280 matches
-
sentimente de aprobare și dezaprobare, care ar supraveghea activitatea umană, împărțind recompense și pedepse. Sau, din contra, este tentat să creadă altă superstiție în absența oricărui sens legal al vieții și deci a oricărei responsabilități. În cazul din urmă, individul ipostaziază conștient și banal și nu tot inconștient și magic, cum făcea omul primitiv propriile lui intenții dezorientate, propriile lui capricii. Din cauză că omul primitiv nu este niciodată absolut sigur pe sine și se teme mai mult sau mai puțin constant ca
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
intențiilor rele secrete, care duc la preferarea plăcerilor vieții trupești supraviețuirii "sufletului nemuritor". Legenda relatează faptele fabulos idealizate ale strămoșilor. Fiii trebuie să se supună din generație în gene-Itție actelor de voință ale strămoșilor, povestite și, în cele din urmă, ipostaziate de legende, pentru a intra la rîndul lor după moarte în legenda nemuririi. Cultul animist al strămoșilor divinizați constituie baza religiozității. Strămoșul-tată divinizat de animism va deveni în epoca mitică Tatăl-Spirit, Dumnezeu-Tatăl, toate ființele omenești fiind fiii Lui, demni sau
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
naivă a unui dumnezeu întrupat. Trupul există în apariție și poate constitui un element de comparație. Nimeni nu ar crede într-un trup absolut. Un spirit absolut nu este nici de conceput, nici imaginabil. El nu este decît un idol, ipostaziat cu scopul de a-l face să fie sugestiv. Nu mai este decît un pretext de îndoială intelectuală, o atitudine față de credință, o teoremă care duce la discuții sterile, un născut mort al speculației, o abstracție lipsită de obiectul pentru
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
voinței și a libertății, eroarea asupra funcționării care deliberează și motivează viața psihică credința în liberul arbitru provin aici, ca de obicei, din tendința cea mai primitivă a spiritului uman de a face dogme din superstițiile lui, de a-și ipostazia ficțiunile imaginative. Liberul arbitru este o imaginație ridicată la rangul de dogmă pentru a stabili răspunderea omului față de Judecătorul ceresc. Adevărul este că procesul deliberant este o procedură impusă omului de propria sa natură, un "proces" în care omul este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele. Intențiile prea rele ale banaității constituie principiul răului pentru că ele sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul că
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cyberspațială sau Internetul, cu înglobarea trăsăturilor realității virtuale și ale existenței artificiale, prin aspectul său expandabil și evolutiv, oferă astăzi imaginea unor realități digitale (inclusiv în zona societală și politicăă construite sub forma teritoriilor de date. Acestea din urmă sunt ipostaziate în diferite tipuri de încorporări sau întrupări: de la agenți inteligenți, roboți software (softbotsă sau roboți ai cunoașterii (knowbotsă la organisme digitale, specifice vieții artificiale. Ingineria genetică, științele cognitive, nanotehnologia sau protezările biologice, realitatea virtuală și telerobotica, democrația cibernetică sunt câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
inerția imobilizantă. Eseul de față, diferențiindu-se de perspectivele negative ale simulacrului, se afiliază unei viziuni de deschidere a umanului spre alteritate, în toate dimensiunile acesteia. Se acceptă astfel faptul că metisarea umanului cu tehnologicul este un proces de eterogeneză ipostaziat în aspecte multiple, de la dorința „mașinică” (în direcția filosofiei deleuzo-guttarieneă a devenirii altceva/altcineva, la memoria protezată, de la corpul biopolitic (în sens foucaultiană, la distribuirea mintală și socială în rețeaua Internetului și la spațializarea pluripanoptică a puterii în realitatea virtuală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
după sine echivalarea dintre artificial și virtual, în cadrul realului însuși. Totuși, artificiul cibernetic rămâne un construct uman și nu se vrea situat la polul opus al naturalului sau al biologicului. Dimpotrivă, se urmărește ca artificiul cibernetic să suplimenteze natura, fiind ipostaziat ca o a doua natură, una tehnologică: artificialului nu îi mai revine rolul de substitut al naturalului sau al organicului (ca în gândirea modernist-industrialăă, ci de complinire a acestuia. Dacă iluminiștii au recurs la separații de tipul minte-trup sau rațiune-simțire
