KorAP: Find »[drukola/base=internațională & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...31 >

765 matches

Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258

Jean Allemane, ține de insurecționismul inspirat de figura lui Blanqui, cu nuanțe de anarhism*. Al treilea este un socialism independent, animat de personalități ca Jean Jaurès. în 1905, Jaurès reușește să unifice ansamblul într-un Partid Socialist - Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO), care, totuși, nu ajunge să-și articuleze doctrina și acțiunea cu cele ale unui sindicalism impregnat de anarhism și refuzând democrația* parlamentară. Numărând puțini activiști, dar mulți aleși, SFIO nu va fi niciodată o social-democrație de tipul celei

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
departe directivele Moscovei, razii ale Armatei Roșii și ale poliției politice în toată țara, etatizarea economiei*. încrezător în urma acestor succese, dobândite de unul dintre oamenii săi de casă, Ordjonikidze, și confruntat cu eșecul a diverse tentative de luptă armată* ale Internaționalei Comuniste* (IC) între 1920 și 1927 - Hamburg, Talin, Canton, Shanghai etc. -, Stalin* nu-și mai întemeiază proiectul expansionist pe revoltele sociale, ci pe „construirea socialismului într-o singură țară” și, deci, pe crearea unui puternic instrument militar modern și pe

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
în eroare, mimând o pistă, pentru a evita o reacție a SUA și a Marii Britanii, care sunt convinse atunci că URSS se va mulțumi doar să orienteze politica externă a țărilor eliberate, lăsându-le autonomie internă. în timp ce, în URSS, cadrele Internaționalei Comuniste îndoctrinează prizonieri de război și selecționează viitoarele cadre ale țărilor ce aveau să fie sovietizate, Stalin creează embrioni de guvern comunist camuflați, cum sunt Uniunea Patrioților Polonezi sau Comitetul pentru Germania Liberă. însă factorul decisiv rămâne Armata Roșie, după cum

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
doctrinari frumos vorbitori, mai visând la vreo revoluție mondială. în 1924-1925, se aliază cu Kamenev și Zinoviev pentru a-l înlătura pe Troțki de la putere. Apoi, începând din decembrie 1925, aliat cu Buharin, îi exclude din Politbiuro și din conducerea Internaționalei Comuniste* (IC) pe Troțki, Zinoviev și Kamenev, introducându-și în Politbiuro vasalii: Molotov, Voroșilov și Kalinin, apoi pe Mikoian, Kaganovici, Ordjonikidze și Kirov. Dacă Stalin are câștig de cauză e și pentru că a înțeles mai bine natura puterii inventate de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
altfel, reutilizată în anii 1970 de terorismul* european - Fracțiunea Armata Roșie germană, Brigăzile Roșii italiene sau Acțiunea Directă din Franța. Altă inovație - globul terestru, care simbolizează dimensiunea mondială a proiectului comunist și care este, prin urmare, foarte prizat de iconografia Internaționalei Comuniste* sau de cea a Federației Sindicale Mondiale. După 1945, alte partide* sau partide-stat* completează panoplia simbolică. Unele democrații populare* își adaugă spice de grâu. Dorind să aducă un omagiu truditorilor intelectuali, RDG alătură un compas la dipticul tradițional; PC

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
prin organizarea lor geometrică, apariția armelor albe (lănci), a uniformelor și a cântecelor marțiale chemând la luptă violentă și venerând sacrificiul. Ele țin, însă, și de procesiune, iar mitingurile se încheie, ca și slujbele religioase, cu comuniunea colectivă în intonarea Internaționalei sau în adunarea la steag. Iconografia ține adeseori de o fibră religioasă și reia câteva figuri metaforice: Porumbelul (Picasso), Fecioara și Pruncul (Apsit în URSS, Grandjouan în Franța) sau Pietà (Paul Gilles). Altă investire simbolică notabilă, cultul conducătorului; unele partide

