecte biologice care pot fi sistematizate în efecte metabolice (efecte asupra metabolismului hidraților de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
ipoteza conform căreia afectarea transportului glucozei joacă un rol important în producerea rezistenței la insulină a pacienților cu diabet tip 2. Deoarece concentrațiile GLUT-4 sunt normale la nivelul țesutului muscular scheletic al subiecților cu diabet zaharat tip 2 probabil că insulinorezistența se datorează unui defect localizat pe căile care reglează translocarea GLUT-4. La nivelul ficatului, rezistența la insulină determină creșterea (relativă sau absolută) a producției hepatice de glucoză, iar la nivelul țesutului adipos o insuficientă supresie a lipolizei cu creșterea nivelului
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
secreției pancreatice. Pacienții cu diabet secundar fibrozei chistice au ca marker pancreatic fibroza, în timp ce la pacienții fără diabet, caracteristică este încărcarea cu țesut adipos (3). O amiloidoză excesivă a fost, de asemenea, raportată (12). Studiul defectului insulinosecretor și cel al insulinorezistenței periferice a furnizat date contradictorii. Logica ar spune că la pacienții care au „secundar” un defect insulinosecretor, sensibilitatea periferică la insulină ar putea fi adaptativ crescută. Deși sensibilitatea HbA1c pentru diagnosticul diabetului zaharat la pacienții cu fibroză chistică este mică
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu, Mirela Culman () [Corola-publishinghouse/Science/92222_a_92717]
-
autoimun împotriva celulelor beta, ceea ce ar explica apariția în procent mare a cazurilor de diabet (17). La acestea s-ar adăuga anomaliile metabolice induse de depozitele de fier de la nivel hepatic, dar și din țesuturile periferice care contribuie prin agravarea insulinorezistenței tisulare. Hipoglicemia iatrogenă trebuie evitată datorită problemelor de contrareglare pe care le presupune deficiența de glucagon ce apare ca rezultat al afectării și celulelor alfa-insulare. Riscul de a dezvolta complicațiile specifice diabetului la pacienții cu hemocromtoză este prezent, iar în
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu, Mirela Culman () [Corola-publishinghouse/Science/92222_a_92717]
-
o predispoziție crescută pentru dezvoltarea unor maladii autoimune și limfoproliferative. în afară de CM de tip II, care este manifestarea extrahepatică cea mai frecventă a infecției cu VHC, se pot asocia: GN membrano-proliferativă, sindrom Sjögren, porfirie cutanată, tiroidită, artrită reumatoidă, neuropatie periferică, insulinorezistență și diabet zaharat tip 2, limfom non-Hodgkin cu celule B. VHC stimulează producția de IgM, care dobândesc activitate de FR, ca urmare a unor mutații somatice. în plus, VHC are o afinitate particulară pentru limfocite, mediată prin interacțiunea dintre proteina
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
absorbită și creșterea ponderală. Tulburările metabolismului lipidic se întâlnesc frecvent la pacienții cu DP, fiind caracterizate prin: creșterea colesterolului total, a LDL-colesterolului, a trigliceridelor și a lipoproteinei (a)și scăderea HDL-colesterolului. Factorii cei mai importanți în patogeneza acestei dislipidemii sunt insulinorezistența și absorbția glucozei din dializat. Absorbția glucozei stimulează lipogeneza de novo, care, împreună cu insulinorezistența, determină creșterea fluxului de acizi grași liberi (AGL) către ficat, unde aceștia sunt încorporați înVLDL. La creșterea producției de VLDL mai contribuie pierderile transperitoneale de proteine
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
fiind caracterizate prin: creșterea colesterolului total, a LDL-colesterolului, a trigliceridelor și a lipoproteinei (a)și scăderea HDL-colesterolului. Factorii cei mai importanți în patogeneza acestei dislipidemii sunt insulinorezistența și absorbția glucozei din dializat. Absorbția glucozei stimulează lipogeneza de novo, care, împreună cu insulinorezistența, determină creșterea fluxului de acizi grași liberi (AGL) către ficat, unde aceștia sunt încorporați înVLDL. La creșterea producției de VLDL mai contribuie pierderile transperitoneale de proteine (mecanism analog celui responsabil de dislipidemia din sindromul nefrotic) și reducerea catabolismului VLDL și
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și emoționale pentru atingerea țintelor terapeutice și la care se întrevede beneficiul maxim pentru prevenirea complicațiiolor cronice ale DZ. Reducerea hiperglicemiei se face prin mijloace medicamentoase care se adresează defectelor esențiale care stau la baza patogeniei DZ: deficitul insulinosecretor și insulinorezistența (6, 24). Deși ambele defecte sunt de regulă prezente în faza clinic manifestă a bolii, totuși se poate decela pe baza aspectului clinic care este tulburarea predominantă (1). Dintr-o perspectivă terapeutică, toți pacienții care sunt hiperglicemici prezintă categoric și
