368 matches
-
însuși el e nimic. Cu toate acestea el este cu necesitate obiectiv în privirea tuturor fenomenelor, prin urmare și a tuturor lucrurilor. Nu putem zice: "Toate lucrurile sânt în timp", căci la conceptul lucrurilor în genere se abstrage de la orișice intuițiune a lor, iar aceasta [e] condiția proprie sub care timpul intră în reprezentația obiectelor. Daca adaogăm condiția la concept și spunem: "Toate lucrurile ca fenomene (obiecte ale intuițiunei sensuale) sânt în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în timp", căci la conceptul lucrurilor în genere se abstrage de la orișice intuițiune a lor, iar aceasta [e] condiția proprie sub care timpul intră în reprezentația obiectelor. Daca adaogăm condiția la concept și spunem: "Toate lucrurile ca fenomene (obiecte ale intuițiunei sensuale) sânt în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate apriorică. Afirmările noastre ne-nvață prin urmare realitatea empirică a timpului, adică valoarea sa obiectivă față cu toate obiectele cari sânt sau pot fi date vreodată simțurilor noastre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în timp, atunci maxima e obiectiv adevărată și de generalitate apriorică. Afirmările noastre ne-nvață prin urmare realitatea empirică a timpului, adică valoarea sa obiectivă față cu toate obiectele cari sânt sau pot fi date vreodată simțurilor noastre. Și fiindcă intuițiunea noastră e-n orice vreme sensibilă nici ni va putea [fi] dat vreodată-n experiență un obiect care n-ar sta sub condiția timpului. Dar îi contestăm timpul[ui] orice arogare de realitate absolută, adică că ar fi inerent de-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiect care n-ar sta sub condiția timpului. Dar îi contestăm timpul[ui] orice arogare de realitate absolută, adică că ar fi inerent de-a dreptul și absolumente lucrurilor, fie ca condiție, fie ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă tot așa de puțin ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă tot așa de puțin ca ceea a spațiului în paralelă cumva cu subrepțiuni a senzației, căci s-ar presupune atunci despre fenomen, căruia aceste predicate-i
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toate fenomenele exterioare cu schimbările lor cu tot). Acuma, schimbări nefiind cu putință decât în timp, timpul e prin urmare ceva real. Răspunsul nu-i greu. Conced tot argumentul. Timpul e-n adevăr ceva real, el e forma reală a intuițiunii interioare. Are deci realitate subiectivă în privirea experienței interioare, adică: am într-adevăr reprezentațiunea despre timp și despre determinările mele în el. Deci în realitate nu-i de considerat ca un obiect, ci numai despre maniera mea de a mă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
n-ar proveni reprezentația timpului, prin urmare nici acea a schimbărei. Rămâne deci realitatea lui empirică ca condiție a tuturor experiențelor noastre. Numai absolută realitate nu i se poate acorda conform celor înșirate mai sus. El nu-i decât forma intuițiunii noastre interioare. Dacă-i sustragem condiția specifică a sensibilității noastre conceptul timpului dispare și nu-i alipit de obiecte înșile, ci de subiectul ce le privește intuitiv. Cauza din care această obiecție se face atât de unanim, și-ncă de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
au totdeauna două laturi, una: daca obiectul se consideră de sine însuși (făr-a privi la modul cum este intuit, a cărui natură va rămânea însă tocmai de aceea întotdeauna problematică); cea de a doua: daca se ia-n vedere forma intuițiunei acelui obiect, care formă nu se poate căuta în obiect de sine însuși, ci în subiectul căruia i se arată, deși ea revine real și necesar fenomenului acestui obiect. Timp și spațiu sânt deci două izvoară de cunoștințe din cari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai în felul aceasta, al consecuțiunei în timp, adică în forma simțului nostru interior. Pentru aceea însă timpul nu e nici ceva de sine însuși, nici o determinație obiectiv atribuită lucrurilor. {EminescuOpXIV 385} la un loc sânt forme pure a toată intuițiunea sensibilă și printr-asta fac cu putință axiome sintetice apriori. Dar aceste izvoare de cunoștințe apriorice (numai condiții ale sensibilității fiind) își determinează