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
1945, cu excepția cazurilor extreme precum China* maoistă, Cambodgia khmerilor roșii* sau Coreea de Nord*, unde predomină munca forțată. Sciziunea sindicală mondială în 1919, sindicalismul a reușit să se coordoneze pe plan mondial în cadrul Federației Sindicale Internaționale (FSI). Ca răspuns și în siajul Internaționalei Comuniste* (IC), Lenin creează în 1920 sucursala sa sindicală, Internaționala Sindicală Roșie (ISR) sau Profintern, condusă de un bolșevic, Aleksandr Lozovski, care, militant sindical în Franța înainte de 1917, are o cunoaștere profundă a sindicalismului european. ISR este însărcinată să pună

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
elabora o analiză pertinentă a regimului la crearea căruia și-a adus și el contribuția, calificându-l drept „stat muncitoresc degenerat”, condus de o „birocrație* termidoriană”, dar al cărui principiu continuă să-l apere. în 1938, el cheamă la constituirea Internaționalei a IV-a, întreținând, în același timp, legături cu intelectuali revoluționari, cum e suprarealistul Andrî Breton. La 20 august 1940, însă, după mai multe tentative nereușite de asasinat*, este ucis la Mexico de către Ramon Mercader, un agent al lui Stalin

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
a cărei continuatoare actuală în Franța este Lupta Muncitorească, având-o în frunte pe Arlette Laguillier; după 1945, acest grup cunoaște câteva succese, implantându-se în special în Uzinele Renault. Ceilalți, mai numeroși, înființează Partidul Comunist Internaționalist (PCI), membru al Internaționalei a IV-a. în 1952, o sciziune divizează Internaționala a IV-a. PCI își păstrează conducerea ei, prin două figuri tutelare: grecul Mihalis Raptis, zis Pablo, și francezul Pierre Franck. PCI practică o susținere critică a URSS* și încearcă să

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
lupta armată și partidul de masă, Partidul Muncitorilor din Brazilia și liderul său, Lula da Silva, devenit președinte al republicii, dovedind că a doua opțiune era mai profitabilă. în sfârșit, minoritarii „pabliști” ai sciziunii din 1952 fondează Comitetul pentru Reconstrucția Internaționalei a VI-a, condusă îndeosebi de Pierre Boussel, supranumit Lambert, și care devine, în 1965, Organizația Comunistă Internaționalistă, înainte de a-și relua, în 1981, numele de PCI, abandonat de cealaltă tendință. „Lambertiștii” s-au investit în sindicalism*, în CGT-Forța Muncitorească

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
experiențe socialiste, preludiu la inagurarea comunismului. Ea este purtătoarea unui model care, considerat superior capitalismului, din punct de vedere moral și economic, își justifică astfel expansiunea continuă. De unde și teza internaționalismului* proletar, enunțată din 1917, și crearea în 1919 a Internaționalei Comuniste*, ale cărei secții sunt destinate să devină „batalioanele de fier” ale „Marii Revoluții Proletare Mondiale”. Totuși, această viziune mesianică se ciocnește repede de o realitate dezamăgitoare: diversele tentative de revoluție de inspirație comunistă - în Germania anilor 1919 și 1923

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
la principalele episoade ale primei istorii revoluționare: agitația comunistă din Canton, în 1924-1926; insurecția muncitorească din Shanghai, apoi răscoala din Nanchang, în 1927; ofensivele comuniste din orașe, în 1928-1931. Trimis în sovietul Jiangxi, îi ia lui Mao Tzedun*, la ordinele Internaționalei Comuniste*, puterea militară; eșuează, însă, în a rupe încercuirea armatelor naționaliste, între 1932 și 1935. Cu ocazia reuniunii de la Zunyi, în ianuarie 1935, i se alătură lui Mao, căruia îi susține ascensiunea spre putere și pe care îl va reprezenta

