1,396 matches
-
die Rumänen. Eine historisch-religiöse Perspektive, în Okzidentbilder. Konstruktionen und Wahrnehmungen, Hrsg. von Ute Dietrich, Martina Winkler, Leipzig, 2000, p. 177 și urm. • Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 339. • Solomon, Die Rumänen, p. 29-30. GENEZA NAȚIUNILOR MEDIEVALE ÎN EUROPA EST-CENTRALĂ. CÂTEVA REPERE ISTORIOGRAFICE Aurelia Felea, Mihai Felea Problema genezei națiunilor medievale nu este una marginală în medievistica contemporană. În Germania investigații sistematice au fost întreprinse în anii 1965-1966 de către un grup de istorici de la Konstanz, iar în anii 1978-1988 specialiști din domeniu au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
romani“. Construcții savante și memorie populară Publicarea, în anul 1972, a studiului cercetătorului maghiar J. Szűcs despre naționalitate și conștiința națională în evul mediu a constituit un adevărat eveniment 8. Ce-i drept, aproape trecut cu vederea. Într-un mediu istoriografic în care originile națiunii ungare au fost căutate de cele mai multe ori în preistorie, J. Szűcs susținea că națiunile sunt o construcție nouă, produs al modernității și al Marii Revoluții Franceze; chiar dacă la constituirea națiunilor moderne a lucrat desfășurarea istorică din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
posedă individul, însoțite de o • Mihai Sorin Rădulescu, În jurul noțiunii de elită, în „Anuarul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol»“, Iași, XXX, 1993, p. 613-614 (în continuare: AIIX). • Florea Ioncioaia, Revolta ierarhiei. O discuție asupra temei elitelor și a proiecției sale istoriografice, în „Xenopoliana“, IV, 1996, nr. 1-4, p. 74. • Ibidem, p. 87. • Mihai Sorin Rădulescu, op. cit., p. 614. pregătire specială a acestuia 5. Pentru mulți dintre specialiști, însă, fundamental rămâne criteriul ierarhiei sociale, deci condiția apartenenței la una dintre clasele sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tematică, ca urmare a pătrunderii curentului umanist în Republica Nobiliară în condițiile schimbului reciproc cu patria umanismului, Italia. De altfel, influența polonă în spațiul cultural românesc a fost aceea care a contribuit substanțial la înnoirea societății românești în diverse planuri: istoriografic, religioase, înființarea de școli și tipografii. Esențială pentru primenirea societății a fost conștientizarea acestei nevoi de către elita autohtonă. Romanitatea neamului și latinitatea limbii - „pelerinajul simbolic la Râm“26 - au fost ideile dominante ale umaniștilor români, cărturari cu stagii de pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de știința noastră, continuator al unei tradiții, deja, de cârmuire inaugurată de Radu Mihnea, pe la începutul secolului, imitat, la rândul său, de Gheorghe Ștefan și Gheorghe Duca, către sfârșitul lui, Vasile Lupu, rămâne, încă, o figură enigmatică, cu toate contribuțiile istoriografice de până acum. Perioada domniei sale coincide, precum se știe, cu realizări notorii pe tărâm literar și artistic. Lor li se alătură chestiuni de natură religioasă și economică ale Patriarhiei din Constantinopol în care s-a implicat domnul, gândul presupus al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
activă a elementului grec în spațiul balcanic în general și în cel românesc în special, în ciuda fluctuațiilor politico-economice, constituie un fenomen ce poate fi înscris în „durata lungă“, cerând a fi analizat sintetic și diacronic. Contrar opiniei încetățenite în vulgata istoriografică română, numeric, elementul grec nu s-a redus drastic după 1821, dar rolul i s-a diminuat treptat, prin efectele evoluției culturale, economice și politice a românilor. Ca urmare a desființării raialelor de pe Dunăre și a recunoașterii libertății comerțului prin
