230 matches
-
lucrul manual în liceu. În condițiile unei educații dominant teoretice, practicate în primele decenii ale secolului, această idee constituie, fără îndoială, un element pozitiv al concepției lui Găvănescul. Ea a însemnat însă mai mult o modalitate de a reacționa față de intelectualismul herbartian și mai puțin o cale de valorificare a valențelor educative ale muncii fizice. O altă idee, care ar fi putut deschide largi perspective sistemului său pedagogic, menționa cerința ca educația să formeze pe tînăr pentru a se adapta la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în care se valorificau pe planul formației morale noile cunoștințe transmise elevilor. Evident, cerința de a introduce în orice lecție un moment de "humanism" dădea procesului instructiv o notă de stereotipie și de formalism care anula orice intenție pozitivă. "Depășirea" intelectualismului herbartian, spre care aspira Găvănescul, consta în propunerea unor modalități didactice menite să contribuie la antrenarea integrală a activității psihice a copilului. Dacă dobîndirea cunoștințelor stimula intelectul, "humanismul" se adresa afectivității, după cum lucrul manual, prin formarea deprinderilor practice, angaja viața
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
p. 311). Pedagogia culturii nu lasă astfel neantrenat și nedezvoltat nici unul din cele trei aspecte fundamentale ale vieții psihice. Este, fără îndoială, un fapt pozitiv această orientare a pedagogiei spre viața afectivă, ajutînd-o și mai mult să se desprindă de intelectualismul herbartian. Într-adevăr, ființa umană are nu numai intelect și voință, ci și emoții, sentimente care au un important rol în învățare. Prin implicarea vieții afective în procesul cunoașterii umane se ofereau condiții obiective pentru înfăptuirea învățămîntului educativ. Pe de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pot să nu fiu de acord cu Alexandru Paleologu, cel puțin din punct de vedere "practic": de câte ori în timpul armatei nu m-am salvat prin propria mea gândire, prin faptul că am o altă privire asupra lumii și existenței decât ceilalți. " Intelectualismul " meu, pe care încă nu-l pot asuma și accepta în întregime, mi-a făcut culcușul din lume mai confortabil, mai suportabil... 16 mai 2003 Emisiunea C'est mon choix (Este alegerea mea) este produsă și difuzată de televiziunea publică
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de culoare, plasticitate și concretitudine ritmează cu zâmbetul bonom ori cu vibrația umanistului care, de pe culme, reconstruiește. Până la un punct, discursul savuros se înscrie relevant în matca Negruzzi, Creangă, Gane, Sadoveanu; pe de altă parte, de observat citatul livresc, un intelectualism de substanță, achiziții junimiste încă vii în anii formațiunii naratorului. "Am cunoscut pe toți junimiștii rămași în viață", va preciza el. O demonie a cunoașterii îl definea de timpuriu: "Temperamentul meu arzător și neliniștit, spiritul meu deopotrivă chinuit de curiozitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
60)"/>. „Inteligența jidanului e curat materialistă, ocupându-se numai În găsirea de combinații care Îi pot mări averea personală fără să facă nici un efort fizic, adică fără să furnizeze nici un fel de muncă productivă”, se spune Într-un articol intitulat „Intelectualismul jidovesc”, apărut În 1922 În ziarul violent antisemit Apărarea Națională, editat la Iași de A.C. Cuza și Nicolae Paulescu. „Astfel se poate explica fenomenul atât de curios că acest popor, [...] care tot timpul de când există s-a Îndeletnicit numai cu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Înșelăciunii”. „Evreii sunt așa cum erau În Evul Mediu : elemente ale societății dedate la Înșelăciune, Întotdeauna prefăcute și viclene ; ei flatează vanitatea și viciile societății, Îi epuizează resursele și Îi disprețuiesc slăbiciunile” <endnote id="(866, p. 535)"/>. Într-un articol intitulat „Intelectualismul jidovesc” (apărut În 1922 În ziarul violent antisemit Apărarea Națională, editat la Iași de A.C. Cuza și Nicolae Paulescu) se spunea că „inteligența jidanului e curat materialistă, ocupându-se numai În găsirea de combinații care Îi pot mări averea personală
