1,000 matches
-
este reprezentat de totalitatea relațiilor pe care un text le are cu alte texte din care preia și transformă diferite elemente, integrîndu-le în propria structură. V. dialogism, discurs raportat, interdiscurs, intertextualitate, paratext. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTERTEXTUALITATE. Termenul intertextualitate a fost propus de Julia Kristeva, în 1969, pentru a denumi aspectul interacțional și intertextual al operelor literare. Acest termen a ajuns ulterior în măsură să desemneze, în același timp, o proprietate constitutivă a oricărui text și ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de totalitatea relațiilor pe care un text le are cu alte texte din care preia și transformă diferite elemente, integrîndu-le în propria structură. V. dialogism, discurs raportat, interdiscurs, intertextualitate, paratext. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN INTERTEXTUALITATE. Termenul intertextualitate a fost propus de Julia Kristeva, în 1969, pentru a denumi aspectul interacțional și intertextual al operelor literare. Acest termen a ajuns ulterior în măsură să desemneze, în același timp, o proprietate constitutivă a oricărui text și ansamblul relațiilor explicite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alte discursuri cu același obiect. Acțiunea enunțătorului intră astfel în interacțiune cu cea din alte discursuri, exterioare și anterioare, pentru a se identifica sau a se opune, într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită, celor spuse de altcineva. Intertextualitatea nu vizează astfel numai modul de producere a unui text, ci determină în egală măsură condițiile interpretării lui. În mod evident, intertextualitatea se înscrie ca dominantă dialogică proprie oricărui discurs, dar interacțiunea cu alte discursuri avînd același obiect nu epuizează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
identifica sau a se opune, într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită, celor spuse de altcineva. Intertextualitatea nu vizează astfel numai modul de producere a unui text, ci determină în egală măsură condițiile interpretării lui. În mod evident, intertextualitatea se înscrie ca dominantă dialogică proprie oricărui discurs, dar interacțiunea cu alte discursuri avînd același obiect nu epuizează dialogismul intern al discursului, însă intertextualitatea (relația dialogică cu ceea ce spune altul despre obiect) și dialogismul interpersonal (relația vorbirii altuia în răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de producere a unui text, ci determină în egală măsură condițiile interpretării lui. În mod evident, intertextualitatea se înscrie ca dominantă dialogică proprie oricărui discurs, dar interacțiunea cu alte discursuri avînd același obiect nu epuizează dialogismul intern al discursului, însă intertextualitatea (relația dialogică cu ceea ce spune altul despre obiect) și dialogismul interpersonal (relația vorbirii altuia în răspunsul anticipat de interlocutor) nu pot fi diferențiate întotdeauna precis. Ținînd cont că mijloacele intertextuale antrenate în realizarea diferitelor tipuri de discurs sînt variate, se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ceea ce spune altul despre obiect) și dialogismul interpersonal (relația vorbirii altuia în răspunsul anticipat de interlocutor) nu pot fi diferențiate întotdeauna precis. Ținînd cont că mijloacele intertextuale antrenate în realizarea diferitelor tipuri de discurs sînt variate, se poate observa că intertextualitatea este diferită de la un tip la altul, astfel încît, discursul științific, de exemplu, este diferențiat sub acest aspect de cel teologic sau de cel literar. V. dialogism, discurs raportat, eterogenitate, interdiscurs, interpretare, intertext, text. DETRIE - SBLOT - VERINE 2001; DSL 2001
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
plecînd de la recunoașterea imaginilor și reprezentărilor pre-construite în relația dintre interlocutori. În semantică, microuniversul este perceput drept un ansamblu semantic ce generează diferite discursuri în care se materializează sintagmatic prin izotopie. În organizarea semantică a discursului, microuniversul nu admite decît intertextualitate și sincretism semiotic, spre deosebire de "universul discursului" care vizează constituirea unei contextualități globale a enunțurilor. V. dialogism, obiect al discursului, schematizare, univers al discursului. GRIZE 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. CC MINIMALIZARE. Între maximele conversaționale identificate de pragmaticieni, a fost identificată și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau stilul unui locutor singular. Aceasta implică interiorizarea de către cel care face pastișa a regulilor de realizare a enunțurilor imitate, obținînd o competență discursivă care-l face capabil să producă el însuși alte enunțuri urmînd aceste reguli. V. competență discursivă, intertextualitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN PATOS. În retorica antică, termenul páthos trimite la unul dintre cele trei tipuri de argumente sau dovezi menite să convingă auditoriul: "Convingerea este produsă prin mijlocirea auditorilor, atunci cînd aceștia sînt împinși de discurs la o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fost