368 matches
-
4. Timpul nu este o noțiune discursivă sau, cum se numește, generală, ci o formă pură a intuițiunei sensibile. Timpi diferiți sânt părți ale unuia ș-aceluiași timp. Reprezentația însă ce se poate da numai printr-un singur obiect este intuițiune. Afară de aceea teza că timpi diferiți n-ar putea fi deodată nu se poate deduce dintr-o noțiune generală. Teza e sintetică și nu poate rezulta numai din noțiuni. Este dar cuprinsă imediat în intuițiunea și reprezentația timpului. 5. Infinirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
printr-un singur obiect este intuițiune. Afară de aceea teza că timpi diferiți n-ar putea fi deodată nu se poate deduce dintr-o noțiune generală. Teza e sintetică și nu poate rezulta numai din noțiuni. Este dar cuprinsă imediat în intuițiunea și reprezentația timpului. 5. Infinirea timpului nu-nsemnează alt nimic decât că orice mărime determinată de timp e cu putință numai prin restrângerea unuia ș-aceluiași timp substituit la toate. De aceea reprezentația originară a timpului trebuie să fie dată fără
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Un lucru însă al[e] cărui părți și toată mărimea unui obiect se reprezintă a fi determinat numai prin restrângere (îngrădire), acolo reprezentația întreagă nu poate fi dată prin noțiuni (cari conțin numai reprezentații-părticele), ci trebuie să se-ntemeieze pe intuițiune nemijlocită. CONCLUZII DIN ACESTE NOȚIUNI Timpul nu este ceva ce-ar subsista de sine sau ar adera lucrurilor ca o determinație obiectivă a lor, care ar rămâne prin urmare chiar dac-am face abstracție de la condițiile subiective ale intuițiunei lui
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe intuițiune nemijlocită. CONCLUZII DIN ACESTE NOȚIUNI Timpul nu este ceva ce-ar subsista de sine sau ar adera lucrurilor ca o determinație obiectivă a lor, care ar rămâne prin urmare chiar dac-am face abstracție de la condițiile subiective ale intuițiunei lui; căci în cazul întîi ar fi ceva care, fără obiect real, ar fireal. Al doilea, dac-ar fi o determinație sau o ordine aderentă lucrurilor însuși, ca asemenea n-ar putea premerge obiectelor ca condiție a lor, nici ar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
premerge obiectelor ca condiție a lor, nici ar putea fi cunoscut și intuit apriori prin teze sintetice. Aceasta din urmă însă [se*] poate efectua, daca timpul nu este decât condiție subiectivă sub care în noi au ființă toate {EminescuOpXIV 383} intuițiunile. Căci aici și astfel forma intuițiunei interioare poate fi reprezentată înainte de obiecte, prin urmare apriori. b) Timpul nu-i alt nimic decât forma simțului interior, adică a intuirei de noi înșine și a stărei noastre interioare. Căci timpul nu poate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nici ar putea fi cunoscut și intuit apriori prin teze sintetice. Aceasta din urmă însă [se*] poate efectua, daca timpul nu este decât condiție subiectivă sub care în noi au ființă toate {EminescuOpXIV 383} intuițiunile. Căci aici și astfel forma intuițiunei interioare poate fi reprezentată înainte de obiecte, prin urmare apriori. b) Timpul nu-i alt nimic decât forma simțului interior, adică a intuirei de noi înșine și a stărei noastre interioare. Căci timpul nu poate fi o formă a fenomenelor exterioare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a intuirei de noi înșine și a stărei noastre interioare. Căci timpul nu poate fi o formă a fenomenelor exterioare; el nu aparține nici figurei, nici situației etc., ci determinează raportul reprezentațiilor înăuntrul stărei noastre interne. Și, tocmai fiindcă această intuițiune internă nu dă figuri, căutăm a înlocui această lipsă cu analogii și reprezentăm timpul ca o linie prelungindu-se în infinit, în care cele diverse constituiesc un șir care e numai de o dimensiune și concludem de la însușirile acestei linii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
un șir care e numai de o dimensiune și concludem de la însușirile acestei linii la însușirile timpului, afară de una, că părțile celei dentăi sânt toate deodată, iar a celui din urmă întotdeauna dupăolaltă. Dintr-asta-i evident că reprezentația timpului însuși e intuițiune, fiindcă toate raporturile ei se pot exprima asupra unei intuițiuni exterioare a (spațiului) liniei. c) Timpul e condiția formală apriorică a tuturor fenomenelor în genere. Spațiul ca formă pură a toată intuițiunea exterioară este restrâns ca condiție apriorică numai asupra