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
evoluției este idealistă și futuristă, angajată în speculație și neglijând condițiile existențiale realiste actuale. O perspectivă ancorată în contingent și în practica existențială este mai relevantă, iar o analiză a regimurilor în care cyborgul, avatarul numeric și ființa transgenică se ipostaziază în aspecte concrete ale postumanismului virtual se dovedește mai eficientă. Astfel, pentru alți cercetători de specialitate, asumarea noii condiții postumane este o conștientizare necesară: „A fi cyborg este condiția secolului XXI, și nu o opțiune de identitate legată de stilul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spirituală, iar întruparea este un accident al ființei divine, sensul tehnologic al avatarului, configurat cu precădere în spațiul virtual al Internetului, comportă o răsturnare a valorilor și a semnificațiilor. Astfel, avatarul numeric este lipsit de o substanțialitate „absolută” și se ipostaziază, cu fiecare încarnare, în lumea profană a multiplicității și a absenței predeterminării. Chiar dacă entitatea sau imaginea avatarică online cunoaște unele aspecte ale spiritualității (unele avataruri aspiră la condiția ominscienței și a omnipotenței, a nemuririiă, secularizarea avatarului în domeniul iconicității este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum virtualitatea este o conviețuire între fizic și digital, alteritatea este o confluență a identicului și a diferitului. În conformitate cu familia lexicală a termenului, alteritatea se ipostaziază fie în înțelesul de alterare, ca o trecere dintr-o stare în alta sau ca o degradare a identicului, fie în sensul de alternare, ca o schimbare succesivă între planuri, lumi și dimensiuni. Totuși, raportul identitate-alteritate nu trebuie privit drept
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1994Ă atribuie Internetului perspectiva unei conștiințe universale compuse din mulțimea conștiințelor individuale conectate. E vorba de „o inteligență colectivă” a cyberspațiului sub forma unui „spirit” al umanității aflate în transformare. Împărțirea unei unice conștiințe, colective, de către utilizatorii rețelei se poate ipostazia în dimensiunile totalitariste, ale unei minți sau gândiri unice și uniformizate, în dauna manifestării individualității, a singularității și a diferenței, a alterității. Temerile de tip Big Brother pot fi îndreptățite din acest punct de vedere, în contextele controlului și ale
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Își caută afinități și vecinătăți în cele mai îndepărtate zone existențiale și tehnoculturale și în cele mai tribulante situații, fiind tolerantă și permeabilă cu străinătatea, deși se situează contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal, mintal și identitar, indiferent dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice sunt dublate de o serie de chestiuni antropologice care vizează condiția umană în proximitatea alterității sau a celuilalt în numeroase accepții: întrupările biotehnologice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațiului și timpului. Prin scindarea, ruptura și diferența care îi caracterizează, cyborgul, avatarul și subiectul transgenic prezintă atât modele ierarhice și structurale, cât mai ales tehnici contradictorii și subversive de rezistență la organizarea definitivă și implacabilă. Încă o dată, individul se ipostaziază ca un „corp fără organe”, o identitate dezorganizată care sfidează integritatea, stabilitatea și universalitatea prin ansamblul eterogen de organe, interfețe, gene și proteze. Astfel, acționând contingent, parțial și flexibil, individul cyborgic încearcă să se sustragă normalizării și standardizării (ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aptitudinilor profesionale; o deschid, de asemenea, prin creațiile care îmbogățesc cultura. Fiecăreia îi este proprie o unitate sufletească în care conștiința și eul coexistă cu anumite dispoziții și aptitudini de muncă; fiecare reprezintă un moment al determinismului prin finalitate, întrucât ipostaziază energia într-o formă personalizată. Fiecare formă (ipostază) a personalizării conservă elementele de originalitate ale omului, introduse mai ales pe "terenul muncii", așa cum cultura păstrează elementele de originalitate din viața istorică a unui popor. Determinat prin formele personalității și privit
