2,415 matches
-
timp metafizice și istorice, care se vor împleti neîncetat până la sfârșitul oamenilor pe pământ. Concluzii A venit momentul să tragem câteva concluzii. Să semnalăm înainte de toate bogăția variantelor mitului și a interpretărilor pe care le-a suscitat atât în mediul iudaic, cât și în cel creștin. Louis Ginzberg, pe care l-am lăsat în mod deliberat la o parte, furnizează în celebra sa culegere de haggada și alte episoade inedite care totuși n-ar putea figura ca mărturii propriu-zise într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
au scos la iveală manuscrise ebraice foarte vechi ale tuturor cărților VT, cu excepția cărții lui Esther. Dar manuscrisele ca atare, necuprinse într-o carte canonică (recunoscută așadar de autoritățile religioase), nu au decât o valoare intrinsec-științifică. Canonul integral al scripturii iudaice se formează abia prin secolul I d.Hr., prima tentativă serioasă de sistematizare fiind întreprinsă la așa-numitul „conciliu de la Iamnia”, în anul 90 d.Hr. Evident, constituirea unui „canon” parțial s-a realizat cu mult înainte. 2Regi 22-23 pomenește despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dacă nu revoluționar, cel puțin îndrăzneț al versiunii „celor șaptezeci”. Termenii grecești folosiți pentru echivalarea unor termeni teologici ebraici atestă o voință profundă de subminare a autorității rabinice, devenită sufocantă. Cert este că, îmbrăcându-se în veșmântul limbii grecești, gândirea iudaică a câștigat în amplitudine, evitând riscul unei închideri sterilizante în sine. Odată cu traducerea Sfintelor Scripturi într-o limbă universală, iudaismul însuși a devenit „universal”. Numai că acest moment de deschidere a fost urmat, cum spuneam, de unul de repliere. Apariția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză” alexandrină, urcăm în Palestina, centrul de conservare a tradiției iudaice „pure”. Cum se știe, la origine, textele biblice erau scrise în serie continuă de litere, fără pauză și utilizându
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză” alexandrină, urcăm în Palestina, centrul de conservare a tradiției iudaice „pure”. Cum se știe, la origine, textele biblice erau scrise în serie continuă de litere, fără pauză și utilizându-se numai consoane. Vocalele pentru fiecare cuvânt erau reconstituite prin lectură, care se făcea cu glas tare și cântat. Acest continuum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi adus decât un supliment de informație și un element în plus pentru încercarea noastră de a demonstra că TM și LXX nu sunt două simple variante ale unei tradiții anume, ci două expresii autonome a două tradiții clar delimitate, iudaică și creștină. Să nu fiu greșit înțeles: nu doresc să pun între creștinism și iudaism un zid de netrecut, în discutabila descendență a marcioniților; dar nici nu pot accepta amestecarea celor două tradiții până la pierderea identității lor. Singurul criteriu de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
el va mânca din rodul lucrurilor lui”. LXX: „Să-l legăm pe cel drept, fiindcă nu ne lasă în pace!” Dintr-odată, prin a doua formulare, se deschide un întreg orizont teologic. Recunoaștem tema dreptului persecutat, pe care o tradiție iudaică îl asimilase cu Robul Domnului. Aceeași Epistolă a lui Barnabeu, citată adineauri, vede în figura dreptului legat fedeleș o profeție a Patimilor Mântuitorului (capitolele VI și VII). - Un ultim caz, Proverbe 3,18. Biblia românească (după TM): „Pom al vieții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dar această concepție despre oikonomia apare peste tot în scrierile patristice. Prevestită de un typos (sau de o figura, după termenul forjat de Tertulian), Biserica există dintotdeauna. Primele mărturii 253 o socotesc cea dintâi dintre creaturi. Tema, înrădăcinată în apocaliptica iudaică, trece ulterior în recuzita creștină, găsind expresia cea mai pură în faimosul Păstor al lui Hermas: „Lumea a fost creată pentru Biserică” (8,1,2). Așadar Conciliul va fi reprezentat o victorie a Tradiției, a adevăratei Tradiții patristice, împotriva rigidei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-lea, apare prima biografie completă a lui Iuda, inspirată din mitul lui Oedip. Iuda își ucide tatăl și se căsătorește cu propria mamă înainte de a-L vinde pe Isus. O cu totul altă imagine a personajului apare într-un text iudaic anticreștin, Toledot Ieshu. Aici Iuda reprezintă, metonimic, credința iudaică în contrast cu erezia creștină. Iuda se luptă cu Isus, pe care-l biruiește maculându-l. El ascunde trupul lui Isus coborât de pe cruce și li-l arată apostolilor atunci când aceștia încep să împrăștie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din mitul lui Oedip. Iuda își ucide tatăl și se căsătorește cu propria mamă înainte de a-L vinde pe Isus. O cu totul altă imagine a personajului apare într-un text iudaic anticreștin, Toledot Ieshu. Aici Iuda reprezintă, metonimic, credința iudaică în contrast cu erezia creștină. Iuda se luptă cu Isus, pe care-l biruiește maculându-l. El ascunde trupul lui Isus coborât de pe cruce și li-l arată apostolilor atunci când aceștia încep să împrăștie vestea că Isus a înviat. Iuda apare așadar ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
