75,302 matches
-
scrierii cu "â" (ca și cum "î" era semnul dușmanilor latinității noastre!) și, bineînțeles, reintroducerea formelor sunt(em) etc. (ca și cum sînt era grafie comunistă!). "Ortografia trebuie schimbată!" - se cerea în primele timpuri ale libertății noastre democratice, recîștigate. Cei ce încercau să reziste interpretării super-politizate a ortografiei deveneau de îndată pro-comuniști (de l'ancien régime!). Printre aceștia din urmă se găseau lingviști de valoare (unii dintre ei participanți la binevenitele "rectificări" ulterioare ale regulilor ortografice), dar se găsea și un mare (poate ultimul dintre
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
decît un incest: "aici la marginea imperiului/ viitorul e ca un incest al destinului" (viitorul ca un incest al destinului). Cheia istorică a acestui discurs sumbru ne e oferită de însuși autorul său, fapt ce ne scutește de suspiciunea unei interpretări abuzive. Situîndu-se în "oarba istorie a cărărilor bolnave" (chiriașul dedesubtului sunt), poetul își specifică în repetate rînduri mărturia unor împrejurări epocale, ne-o livrează în calitate de plîns sau de coșmar al veacului, de sumă a naufragiilor noastre colective, reconstituind o spaimă
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
de stat al guvernului: "Dacă dl Păvălache voia să facă treaba asta, putea să ne spună, ne despărțeam prieteni" Ar fi interesant cum își imaginează Mihăilescu o convorbire pe această temă cu fostul său consilier personal. l Descoperim și două interpretări convergente, una în ZIUA, semnată de Adrian Pătrușcă, iar cealaltă de Tia Șerbănescu în breful din CURENTUL. Pătrușcă scrie: Tot mai insistent se vorbește de răfuieli politice fratricide. Arestarea spectaculoasă a lui Păvălache vine la scurt timp după nu mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14665_a_15990]
-
traseu interior. Nu altul este prin urmare programul de redactare pentru Amintiri, vise, reflecții - ceea ce face, cu atât mai mult, ca o biografie "exterioară", precum cea a lui McLynn, să îmbogățească spectaculos și decisiv sursele despre Jung, inclusiv pe latura interpretărilor cu tentă abisală. N-am putut scăpa totuși, citind această biografie, de senzația - ușor neplăcută aici - a muncii de popularizare. Cartea se situează (destul de straniu, prin contrast cu nivelul bun de informare) la jumătatea drumului dintre o broșură și o
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
Dumitru Furtună a referit în trei numere consecutive ale publicației " Lumea" din 1930, titlul reținând esența: Un francez scrie cea mai bună carte despre Ion Creangă. Al doilea element îl constituie impactul cercetărilor întreprinse de Dumitru Furtună cu literatura de interpretare a lui Ion Creangă. Pozitivul și negativul acestora nu este ocolit. Profesorul Macarie recunoaște în scrisoare că singurul care folosindu-se de bogata documentație a cărții lui Dumitru Furtună, și o recunoaște, este G. Călinescu în Postfața la Ion Creangă
Mărturii despre Ion Creangă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14039_a_15364]
-
nu diminuează cu nimic capacitatea de a face rău și Mircea Constantinescu se răsfață cu haz între vicii. Fascinat de cifra cinci, regizorul dublează identitatea unui ucigaș; spectatorii fascinați de alte cifre magice nu sesizează decât efectul comic creat de interpretarea convergent-divergentă a celor doi actori ( Constantin Cojocaru, Gabriel Pintilei). Crima este obsesia generală a personajelor și chiar crucea poate deveni instrumentul ei de perpetuare și deznodământul concentrează toate firele acțiunii. Crima se naște în spațiul dintre melancolia lui Arden și
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
inspiră doar pentru a mai urca pe scara socială și intenționează să scape cât mai curând de partenerii la crimă. Marius Stănescu joacă duplicitatea rece a personajului, absolutul ticăloșiei, intențiile macabre considerate adeseori inteligență. E, ca de obicei, precis în interpretare și, datorită reflexivității care îi caracterizează stilul, răul întrupat de el devine inteligibil. Cătălina Mustață joacă apăsat vertijul pasiunii de dincolo de instinctul de conservare, ar vrea să fie a tuturor bărbaților, dar în special a unuia care, crede ea, îi