propus pentru a surprinde existența unor forme diferite ale enunțurilor scrise, în special, în situațiile de scriere colectivă. Poligrafia se poate manifesta grafic, atunci cînd mai multe "mîini" sînt reperabile într-un document, dar ea poate reflecta și intertextualitatea. Observarea și analizarea practicilor scrierii colective au relevat anumite regularități care pot fi apropiate de modelul luărilor de cuvînt din analiza conversației. Multe scrieri indică participarea succesivă a mai multor agenți la redactarea unui document (precum jurnalul de bord, dosarul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului mediatic spre alte moduri, explicativ sau argumentativ, de exemplu, în discursul științific din media și, în special, în cadrul aceluiași text sau aceluiași document. Prin urmare, prin modul discursiv se relevă mai degrabă o concepere dialogică a discursului și a intertextualității, care nu urmărește determinarea dominantelor textuale, dar care tinde să actualizeze eterogenitatea semiotică și enunțiativă a corpusului mediatic realizat pe baza momentelor discursive particulare. V. gen de discurs, matrice discursivă, secvență. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN REGISTRU. Pe terenul științei limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
însă a se putea ajunge la o clasificare cu o utilizare extinsă. În cadrul a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, determinarea semelor și combinarea lor rezultă din stabilirea intertextualității, a contextelor și a situațiilor de comunicare. De fapt, operațiile interpretative ale lectorului (interlocutorului) construiesc sensul folosindu-se de seme, delimitate cu diferite grade de precizie și în diferite combinații. În acest mod, dacă noțiunea "sem" își păstrează trăsătura de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau scrisă, constituit dintr-un cuvînt sau dintr-o secvență mai amplă de unități. Factorii care asigură textualizarea din perspectivă semantico-pragmatică ar trebui admiși ca fiind intenționalitatea - atitudinea celui care produce textul, situaționalitatea - relevanța unui text într-o situație dată, intertextualitatea - relațiile existente între un text și alte texte, anterioare și informativitatea - informația transmisă și cantitatea ei. Se observă, așadar, că, prin luarea în considerare a atributelor enunțării, se instituie o contaminare a conceptului de "text" cu cel de "discurs", operîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de constituire și implică diverse discipline, între care sociologia traducerii, istoria ideilor și antropologia. Traducerea și transferul cultural presupun o serie de practici lingvistice și interlingvistice prin care se analizează nominația și actualizarea în descrierea statutului enunțiativ. V. contact, interferență, intertextualitate, nominație, traducere. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001. RN TRANSFRASTICĂ. Disciplină modernă, integratoare, care studiază nivelul transfrastic (nivel suprasintactic, avînd ca unitate de bază textul și / sau discursul), transfrastica se încadrează în sfera pragmaticii, dar recurge și la elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1942), semiotician, psihanalistă franceză, de origine bulgară, scriitoare, profesoară la Universitatea Paris VII, Diderot. Membră a grupului "Tel Quel"; impune o perspectivă inedită asupra studiilor textului literar, cu o atenție specială acordată relației dintre texte. De altfel, lansează conceptul de "intertextualitate", care va contribui la o nouă organizare a mecanismelor de interpretare în știința textului și, mai tîrziu, în analiza discursului. Lucrări de referință: Semeiotiké. Recherches pour une sémanalyse, Le Seuil, Paris, 1969; Le Langage, cet inconnu. Une initiation à la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu precădere în secolul al XVIII-ea - oferiseră pretexte generoase fraternizării dintre proza de observație și metaliteratură. Groșan este printre puținii creatori de școală nouă care n-au devenit prizonierii unei singure formule epice, asimilând, cu o complicitate matură, atât experiența intertextualității, cât și stilul perifrastic faulknerian ori minuția cehoviană în descrierea platitudinii existențiale. Convergența aceasta nu e câtuși de puțin stridentă, fiindcă nu eclectismul definește prozele acestui autor, ci predispoziția, savant întreținută, de a amesteca în pasta perfidă a ironiei cele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
Antiteze” ș.a. Privită în ansamblul generației ’80, poezia lui S. ocupă o poziție mediană între postmodernismul bucureștean și neoexpresionismul ardelenesc, fără a fi însă tributară vreunei orientări anume. De aripa confraților din Cenaclul de Luni îl apropie mai ales prozaismul, intertextualitatea și nota oral-colocvială a discursului; de neoexpresioniști - transcripția precisă a angoaselor, infrastructura mitică a universului liric și îndeosebi ambiția de a scrie o poezie „maximală”, fixată pe articulațiile ontologice ale lumii și ale vieții. Cum trăsăturile acestea nu se desfășoară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