parte, o traducere, realizată într-un arc de timp mergând din secolul al III-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. E dificil, dacă nu chiar imposibil, să reconstituim etapele autonomizării versiunii grecești. Cert este că la un moment dat comunitatea iudaică elenofonă din Alexandria, extrem de numeroasă, a simțit nevoia imperioasă de a transpune Torah în limba oikoumenei, greaca. La origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să reconstituim etapele autonomizării versiunii grecești. Cert este că la un moment dat comunitatea iudaică elenofonă din Alexandria, extrem de numeroasă, a simțit nevoia imperioasă de a transpune Torah în limba oikoumenei, greaca. La origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic în limba greacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ar mai avea atunci comentariile și tratatele lui Philon însuși, făcute exclusiv după Septuaginta? Philon, deși evreu, nu știa ebraică decât la un nivel elementar. De fapt, autonomizarea deplină nu s-a realizat efectiv decât în mediul creștin. În mediul iudaic, textul Septuagintei a fost mereu contestat, validat, invalidat, admirat, refuzat etc. După apariția creștinismului, care transformă Septuaginta în Vechiul Testament al creștinilor, evreii s-au lepădat de această versiune. Nu înseamnă că s-au lepădat și de limba greacă, ca vehicul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Dar este clar de asemenea cum căile religiilor sunt diverse și nu se pot parcurge toate în același timp. Eu m-am născut creștin; prin urmare, după creștinism, modelul de care mă simt cel mai apropiat este al iudaismului. Modelul iudaic În copilărie, deși în fața casei părinților mei trăia o familie de evrei prieteni, nu eram conștient de faptul că creștinismul își avea rădăcinile în iudaism. Despre religie nu se vorbea, iar Bisericile și mulți dintre creștini uitaseră că Isus din
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în primele secole era încă exprimat cu numele de Dumnezeu) este Dumnezeul lui Israel și Israel este poporul său". Din acel moment, pentru mine, aspectele comune celor două religii au devenit cele mai importante: îmi arată că modelul de viață iudaic, în perspectivele sale esențiale, a devenit și al creștinismului. În ciuda faptului că istoria lor a fost una conflictuală care, mai ales începând cu cruciadele, a cunoscut înainte oroarea antiiudaismului Bisericii și a antisemitismului fondat pe doctrina rasistă după ce a atins
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de substanțială și semnificativă pentru viitorul unei etici comune a umanității precum poporul evreu cu Cele Zece Porunci. Ele sunt, după cum a explicat scriitorul Thomas Mann, în urma ororilor nazismului, "cuvântul concis și etern, piatra demnității umane", "abecedarul comportamentului uman"". Sursele iudaice pentru o etică a umanității au fost ilustrate excelent de Walter Homolka, rabin și rector al Colegiului "Abraham Geiger" din Potsdam, în cartea pe care am scris-o împreună în 2008 Weltethos aus den Quellen des Judentums (Etica mondială în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
creștinismul, totuși vechea lor tradiție (obiceiuri moștenite din tată-n fiu) fiind mai puternică, îi îndemna s-o țină și pe ea, dar să primească și formulele proaspete ale creștinismului. Așa de pildă, unii întrebuințau circumciziunea (tăierea împrejur, vechiul botez iudaic), dar și botezul creștin cu apă etc., învederând prin aceasta lipsa lor de convingere creștinească, sau mai bine zis, credeau cum că-mpacă vechea credință cu cea nouă, care avea caracterul universalității și era cu desăvârșire liberală 219. În cele
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Constantin Țoiu P. cu figura lui pură, veșnic somnoroasă, de înger iudaic suferind de conjuctivită. Un înger dolofan, cu ochelari, dând din cap mereu, aprobând ceva, sau negând, nu se știe ce... * Cele patru țigănci transilvănene copile de 13-14 ani, îmbrăcate strident, dar frumos colorate, având șolduri mari, cizme de piele de