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
publici) ( ură de țăran veșnic neacomodat cu boierii și cu orașul), s-ar fi făcut, în fine, detestat pînă și de ardelenii lui, care-l socoteau filomaghiar ( el însuși își zicea cosmopolit) și neiubitor al ideii de unire cu "țara". Interpretarea e tendențioasă. Se bazează pe articolele de ziar ale lui Slavici ori pe cîteva broșuri care nu figurează în nici o antologie a operei și în prea mică măsură pe opera însăși. Tăcerea pudică a comentatorilor în privința lor spune mult. Trebuie
Nedreptățitul Slavici by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14053_a_15378]
-
neprivit, pur și simplu; la urma urmelor, Felicia Dalu nu este nici regizor, nici scenograf) pînă la aparițiile unor actori, probabil nou sosiți în trupă, pe care nu i-am mai văzut și care nu reușesc mare lucru pe scenă. Interpretările actrițelor tinere marchează cu greu deosebirea între figurant și actorul profesionist. Nu mă îndoiesc că montarea are în spate ore de travaliu, pentru că, așa cum spuneam, nu există o pregătire specială pentru genul acesta. Rezultatele sînt de notat pentru cîțiva, puțini
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
sa predilectă de cercetare este istoria recentă, cu precădere regimul comunist). Spre deosebire de istoriografia tradițională care prezenta evenimentele unilateral, noua metodă presupune analiza structurilor economice, sociale și, mai ales, mentale ale epocii aflate în discuție, ceea ce duce la o multitudine de interpretări. Dacă o bună parte din istoria tradițională se reduce la o poveste epică transmisă din generație în generație - ceea ce conferea faptelor și personajelor istorice un caracter mitic - noua orientare are în vedere tocmai problematizarea, analiza critică, lucidă, a evenimentelor în
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]
-
fără o bibliografie la zi, activitatea unor specialiști consacrați precum Radu Bercea cât privește hermeneutica Upanișadelor, ori Florentina Vișan vizând modelul chinezesc al imaginii. Volumul de față este deschis însă de un studiu critic al lui Andrei Cornea despre tradiția interpretării Pentateuhului, urmat fiind de cercetările Mădălinei Vârtejanu asupra modelelor de tranziție politică din vechiul Israel. Mai remarcăm și interesanta contribuție a lui Ennio Sanzi despre soteriologia cultelor orientale ale celui de-al doilea elenism, precum și pe cea a lui Șerban
Eveniment la unISOn by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14080_a_15405]
-
ci este, în același timp, o posibilă întîlnire a fiecăruia cu sine și cu ceilalți, o regăsire intermediată de acest act artistic. Versiunea regizorului poate fi varianta sumei obsesiilor sale, ale relației sale cu propiul destin și cu Divinitatea, o interpretare a uneia dintre cărțile fundamentale: Cartea lui Iov din Vechiul Testament, poate una din cele mai minunate opere literare, un profund exercițiu de inițiere în semnificația credinței și a unicității Creatorului, a miraculosului nașterii vieții pe pămînt, un exercițiu a ceea ce
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
prieteni care îi dovedesc că pătimește penru că este păcătos, nici lipsit fiind de copii, nici sărăcit. Între el și Yahve stă martoră conștiința nemaculată. Șirul de patimi ne conduce în eroare pe noi, noi îl considerăm vinovat după o interpretare simplistă a celor petrecute. Iov este Alesul. Domnul nu s-a îndoit că Iov, la capătul drumului, va fi învingător. Cel care a provocat însă această suferință a fost Satana. Ticălos în perversiunea lui, acesta i-a indus lui Dumnezea
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
orizont luminos, un impuls către exercițiul sonor de înaltă clasă, ce îl pregătește pe discipol să dorească și să guste din marea performanță artistică. Când a înființat ansamblul Game, Alexandru Matei a semnat o poliță cu scadența îndepărtată, de care interpretarea muzicală românească are o mare trebuință. Iar dacă Anatol Vieru vorbea de un timp al percuției, Game se ambiționează să ne convingă că este una dintre vocile autorizate ale percuției timpului nostru.
