320 matches
-
plin de forțele sau potențele imaginilor posibile, puse în mișcare de sufletul invizibil al lumii, început divin al universului vizibil 19. Cât despre raționamentul hibrid care l-ar putea gândi, un fel de contemplare mixtă, la limita dintre rațiune (a inteligibilului) și percepție (a sensibilului), l-am putea echivala cu intuiția eidetică a înțelegerii albe, cea care întrezărește imaginea întrupată poetal (încarnare a logosului) în mediul transparent al posibilului semnificabil. Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-și ispășească singură, fără putință de mântuire, păcatul existenței lumești 13. Uitarea însă e gândul însuși, paradoxala conlucrare dintre ceea ce nu mai e în prezentul percepției imediate și un cogitabil care, imprezentabil fiind, doar așa este: gândit în absență, în inteligibilul sensibil al unei prezențe. Dacă gândul acesta devine trup, aceasta pentru că el trebuie să se manifeste în formă vizibilă, într-un obiect fenomenal. Trupul gândului nu e o imagine, ci chiar imaginea vie a semnificabilului, precum vizibilul în care se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
precum vizibilul în care se revelează invizibilul 14: "M-au uitat frunzele/ adumbrindu-mă/ până când nevăzutul/ mi-a devenit văzut". Atât gândirea, cât și umbrirea sunt procese în desfășurare; deși uitarea vine din orizonturi opuse, însemnând o dublă reducție din partea inteligibilului ("m-a uitat Dumnezeu") și a sensibilului ("m-au uitat frunzele"), acțiunea ei e complementară, conducând la o sensibilizare a eului, care primește un trup, respectiv a divinului, care devine vizibil. Când sensibilul e pus în paranteză, inteligibilul se sensibilizează
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
reducție din partea inteligibilului ("m-a uitat Dumnezeu") și a sensibilului ("m-au uitat frunzele"), acțiunea ei e complementară, conducând la o sensibilizare a eului, care primește un trup, respectiv a divinului, care devine vizibil. Când sensibilul e pus în paranteză, inteligibilul se sensibilizează, apare în locul părăsit de lume. În ambele cazuri uitarea se absolutizează, se golește de propriu-i obiect, până când dispariția acestuia dobândește forma unei stranii apariții: trupul văzut ieșit la lumină din noaptea uitării de lume. Și în această
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
văzut decât imaginea îndepărtată a unui cineva care iese din nevăzut, aduce cu sine lumina? Eclipsarea eului care o însoțește pe cea a lumii declanșează subtilul proces prin care dispariția exteriorității sensibile, aparente, implică actul complementar al apariției sensibile a inteligibilului, fenomenalizarea sa în chiar forma părăsită de imaginea obiectului empiric. Dar sensibilul nu dispare decât în datele sale exterior contingente; el e încărcat cu o nouă semnificație, diafanizat până la dispariție pentru a putea fi reînvestit cu o valoare care abia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răsfrânt, cu prețul dizolvării întâlnirii înseși? Un răstimp al neînceputului al cărui conținut e gol, atunci "când nu știu dar fulgeră/ totul și fețele tale/ se aprind de înc-o lumină/ mai veche". Nu știm ce vedem, dar fulgeră totul 16. Inteligibilul nu suferă aici nicio amputare; semnificatul nu e diminuat în preeminența sensibilului. Nu e destul că fulgeră totul, că fețele imaginii se aprind și luminează? Căci nimic nu fulgeră prin sine; totul străfulgeră în golul răsfrânt, într-o lumină mai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transferului, a meta- ferenței 4. De aceea, pe de o parte, într-o lume în care totul este meta-ferență, adică transfer de sens, fiecare ființă (eveniment, fenomen) stă "pentru altceva": "cuvântul metaforizează realul, aparența simbolizează esența, fenomenalul simbolizează numenalul, sensibilul inteligibilul, partea întregul"5. Pe de altă parte însă, apariția transferului pune lumea dată, așa cum este ea văzută, în starea transparenței, "corijează aparența lumii printr-o transparență (...) care pune în lumină Unul, fără să desființeze Multiplul"6. Corecția aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o substanță. Opoziția subiectului (substanță) și obiectului datează din perioada medievală. După Toma d’Aquino, averroiștii latini transformă vocabularul lui Averroes. În loc să spună ca acesta din urmă că imaginile singulare sunt luminate de Intelectul Agent și primite sub formă de inteligibile în Intelectul posibil, exterior spiritului uman singular și unic pentru specia umană, ei spun, cum a făcut-o de exemplu Siger de Brabant în De anima intellectiva: “Dacă intelectul depinde de corp în măsura în care el depinde de imagini în actul intelecției
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
analitico-științifică și imensa bogăție pe care dimensiunea semnificațiilor o are pentru individ și umanitate. De fapt, politologul italian avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența de televiziune și imaginile multimedia, Sartori susținând că acestea "inversează progresia de la sensibil la inteligibil și o răstoarnă prin ictu oculi, printr-o întoarcere la simpla vedere. Televiziunea produce imagini și anulează conceptele; dar în felul acesta atrofiază capacitatea noastră de abstragere și o dată cu aceasta întreaga noastră capacitate de a înțelege"28. Înlocuirea lui homo