Portrete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7387_a_8712]
-
un ritm convenabil, o dinamică erotică specifică în romanele lui Virgil Duda. În jurul administratorului de bloc fojgăie o faună de emigranți amărâți și prostituate cu tarif piperat; un proxenet violent care-și exploatează sclavele și un fost seminarist la Teologia iudaică trecut în extrema priapică; o patroană aprigă în public și timidă în particular; un cor de babe (adevărate babe) venite din Bulgaria și care nu au unde să repete; un fotograf american, Andrew, o vedetă locală din showbiz, devenită "curvă
Nu mai suntem tineri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7888_a_9213]
-
au suferit evreii în secolul nostru." Cât despre "profeții negativi" care au căzut la un moment dat sub fascinația misticii legionare, "ei poartă cu toții semnul Fiarei". Despre Kafka, profesorul scrie că îl consideră "un mare iudeu al acestui mare secol iudaic" și adaugă: "Un creștin care se simte străin față de tradiția iudaică, ca să nu spun vrăjmaș al acesteia, nu poate fi un adevărat creștin." Dramaturgul Peter Schäffer, prozatoarea Mar-querite Yourcenar și mulți alții erau de părere în legătură cu frecventele contradicții pe care
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
au căzut la un moment dat sub fascinația misticii legionare, "ei poartă cu toții semnul Fiarei". Despre Kafka, profesorul scrie că îl consideră "un mare iudeu al acestui mare secol iudaic" și adaugă: "Un creștin care se simte străin față de tradiția iudaică, ca să nu spun vrăjmaș al acesteia, nu poate fi un adevărat creștin." Dramaturgul Peter Schäffer, prozatoarea Mar-querite Yourcenar și mulți alții erau de părere în legătură cu frecventele contradicții pe care le-am evocat mai înainte, că scriitorul și artistul vorbesc în
Operã și artist by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7945_a_9270]
-
ulterioare; se admite că termenul "pesah" ar putea fi și de origine egipteană, iar în limba română ar fi ajuns prin filiera bizantino-latina, cu forma "Paschae"). În aramaica, dialectul postexilic ( vorbit și de Iisus ), există termenul peschá, care definea sărbătoarea iudaica târzie a Paștilor, cu ceremonialul ei calendaristic. În vocabularul creștin, termenul ebraic "Paști" a fost preluat fără nici o dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, ca evenimente prăznuite în cea mai deplină comuniune ecclesiala, au coincis cu Pastile evreiești. Altă legătură
“Paşte” sau “Paşti”. Vezi care este forma corectă by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/79532_a_80857]
-
surpinzător prin detaliile sale chiar și pentru scriitorii evrei din generațiile mai noi. Norman Manea, de pildă, recunoaște în mesajul de recomandare a cărții: "Printre nu puținele lacune ale biografiei mele postbelice este și viața cotidiană în ștetl - vibranta agora iudaică a Europei de Est - pe care nici măcar reminiscențele de familie nu o puteau înlocui. Am recuperat-o, parțial, ca atâtea alte lacune, prin marii ei rapsozi Șalom Alechem, Ițic Manger, Chagall și Babel". Victor Rusu observă într-un loc că
Întoarcerea în Paradis by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7684_a_9009]
-
trimiteri de dicționar, indicînd niște înrîuriri exterioare care nu pot da seama de profilul interior al cărturarului. Madeea Axinciuc înclină să privească filozofia lui Maimonide ca pe nodul de intersecție a trei tradiții culturale: filozofia greacă, paradigma arabă și tradiția iudaică. Din încrucișarea celor trei cîmpuri culturale a ieșit un text ca cel pe care îl putem citi în Călăuza rătăciților. Un text precumpănitor ezoteric, semănînd cu o bucată sibilinică pentru a cărui înțelegere Madeea Axinciuc trebuie să-și fi răscumpărat
O călăuză de încredere by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7562_a_8887]
-
brutarii, negustorii, meșteșugarii, atelierele și făbricuțele lor; a restaurantelor din Tel Aviv, Amsterdam sau București, și specialitățile lor culinare; aeroportul Ben Gurion cu agitația și coloritul său pestriț; imaginile de ansamblu (dar și în detaliu) despre Amsterdam și obiectivele sale iudaice, muzeele sale (Van Gogh, Casa lui Rembrandt), rumoarea străzilor și trecătorilor; tipografii și tipografi; atmosfera convențională de la înmormîntări; cum arătau și cum se stingeau altădată incendiile din România, în comparație cu cele din Israel; colțuri de natură (rezervația din nordul Israelului); componența
O carte complexă by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7291_a_8616]