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
se poate decela pe baza aspectului clinic care este tulburarea predominantă (1). Dintr-o perspectivă terapeutică, toți pacienții care sunt hiperglicemici prezintă categoric și un deficit insulinosecretor, cu atât mai exprimat cu cât valorile glicemice sunt mai ridicate (29). Magnitudinea insulinorezistenței este și ea variabilă la diferiți pacienți, chiar diferită în perioade de timp diferite și este în mod semnificativ influențată de prezența obezității (1). O estimare a rolului determinant al uneia din cele două componente ar putea fi utilă pentru
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
insulinoterapiei devine practic obligatory (4). S-a constatat că această ultimă soluție constituie o alternativă viabilă în circa 30% din cazurile de DZ de tip 2. La diabeticii obezi însă, insulinoterapia trebuie să reprezinte o soluție cu totul excepțională din cauza insulinorezistenței conferite de prezența obezității, care poate conduce la necesitatea folosirii unor doze mari de insulină și implicit la creștere ponderală. După introducerea sulfonilureicelor la un pacient dezechilibrat, odată cu scăderea glicemiei, funcția β-celulară se poate ameliora substanțial. Glicemiile scad și uneori
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
metabolizate în organism, iar eliminarea se face pe cale renală. Biguanidele pot fi folosite ca monoterapie sau în asociere cu sulfonilureicele sau cu insulina. Tiazolidindionele reprezintă agenți antidiabetici orali noi, folosiți în tratamentul T2DM pentru creșterea sensibilității la insulină (insulinosensibilizatori). Reducerea insulinorezistenței se obține prin activarea receptorului PPAR? (peroxisome proliferator activator receptor ?) ce mediază transcrierea unor gene legate de acțiunea insulinei în diferite țesuturi în special în țesutul adipos. Efectul hipoglicemiant se instalează progresiv și este acompaniat de reducerea nivelurilor serice
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
tip trebuie evitate. Ambele tiazolidindione circulă în plasmă legate de albumină fără ca să fie descrise interacțiuni cu alte substanțe legate de proteinele plasmatice. Se ia în discuție și posibilitatea hipoglicemiei în contextul asocierii cu alte antidiabetice orale, iar prin reducerea insulinorezistenței s-a constatat posibilitatea reluării ovulației în sindromul ovarelor polichistice. Niciunul din cele două medicamente nu este indicat în timpul sarcinii sau alăptării. Ca urmare a experienței anterioare cu troglitazona retrasă de pe piață după primul an de utilizare, se impune o
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
diferențierea adipocitară, preluarea de AGL și glucoză și cresc lipogeneza. Sunt totuși exprimați și la nivelul celulelor musculare striate unde cresc captarea de glucoză, iar prezența lor în ficat ar putea facilita efectul permisiv al insulinei la acest nivel. Scăderea insulinorezistenței adipocitare pate fi atribuită scăderii producției de citokine adipocitare (TNF, rezistină și posibil leptină). Stimularea PPAR? ar putea activa căi metabolice intracelulare insulinosensibile ducând ulterior la ameliorarea homeostaziei glicemice. Se discută și despre alte efecte ale tiazolidindionelor rezultate din stimularea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
SINDROMUL INSULINOREZISTENȚEI (SINDROMUL DISMETABOLIC) 1. Definiție Sindromul insulinorezistenței (sindromul dismetabolic sau plurimetabolic) exprimă o tulburare complexă a metabolismului energetic al organismului, având în centrul fiziopatologiei lui insulinorezistența și hiperinsulinismul compensator. Sindromul include tulburări ale metabolismului lipidic (obezitate, dislipidemie), glucidic (toleranță alterată la
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
SINDROMUL INSULINOREZISTENȚEI (SINDROMUL DISMETABOLIC) 1. Definiție Sindromul insulinorezistenței (sindromul dismetabolic sau plurimetabolic) exprimă o tulburare complexă a metabolismului energetic al organismului, având în centrul fiziopatologiei lui insulinorezistența și hiperinsulinismul compensator. Sindromul include tulburări ale metabolismului lipidic (obezitate, dislipidemie), glucidic (toleranță alterată la glucoză / diabet zaharat de tip 2
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
SINDROMUL INSULINOREZISTENȚEI (SINDROMUL DISMETABOLIC) 1. Definiție Sindromul insulinorezistenței (sindromul dismetabolic sau plurimetabolic) exprimă o tulburare complexă a metabolismului energetic al organismului, având în centrul fiziopatologiei lui insulinorezistența și hiperinsulinismul compensator. Sindromul include tulburări ale metabolismului lipidic (obezitate, dislipidemie), glucidic (toleranță alterată la glucoză / diabet zaharat de tip 2) și proteic (hiperuricemie), precum și hipertensiune arterială (tulburare hemodinamică cu punct de plecare metabolic). 2. Terminologie Sindromul insulinorezistenței a mai
