KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care funcționează pe baza acelorași distincții. Relațiile gramaticale nu par a fi potrivite pentru a descrie anumite fenomene din limbile ergative. Al doilea aspect remarcat de autoare și important pentru discuția de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspect remarcat de autoare și important pentru discuția de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile ergative). În cadrul gramaticii relaționale, Palmer (2007 [1994]: 1) afirmă că sistemul gramatical al limbilor familiare nu este specific și altor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului Obligatoriu (engl. Obligatory Case Parameter), conform căruia există două Cazuri structurale (diferite de Cazurile semantice sau inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ. În cazul verbelor tranzitive, asocierea argumentelor cu trăsăturile de Caz și de acord este identică pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Massam 198510, Massam 198511, Marantz 199112), Cazul structural absolutiv din limbile ergative corespunde nominativului din limbile nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în construcțiile intranzitive: (a) în limbile de tip acuzativ, Agr1 este activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ, Ac. (numit Abs.) = subiect. Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care nu are acord). Limbile naturale au un Caz obligatoriu, care are prioritate în fața celuilalt − nominativul pentru limbile acuzative și absolutivul pentru limbile ergative. În propozițiile intranzitive, acest Caz percolează de la V la I, împiedicând atribuirea Cazului ergativ. Holmer (2001) își propune să demonstreze că Generalizarea lui Burzio (vezi Capitolul 3, 4.1.1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar cel marcat, de Tr. În limbile de tipul nominativ−acuzativ, trăsăturile argumentelor interne sunt verificate în Spec,TrP, iar cele ale argumentelor externe, în Spec,TP. Centrul Tr nu are trăsături de Caz atunci când valoarea sa este [− Tranzitiv]. Subiectul intranzitiv se deplasează întotdeauna în Spec,TP, atât în limbile acuzative, cât și în cele ergative. Baker (1997: 79) susține că, în limbile cu ergativitate profundă (adică sintactică), Agentul este obiect intern al VP, iar Pacientul/ Tema ocupă poziția structurală de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1985), Bobaljik (1993), Chomsky (1995 [1993]), Laka (1993)18, Bittner și Hale (1996). Pe scurt, nodul AgrO este obligatoriu în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului O, iar AgrS atribuie nominativul (ergativul) argumentului A. În propozițiile intranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului S. Levin și Massam (1985) au formulat un Parametru al Cazului, conform căruia relațiile structurale dintre verb și argumente sunt identice în limbile acuzative și în cele ergative, dar diferă numai Cazul obligatoriu care trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care T atribuie nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat prin acord, în loc de Caz; în propozițiile intranzitive nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul și absolutivul au statut diferit: ergativul este un caz pur morfologic, atribuit Agentului legitimat tematic de un verb tranzitiv; (b) absolutivul este un Caz structural, atribuit obiectului și subiectului intranzitiv de categoria Timp. Cele două cazuri au surse gramaticale diferite: atribuirea ergativului are loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka 2006

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează partiția ergativă din warlpiri și rolul absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
autonomie: existență independentă; indispensabil; referință autonomă; posibil controlor pentru coreferință, în cazul reflexivelor și al pronominalizărilor; impune, de obicei, acord verbului; referință autonomă; statut de topic; cel mai predispus pentru avansare; (b) proprietăți de marcare cazuală: de obicei, subiectul verbelor intranzitive este nemarcat; își schimbă cazul în cauzativizare și în nominalizare; (c) proprietăți legate de rolurile semantice: de obicei, subiectul exprimă agentul acțiunii, dacă există un agent (situația din dyirbal demonstrează că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lucrările generative posttransformaționale, problema subiectului a fost tratată diferit. Haegeman (1994: 14), fără a lua în considerare limbile ergative (la nivel sintactic), susține că subiectul, obiectul, verbul sunt concepte universale, care există în toate limbile. Subcategorizarea unui verb (tranzitiv, bitranzitiv, intranzitiv) este o proprietate primitivă inexplicabilă a gramaticii și fiecare predicat are structura lui argumentală, adică un număr specific de argumente (Haegeman 1994: 42−44). Baker (1997: 77) formulează două reguli ale teoriei PP, bazate pe UTAH: (a) Agentul este întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]