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Revoluția Culturală Revoluția Garoafelor Revoluția din Octombrie Revoluția ungară Revoluția de catifea revoluționari ruși RFG RGASPI Rifondazione comunista Rock Against Communism Rutenia Subcarpatică S Sachsenhausen știința Societatea Națiunilor (SDN) Ajutorul Muncitoresc Internațional Ajutorul Popular Ajutorul Roșii Internațional Secția franceză a Internaționalei Comuniste Secția franceză a Internaționalei Muncitorești Securitatea SED (PSUG) Sentero luminoso (Cărarea Luminoasă) Serviciul B SFIO Sighet Sinn Fîin situaționiști sloveni SMERSH SMOT social-democrație socialism socialism sau Barbarie socialiștii revoluționari Socialistisch Partij Socialist Workers’ Party societate societate civilă Solidarność sovietizare

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
din Octombrie Revoluția ungară Revoluția de catifea revoluționari ruși RFG RGASPI Rifondazione comunista Rock Against Communism Rutenia Subcarpatică S Sachsenhausen știința Societatea Națiunilor (SDN) Ajutorul Muncitoresc Internațional Ajutorul Popular Ajutorul Roșii Internațional Secția franceză a Internaționalei Comuniste Secția franceză a Internaționalei Muncitorești Securitatea SED (PSUG) Sentero luminoso (Cărarea Luminoasă) Serviciul B SFIO Sighet Sinn Fîin situaționiști sloveni SMERSH SMOT social-democrație socialism socialism sau Barbarie socialiștii revoluționari Socialistisch Partij Socialist Workers’ Party societate societate civilă Solidarność sovietizare soviete SPD SRI Stalingrad Stasi

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675

interdisciplinară, dar evident sumară prin limitele colecției, aceste cîteva pagini s-ar dori a fi începuturile unei mari lucrări anunțate. LA ORIGINILE COMUNISMULUI OCCIDENTAL Evoluția socialismului înainte de 1914 Cînd, între 2 și 6 martie 1919, se desfășura congresul constitutiv al Internaționalei Comuniste (IC), sciziunea dintre aripile comunistă și socialistă din sînul mișcării muncitorești pare deja încheiată. În realitate, congresul reflectă o stare de fapt născută odată cu revoluția bolșevică din octombrie 1917 și care își are de asemenea originile în atitudinea partidelor

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
delegați occidentali, în schimb, au putut reuși să treacă de blocada căreia Rusia îi este victimă: un delegat german, Hugo Eberlein, unul austriac, Karl Steinhard și unul suedez, Otto Grimlund. Hugo Eberlein primise mandat din partea KPD să se opună fondării Internaționalei comuniste. Fondarea acesteia este considerată prematură din cauza lipsei de sprijin în Europa occidentală și îndeosebi din cauza absenței grupărilor comuniste în numeroase țări europene și în Statele Unite. Ponderea partidului comunist german este considerabilă, dar la insistențele celorlalte delegații, susținute de către bolșevici

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
grupărilor comuniste în numeroase țări europene și în Statele Unite. Ponderea partidului comunist german este considerabilă, dar la insistențele celorlalte delegații, susținute de către bolșevici, conferința trece peste voința germană, și, permițîndu-i lui Eberlein să nu voteze, se autoproclamă primul congres al Internaționalei comuniste. Preponderența sovieticilor este incontestabilă, dar Internaționala nu reprezintă un ansamblu omogen. Mai mult, "Internaționala comunistă seamănă mai degrabă cu o nebuloasă decît cu o mișcare politică structurată și coerentă. Ea constituie punctul de întîlnire al unor mișcări sociale și

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
aflat în dezintegrare? La 3 noiembrie 1918, cincizeci de aderenți ai aripii stîngi a partidului social-democrat în fruntea căreia se găseau Paul Friedlander, Ruth Fischer, care avea să emigreze în Germania, și Karl Steinhard, prezent la congresul de fondare a Internaționalei comuniste, fondează partidul comunist al Austriei germane (KPDÖ), prin urmare, cel mai vechi partid comunist al Europei occidentale. Dacă partidul social-democrat, condus de lideri experimentați ca Otto Bauer și Karl Renner, reușește să împiedice o scurgere a membrilor săi către

