244 matches
-
într-o formulă incoloră, sau cuminți și fade, precum aceasta: Din văzduh, pe aripi de lăstuni,/ cad în Jiu și apa-nvolburată/ Spumegă orbita de culori" (Ilarie Hinoveanu). Poeții se îndreaptă, tot mai evident, spre o poezie reflexivă, cu digresiuni intelectualiste, indiferent dacă motivele, pretextele țin de tradiție, de poezia satului, sau se sprijină pe idei încorsetate într-un sistem imagistic mai complicat. Le rămâne comun crezul umanist, peisajul românesc, credința în mesajul ancorat în existența noastră de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pulsiunile primare ale inconștientului asupra eului personal. Nu trebuie să considerăm că tipul idealist este un model uman pozitiv, iar cel pragmatic un tip de model uman negativ. Tipul idealist este introvertit, pe când tipul pragmatic este extravertit. Primul este meditativ, intelectualist, al doilea este realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest tip este dominat de pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În care fiecare persoană Își folosește propria libertate, destinul tot se Împlinește. Mai există un aspect al destinului, legat de semnificația și de modalitatea În care este utilizat acest concept, și anume: aă ideea de destin, care este un concept intelectualist, așa cum s-a arătat mai sus, și care caută să dea o explicație sensului și formelor vieții; bă ideea de soartă, care este un concept de circulație mai largă, popular, cu un conținut aparent mai „elastic”, În care intră, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ideea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”. Această concluzie la care am ajuns ne obligă să căutăm semnificația valorică În izvoarele ancestrale, mitologice, dar și filosofico-morale ale acesteia. Originile prometeice ale umanului Cele expuse mai sus privesc ideile și originile intelectualiste și culturale ale umanismului. Acestea caută să explice concepția umanistă care Își are rădăcinile În aspirațiile spirituale ale supraeului, pe care le regăsim exprimate În două sensuri: În sens mitologic, așa cum sunt ele concentrate În mitul prometeic, și În sens
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sub aspect didactic se realiza în fapt o uniformitate, acceptîndu-se, mai ales, teoria herbartiană a instrucției. Chiar acolo unde se prețuia intuiția de tip pestalozzian și conversația euristică, susținute cu atîta entuziasm de Diesterweg, învățămîntul avea prin excelență un caracter intelectualist și autoritar. Către sfîrșitul secolului însă, se manifestă o puternică reacție față de acest sistem de instrucție, în diverse țări apar așa-numitele școli noi școli internat, care utilizau procedee didactice mai atractive, mai variate, care îngăduiau copiilor să vină mai
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
contact mai de durată cu natura, că urmărea nu numai cultivarea inteligenței, ci și a afectivității, a voinței (curaj, îndemînare, promptitudine în luarea deciziilor) (6, pp. 996-997). Toate acestea constituiau încă o formă de manifestare a reacției epocii față de caracterul intelectualist al școlii tradiționale. 1.4. Constituirea unei științe despre copil "paidologia" Pedagogia secolului al XIX-lea a urmărit cu precădere problemele educației școlare, punînd accentul pe relevarea scopului educației și a mijloacelor corespunzătoare realizării acestuia. Practica școlară însă mai ales
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
permis afirmarea speciei umane în planul civilizației. Nu același lucru se poate spune despre evoluția naturii interioare a omului; sub aspect moral nu s-a înfăptuit nici un progres. Cauza acestei evoluții diferențiate se află aprecia Foerster în sistemul educațional defectuos intelectualist și individualist. Școala vremii sale era criticată pentru că punea accentul pe dezvoltarea fizică și intelectuală, urmărind îndeosebi întărirea organismului și dezvoltarea inteligenței. Se neglija însă educarea caracterului, nesocotindu-se faptul că nu e nici o relație pozitivă între gradul de inteligență
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
agricol, nu a crescut însă atît cît ar fi fost necesar pentru economia națională. În deceniul al patrulea au fost formulate numeroase critici la adresa învățămîntului românesc, al celui secundar mai ales, și pentru motivul că acesta, avînd un caracter dominant intelectualist, neglija problemele educației. Tocmai pentru a se imprima o nouă orientare activităților din instituțiile școlare, din 1936, Ministerul Instrucției Publice a devenit Ministerul Educației Naționale. Această schimbare n-a fost însoțită de măsuri eficiente pentru realizarea unui echilibru între instrucție
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
decît prin raportare la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea elevului momentul central al educației. Fiecare din aceste
