294 matches
-
relevat L. Abramowski, importante sînt citatele din textele nestoriene, care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sînt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există un singur ipostas în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostasuri („persoane”) ale Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostasuri („persoane”) ale Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu natura umană în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu natura umană în general. însă el lărgește definiția ipostasului: acesta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceasta atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd în sine în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
convingerea sa că, deși botezul ne curăță de păcate, nu purifică și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru înălțarea la Cer a lui Cristos e interesantă întrucît apără doctrina calcedoniană a celor două naturi inseparabile într-un singur ipostas în Cristos întrupat. Viziunea Sfîntului Diadoh este un schimb de întrebări și răspunsuri; cel întrebat e Ioan Botezătorul, care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu cînd vor fi nepieritoare și, în sfîrșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însă că originar din Tricca ar fi fost autorul rezumatului, și nu Ecumenius. Din opera lui Ecumenius pot fi extrase alte cîteva elemente privitoare la concepțiile sale dogmatice: orientarea sa a fost monofizită; a susținut, în afară de unitatea Persoanei și a ipostasului lui Cristos, și unitatea energiei; Ecumenius se sprijină mai ales pe Chiril al Alexandriei atunci cînd susține că Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi”, așa cum precizase Conciliul de la Calcedon. Comentariul la Apocalipsă este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ori speculative. Mai aproape de tradiția Bisericii apostolice, vom putea descoperi, prin rugăciunea pentru întregul Adam, etica compasiunii liturgice. Revelația destinului comun al umanității care suportă, la scară globală, tragedia dezbinării este încă un prilej de a regândi noțiunile teologice de „ipostas universal” sau „conștiință catolică”. Orice fragment al istoriei ne poate aduce în fața revelației solidarității eshatologice a întregii firi umane. Curajul de a asuma personal suferința celor lipsiți de memorie colectivă pune arheologia istorică în proximitatea veșniciei. Revelațiile fenomenologieitc "Revelațiile fenomenologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4, 15). În spiritul interpretării arhimandritului Zaharia, putem spune că botezul, spovedania, euharistia sunt taine care fac dintr-un individ credincios un ipostas al Bisericii universale - un loc unde regulile politeții, atât de necesare în lume, sunt abrogate pentru a lăsa iubirii autoritatea supremă. Pe scurt, durerosul proces de trecere de la pocăința psihologică- care începe cu părerea de rău, sentimentul datoriei neîmplinite și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos, dar și porunca dragostei necondiționate, în care se descoperă și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind, pe de altă parte, omul găsește libertatea adevăratei sale firi, devenind astfel un ipostas al lui Hristos. Natura și persoana, generalul și particularul, porunca și libertatea, asceza și harul - toate se descoperă într-o luminoasă osmoză abia atunci când suntem, precum Zaheu vameșul, pe calea lui Hristos, iar El ne răsplătește cu găzduirea. Rezumând deci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
diferenței de tip aristotelic între realitatea generică (ousia deutera, la Aristotel, sau katholiky ousia, la Porfir) și realitatea particulară (prote ousia, în limbajul Stagiritului, sau meriky ousia, la comentatorii neoplatonici)1. Or, părintele Sofronie asociază în mod paradoxal ideea de ipostas cu noțiunea de universalitate, referința sa indirectă fiind dogma hristologică de la Calcedon (două firi și voințe în Hristos, dar o singură persoană). Din punct de vedere strict conceptual, această decizie nu are precedent în gândirea metafizică clasică (adoptată de unii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
antropologic, teologia lui Zizioulas recunoaște urgența depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urgența depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea numai în exercițiul liber al iubirii. Dobândită prin renunțarea ascetică la dorințele „omului vechi”, urmată de aproprierea liturgică a harului botezului, iubirea nu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]