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ținte comune, derivate din poziția geografică, dimensiunea redusă a forței și influenței în concertul european și idealurile de unitate și independență care animau ambele nații 63. Revistele grecești se arată preocupate de începuturile arheologiei române și în general de inițiativele istoriografice și culturale. Pe lângă cercetările epigrafice ale lui G.G. Papadopol 64, aici apar știri despre conferințele lui Tocilescu asupra geografiei antice a Dobrogei 65, despre apariția dicționarului lui Hasdeu, Etimologicum Magnum Romaniae, și chiar despre inițiativa Academiei Române de elaborare a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în valoare de 20 de milioane, să fie trecute în bugetul statului 18, hotărâre care era, în esența ei, o secularizare • Ibidem, f. 30. • Dumitru Ivănescu, Preliminariile diplomatice ale loviturii de stat din 2/14 mai 1864, în vol. Itinerarii istoriografice, Iași, 1996, p. 155-166. • „Monitorul“, nr. 258, din 22 noiembrie 1862. voalată, căci sumele înscrise în buget puteau fi cheltuite după dorința Camerei. De altfel, dacă e să luăm de bună informația ambasadorului francez din Rusia, și nu avem motive
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
evenimentelor, în 1919 mai ales, favorabilă părții maghiare, dar să facă și confuzii - nefiind familiarizată cu activitatea celor mai multe dintre personalitățile românești -, ce denaturează uneori concluziile 8. Ceea ce putem noi face în cadrul cercetării de față este să armonizăm unele dintre prezentările istoriografice uneori contradictorii, să recitim unele dintre documentele publicate ce fac referire la problematica privitoare la planurile de uniune româno-maghiară și să adăugăm, făcând apel la unele acte • Sherman David Spector, România și Conferința de pace de la Paris, Diplomația lui Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p., passim. • Michel Heller, Aleksandr Nekrich, op. cit., p. 43. Lenin a înțeles deplin rolul propagandei și a apelat la fonduri, inclusiv de proveniență străină (germană), în preajma preluării puterii și după aceea (vezi și I. Ciupercă, Relații sovieto-germane (1917-1922), în Itinerarii istoriografice. Profesorului Leonid Boicu la împlinirea vârstei de 65 de ani, Iași, 1996, p. 231 și urm.). • J.-M. Domenach, La Propagande politique, Paris, PUF, 1950, p. 31. • Michel Heller, Soixante-dix ans qui ébranlirent le monde, Paris, Calman-Lévy, 1988, p. 36
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Jullian, Boissieu, Kaibel, P.-Charles Robert, Lebas-Waddington, Hasluck ș.a. • Dintre colecțiile de papyri utilizate amintim Pap. Oxyrh., Pap. Tebt., Pap. Lond., Pap. Genève, Pap. Grenf., Parise Pap., Pap. Flor., Pap. Leipzig, Pap. Strassburg, Corp. Pap. Herm. • Este vorba despre surse istoriografice, epistolare, poetice, juridice etc. • Vezi V. Pârvan, op. cit., p. 115 (nota 7: săpăturile din insula Delos), 189 (materialele romane din Barbaricum). 51 Ibidem, p. 113-138. 52 Ibidem, p. 164-186. 53 Ibidem, p. 186-191. 54 Ibidem, p. 205-214. 55 Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
moderate: „agent militar al guvernului țarist“, „memorialist“, „istoric militar“, „prieten al lui A. Pușkin“. Istoriografia sovietică moldovenească nu a reținut interesul lui I. Liprandi pentru istoria Basarabiei, cu toate că după volumul scrierilor - atât publicate, cât și nepublicate - acesta domină clar spațiul istoriografic basarabean, cel puțin • A se vedea, de pildă: P. Sadikov, I. P. Liprandi v Bessarabii v 1820 godu, în „Vremennik Puškinskoj komissii“, 1941, nr. 6, p. 266-295; A. Kidel, Pușkin și decabriștii în Basarabia, în „Octombrie“ (Chișinău), 1945, nr. 2, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ideologic. Decembriștii, ca „forță revoluționară“, nu puteau fi excluși din cercul celor interesați de istoria și cotidianul Basarabiei, în timp ce I. Liprandi, ca „trădător al organizației secrete a petrașeviștilor“, dimpotrivă, nu merita amintit printre reprezentanții istoriografiei ruse a Basarabiei. În spațiul istoriografic românesc, I. Liprandi este cunoscut nu atât grație lucrărilor consacrate Principatelor Române și Basarabiei, cât, mai ales, datorită activității sale în anii 20 ai secolului XIX în Muntenia și Moldova și, nu în ultimul rând, datorită studiilor sale despre mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