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de la însușirile acestei linii la însușirile timpului, afară de una, că părțile celei dentăi sânt toate deodată, iar a celui din urmă întotdeauna dupăolaltă. Dintr-asta-i evident că reprezentația timpului însuși e intuițiune, fiindcă toate raporturile ei se pot exprima asupra unei intuițiuni exterioare a (spațiului) liniei. c) Timpul e condiția formală apriorică a tuturor fenomenelor în genere. Spațiul ca formă pură a toată intuițiunea exterioară este restrâns ca condiție apriorică numai asupra fenomenelor exterioare. Pe de altă parte însă toate reprezentațiile, aibă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dupăolaltă. Dintr-asta-i evident că reprezentația timpului însuși e intuițiune, fiindcă toate raporturile ei se pot exprima asupra unei intuițiuni exterioare a (spațiului) liniei. c) Timpul e condiția formală apriorică a tuturor fenomenelor în genere. Spațiul ca formă pură a toată intuițiunea exterioară este restrâns ca condiție apriorică numai asupra fenomenelor exterioare. Pe de altă parte însă toate reprezentațiile, aibă de obiect lucruri exterioare sau nu, totuși în sine însuși, ca determinații ale interiorului nostru, aparțin sufletului, această stare interioară din parte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
asupra fenomenelor exterioare. Pe de altă parte însă toate reprezentațiile, aibă de obiect lucruri exterioare sau nu, totuși în sine însuși, ca determinații ale interiorului nostru, aparțin sufletului, această stare interioară din parte-i fiind sumisă condițiunei formale a toată intuițiunea interioară, de aceea timpul este condiția apriorică a tuturor fenomenelor în genere, și-n faptă condiția nemijlocită a celor interioare (ale sufletelor noastre) și prin asta mijlocită a fenomenelor exterioare. Dacă pot spune apriori: "Toate fenomenele exterioare sânt în spațiu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
totul general: "Toate obiectele simțurilor sânt în timp și stau neapărat în raporturi de timp". Dacă abstragem de la menirea noastră specifică de-a ne intui interiorminte pe noi înșine și de-a cuprinde în puterea noastră reprezentativă prin mediul acestei intuițiuni toate intuițiunile exterioare și dacă luăm prin urmare obiectele astfel cum or fi fiind ele în sine înșile, atunci timpul este nimic. Timpul e numai de valoare obiectivă în privirea fenomenelor, pentru că aceste sânt deja lucruri pe care noi le
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Toate obiectele simțurilor sânt în timp și stau neapărat în raporturi de timp". Dacă abstragem de la menirea noastră specifică de-a ne intui interiorminte pe noi înșine și de-a cuprinde în puterea noastră reprezentativă prin mediul acestei intuițiuni toate intuițiunile exterioare și dacă luăm prin urmare obiectele astfel cum or fi fiind ele în sine înșile, atunci timpul este nimic. Timpul e numai de valoare obiectivă în privirea fenomenelor, pentru că aceste sânt deja lucruri pe care noi le accepem ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sine înșile, atunci timpul este nimic. Timpul e numai de valoare obiectivă în privirea fenomenelor, pentru că aceste sânt deja lucruri pe care noi le accepem ca obiecte ale simțurilor noastre; dar el nu mai este obiectiv daca abstragem de la sensibilitatea intuițiunei noastre, prin urmare de la acel mod de a-și reprezenta care ni-i propriu, și vorbim de lucruri în sine înșile. Timpul este așadar numai o condiție subiectivă a intuițiunei noastre (omenești) (care totdeauna e sensuală, adică întru cât sîntem
