307 matches
-
singur? — Are un câine cu el. A auzit vocea femeii în capul scărilor. I s-a părut că mai sunt două-trei femei cu ea. La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-a așezat lângă Gaston și i-a zâmbit. Așa cum stătea, i se vedeau pulpele dolofane ca de ridiche japoneză, precum și chiloții. Gaston și-a întors privirile, jenat. — Tipul n-a scăpat din pușcărie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul râului. Cu excepția zilelor ploioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Unde sunt oare? Urc pe culmea din Savoy? Am plecat cu prietenii să culegem lemne de foc?“ Se amăgea cu iluzii întrerupte de tusea lui Endō, care venea în urma lui. În fața sa vedea cizmele de cauciuc și pelerina de ploaie jerpelită a lui Kobayashi. Da, cu siguranță, asta era Japonia. Urca acum un munte din apropierea orașului Yamagata, pe care nici nu visase vreodată să-l vadă măcar. De ce a venit în Japonia? Da, a venit în cele din urmă, dar până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asasin implorator. Vă rog, iertați-mă, înțelegeți-mă, Endō-san! Zău că sufăr de inimă. Gaston, care până atunci nu-și luase ochii de la cei doi, s-a așezat pe jos și a început să-și desfacă șireturile de la pantofii lui jerpeliți. — Ce faci, Gas? întrebă Endō suspicios. — Kobayashi-san e bătrân. Mă bag eu în apă, explică el zâmbind, în timp ce intra cu picioarele în mlaștină. O, e rece ca gheața... Endō-san, ce căutați? — La rădăcina copacului acela e o cutie, spuse Kobayashi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
săptămâni, liniștea în alcovul din camera lui Takamori. Când se trezea dimineața și se ruga pentru sănătatea lui Gaston, privirile lui Takamori se opreau pe sac. Când se întorcea seara târziu, primul lucru care îi atrăgea atenția era sacul acela jerpelit. Aveau acum amândoi senzația că trebuie să existe în el un ceva care să risipească misterul legat de Gaston. Într-o bună zi, Takamori a fost căutat la Banca F. de un polițist de la secția Marunouchi. Secretara părea puțin îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plecat pentru totdeauna. Alexandru se culcă. Ultimele mașini alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul. Acum ar fi momentul, dacă dl. Popa ar avea o fiică, o soră, o soție, o mamă, ca aceasta să-l privească cu luare aminte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai auzisem până atunci cuvântul destoinic, așa că i-am dat voie să mă mângâie și să mă vorbească de bine și după ce-a terminat am dat fuga la dulapul din hol, unde știam că ține un dicționar cu coperți jerpelite. Am luat cartea și m-am refugiat în dormitor. Am găsit cuvântul destoinic, am citit încet, savurând fiecare literă de parcă dicționarul mă lăuda și el, apoi am remarcat că următorul cuvânt era destoinicie, iar după destoinicie venea destrăbălare. Am izbucnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
într-o zi, Ioana îi făcu semn Elenei să privească pe geam. Mușcând dintr-o pară verzulie și pădureață, Elena îl văzu pe Liviu îmbrățișând-o pe Erika în curtea facultății. Era un tip complet banal, cam pămpălău, cu blugi jerpeliți și chică; personajul fantasmelor se prăbuși din lumea închipuirii în marmita cotidiană, iar în cădere chipul angelic i se desprinse ca o coajă. Anul universitar își intră în drepturi. Prezența la fiecare curs era obligatorie și controlul asupra fiecărui student
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
treabă, zise MM. Abia dacă ridicase un pic tonul, și au sărit cu toții. În câteva minute, ne-am adunat în jurul mesei cu picioare de capră, care se cam clătina, pe care Matthew o așezase în mijlocul sălii. Fiecare își scosese scenariul, jerpelit deja și plin de mâzgăleli, și și-l pusese în față, așa cum faci cu cărțile de imnuri, într-o biserică. E cam curent, nu-i așa? Zise Helen, trăgându-și un scaun pe locul din fața mea, la masă. Ei, salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