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cu drept de moștenire în veciĭ vecilor", în care se pune speranța păstrării tăriei românești. Instituirea monarhiei, văzută ca garanție a unei statalități robuste, este luată ca fiind cofrajul instituțional în care tăria de suflet românească va fi prezervată. Monarhia, ipostaziată în figura lui Carol, va asigura "Virtus Romana Redivivus" (Melidon, 1876, p. 84). Doar spre sfârșitul anilor '80, în manualele lui Tocilescu (1889, 1896), Carol devine punctul nodal al istoriei românești, iar regalitatea o componentă intrinsecă a națiunii. Proclamarea regatului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fost investită politic cu funcția de creuzet al identității unitare românești. Topind particularitățile culturale și tradițiile educaționale regionale, instalarea unui sistem de învățământ unificat va deveni locus-ul în care se va desăvârși unitatea totală a neamului românesc. "Revoluția națională română", ipostaziată politic în Marea Unire din 1918, a fost continuată pe planul cultural prin campaniile statale de reformare a învățământului public. Drept consecință a "Kulturkampf-ului național" inițiat de statul român aflat în ofensivă culturală s-a produs ceea ce I. Livezeanu (1998
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
psiho-sociale ce dau naștere unor astfel de prefaceri totale ale sistemelor de credințe, ne declinăm orice competență în materie de psihologia convertirii. Drept care ne vom mărgini la a continua pe linia explorării imaginarului politic, redând conținutul ideilor care s-au ipostaziat doctrinar sub forma hervéismului: antipatriotism socialist, antimilitarism național, sindicalism antipatriot. Două sunt sursele din care vom desprinde concepția antipatriotică a hervéismului: diatriba expusă în paginile cărții Leur Patrie (rom. Patria lor), publicată în 1905 și tradusă în engleză sub titlul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și instrument organizatoric care precipitează dezvoltarea legică a istoriei, este definită ca instituție charismatică și venerată ca atare. Programul... din 1974, adoptat drept "măreață carte de căpătîi" a discursului didactic (Almaș și Fotescu, 1979, p. 179), fixa teza că Partidul ipostaziază "înțelepciunea colectivă" a poporului român și a "națiunii noastre socialiste". În această calitate, de întrupare instituțională a idealului social și național, Partidul pretinde loialitate supremă și recunoașterea unanimă a rolului de călăuză politică a maselor. Dacă istoria modernă a României
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
discursului național-comunist, mesajul transmis de literatura didactică postcomunistă continuă să releve valențe duale sub forma luptei populare de eliberare socială desfășurată în paralel cu lupta politică de eliberare națională. Cele două valențe (socială și națională) ale discursului despre independență sunt ipostaziate în succesiunea de răscoale țărănești și revolte populare care interpunctează trecutul social românesc, respectiv în luptele seculare de neatârnare statală încununate cu Războiul de Independență din 1877-1878. Din luptele de eliberare socială sunt eliminate cu desăvârșire, printr-o operație de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
opozanții regimului burghezo-moșieresc. În deplin acord cu legea actualizării politice a memoriei colective, orice referire la închisorile Doftana, Galata, Tg. Ocna sau Caransebeș (nodurile din sistemul concentraționar în care au fost închiși comuniștii) dispare cu desăvârșire din discursul postcomunist. Doftana, ipostaziată analogic drept "Bastilia românească" (Roller, 1952, p. 660), este substituită cu Pitești, locul macabrului experiment de "reeducare politică", la care se adaugă celelalte situri ale terorii comuniste - închisorile Gherla, Aiud, Sighet etc. Analogia dintre Doftana și Pitești, Galata și Gherla
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
SOROS, 2010 Distribuția datelor autorizează concluzia că familia (părinții, alături de rudele apropiate) este principalul agent de socializare mnemonic, constituind "cadrul social al memoriei" comuniste (Halbwachs, 1992) [1925]. Școala, celălalt mare agent de socializare în general și socializare mnemonică în particular, ipostaziată în "profesori" ca "alții semnificativi" (Mead, 1934), are o influență mai redusă în transmiterea informațiilor despre trecutul comunist. Un procent însemnat, de 17 la sută dintre elevii intervievați nu au discutat niciodată în familie despre perioada comunistă, în timp ce un sfert
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]