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mod substanțial în secolul IV doctrina creștină a puterii); pentru a reprezenta împăratul ca divus, era nevoie de o conformare a lui la divin, prin virtuțile și funcțiile glorificate, atribute ale zeității în tot ceea ce ea avea demn de onorat. Intelectualismul neoplatonician, pentru care percepția nu presupune niciun afect și pentru care gândirea pură este rezultatul unei eliberări totale din relația cu sensibilul (Moutsoupoulos 44), se desparte aici definitiv de gândirea stoică greco-romană și fondează perspectiva proprie icoanei, inversă și spectaculoasă
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
au atât de frapant individualitatea lor, apoi sunt și atât de simbolice! Jupân Dumitrache este clasa care dă substrat liberalismului român; Nae Ipingescu reprezintă formele noi, "guvernă-mîntul", Rică Venturiano, în calitatea lui de redactor la Vocea patriotului naționale, e chintesența intelectualismului liberal. Vocea patriotului naționale de la "15/27 Răpciune", în care Nae Ipingescu citește "Republica și Reacțiunea sau Venitorile și Trecutul" și în care e vorba de "a mânca de la datoriile etc." - nu vedeți aici pe liberalul, pe "roșul" "pașoptist", cu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ei. Experiența este singura cale prin care putem cunoaște și înțelege această lume, toate conceptele fiind situate istoric și funcționând ca simple chei și scheme de orientare. Poziția tradiționalist-teologică se prelungește în secolul al XX-lea în științele sociale prin intermediul intelectualismului idealist, ce nu este, în fapt, decât o teodicee secularizată. Doar de curând, ne spune sociologul român, am reușit să adoptăm și față de realitățile umane și politice acea atitudine eliberată de toate tradițiile și autonomă pe care lumea modernă, așa cum
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
apare uneori mai reliefat decât omul muntelui. H. este un poet al spațiului liber, dar și un om de bibliotecă, un profesor, care, ieșit din atmosfera orașului, abandonează ținuta de catedră, preferându-i expresia brută. Sinteză de vitalism frenetic și intelectualism moderat, creatorul Părintelui Ghermănuță face dreaptă măsură bucuriei simțurilor și reveriei intelectuale. În prima perioadă (Amintiri dintr-o călătorie), mai evidentă e latura vitalistă, juvenilitatea călătorului izbucnind în apostrofe, interjecții și exclamații. Metafore și comparații în serie traduc expansiv o
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
de concretețe sensibilă. În Cum (1984) poeta se arătă tentata să abandoneze planul cosmic pentru a reveni în sfera cotidianului și a experienței senzoriale. Și în „interpretările critice” dedicate poeticii lui Ion Minulescu percepția e ghidată concomitent de sensibilitate și intelectualism. SCRIERI: Ploaie în aprilie, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1964; Hora de mână, București, 1968; Sub umbrela mea roz, Craiova, 1973; Zilele una cu alta, Craiova, 1982; Cum, Craiova, 1984; Poetica minulesciană, Craiova, 1986; Zilele una cu alta, Craiova, 2002. Repere
DANCIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286682_a_288011]
-
o personalitate din ce în ce mai bine definită în climatul liric românesc actual. C. nu face parte din grupul, compact și agresiv, al poetelor care mizează totul pe dezvăluirea impudică a unei feminități dezlănțuite. Dimpotrivă, ea pare a fi solicitată mai degrabă de intelectualismul discret, meditativ, întotdeauna placat pe solul ospitalier al realului („Zeii nu au dreptul să fugă. / Zeii nu au dreptul să mintă. Sau poate ei sunt în dreptul / de a minți atât de covârșitor, / încât materia și gândul / își continuă existența / la
CHRISTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]
-
nu e receptiv la dicteul automat, la bufonerie și absurd, C. recunoaște că avangardismul (futurismul) i-a învățat pe poeți să se exprime mai liber. Respinge și conceptul de poezie pură al abatelui Bremond, însă distinge între iraționalitatea suprarealismului și intelectualismul ermetismului, între sens (obligatoriu) și inteligibil, ceea ce variază de la un individ la altul; poezia nu este o imitație a realului, ea trebuie să capteze sensul ascuns al lumii, fără a avea o finalitate didactică sau morală, fiind „un pur exercițiu
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
despre proza, si despre poezie, calitatea fidelității față de obiect ieșind acum cu și mai multă hotărâre în evidență. O elegantă descriptivitate caracterizează manieră de a recenza a lui G., conferindu-i meritul unei atitudini obiective. Scrisul sau este de un intelectualism rafinat, ironic și emancipat, înclinat cu intermitențe, dar fără exces, și către corelări mai generale, cu vagi ecouri lirice și uneori chiar metafizice. Foarte semnificativă pentru preferințele criticului este și selecția numelor care îl interesează. El se îndreaptă mai ales
GHEORGHIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287235_a_288564]
-
dilema fundamentală a limbajului, de unde consecința că lirica lui A. este un permanent dialog al propriului limbaj cu limbajul aflat în proprietate comună. Limbajul neutru este chemat la expresivitate, tot astfel cum elementele cotidianului se convertesc în imagini elocvente, iar intelectualismul apare într-o postură vădit afectuoasă. Simbolurile aparțin teritoriilor din care poezia a preluat dintotdeauna: zoologicul (melcul, oul, pasărea, peștele, scoica, șarpele), vegetalul (arborele, frunza, iarba, sămânța), mineralul (nisipul, piatra) și culturalul (labirintul, ușa). Îndeosebi labirintul, în diversele lui ipostaze
ALMAJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
noi, expunerea practicilor curente, ignorate sau exersate tacit ca daturi ale învățământului nostru, poate surprinde neplăcut mulți lectori nepregătiți. Mihaela Miroiu concentrează în două capitole tarele neasumate ale școlii românești, glosând mai ales despre autoconcentrare și autosuficiență, elitism, excepționalism și intelectualism, segregare și asocialitate, autoritarism, hiperierarhizare și hipercentralizare, depersonalizare și antihedonism, respectiv discriminări etnice, sociale și de gen. Toate aceste aspecte pot fi așezate conclusiv sub semnul conservatorismului și al subdezvoltării (ceea ce a și reluat într-un capitol distinct al lucrării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
publică, dar bine ilustrate de autorul acestei cărți. Cea dintâi este dimensiunea culturală. Din păcate, la noi, a prins rădăcini ideea „folclorică” potrivit căreia politicianul trebuie să fie „băiat deștept” și pragmatic. Fără prea multe fasoane cărturărești, fără lecturi, fără „intelectualisme”. O astfel de definiție exclude, din plecare, toate vârfurile istoriei politice ale lumii, de la Marc Aureliu la Churchill, de la Napoleon la De Gaulle. Oamenii de viziune nu sunt niciodată simpli administratori sau strategi mărunți ai unor triviale jocuri de culise
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
XIX-lea în New England. Se numește „american” pentru a-l distinge de alte întrebuințări ale termenului „transcendental”. Transcendentalismul a apărut la început că un protest împotriva stării generale a culturii și a societății din acea epoca, si a stadiului intelectualismului la Harvard, precum și a doctrinei unitariene care se predă în cadrul Harvard Divinity School. Printre doctrinele de bază ale transcendentaliștilor se află credință într-o stare spirituală ideală, care transcende domeniul fizicului și al empiricului și care poate fi atinsă numai