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
fost formulate. I. 3. Imagologia Din punctul de vedere al tezei de față, imaginea este o reprezentare simbolică a realității, o formă de procesare a lumii, dar și de transformare a acesteia, o modalitate prin care materialul se metamorfozează în inteligibil și sensibil, un proces cu ajutorul căruia omul ajunge la conștientizarea atât a lumii, cât și a propriei condiții. Prin imagine, omul se gândește pe sine, imaginea pe care o are despre el nefiind rezultatul doar a reflectării la nivel mental
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
-le doar reprezentarea, copiile lor proiectate pe pereții peșterii. Din punctul de vedere al lui Platon, imaginile sunt imitații, reflexii, umbre, nu au valoare de principiu și prin urmare nu pot conduce către adevărata cunoaștere. Imaginile ocupă o zonă a inteligibilului și sunt investigate de către suflet: "Pe una din subdiviziuni sufletul este nevoit să o cerceteze folosindu-se de obiecte mai înainte imitate / de către reflexii și umbre / drept imagini; el pornește de la anumite postulate și nu se îndreaptă spre principiu, ci
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ceea ce, nefiind postulat, are valoare de principiu pornind de la un postulat, fără să se slujească de imagini ca în celălalt caz, ci croindu-și drumul prin ideile însele (...) Am spus că sufeltul este nevoit să cerceteze în această diviziune a inteligibilului, cu ajutorul "postulatelor". El nu se îndreaptă către principiu, deoarece nu poate să se înalțe dincolo de postulate; el utilizează drept imagini chiar obiectele imitate de către altele inferioare lor, folosindu-se de aceste imagini drept entități ce se impun opiniei cu claritate
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
despre globalizare, el poate fi acuzat, la rândul său, de neînțelegerea forțelor mai ex tinse care acționează pe anumite piețe sau de f apt ul că se gândește doar la profit. Aproape toți cei care au încercat să spună ceva inteligibil despre fenomenul globalizării s au confruntat cu o anumită deficiență de cunoaș tere sau credibilitate care poate face ca opini a l or să fie pusă la îndoială. Unii susțin că globalizarea este un feno men de lungă durată, care
Globalizarea pieţelor de capital by Boghean Carmen () [Corola-publishinghouse/Science/1194_a_2194]
-
definiție a ficțiunii care se aplică doar povestirii non-referențiale53. R. Barthes observă, la rândul său, că "realul" devine "referința esențială" în povestirile istorice, dar este supus procesului de ficționalizare în textele fictive, unde nu există alte constrângeri decât cele ale inteligibilului 54. Totuși, problema rămâne nerezolvată, pentru că modelul povestirii istorice nu permite să se dea socoteală de ansamblul textelor factuale care înseamnă povestiri la persoana întâi (autobiografice sau istorice: memorii, jurnale, mărturii), scrieri științifice, texte critice (eseu literar, eseu filosofic, critică
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
spiritualismul, umanismul, individualismul, modernismul), cinci centre doctrinare care, prin raportare și reper, vor contura mai bine terenul mediologic. Astfel, mediologia iese de sub jurisdicția oricărui tip de dualism, din moment ce nu folosește în dezvoltarea sa cuplurile opozitive gîndire/materie, spirit/corp, sensibil/inteligibil etc. Această modalitate tipic occidentală de reprezentare a realității pare a-l avea drept inițiator pe Platon, care, prin a sa teorie a Ideilor, a influențat mersul secolelor de filosofie care au urmat. Un sistem de gîndire în variantă asiatică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
contradicțiilor tradiției metafizice occidentale. Din punctul său de vedere, opozițiile ierarhice ce se vehiculează în mod obișnuit în operele filosofilor sînt simptomatice în vederea detectării modalității de privilegiere a unui termen din opoziție în defavoarea celuilalt (semnificatul în defavoarea semnificantului, vocea în defavoarea scrierii, inteligibilul în defavoarea sensibilului etc.). Pentru R. Debray, de asemenea, dualismul este insuficient și reductiv dacă este aplicat proiectului mediologic, tocmai pentru că acesta din urmă încearcă să reconcilieze așa-zisele contradicții, în special aceea dintre cultură și tehnică. Provocînd prin seninătatea cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cel puțin după Velasquez, e un întrupator: el nu imită aparențele, ca artizanul; el figurează invizibilul, la fel ca un demiurg. Întruparea ascunde multă pudră estetică, chiar fără știrea doctorilor Bisericii, de vreme ce ea face scopul să treacă prin viziune, iar inteligibilul prin vizibil. Spre deosebire de islamizare, evanghelizarea lumii păgîne s-a făcut în aceeași măsură prin imagine ca prin predicare, și este sigur faptul că iconografia creștină a slujit înainte de toate (și pînă în Evul Mediu inclusiv) ca mijloc de răspîndire a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