prin asta hotarele lor, adică că se referă la obiecte numai întru cât aceste sânt privite ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e la locul ei o întrebuințare obiectivă a lor. Această realitate a spațiului și timpului lasă-ndealtfel neatinsă siguranța cunoștinței empirice; căci sîntem tot atât de siguri de ele, atârne aceste forme în mod necesar de lucruri în sine însele sau numai de intuițiunea noastră despre lucruri. Pe când acei cari susțin realitatea absolută a spațiului ș-a timpului, primeasc-o ca subsistentă sau ca inerentă, se văd nevoiți a fi în contrazicere cu principiele experienței înseși. Căci de se decid pentru cea întîi (în genere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din urmă, adică că reprezentațiunile timpului și-a spațiului nu li-ncurcă drumul când voiesc a judeca despre obiecte nu ca fenomene, ci în raportul lor cu inteligența; dar nici pot spune motivul putinței cunoștințelor matematice apriori (lipsindu-le o intuițiune apriori adevărată și obiectiv-valabilă), nici pot pune-n acord necesar legile experienței cu acele afirmări. Amândouă aceste greutăți teoria noastră despre natura adevărată a acestor două forme originare ale sensibilității le înlăturează. Pentru că toate conceptele cari mai aparțin sensibilității, chiar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Mai întîi e de trebuință să ne explicăm cât se poate de clar care e părerea noastră în privirea naturii fundamentale a cunoștinței sensibile, pentru a evita orice interpretațiune falsă în această privință. Am voit să zicem dar că toată intuițiunea noastră nu e decât reprezentație de 73r fenomen, că lucrurile cum le intuim noi nu sânt în sine însele aceea ce ni apar {EminescuOpXIV 386} nouă, nici că raporturile lor în sine însele sânt așa fel cum ni se arată
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
neapărat al oricărei ființe, dar al oricărui om. Numai cu acesta avem a face. Spațiu și timp sânt formele curate ale lui, senzația, materia sa. Numai acelea le putem cunoaște apriori adică-nainte de orice senzație reală, deci se numesc intuițiune pură; aceasta însă este în cunoștința noastră aceea ce face ca ea să fie cunoștință a posteriori, adică intuițiune empirică. Acelea atârnă cu absolută necesitate de sensibilitatea noastră, fie senzațiile noastre de orișice fel ar fi; acestea pot să fie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
curate ale lui, senzația, materia sa. Numai acelea le putem cunoaște apriori adică-nainte de orice senzație reală, deci se numesc intuițiune pură; aceasta însă este în cunoștința noastră aceea ce face ca ea să fie cunoștință a posteriori, adică intuițiune empirică. Acelea atârnă cu absolută necesitate de sensibilitatea noastră, fie senzațiile noastre de orișice fel ar fi; acestea pot să fie foarte varii. Dacă această intuițiune a noastră ne-ar succede a o aduce la cel mai mare grad de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în cunoștința noastră aceea ce face ca ea să fie cunoștință a posteriori, adică intuițiune empirică. Acelea atârnă cu absolută necesitate de sensibilitatea noastră, fie senzațiile noastre de orișice fel ar fi; acestea pot să fie foarte varii. Dacă această intuițiune a noastră ne-ar succede a o aduce la cel mai mare grad de claritate și transparență, totuși nu ne-am apropia printr-asta de natura lucrurilor în sine înșile. Căci în orice caz am cunoaște complect numai modul nostru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noastră ne-ar succede a o aduce la cel mai mare grad de claritate și transparență, totuși nu ne-am apropia printr-asta de natura lucrurilor în sine înșile. Căci în orice caz am cunoaște complect numai modul nostru de intuițiune, adică sensibilitatea noastră, și aceasta iar numai sub condițiile primordial inerente subiectului, adică: spațiu și timp; ce ar fi fiind obiectele de sine înșile nu ni se poate face cunoscut nici prin cunoștința cea mai senină a fenomenului lor. Opinia
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu putem zice că noțiunea comună e sensibilă, conține un fenomen numai, căci dreptul nu poate apărea, ci noțiunea lui e-n minte și reprezintă un mod (cel moral) al acțiunilor cari li revine în sine înșile. Dimprotivă reprezentația în intuițiune a unui corp nu conține nimic ce s-ar putea atribui obiectului în el însuși, ci numai aparițiunea a ceva și modul cum noi sîntem afectați de el; și această receptivitate a facultății noastre cognitive se numește sensibilitate și rămâne