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
fiziopatologiei lui insulinorezistența și hiperinsulinismul compensator. Sindromul include tulburări ale metabolismului lipidic (obezitate, dislipidemie), glucidic (toleranță alterată la glucoză / diabet zaharat de tip 2) și proteic (hiperuricemie), precum și hipertensiune arterială (tulburare hemodinamică cu punct de plecare metabolic). 2. Terminologie Sindromul insulinorezistenței a mai fost denumit sindrom X, sindrom X metabolic, sindrom dismetabolic, sindrom plurimetabolic, sindromul metabolic cardiovascular, sindromul insulinorezistență-dislipidemie, probabil și altele. Au existat și unele denumiri exotice, precum sindromul X plus, quartetul ucigaș („deadly quartet”), sindromul metabolic aterogen sau sindromul
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
X plus, quartetul ucigaș („deadly quartet”), sindromul metabolic aterogen sau sindromul de aglomerare a factorilor de risc cardiovascular. Din motive pe care le vom justifica ulterior, am preferat termenul de sindrom dismetabolic (sinonim cu termenul de sindrom plurimetabolic) sau sindromul insulinorezistenței. Pentru a nu crea confuzii, când una din titulaturi este utilizată prima, cea de-a doua va fi pusă în paranteză. 3. Istoric Asocierea dintre diferitele componente care sunt incluse în „sindromul insulinorezistenței” a fost semnalată de mai multă vreme
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
cu termenul de sindrom plurimetabolic) sau sindromul insulinorezistenței. Pentru a nu crea confuzii, când una din titulaturi este utilizată prima, cea de-a doua va fi pusă în paranteză. 3. Istoric Asocierea dintre diferitele componente care sunt incluse în „sindromul insulinorezistenței” a fost semnalată de mai multă vreme. Încă din 1920, Paulescu (28), vorbind despre diabet și obezitate, spunea: „între altele, cel mai ades, obezii devin glicozurici, - ca și cum cele două afecțiuni (obezitatea și diabetul gras) reprezintă două faze consecutive ale aceluiași
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
patologic” (pag. 330); sau „la unii diabetici, în serul acestora, se găsesc din abundență lipide” (pag. 308). Prin anii '70, Fodor, Moga, Hărăguș și Orha de la Cluj, au susținut legătura strânsă dintre componentele care în prezent sunt incluse în sindromul insulinorezistenței, corelându-le strâns cu bolile cardiovasculare. Iată cum prezenta Moga și col. (34, 35) patogenia aterosclerozei: „Veriga de bază a acestei patogenii este reprezentată de o dereglare a homeostzaziei metabolismului lipidic, la care se asociază o serie de tulburări generale metabolice
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
reprezentată de o dereglare complexă a metabolismului, a vasomotricității, a coagulării, a echilibrului hidro-electrolitic și mineral. Într-un cuvânt, ateroscleroza este o boală de reglare. Din cele menționate rezultă că primii care au sesizat legătura dintre tulburările majore ale sindromului insulinorezistenței au fost cardiologii. Inventariind factorii de risc pentru bolile coronariene, ei au pus alături de hipertensiunea arterială (tulburare tradițional cardiologică) dislipidemia (hipercolesterolemia/hipertrigliceridemia), obezitatea, hiperuricemia și diabetul. Aceștia erau menționați alături de alți factori de risc, precum factori alimentari, fumat, sedentarism, factori
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
fumat, sedentarism, factori psihologici și psihosociali, factori climatici și alții. În 1988 (deja cu 15 ani în urmă), Reaven (39) a făcut un important pas înainte, interpretând asocierea dintre diabet, obezitate, dislipidemie și hipertensiune arterială prin relația lor patogenică cu insulinorezistența periferică. Denumirea inițială de „sindrom X” sublinia incertitudinea ce însoțea emiterea unui concept aparent nou și îndrăzneț. Nu întâmplător insulinorezistența, acest element unificator a venit din lumea diabetologilor, familiarizați mai bine cu interpretarea valorilor insulinei plasmatice. Insulinorezistența și hiperinsulinismul au
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
a făcut un important pas înainte, interpretând asocierea dintre diabet, obezitate, dislipidemie și hipertensiune arterială prin relația lor patogenică cu insulinorezistența periferică. Denumirea inițială de „sindrom X” sublinia incertitudinea ce însoțea emiterea unui concept aparent nou și îndrăzneț. Nu întâmplător insulinorezistența, acest element unificator a venit din lumea diabetologilor, familiarizați mai bine cu interpretarea valorilor insulinei plasmatice. Insulinorezistența și hiperinsulinismul au fost asociate cu fiecare componentă clasică a sindromului dismetabolic, oferind astfel o legătură fiziopatologică între ele. Continuând această gândire se
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]