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a) receptarea bunurilor culturale; b) trăirea, vibrarea pentru idei; c) creația culturală, ca obiectivare a spiritului subiectiv. Și iată cum, prin asimilarea educației la fenomenul cultural, aceasta își dezvăluie caracterul complex, relevat incomplet pînă atunci de cele două direcții pedagogice (intelectualistă și voluntaristă) și adăugă un aspect nou, "trăirea", "vibrarea" în contact cu valorile culturii. Faptul educației adaugă fiecăruia dintre cele trei momente, proprii actului culturii, noi elemente care țin de cultivarea spiritului subiectiv: a) dezvoltarea, cultivarea capacității de receptare, b
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
situația de a munci. Școala din primele decenii ale secolului era "școala de vorbe" care, reducînd activitatea copilului la scris și citit, îi frîna dezvoltarea. Ca și alți pedagogi de la începutul secolului XX, Mehedinți critica "școala tradițională" pentru caracterul ei intelectualist, pentru faptul că era un produs al epocii dominate de cultul rațiunii și că a promovat ea însăși acest cult. Sistemul de educație din școala vremii sale se întemeia pe falsa identitate dintre a ști și a putea ("ne-a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
compatibile, manifeste). Socialul este semnificativ și simbolic deoarece are sens pentru actori. Subcultură: cultura oricărei grupări, adesea minoritare, a cărei autonomie este atestată de anumite trăsături obiective (valori, comportamente...). De exemplu, subcultură tânără, muncitorească, populară, evreiască... Substanțialism: atitudine in-telectuală (sau intelectualistă) care constă, pentru a-l parafraza pe Marx, în a lua "lucrurile logicii drept logica lucrurilor". Cu alte cuvinte, a lua conceptele drept realitate. Este un realism sau un ontologism. Teodicee: problemă teologică și metafizică pusă de toate marile religii
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
o distincție clară între cele două forme de manifestare a religiosului în lume292. Michel Meslin 293, de pildă, identifică pe baza unor dispoziții antropologice imediate un set de particularități. Astfel, religia populară este antiintelectualistă, afectivă, pragmatică, în timp ce religia savantă este intelectualistă, birocratică și ideologică. Conform acestei tipologii, în religia populară divinitatea trebuie să fie apropiată, concretă și eficace. Divinitatea intervine în viețile oamenilor, le poate face cunoscută voința sa, este activă și omniprezentă. În religia savantă, zeul este reprezentat ca fiind
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
și se caracterizează prin preștiințificitate și înapoiere. În acest sens, Danièle Hervieu-Léger295 dă următoarea listă de caracteristici pentru ambele tipuri de religiozitate: religia populară este trăită, emotivă, irealistă, specifică claselor inferioare, civilă, populistă, comunitaristă, tradițională, orală; religia savantă este regulată, intelectualistă, realistă, specifică claselor superioare, elitistă, salvatoare, individualistă, modernă. În acest context descris de opoziția popular savant, divinația s-ar apropia mai curând de religiozitatea populară. În practica divinatorie, Dumnezeu își dezvăluie voința oamenilor și îi atenționează prin semne. Există, desigur
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
ta, ci și a noastră [a tuturora] care suntem descendenții tăi! (Sacchi 1989, p. 335). Acest concept a fost reluat în Noul Testament de către Paul care face din el cheia de boltă a doctrinei mântuirii. În rest, întreaga apocaliptică are trăsături intelectualiste, speculative, specifice - dacă ne putem exprima în acest fel - unor persoane care lucrează la birou. 17.5. Sfârșitul apocalipticii Apocaliptica nu a depășit cu bine evenimentele tragice din anii 70 și 134 d.C., ieșind compromisă din acestea: pedeapsa timpurilor de pe
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
clopotele, Mitică ? (1981) și Sezonul pescărușilor (1984). Primul este o tratare în cheie grotesc- mocirloasă a piesei lui Caragiale D’ale carnavalu‑ lui. Astăzi, este descris ca un film antidictatură, dar eficiența la nivelul masei de spectatori a acestui produs intelectualist, pe cât de forțat, pe atât de inert, apare ca aproape nulă. Ce trebuie să-i fi speriat pe culturnici este mise en abîme folosită de Pintile când devoalează echipa filmând în România contemporană : cum adică, toată mahalaua asta mizeră e
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
stâncă-n jos, / Fâlfâie că steaguri de izbândă (germ.)] Figurația e mai abstractă decât intuiția simbolică mai naivă că alegoria. A o confundă cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualista că poezie parnasiana. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște), așa de frecvent în Philippide, se acoperă de precedentul indiscutabil al lui Novalis 52. Interesant ni se pare și faptul că tropul "figurației" barbiene se suprapune, am zice aproape perfect, cu principiul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
celei mai reluate maxime eminesciene din perioada interbelică: „Poezie - sărăcie”. Se poate spune, conclusiv, că ceea ce s-a numit îndeobște „mal de siecle” pentru Europa, mai ales pentru Franța, a devenit, pentru noi, „răul de Eminescu”, adică spaima de boli intelectualiste. în acest covor de destine paralele în absolutul tradiției, Eduard Gruber nu este decât o virgulă, o mică derivație a ițelor într-un adaos armonios al formelor. El nu este „uitat pe nedrept” cum nu fără reacție constată dl. Al.
