1,200 matches
-
Până la sfârșitul romanului (care se încheie simptomatic cu o frază în franceză, parcă pentru a accentua rolul Franței, cel puțin altădată, ca verigă de legătură între Portugalia și România), personajele se dezgolesc, precum niște naufragiați ai propriului destin, expunându-și interioritatea. Scriu scrisori ca și cum ar juca o partidă de cărți. Dar nu este viața, la urma urmelor, un etern joc de cărți? Nu sunt scrisorile, în felul lor, asemenea unor piese de puzzle, unor cărți de joc care se compun și
Reflecții asupra romanului Lisboa para sempre de Mihai Zamfir by Fernando Couto e Santos () [Corola-journal/Journalistic/4680_a_6005]
-
Deși are toate datele contestării, el rămâne captiv într-o melancolie ireversibilă. Candidatul perfect instalat în idealurile lumii occidentale și campion absolut al dezamăgirilor. Vasile Baghiu mizează pe structuri care să decoreze, cum ne-a obișnuit și în poezie, o interioritate degradată. Introspecții vesele și triste vor organiza o viață după criteriile unei memorii capricioase. Baghiu introduce cu subtilitate în roman un filon memorialistic, al tatălui prizonier în Siberia anilor’ 50 (trimiterea la Prizonier în URSS -1998, memoriile lui Vasile Gh.
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
întreagă anatomie a oportunismului este refăcută în acest roman al metamorfozelor. Campania de reedificare etică și identitară a celorlalți se va răsfrânge într-o formă de cunoaștere personală. Virgil Duda privilegiază expunerile sociale, deseori labirintice, care duc ireversibil spre o interioritate înstrăinată. Senzația că romanul e confecționat dintr-o oglindă spartă o întâlnim adesea în cărțile din a doua perioadă de creație. Alcătuind dosarul biografic al prietenului recuzat, Anton retrăiește mirajul unei copilării încadrate, citim printre rânduri, de istoria mitică a
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
istoriei și valorilor sale. Depinde de tine să îl apreciezi după cum dorești. E libertatea fiecăruia. Dacă asta te stânjenește, nu e pentru că îl bănuiești pe celălalt de rea-credință sau de artificiu. E pentru că mărturisirea celuilalt te trimite la propria ta interioritate, la propria ta istorie: ce-ai putea spune dacă ai lăsa garda jos, dacă te-ai pune în aceeași postură încrezătoare? Citim viața altora pentru a ne lărgi experiența proprie, ceea ce nu se poate realiza în absența unei comparații. În
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
prudentă în a evita „literarul” în sensul de contrafacere a adevărului și a originalității prin reproducerea unor lecturi sau experiențe străine de propria persoană, înseamnă totala investire de sine a propriilor trăiri exaltante, dramatice, metamorfotice, ce nu exclude explorarea propriei interiorități, autoscopia de tip psihanalitic (prin meditație tip Zen sau Yoga), amestecul de miresme profane cu cele sacre (a se vedea oratoriul mistic Celui care vine, pe urmele marelui poet creștin Mario Luzi, al poetei și eseistei Donatella Bisutti), frumusețea și
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
de fideli suntem, cum se exprimă această fidelitate? Secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, epoca marilor romancieri și a marilor romane, au impus linia realistă, linia unei fotografieri foarte exacte a lumii omului, cu exterioritatea și interioritatea ei. Realismul se identifică, în primul rînd, cu o dorință de obiectivitate în descrierea realității și mizează pe materialitatea lumii, pe ceea ce este obiectual, rațional, explicabil, descriptibil. Fresca, panoroma socială și psihologismul erau principalele direcții de acțiune ale romancierilor. Treptat
Singurătatea autorului de romane by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/4668_a_5993]
-
iar cel apărut de curând nu e scris într-un registru care să-l diferențieze decisiv de Caiet de desen. Și acolo perspectiva narativă aparținea unui nubil, e-adevărat psihotic, iar romanul era decorat în tonuri sumbre, mulate după o interioritate alterată. În Strada, Adrian Chivu evadează hotărât din registrele morbide, preferate anterior. Romanul este plin de culori și, ce e mai important, păstrează senzația de autenticitate, de identificare cu o vârstă ce-și conservă până la capăt naivitatea. Nimic sau prea
Comunismul light by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4368_a_5693]
-
a lui O. Nimigean, lucrată pe urmele unei priviri amănunțite și picturale. Conceptivă și introceptivă, în egală măsură, explorează detalii reale, descrise în minuscule monografii, cu speranța că la capătul drumului se va revela un adevăr al celei mai stricte interiorități. O extrem conotativă forfotă a fragmentelor în mișcare browniană/breugheliană sugerând în fundal marele design, dar și singurătatea incurabilă a omului în căutare de sine. Intră aici, parțial și pe spații înguste, și magia semi-treziei din prozele naratomimice ale lui
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