rece. Foarte des autorul caracterizează sau încearcă să caracterizeze oameni, întâmplări, fapte, aducând în text o notă personală, de cele mai multe ori plină de subiectivism. • Studiile lui I. Liprandi au stimulat interesul opiniei publice și a istoricilor ruși pentru Basarabia. • Opera istoriografică a lui I. Liprandi trebuie interpretată ca un produs al timpului său. Se impun două aspecte revelatorii - receptarea de către ofițerul rus a necesităților timpului în care a activat și a scris și încercarea sa de a le clarifica, de a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
istorice rămase celebre, la care ne-am referit în rândurile de mai sus și tot lui i-au aparținut unele aserțiuni neîntemeiate pe izvoare. Chiar și dintr-o simplă enumerare a lucrărilor amintite, se pot desprinde direcțiile principale ale activității istoriografice a lui I. Liprandi. Fără a fi istoric de formație, el nu a încercat să elaboreze lucrări ample de sinteză, ci mai curând niște simple acomodări la cerințele, în primul rând politice, ale timpului. • Preocupările lui I. Liprandi pentru istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
modificaseră (Burguière, 1978, p. 44). Începând din anii ’60 ai secolului trecut, acestea au fost liniile directoare de-a lungul cărora a evoluat istoria vieții de zi cu zi (nenumită însă astfel și, cu atât mai puțin, individualizată ca specie istoriografică 4), vreme de două decenii și jumătate. Este interesant - dar și îndeajuns de curios - de constatat că ceea ce antropologia istorică a câștigat în varietate tematică și rigoare analitică (nu trebuie uitat că prin restituirea atitudinilor și a comportamentelor colective noua
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
extrem de redusă, a analizei (de obicei o biografie reprezentativă pentru grupul examinat, un spațiu îngust de sociabilitate - satul, cartierul, blocul -, un tip de habitat ș.a.m.d.)7. La origine, „microistoria” a fost ceea ce s-ar putea numi o „disidență” istoriografică postmarxistă, apărută la finele anilor ’70 în Italia, ca urmare a aceleiași insatisfacții față de marile modele explicative, ce avea să-și facă loc, după numai câțiva ani, în Franța și Germania (Noiriel, 1998, pp. 110-112). Ca și istoria germană a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
București, Iași, Odessa (1998), Istoria loviturilor de stat în România (1821-1999) (I-III, 2000-2002) -, lucrări care au suscitat numeroase obiecții și controverse în mediile academice. Formula narativă a lui S. oscilează între arhivistică și apocrif, între ficțiune documentară și metaficțiune istoriografică. Astfel, în romanul Drumul Olandei epicul sucombă sub presiunea factologiei. Miezul cărții îl constituie aventurile lui Ștefan Predescu, care, traversând Europa în timpul ultimului război mondial, ajunge să lupte alături de Rezistența olandeză. Cum tribulațiile protagonistului reprezintă doar un pretext pentru a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
lui Iancu, Domnu’ Iuliu Maniu, Seniorul (despre Corneliu Coposu), Sfatul lui Bălcescu, Despre Unire, Chipul lui Tudor la Drăgășani etc. Consonante sunt eseurile, culegerile de articole și cronici pe teme istorice, unde Ț. își propune „o radiografie personală asupra fenomenului istoriografic românesc”, cu preocupări accentuate pentru Transilvania și personalitățile ei culturale și politice (Simion Bărnuțiu, Onisifor Ghibu, Ștefan Micle ș.a.) SCRIERI: Bal ca-n iad, Cluj-Napoca, 1993; Roși de lună, Cluj-Napoca, 1997; De izvoare, Cluj-Napoca, 1999; Manifestații studențești anticomuniste la Cluj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