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
mai răscolitoare drame sufletești. București, 2001 Autorul Prefață la ediția I Orice încercare de abordare a psihopatologiei se confruntă cu dificultăți inerente, dintre cele mai variate. Dincolo de precizarea și abordarea directă a „obiectului” psihopatologiei, se ridică bariere de ordinul „ideologiilor intelectualiste” referitoare la modul de a considera obiectul psihopatologiei raportat la o anumită mentalitate sau chiar tradiție doctrinară. Faptul se datorește unor atitudini intelectuale venite din direcții diferite, dintre care cea mai importantă este, în mod incontestabil, atitudinea medicală, aparent simplist-reducționistă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
memoria consemnată a uneia singure din aceste operații. Figurația e mai abstractă decît intuiția simbolica și mai naivă ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematică, din acelea care altădată făceau pe domnul Lovinescu să ia poezia intelectualistă ca poezie parnasiană. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște) așa de frecvent în Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis". Este emoționantă și în totul admirabilă atitudinea față de un alt poet, contemporan lui, atitudine atît de rar întîlnită în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
poate întrupa profeția și de aceea este responsabil pentru ghidarea întregii umanități;271 ceea ce semnifică în tradiția islamică Poartă Cerului, adică pământul lui Israel este în acest context un loc aparte, "diferit de altele".272 Pe de altă parte, modelul intelectualist maimonidian 273 respinge ideea că unele locuri sunt în mod intrinsec sacre în raport cu altele; astfel, universalismul maimonidian oferă diferitelor spații proximitate egală în raport cu Dumnezeu și explică existența unui singur templu (Ierusalimul) central în istoria iudaica, prin fidelitatea acestui fapt față de
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
se întâmpla cu poporul român, reacționând doar la încălcări ale prerogativelor ei specifice de grup (scrisoarea celor șapte și a celor optsprezece), nefiind interesată de a acționa pragmatic și eficace, de a combate dictatura, cât de «o dizidență de tip intelectualistă, «de demonstrații intelectualeă, de «un scenariu al dizidenței pseudo-savanteă. în analiza retrospectivă a acestui fenomen va fi greu de stabilit «cât era vorba de orgoliuă și câți dintre dizidenții intelectuali au fost interesați să dea o utilitate socială gestului lor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
dezvoltată, să se regăsească într-un partid modern: citadin, decis prodemocratic și proeuropean, cu o concepție socială și economică eliberată de orice stângisme. Nu de centru stânga, ci de centru dreapta. Sau, pur și simplu de centru. Trecerea de la iluziile intelectualiste ideologice la realități se va putea produce de abia atunci. Utopie? Vizionarism istoric pașoptist integral? Sau reverie, totuși, în sensul istoriei căreia i se opune din răsputeri și cu multă eficacitate, deocamdată s-o recunoaștem, clasa nomenclaturistă de la putere? Oricât
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
au generat entuziasm pentru școală și au fost interfața între Ministerul Instrucțiunii și doleanțele comunității 33. Totuși, nu poate fi trecut cu vederea faptul că și aceste comitete au sprijinit în special școlile secundare teoretice, în detrimentul învățământului aplicat, alimentând tendința intelectualistă a educației interbelice. Mai mult, taxele ridicate impuse au determinat, într-o anumită măsură, comercializarea învățământului, punând sub semnul întrebării accesul la educație pe baze meritocratice. Problema deficiențelor claselor extrabugetare întreținute de părinți a fost ridicată și în teritoriu. De
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
intelectualismul" a fost alimentat de politica școlară, atât prin procedeele de selecție a elevilor, orientate mai ales spre dezvoltarea intelectuală a tinerilor și mai puțin spre capacitățile lor totale, dar și prin accentul pus pe cultura generală concepută în mod intelectualist, în sensul formării de "oameni ai cărții", și mai puțin "oameni de acțiune"59. Critica emisă de Bârsănescu indica, de fapt, contrariul efectelor pe care organizarea liberală a învățământului secundar interbelic ar fi trebuit să le producă: liceul nu orienta
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]