să provoace identificări de substanță. După anii de contact, în pragul medicinei, o formație completă în aria artelor vizuale i-a orientat astfel aplicarea la obiect, încît să nu urmărească fragmente muzeal ilustrative, ci, mai curînd, semnale de pătrundere în interioritatea fiziologică a unui cîmp de eficiență. Intră, în acest soi de inducție, chemarea unui labirint energetic pe care îl adulmecă neostoit artistul. Sar spune, îl aspiră irezistibil, dar nu pentru un plonjon abisal suscitînd mobilizări psihanalitice, - cîtă vreme ținta avută
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
-i vine din „ceea ce a moștenit de la mit și de la religiosul refulat”, poate poezia să dețină un asemenea rol. „Funcțiune intimă a universului”, poezia e cea care salvează ultimul teritoriu al inteligenței „extraraț ionale” în conștiința europeană. Funcțiune vivifiantă a interiorității umane, poezia propune o cale integratoare pentru spirit printr-un limbaj care se găsește „dincolo de rațiune” dar nu fără rațiune, ultim eșapatoar împotriva cartezianismului dominator. „Funcțiune misterioasă și naturală” a omului, demnitate mare și secretă ale cărei sens și utilitate
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
în spațiu și timp este, după Creția, exotismul, ci spiritul în care ele sunt gândite. Nu aparțin exotismului aceia „pentru care interesant e omul în universalitatea sa (și) peisajele și obiceiurile de departe... sunt doar un fel de a afirma interioritatea generică a dramei umane”2, unitatea umanității. În interpretarea lui Creția, Ruth sau Iona sunt tot atît de puțin „exotici” ca și Ahile (din volumul lui Creția Catedrala de lumini, 1997) sau personajele din Banchetul lui Platon, tradus și comentat
Petru Creția – interpret al Bibliei by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/4500_a_5825]
-
Andreas Saurer este, prin natura vieții lui exterioare, un obișnuit al cuvântului, dar câtă deosebire între poetul Andreas Saurer și jurnalistul cu același nume, ancorat în prezentul perisabil al știrilor. Pe de o parte, un hidalgo rătăcitor prin haosul propriei interiorități, de cealaltă parte un inginer al mecanicii politice, un analist atent al exercițiului puterii în spațiul social. Sunt două chipuri sortite să treacă, cum singur o spune, unul pe lângă celălalt: „azi am fost/ în oraș/ și nu m-am întâlnit
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
ei discurs privilegiază ceea ce s-ar numi una cosa mentale. Scena în care deținutele se roagă în același timp pentru o paznică și procesul lui Pătrășcanu sunt cele mai izbutite fragmente din întreaga carte. Prima insistă pe o tensiune a interiorității comune, desăvârșite prin suferința revelată, cealaltă pe simulacrul istoriei, pe mistificarea orbitoare, ce nu poate fi notată decât prin sarcasm și ironie. Lena Constante scrie despre o lume fragmentată, mereu seismică, ce poate fi anulată prin refugiul în puterea cuvintelor
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]
-
mai departe, pentru că „a scrie înseamnă a avansa în lumea urmelor, până la ștergerea urmelor, a tuturor urmelor”. Presărate pe tot cuprinsul cărții, astfel de metafore și imagini vizuale creează o ambianță ambiguă, între realitate și vis, un spațiu imaginar, al interiorității și transmit cititorului o senzație de irealitate, ca și aceea produsă de romanul lui Maurice Blanchot, care exclude interpretarea în cheie realistă. Doctor Pasavento se încheie cu imaginea naratorului avansând într-un spațiu ambiguu: „aleea situată la capătul lumii”, „pe
Scriitura narcisistă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3677_a_5002]
-
să nu respecți poezia, poetul. Simplificând, prin... jumulit, până la schematism, până la eventualul subiect nud, nu dai decât o variantă internet, luând în considerație că „net”, în rusește, însemnă NU, iar inter ține de interiorul poeziei în cauză; adică - lași fără interioritate, fără respirația din plămânii muzelor akmeiste sau neoclasiciste, dar și moderne, uneori - de-a dreptul avangardiste - traducerea ca poezie; obligator să fie și ea, traducerea, poezie. Încât așazisa traducere marca D.A.C. e o antipoezie, o anti-Țvetaeva, rezultatul unei îndeletniciri
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
central. Aici se insinuează sentimentul zădărniciei și asumarea fatalității, condiția prizonieratului și, finalmente, obsesia maturității grăbite. Toate definesc felul în care, paradoxal, se fortifică inocența. În Kinderland, asistăm la o nouă cruciadă a copiilor: una anapoda, a fugii spre o interioritate îmbătrânită. Noua generație pierdută - mutilată de migrația economică - încearcă să-și amputeze copilăria pentru a supraviețui într-o lume golită de joc și umanitate. În marea defrișare a globalizării, numai maturizarea forțată are sens. Liliana Corobca scrie un roman interesant
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
sub care-l integrează, criticii și teoreticienii generației ’80 îl vor introduce pe Ion Mureșan în tabloul și în constructul lor. Astfel, Radu G. Țeposu, în Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993), îl include la secțiunea Criza interiorității. Patosul sarcastic și ironic, deschizînd capitolul chiar cu el. Ion Bogdan Lefter, în Flashback 1985: Începuturile „noii poezii” (2005), îl înscrie în direcția „orgolioșilor moraliști”, diferită de cea a „conceptualilor cristalini” și de cea a „volubililor prozaizanți”, aceasta din urmă