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dar el nu mai este obiectiv daca abstragem de la sensibilitatea intuițiunei noastre, prin urmare de la acel mod de a-și reprezenta care ni-i propriu, și vorbim de lucruri în sine înșile. Timpul este așadar numai o condiție subiectivă a intuițiunei noastre (omenești) (care totdeauna e sensuală, adică întru cât sîntem afectați de către obiecte) și afară de subiect în sine însuși el e nimic. Cu toate acestea el este cu necesitate obiectiv în privirea tuturor fenomenelor, prin urmare și a tuturor lucrurilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însuși el e nimic. Cu toate acestea el este cu necesitate obiectiv în privirea tuturor fenomenelor, prin urmare și a tuturor lucrurilor. Nu putem zice: "Toate lucrurile sânt în timp", căci la conceptul lucrurilor în genere se abstrage de la orișice intuițiune a lor, iar aceasta [e] condiția proprie sub care timpul intră în reprezentația obiectelor. Daca adaogăm condiția la concept și spunem: "Toate lucrurile ca fenomene (obiecte ale intuițiunei sensuale) sânt în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în timp", căci la conceptul lucrurilor în genere se abstrage de la orișice intuițiune a lor, iar aceasta [e] condiția proprie sub care timpul intră în reprezentația obiectelor. Daca adaogăm condiția la concept și spunem: "Toate lucrurile ca fenomene (obiecte ale intuițiunei sensuale) sânt în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate apriorică. Afirmările noastre ne-nvață prin urmare realitatea empirică a timpului, adică valoarea sa obiectivă față cu toate obiectele cari sânt sau pot fi date vreodată simțurilor noastre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate apriorică. Afirmările noastre ne-nvață prin urmare realitatea empirică a timpului, adică valoarea sa obiectivă față cu toate obiectele cari sânt sau pot fi date vreodată simțurilor noastre. Și fiindcă intuițiunea noastră e-n orice vreme sensibilă nici ni va putea [fi] dat vreodată-n experiență un obiect care n-ar sta sub condiția timpului. Dar îi contestăm timpul[ui] orice arogare de realitate absolută, adică că ar fi inerent de-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiect care n-ar sta sub condiția timpului. Dar îi contestăm timpul[ui] orice arogare de realitate absolută, adică că ar fi inerent de-a dreptul și absolumente lucrurilor, fie ca condiție, fie ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă tot așa de puțin ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă tot așa de puțin ca ceea a spațiului în paralelă cumva cu subrepțiuni a senzației, căci s-ar presupune atunci despre fenomen, căruia aceste predicate-i
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toate fenomenele exterioare cu schimbările lor cu tot). Acuma, schimbări nefiind cu putință decât în timp, timpul e prin urmare ceva real. Răspunsul nu-i greu. Conced tot argumentul. Timpul e-n adevăr ceva real, el e forma reală a intuițiunii interioare. Are deci realitate subiectivă în privirea experienței interioare, adică: am într-adevăr reprezentațiunea despre timp și despre determinările mele în el. Deci în realitate nu-i de considerat ca un obiect, ci numai despre maniera mea de a mă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
n-ar proveni reprezentația timpului, prin urmare nici acea a schimbărei. Rămâne deci realitatea lui empirică ca condiție a tuturor experiențelor noastre. Numai absolută realitate nu i se poate acorda conform celor înșirate mai sus. El nu-i decât forma intuițiunii noastre interioare. Dacă-i sustragem condiția specifică a sensibilității noastre conceptul timpului dispare și nu-i alipit de obiecte înșile, ci de subiectul ce le privește intuitiv. Cauza din care această obiecție se face atât de unanim, și-ncă de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
au totdeauna două laturi, una: daca obiectul se consideră de sine însuși (făr-a privi la modul cum este intuit, a cărui natură va rămânea însă tocmai de aceea întotdeauna problematică); cea de a doua: daca se ia-n vedere forma intuițiunei acelui obiect, care formă nu se poate căuta în obiect de sine însuși, ci în subiectul căruia i se arată, deși ea revine real și necesar fenomenului acestui obiect. Timp și spațiu sânt deci două izvoară de cunoștințe din cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai în felul aceasta, al consecuțiunei în timp, adică în forma simțului nostru interior. Pentru aceea însă timpul nu e nici ceva de sine însuși, nici o determinație obiectiv atribuită lucrurilor. {EminescuOpXIV 385} la un loc sânt forme pure a toată intuițiunea sensibilă și printr-asta fac cu putință axiome sintetice apriori. Dar aceste izvoare de cunoștințe apriorice (numai condiții ale sensibilității fiind) își determinează prin asta hotarele lor, adică că se referă la obiecte numai întru cât aceste sânt privite ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]