Game by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14092_a_15417]
-
el o propune. În general, Bloom este neîntrecut în a-ți arăta cum trebuie să te apropii de o capodoperă literară pentru a te bucura de ea pe deplin și cu cel mai mare folos. Într-o lume în care interpretările infinit sofisticate propuse de literatura secundară tind să copleșească, să sufoce, în cele din urmă chiar să anihileze ceea ce se interpretează, Bloom își învață cititorii pur și simplu cum să citească operele perene ale literaturii universale. (Una din cărțile lui
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
pierdut-găsit este urmărită în Două loturi și în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
timpul petrecut acolo și cum se părăsește ficțiunea pentru a reveni în realitate. El este partenerul cel mai fidel al actorilor în aceste tulburătoare și răvășitoare călătorii. El îi ajută să se întîlnească, în amintirile lui, cu alte și alte interpretări și actori iluștrii, care au jucat, cîndva, pe aceeași scenă, aceleași roluri. Eu nu-l cunosc pe Traian Zecheru. Decît din poveștile altora. Imaginația mea îl compune și îl recompune în mii de feluri. Ne leagă un singur, dar esențial
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
și a nedatării. Strategia lirică a implicării și detașării de poeții generației, procesul depoetizării poeziei. Definirea poemului creat de un liric "inventiv cu acces la metafizică", în stare să scrie rupându-se de tradiția poeziei bine scrise. Combate ideea strângerii interpretării poeziei la dimensiunile unui pat al lui Procust al delimitării modelor și al pregnanței timpului istoric. Este ceea ce numește Eugen Simion labilitatea interpretării dintre "impiegații de mișcare" și "procurorii morali" ai literaturii. Două praguri semnificative. refața este analiză, pe etape
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
acces la metafizică", în stare să scrie rupându-se de tradiția poeziei bine scrise. Combate ideea strângerii interpretării poeziei la dimensiunile unui pat al lui Procust al delimitării modelor și al pregnanței timpului istoric. Este ceea ce numește Eugen Simion labilitatea interpretării dintre "impiegații de mișcare" și "procurorii morali" ai literaturii. Două praguri semnificative. refața este analiză, pe etape, a biografiei omului. Eugen Simion nu încearcă să abată atenția de la marea lui afecțiune, rezultată din cunoașterea omului, direct, dar și prin mijlocirea
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
prin notele, comentariile și variantele, ca niște reale combinații de jocuri de ape, în care orice preferință este supusă disciplinei, îi traduce conștiința cercetătorului, aplicat în rotunjirea unei ediții, care nu-și poate permite riscul omisiunilor și depărtarea de la veridicitatea interpretării. Pentru că, Mihaela Constantinescu-Podocea posedă arta alegerii componentelor "referințelor critice", care aici ocupă un spațiu important. Ca dimensiune. Nici nu se putea altfel, pe cât s-a scris, referitor la acest subiect. Dar sigur și mai mult, prin alegerea textelor, deopotrivă asemănătoare
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
creștet și/sau îi șoptește o amenințare. Iar Olympia n-are încotro. Cîntă toată aria, chiar dacă efortul o epuizează integral. Dar cînd termină, nu e decît o jucărie care s-a stricat iremediabil. Așa scrie în libretul clasic. Asta e interpretarea cea mai simplă. Evident, posibilă. Dar mi-e greu să nu mă întreb ce se petrece, în realitate, în mintea Olympiei, pe parcursul minunatei arii și de ce se defectează ea. E posibil ca, în clipa cînd ezită, ea să fi dorit
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
în fața textului e una de perplexitate, de uimire: În locul privirii critice iscoditoare, al agresiunii cognitive (...), uimirea hermeneutică este o atitudine etică (în accepțiune aproape lévinasiană) față cu autonomia ontologică și semantică a ficțiunii". Ionesco însuși susține cu complezență o atare interpretare a lucrurilor, încă într-un eseu tineresc, din 1930, Poezia retorică și Walt Whitman, în cuprinsul căruia aprecia poezia drept "iubire și uimire față de tine ca față de un altul; față de un altul ca față de tine". În consecință, "privirea hermeneutică" s-
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
diftong e descrisă ca un fenomen firesc și ca o continuare a unei tendințe mai vechi care a acționat în evoluția limbii române. Se știe de altfel foarte bine că în rostirea românească se tinde spre evitarea hiatului; diferențele de interpretare apar mai ales în evaluarea soluțiilor recunoscute (diftongarea șver-siu-neț, epenteza unei semivocale șver-si-iu-neț, sau monoftongarea, reducerea totală a uneia dintre vocale șalcolț). După părerea mai mult sau mai puțin explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
interpreți de mâna întâi: Samuel Ramey, celebrul bas american, în rolul lui Filip al II-lea, un artist de mare complexitate, cu o știință remarcabilă a nuanțat, de pildă, prin subtili pianissimi, celebra arie "Ella giammai m^amo", realizând o interpretare cu greu de atins. Luis Lima, cunoscutul tenor peruan, a întruchipat un Carlos sensibil, foarte interiorizat. Din păcate, în duetul final mi s-a părut obosit, făcând eforturi de a încheia partitura în mod onest. Are însă acute sigure și
Ceasuri vieneze by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14146_a_15471]