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
terapeutic al nebunilor, orchestrat de doctori. În Do Not Cross, pădurea e scena posibilității desfătării. Titlul romanului sugerează o dublă interdicție: Nu treceți se adresează omului fiară din civilizație, ce întreține starea de captivitate prin tabuuri, dar și celor din afara interiorității (metafora pădurii ca sondare a inconștientului). Toate celelalte personaje apar, în viziunea naratorului, ca forme ale eșecului. Niciunul nu reușește să treacă dincolo de starea de prizonierat. Do Not Cross este un roman despre psihologia unei captivități. Dar este și parabola
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
lui Hans, își arde strategic tablourile. Nu e doar moartea artei sau Dasein-ul reinterpretat în cheie postmodernistă. E o sfidare față de „Marea Cenzură Corectă” - o instituție ce impune în 2091 „adevărul-adevărat”, dar și a memoriei artei, prizonieră în criterii străine interiorității, după cum dictează postistoria. Tezele filosofice captează în distopia lui Nicolae Stan, cu prioritate, accentele apoteotice. Adevărul, cercetat insistent de cenzura viitorului și de Hans-autorul, e cețos, pentru că el verifică inconsistența metafizicii individului postmodern, neîncrezător în adevărul gnoseologic. Prin urmare, Hans
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
de imagini puternic vizualizatoare (dar și de senzații auditive sau olfactive, sinestezia e un procedeu curent în romanul lui Șișkin) descriu acest univers ideal, care pare mai degrabă încremenit într-o atemporalitate ce ține exclusiv de teritoriile unei geografii a interiorității: „Și mirosurile din grădină! Așa de dense, de compacte, plutind în aer exact ca o suspensie. Tocmai bune să le torni în ceașca de ceai, în loc de esență. (...) Iazul nostru tulbure pe fund, cu o zeamă înfloritoare plină de ouă de
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
de creație împing, uneori pervers, la un mai mult decît la simpla modelare a unor structuri sau elemente strict formale: din moment ce se știa ori doar se ia act, fie și fără adeziune, de faptul că, totuși, un anume resort al interiorității creatoare nu poate fi anihilat în întregul său, atunci măcar poate fi, într-o oarecare (dar semnificativă!) măsură, deturnat, dirijat, îndreptat către o altă direcție decît cea a liniei firești. Demersul respectiv, vizibil sprijinit de orice regim totalitar ca aducător
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
și reluat pe filon biografic, ci în sensul picarescului împins pînă la rocambolesc, după cum notează Liviu Antonesei în prefața-i epistolară. O carte, în felul ei, de aventuri, cu o viteză narativă și scurtături proprii romanului popular. Minus alter-ego-ul Anton, interioritatea personajelor e sacrificată în contul unei (eficiente) proze a comportamentelor și a situațiilor, de o bogăție practic irezumabilă, populate cu zeci de personaje care, deși unele sunt abia schițate, se rețin. Ea trădează un bun observator al umanului, chiar atunci
Picaresc pe axa Brașov-Chișinău by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3411_a_4736]
-
niciun relief al acestor voci în acord cu emoția pe care doresc s-o transmită. Acești actori debitează un text, dar felul în care o fac este detașat de situația în care este inserat personajul, fără niciun rapel la propria interioritate, nu reflectă o emoție, o état d’âme, ceva, ci păstrează un fel de măsură egală de bășică desumflânduse monoton. În momentul în care actorul încearcă acutele emotive, vocea devine cu adevărat paralelă cu scena și creează fără voie un
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
afirmarea idealului european de cultură. Cel dintîi comentator profund al operei lui Philippide de după război, Toma Pavel, formula astfel în anul 1969 semnificația poemelor antitotalitare: „Afirmarea acestui ideal care, în termeni generali, poate fi caracterizat drept apărare a individului, culturii, interiorității și libertății, e făcută pe un ton calm, întristat, dar nespus de ferm“. După această descifrare a poemelor întreprinsă, aluziv, de către Toma Pavel în 1969, poemele cu pricina n-au mai atras în mod deosebit atenția analiștilor ulteriori. Lumea fictivă
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
negocieri” profitabile ale eului cu Sinele - pre versuri tocmite. Părăsind aparent furorul civic din Împotriva negrului total, Jurebie ne arată și latura tandră a scrisului său - în special în prima secțiune a cărții, Oasele oamenilor de zăpadă -, acea zonă de interioritate vie unde poetul își dezvăluie slăbiciunea și grația în raport cu umilitatea vieții, ca și un soi de distanță pe care o pune între luciditatea proprie și sentimentul acut al vieții. Căci Jurebie este, în fond, un atlet al umilititudinii înțeleasă ca
Liniștea după cataclism by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3342_a_4667]