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
evident transcendentală și atinge nu numai claritatea sau neclaritatea lor, ci originea și conținutul, astfel încît noi prin aceste nu că cunoaștem natura obiectelor în sine înșile neclar, ci defel, și-ndată ce omitem natura noastră subiectivă, care-i dădea intuițiune sensibilă, nici se găsește undeva, nici poate fi găsită măcar, determinând această natură subiectivă forma ei ca fenomen. Astfel distingem într-adevăr între fenomene ceea ce inerează esențial intuițiunei și-i valabil pentru oricare simț omenesc de aceea ce li revine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ci defel, și-ndată ce omitem natura noastră subiectivă, care-i dădea intuițiune sensibilă, nici se găsește undeva, nici poate fi găsită măcar, determinând această natură subiectivă forma ei ca fenomen. Astfel distingem într-adevăr între fenomene ceea ce inerează esențial intuițiunei și-i valabil pentru oricare simț omenesc de aceea ce li revine numai în mod întîmplător, nefiind valabil în privirea sensibilității în genere, ci numai în a situației particulare și organizației simțului cutărui sau cutărui. Și-n această accepție se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
această accepție se numește cunoștința întîia una care reprezintă lucrul în sine însuși, iar a doua numai arătarea sa. Dar această distincție e numai empirică. De rămânem pe lângă ea (cum se-ntîmplă în genere) și nu considerăm (cum ar trebui) acea intuițiune empirică ca fenomen numai, încît să nu se afle în ea nimic ce-ar privi lucrul în sine însuși, atunci distincția noastră transcendentală e pierdută și atunci credem totuși a cunoaște obiecte în sine înșile, deși pretutindenea în lumea sensibilă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai cu fenomene. Astfel vom numi curcubeul numai un fenomen la ploaia cu soare, iar ploaia obiectul în sine însuși, ceea ce-i și corect întru cât pricepem numai fizic noțiunea aceasta, ca un ce care în experiență e determinat în intuițiune numai așa și nu altfel, oricare ar fi situația simțurilor. Dar dacă luăm acest fapt empiric și, fără a ne ține de concordanța lui în orice simț omenesc, întrebăm dacă acesta reprezintă un obiect în sine însuși (nu picăturile de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
empirice), atunci întrebarea despre raportul reprezentațiunei la obiect este transcendentală, și nu numai aceste picături sânt fenomene, ci și forma lor rotundă, ba chiar spațiul în care cad, nu sânt nimic în sine înșile, ci numai modificațiuni sau temeiuri ale intuițiunei noastre sensibile: obiectul transcendental ni rămâne necunoscut. A doua afacere importantă a esteticei noastre transcendentale e ca ea să nu câștige doar o favoare oarecare ca ipoteză părută, ci să fie atât de sigură și ne-ndoielnică cum s-a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și cu certitudine apodictică vă întreb eu: de unde luați asemenea axiome și pe ce se razimă mintea noastră pentru a ajunge la asemenea adevăruri absolut necesare și de valoare generală. Nu există alte căi decât sau prin concepte sau prin intuițiuni; iar acestea sânt date sau apriori sau aposteriori. Cele din urmă, adică conceputele empirice, precum și ceea pe ce ele se razimă, adică intuițiunea empirică, nu ni pot da un alt axiom sintetic, decât iar unul empiric, adică un axiom al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adevăruri absolut necesare și de valoare generală. Nu există alte căi decât sau prin concepte sau prin intuițiuni; iar acestea sânt date sau apriori sau aposteriori. Cele din urmă, adică conceputele empirice, precum și ceea pe ce ele se razimă, adică intuițiunea empirică, nu ni pot da un alt axiom sintetic, decât iar unul empiric, adică un axiom al experienței, care prin urmare nu poate conținea niciodată necesitate și generalitate absolută, cari-s caracteristica axiomelor geometriei. Considerând însă cel întîi și unicul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]