294 matches
-
că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin unui singur individ, nu că ar putea fi atribuite unei unice naturi; dacă se poate spune că Isus e vizibil
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin unui singur individ, nu că ar putea fi atribuite unei unice naturi; dacă se poate spune că Isus e vizibil și invizibil, muritor și nemuritor și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar o definește în mod cu totul independent de trup, și face din suflet și trup două substanțe complete; fiecare din ele este perfectă în sine și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trup, și face din suflet și trup două substanțe complete; fiecare din ele este perfectă în sine și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprie. în alcătuirea lui Cristos funcționează un raport analog cu cel dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprie. în alcătuirea lui Cristos funcționează un raport analog cu cel dintre suflet și trup în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
p. 1332). Nu avem spațiu aici pentru o expunere mai amplă a teologiei lui Leonțiu, care rămîne, de altfel, un autor judecat în multe feluri. Dacă unii (V. Grumel) au subliniat importanța contribuției sale la precizarea noțiunilor de natură și ipostas, în special celui de-al doilea (care desemnează existența autonomă, kath’heauto), așadar la teologia unirii ipostatice, alții (M. Richard) au insistat asupra aspectelor detestabile ale personalității acestui scriitor, iar D. Stiernon îl califică drept „sofist, mai degrabă decît filozof
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acesta, așa cum arată numele său, a locuit un timp și la Ierusalim) mai degrabă în legătură cu Constantinopolul, în special adeziunea sa la neocalcedonism, orientare încurajată de Iustinian (desemnarea unirii celor două naturi în Cristos ca o compunere, synthesis; importanța unirii „după ipostas”; adeziunea la formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit cu trupul”); unii cercetători (A. Grillmeier) cred că pot aduce argumente în favoarea acestei teze, însă alții (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leonțiu mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leonțiu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
relevat L. Abramowski, importante sînt citatele din textele nestoriene, care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sînt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există un singur ipostas în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma eforturilor făcute pentru a aplica alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alcătuirii persoanei lui Cristos definiția ipostasului elaborată de teologia trinitară a Capadocienilor. Potrivit acesteia, ipostasul este individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce e comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostasuri („persoane”) ale Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
comun mai multor indivizi; ipostasul e opus naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostasuri („persoane”) ale Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu natura umană în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu natura umană în general. însă el lărgește definiția ipostasului: acesta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceasta atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd în sine în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
convingerea sa că, deși botezul ne curăță de păcate, nu purifică și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru înălțarea la Cer a lui Cristos e interesantă întrucît apără doctrina calcedoniană a celor două naturi inseparabile într-un singur ipostas în Cristos întrupat. Viziunea Sfîntului Diadoh este un schimb de întrebări și răspunsuri; cel întrebat e Ioan Botezătorul, care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu cînd vor fi nepieritoare și, în sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însă că originar din Tricca ar fi fost autorul rezumatului, și nu Ecumenius. Din opera lui Ecumenius pot fi extrase alte cîteva elemente privitoare la concepțiile sale dogmatice: orientarea sa a fost monofizită; a susținut, în afară de unitatea Persoanei și a ipostasului lui Cristos, și unitatea energiei; Ecumenius se sprijină mai ales pe Chiril al Alexandriei atunci cînd susține că Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi”, așa cum precizase Conciliul de la Calcedon. Comentariul la Apocalipsă este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]