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
generatoare de ostilitate fățișă din partea unei minorități importante. Două luni mai tîrziu, la congresul de la Heidelberg, acesta este exclus și formează KAPD, a cărui influență nu va fi neglijabilă în rîndul clasei muncitoare. Această sciziune trezește dezamăgire în rîndurile conducătorilor Internaționalei, cu atît mai mult, cu cît pe lîngă KPD și KAPD subzistă în continuare USPD împărțită între curente favorabile și ostile Internaționalei Comuniste. Komintern-ul nu-și taie punțile nici cu KAPD, nici cu USPD, dar le ordonă să se alăture

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
să parvină știri despre revoluția rusă din februarie și mai tîrziu despre revoluția bolșevică, majoritatea membrilor partidului sînt entuziaști și văd în acestea un eveniment care va accelera încheierea războiului. Deși nu poate să trimită delegați la primul congres al Internaționalei comuniste, conducerea se pronunță în martie 1919 în favoarea aderării imediate a socialiștilor italieni la aceasta. Această chestiune se află în centrul dezbaterilor congresului de la Bologna care se desfășoară între 5 și 8 octombrie 1919. Dacă congresul ratifică în majoritate decizia

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
care vor să le pună în practică, în special în privința participării electorale și asupra raporturilor lor cu Labour Party. Discuțiile pe care le angajează pentru a forma un partid comunist unic sînt aprige. Înaintea celui de al doilea congres al Internaționalei, Socialist's Worker Federation hotărăște să se intituleze partid comunist, în timp ce, în paralel, British Socialist Party își anunță aderarea la Komintern. În Spania, inițiativa revine tinerilor socialiști spanioli care părăsesc partidul socialist în aprilie 1919 și fondează partidul comunist spaniol

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
de la Internaționala Comunistă. Această luptă ajunge, de asemenea, și la situații conflictuale care paralizează acțiunea partidelor, așa cum dovedesc dezbaterile Partidului Socialist Italian și cele ale SFIO. Pentru rezolvarea acestor chestiuni se vor uni delegații celui de al doilea Congres al Internaționalei Comuniste, printre care și Lenin, ce va juca un rol hotărîtor. Congresul al II-lea al Internaționalei Comuniste În momentul în care armatele sovietice par sigure pe victoria asupra Poloniei, congresul se desfășoară cu entuziasm. Revoluția europeană pare iminentă. Pentru

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
dovedesc dezbaterile Partidului Socialist Italian și cele ale SFIO. Pentru rezolvarea acestor chestiuni se vor uni delegații celui de al doilea Congres al Internaționalei Comuniste, printre care și Lenin, ce va juca un rol hotărîtor. Congresul al II-lea al Internaționalei Comuniste În momentul în care armatele sovietice par sigure pe victoria asupra Poloniei, congresul se desfășoară cu entuziasm. Revoluția europeană pare iminentă. Pentru Lenin și conducătorii sovietici, esențialul este să evalueze corect forțele prezente, partidele pe care se poate conta

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
IC 21 de condiții de aderare se dorește a fi deci un răspuns la aceste preocupări. Congresul își începe lucrările la 19 iulie 1920 în prezența a două sute de delegați veniți din peste 35 de țări. Chestiunea referitoare la natura Internaționalei și la condițiile de aderare ocupă partea esențială a lucrărilor. Pentru Lenin, se pune problema creării unui adevărat partid proletar internațional unde să se discute și să se ia hotărîrile pentru secțiunile naționale. Delegații ale ILP, CNT, SFIO, fuseseră primite

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
formulare extrem de nefericită în ochii conducătorilor Komintern-ului. Comitetul executiv al IC, într-o rezoluție din 17 august 1920, reamintește statutul exact al ICJ: "Internaționala Comunistă a Tineretului face parte din Internaționala Comunistă și este, în acest sens, subordonată hotărîrilor congreselor Internaționalei Comuniste și directivelor politice ale Comitetului său Executiv, și, în același timp, ea își stabilește în mod independent munca sa în conducere, organizare, în întărirea și expansiunea Internaționalei Comuniste"11. Nici că putea fi mai clară această chemare la ordine

Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]