mesajul său scris și este cu totul absent din ceea ce, odată scris, se tipărește. Operatorul obiectivității raționale este, în sine, obiectivitate neutră. În schimb, vocea atacă, determină participarea. Impune un întreg context, pliază sensul pe circumstanțe, cuvîntul pe elocuție. Existențializează inteligibilul. Ne-am regăsit trupul. Trăim marea reîntoarcere a trupului în cultură, trupul redirecționează atenția culturii noastre; pentru că am regresat de la simbol la indiciu, cum bine ne explica Daniel Bougnoux, găsind sursele lui Peirce în Freud. Lumea nu se mai re-prezintă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
specifică, tradiția spirituală și catolică, metodologia kantiană îi va servi drept model în problema cunoașterii. Spre deosebire însă de filosoful din Königsberg, Rosmini, cînd vorbește despre apriori îl înțelege ca pe un act original ce descoperă și constituie realul în inteligibil. Este actul ce explică originea și valoarea cunoștințelor umane. Se distinge din nou de Kant și atunci cînd susține că teoria cunoașterii își poate găsi justificarea în psihologie, iar soluțiile gnoseologice le originează la Platon, Aristotel și Sfîntul Toma d
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
ca în teologia creștină, în afara „relativului”, ci în intimitatea experienței interioare, deoarece explorarea „lumii interioare”, consideră Marcel în Journal métaphysique, „ne oferă căi de acces în intimitatea universului din afară”. G. Marcel, în efortul său de a îmbina sensibilul cu inteligibilul, a încercat să instituie o reflecție bazată pe „noi înșine”, menită să integreze toate ființele în interiorul Ființei. Filosoful a considerat că un astfel de proiect se realizează cel mai bine sub forma unui „jurnal metafizic”, care permite o înaintare ideatică
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
datelor sociale și politice existente, prin luptă și acțiune publică: aceasta este „luarea de cuvânt”, după expresia întrebuințată de Hirschman 6. Vocația conceptului de decepție nu constă doar în a lămuri experiențele individuale de consum, ci și în a face inteligibile oscilațiile tendinței ce se manifestă în comportamentele colective. Cum se explică faptul că societățile noastre sunt martore ale unor schimbări subite de preferințe în raport cu axa privat/public? De ce, după un ciclu dominat de căutarea fericirii personale, vedem cum urmează o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
se pune problema manifestării unui arhetip. În această privință, numic nou sub Soare: încă în Poinmandres, tratat hermesian anterior creștinismului, se arată că “necorporalii (spiritele, n.n.) se reflectă în corpuri și corpurile în necorporali, adică lumea sensibilă se reflectă în inteligibil, iar lumea inteligibilă în sensibil ”. Un alt text de bază al hermetismului, anume Asclepios, arată în acest sens că “omul introduce în statuile făcute cu mâna sa un suflet (element) divin și din acel moment ele sunt dotate cu puterea
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
și epistemologică pentru ca de-abia ulterior să devină centrul preocupărilor de retorică și stilistică poetică și implicit de estetică"219. Ceea ce este specific interpretării indiene este înțelegerea metaforei ca "singurul mijloc de trecere de la individual la universal, de la sensibil la inteligibil"220, de la multiplu (discontinuitate) la unitate, altfel spus, mijlocul ce operează "trecerea dintre două mari planuri antinomice"221. În această interpretare, simbolul este o realitate subsumată categoriei largi a metaforicului. Aspectul antinomic al metaforicului a fost înțeles în gândirea europeană
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
false, fiindcă timpul și spațiul, ca și divizarea materiei sunt valabile numai pentru lumea fenomenală, nu și pentru în-sinele fenomenelor. Celelalte două antinomii 275 sunt amândouă adevărate, însă nu pe același plan. Tezele sunt valabile pentru lucrul în sine, pentru inteligibil, iar antitezele pentru fenomen sau sensibil. Nu voi dezbate aici nici rezolvarea kantiană a antinomiilor, nici corectitudinea acesteia. Ceea ce mă interesează este statutul antinomiilor și finalitatea pe care întâlnirea cu antinomicul o are în gândirea filosofului german. Iar acest lucru
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
o deplasare către transcendent, un salt dinspre realitatea empirică către transcendentul sacru. De la accepțiile religioase ale metaforei s-a trecut apoi, fără o etapă intermediară estetică, la valorizarea epistemologică, ontologică și metafizică. Toate trecerile dintre planuri antinomice, de la sensibil la inteligibil, de la individual la universal, de la unu la multiplu, au fost interpretate ca acte metaforice, astfel încât metafora a fost interpretată mai general ca trecere de la sensibil la inteligibil. "În această trecere, însă, ...sunt implicate diverse tipuri de paradoxii, ceea ce deschide o
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]