Transcendentalism american () [Corola-website/Science/308094_a_309423]
-
des Arts et Métiers") din Geneva. În 1921 pleacă la Roma pentru a studia operele marilor maeștri italieni din trecut. Îl pasionează în special creațiile lui Giotto și Tintoretto, care îi inspiră idea de a realiza o artă lipsită de intelectualism, orientată către originile sale primitive. În 1922, Giacometti se stabilește la Paris, unde urmează cursurile de sculptură ale lui Antoine Bourdelle, experimentând în acelați timp stilul cubist. Se apropie tot mai mult de curentele avangardiste și deschide un atelier împreună cu
Alberto Giacometti () [Corola-website/Science/298033_a_299362]
-
ianuarie în revista editată de Thomas Mann în exil, "Maß und Wert". Este ultima publicație a lui Musil din timpul vieții. Operă capitală a lui Musil, "Omul fără însușiri" este un roman dens, amestecând impresii fugitive și un soi de intelectualism greu accesibil publicului larg. Decupajul în trei volume aparține de fapt ultimului editor Adolf Frisé, în ediția publicată la 10 ani după moartea autorului, în 1952. Musil îl publicase inițial în două volume, primul în 1930, sub titlul "Der Mann
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
care clădește Universul cu ajutorul Cuvântului. Neomodernismul constituie o orientare manifestată în literatura română și situată, cronologic, în perioada 1960-1980. Estetica neomodernismului ar putea fi caracterizată prin câteva norme: - Revenirea la lirismul poeziei moderniste din perioada interbelică; - Cultivarea marilor teme existențiale; - Intelectualismul, reflecția filozofică, lirismul abstract; - Ambiguitatea limbajului și insolitul metaforelor. În „Poveste sentimentală" elementele neomoderniste apar încă de la prima lectură: poetul abordează, în modul său propriu, două mari teme existențiale (Iubirea și Creația). Reflecția filozofică asupra acestora, imaginile neobișnuite, metaforele subtile
Poveste sentimentală (poezie) () [Corola-website/Science/309908_a_311237]
-
romanului, povestea este narată în majoritate din punctul său de vedere. Numele său derivă din cuvântul de origine rusă “raskolnik”, însemnând “divizat, schismatic”, fiind o alegere adecvată, din moment ce trăsătura sa fundamentală este sustragerea sa din societatea umană. Mândria, orgoliul și intelectualismul său îl conduc spre disprețuirea restului umanității, ca și cum ar dori să perpetueze specia. În contrast cu aceasta, el se crede parte integrantă a unui grup de “super-oameni” și că în acest mod poate încălca legile morale în scopul atingerii unui scop măreț
Crimă și pedeapsă () [Corola-website/Science/305048_a_306377]
-
Napoleon a ordonat emanciparea evreilor în toate teritoriile de sub hegemonie franceză. Evreii bogați, ca și francezii, organizau saloane; unii "salonnières" evrei țineau întâlniri importante în Frankfurt și în Berlin, în care intelectualii germani și-au dezvoltat propria lor formă de intelectualism republican. În deceniile ce au urmat, aproape imediat după înfrângrea Franței, reacția împotriva amestecului dintre evrei și creștini a limitat impactul intelectual al acestor saloane. Dincolo de acestea, evreii au continuat un proces de germanizare prin care au adoptat intenționat limba
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
teribile: cu o moartă, cu un copil și cu o bolnavă”. În aceeași notă, criticul Dumitru Murărașu considera că în această nuvelă autorul „exploatează sensaționalul lipsit de adâncime literară”, abătându-se de la calea urmată în "Maitreyi" și cantonându-se într-un „intelectualism pretențios”. Nuvela „Domnișoara Christina” a fost tradusă în mai multe limbi străine: franceză („Mademoiselle Christina”, L'Herne, coll. „Les Livres noirs”, Paris, 1978, cu o introducere în franceză de Mircea Eliade; traducere de Claude B. Levenson, reeditată în 1979, 1989
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]