apariția și dispariția acestora. Datorită acestui fapt, oximoronia unei formulări precum „loc al memoriei” este numai aparentă și, În cel mai bun caz, superficială. Formal, expresia se situează În proximitatea „câmpului spațio-temporal”, iar diferențele și apropierile dintre noțiunea de relevanță istoriografică și cea științifică merită să fie analizate. Loc presupune, fără Îndoială, o situare spațială mai generică decât câmp, care, la rândul său, trimite la o circumscriere mai puțin precisă, fiindcă este difuză, evocând jargonul pe care fizica l-a Împrumutat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de narațiune un instrument necesar și adecvat În ceea ce privește versiunile trecutului și variantele de memorie? Ovidiu Pecican: Nu știu exact dacă Înțeleg ce vrei să spui prin instrument, dar cred - ca și Paul Veyne și alți teoreticieni ai istoriei - că discursul istoriografic, istoriografia este, prin excelență, narațiune. Una care conține un conflict, care este redată Într-o formă sau alta În funcție de sensibilitatea, de formarea fiecărui autor. Așadar, aș sublinia În acest context - v-am mai spus-o și cu alt prilej - că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
foarte interesantă, ca să spun un lucru cuprinzător... Corin Braga: Înainte de a-l lăsa pe Ovidiu să răspundă, În imediata continuare a ceea ce spunea Marius, aș Întreba și eu dacă această dehieratizare a obiectelor de studiu nu se Încadrează În demersurile istoriografice de reconstituire a istoriei În viața de zi cu zi, a istoriei cotidiene, și nu a marii istorii hegeliene. Și ca Încă o completare la ceea ce spunea Marius, de data asta mai la Început, vreau să repunctez sensul În care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
teme, dintre care pot fi semnalate câteva referitoare la istoria literaturii: scris românesc vechi tipărit (P. P. Panaitescu și Ludovic Demény - originile imprimării cărții în limba română; Liliana Popa - cartea românească tipărită la Sibiu în secolul al XVIII-lea); literatura istoriografica (Damian P. Bogdan - Letopisețul de la Bistrița; Ștefan Andreescu - primele forme de literatură istorică românească în Transilvania; Dan Simonescu - traducerea în românește a Istoriei lui Matei al Mirelor în a doua jumătate a secolului al XVII-lea; Doru Mihăescu - o versiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]
-
Bohémiens (cuprinzând îndemnuri la eliberarea țiganilor robi din Principate) și, cel mai important, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens. Ținut prea din scurt de tatăl său și de domnitor (care nu privea cu simpatie nici proiectele sale istoriografice), K. își grăbește întoarcerea în Moldova. În 1838 este din nou la Iași, fiind numit locotenent-aghiotant, apoi căpitan. Desfășoară, la început alături de Gh. Asachi, o vastă activitate de publicist, istoric și îndrumător cultural și literar, comparabilă, în dimensiuni și rezultate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
între 1796 și 1820, cu incursiuni în trecut, până la daci și romani, și reveniri în actualitate, până la 1848. Sursele, vag amintite, „istorii vechi și nouă”, includ cronografe, istorii universale (și scrieri despre Napoleon), cărți religioase și populare, dar și lucrarea istoriografică a lui Mihail Cantacuzino, clar menționată: Istoria Țării Românești, Viena, 1806. Se adaugă informațiile contemporanilor și propria mărturie, consemnată în paralel cu succesiunea evenimentelor. Amestecă, mai peste tot, proza și versurile, intuind deosebirea retorică între „proasta scrisoare” și „poeticul” - canon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]