cuvintelor sau într-un joc al poemului cu el însuși, al mișcării lui genetice (Ion Pop). Unele poeme stau sub semnul ingeniozității manieriste, de la jocul omonimelor la falsul raționament. Uneori, în realizarea poeziei sale ludice, poetul apelează la parodie și intertextualitate, într-un spațiu aflat între glumă și gravitate. Atunci când cuvintele nu pot exprima poezia, poetul inventează "necuvintele", discreditând acele cuvinte care prin statutul lor referențial se aseamănă cifrelor (volumele: 11 Elegii, Oul și sfera, Laus Ptolemaei, Necuvintele, În dulcele stil
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
efect de apropiere ce creează simpatie pentru personajul al cărui flux al conștiinței este redat în acest mod. Bal își încheie capitolul cu discutarea unui anumit tip de înglobare textuală, cea a unui text cultural, fenomen cunoscut sub denumirea de intertextualitate, introdus de Julia Kristeva in 1969. Două analize a unui text literar (Pierre Menard, autor al lui Don Quixote de Jorge Luis Borges) și a unei picturi postmoderne (de Ken Aptekar intitulată Am șase ani și mă ascund după mîini
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mai importante aspecte și semnificații ale romanului. Analiza naratologică a filmului lui Spielberg după romanul The Color Purple de Alice Walker este o excelentă demonstrație a metodei, care respectă specificitatea semnului de comunicare și nu "fidelitatea" transpunerii cuvînt / imagine, discutarea intertextualității literare și cinematografice dovedind un spirit de observație pătrunzător și deosebită erudiție. Concluzia autoarei este că focalizarea reprezintă cel mai puternic și mai subtil mijloc de manipulare datorită efectului de identificare produs. Acest efect de identificare a fost relevat mai
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
dialog" este totuși perceput mai mult ca o metaforă care subliniază caracterul eterogen al discursului. De fapt, "heteroglosia", sau pur și simplu "multilingvismul", este un alt termen-cheie în opera lui Bahtin. Cel mai răspîndit termen în studiul lui Bahtin este "intertextualitatea", care se referă la citarea unui text într-un alt text. Astfel de citate nu sînt întotdeauna marcate ca atare; de altfel, conform filosofiei limbii pe care a fundamentat-o, Bahtin a insistat că orice discurs este, întotdeauna, deja un
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
decît romanul lui Cervantes, Don Quixote, cu un erou sau antierou care, din cauza cititului în exces, poate vorbi numai în citate. Aceste citate sînt pasaje iscusit dramatizate, pasaje inversate și persiflate din surse ușor de identificat. Voi rezerva termenul de "intertextualitate" pentru astfel de cazuri identificabile. Pe de altă parte, cum discursul este pentru Bahtin un amestec de mai multe discursuri, sînt multe cazuri cînd depistarea unor surse precise nu-și are deloc rostul. De exemplu, în Anamnesis rezidentul și femeia
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
1982). Despre Bahtin, o colecție excelentă de studii a fost editată de Hirschkop&Sheperd (1989). Un eșantion al gîndirii lui Bahtin, în Bahtin (1981). Introducerea lui Todorov la lucrarea lui Bahtin este de asemenea utilă (1984). Despre interesul actual privind intertextualitatea și interdiscursivitatea ca fenomene culturale mai generale, ca "reciclări", vezi Moser (1981). Comentariile la Beloved sînt un răspuns implicit la Shlomith Rimmon-Kenan (1996). Un exemplu de narațiune la persoana a doua este Michel Butor, La modification (1957). Cel mai important
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
sfîrșit. Sophia, cu puterea ce o caracterizează, cu simțul umorului care funcționează ca o armă, o întruchipează pe nesupusa Cassie, sclava mîndră care reușește să se salveze cu ajutorul lui Tom. Toate aceste elemente nu se referă la vizualitate, ci la intertextualitate. Dar aluziile la Tom și la tot ceea ce el reprezintă sînt mai subtile și mai complexe decît ar putea lăsa să se înțeleagă această paralelă între personaje. Limba, întîmplările și dialogurile sînt toate reacții la alegerile operate de Stowe și
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
castul student căzut în ghearele respingătorului personaj Don Gonzalo, (cavalerul, viitorul Oaspete de Piatră) corupt manipulator, rasist, incestuos, cartofor și fățarnic vânător de averi, este o probă nu numai de originalitate în revizitarea clasicei povestiri, ci și o performanță de intertextualitate cu baza în motivele hispanității (mândria de castă, strămoșii mai presus de pedeapsa divină, moartea ca unică soluție a reparării onoarei). Don Juan își descoperă acum puterea de rival al lui Dumnezeu, o energie ce trezea în femei o adorație
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și manifestarea discursului în evoluția socială și istorică, demersul din Génèses du discours oferă o concepție integratoare deasupra opoziției istoric structural. Ideea fundamentală este că orice discurs își capătă identitatea prin prezența implicită și (sau) polemică a CELUILALT și că intertextualitatea este simultan răspunzătoare și de schimbările în timp, și de identitatea unei familii discursive, opuse CELUILALT, de coerența ei structurală internă. În legătură cu noțiunea de competență discursivă, se precizează că individul, în calitate de subiect vorbitor sau de receptor, poate să identifice un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]