facă față asediului, apoi capitulă... Câțiva metri pătrați, luminați de un bec chior, rafturi cu detergenți, uite și mopul Luciei, odată am vrut să-l rup pe spinarea ei, dar nu mai știu de ce, totuși, eram foarte nervos, niște adidași jerpeliți care au prins perioada în care tu, scriitor ratat, vroiai să faci alergări în fiecare dimineață, pentru a fi în formă maximă, aiurea, n-ai alergat nici cinci metri, ești mult prea comod pentru așa ceva, poate îți vei lua inima
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cum îi explodează capul, câteva fracțiuni de secundă îi trecură picioarele cu unghiile vopsite în roșu ale Luciei, apoi se prăbuși la pământ și în el însuși. Detectivul deveni doar o amintire, iar un adolescent cu plete, îmbrăcat în haine jerpelite și încălțat în bocanci, începu să-l cotrobăie prin buzunare. Scoase portofelul, în deschise rapid, extrase câteva bancnote, apoi îl scăpă dintre degete. Din fotografia lipită pe legitimație, Detectivul zâmbea, iar razele lunii făceau ca insigna să strălucească. Băiatul holbă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că se îndrăgostește de tine, începe să iși facă visuri... nu erotice <maya>: pot fi și erotice și? <vic50>: tipul e mic, chel, gras, nașul borcănat, ochelari groși, o pată pe timpla stingă. Spre 50, îmbrăcat fără gust și cam jerpelit, cu mătreața pe guler... se vede că nu are mulți bani <maya>: ești imposibil! <vic50>: de ce? Tipul te iubește. Adoră să te audă bilbiindu- te la el. Puțin timid, spiritual, educat... să zicem, ceva cercetător într-un institut de
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
despre noi. Victor era înalt, bronzat, într-o stare fizică perfectă, tuns scurt, proaspăt ras, cu o șapcă albă pe cap, cu un piept bombat bine profilat în tricoul său pe care scria LET FREEDOM RING !. în timp ce eu arătam puțin jerpelit, cu o barbă neîngrijită, cu cearcăne la ochi, eram cu un cap mai mic decît fratele meu și infinit mai sfrijit, asudînd într-un sacou pe care nu avusesem prezența de spirit să-l scot și să-l pun într-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
înconjura fiecare G. Călinescu rând, susținut pe stâlpi putrezi și unsuroși. După oarecare dibuire, Felix urcă niște scări de lemn murdare și se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliți. Podișca răsună grozav la pași, și coridorul mirosea pătrunzător a excremente. Felix ar fi voit să plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atât de umilitoare i se părea situația, însă câteva capete ieșiră la o ușă. O femeie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
inspiră, pentru a doua oară, deșteptîndu-se șoferul, după ce străinul i se instalase silențios pe bancheta din spate, iar automobilul demarase spre București, scuturând Aeroportul Internațional Otopeni în buruienișul din spate. Păi ce, să nu te duc?... De oftică că tu, jerpelitule, te întorci cu țoale scumpe din străinătate, iar mandea mai are puțin și-o să-și halească, de foame, carnea de pe picioare?!... Crezi că numai banii lui matale îl cunoaște pe comportament? Străinul își extrase dintr-o borsetă, camuflată sub foaia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
recunoscu has-Satan cu onestitate. - Are și măciucile importanța lor, dacă ai unde să le tragi. Măciuci și măciuci... Ai unde să te tragi? Nevastă ai? - N-am... fu tentat să răspundă Ispititorul, deja cu ochii înfiorați de primele case, mărunte, jerpelite, cu ferestrele joase, să bată rațele cu ciocul în geam și să cazi pe spate de plăcere doar când te vezi. Dar, după un timp, o întoarse și zise: - Și dacă aș fi avut? - Îți ziceam eu cât aș fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
el, ciur ne făcea politia. - Iar se bărbierește Gheorghe, râse unul din fundul beciului. Se adunară împrejur. Erau hoți și hoți. Mai bătrâni și mai tineri, spilcuiți de nici nu-i bănuiai, cu haine bune pe ei, ca domnii, sau jerpeliți, manglitori de rând, care zăceau la zdup pentru vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se scurgeau balele. Stătuse și vântul. Un ger năpraznic îngheța totul. Bătrânul nu-și mai simțea degetele și coatele. Așteptau toți patru scufundați până la genunchi în zăpada crescută peste noapte. Chip de te urnește! Erau îmbrăcați subțire, cu niște paltoane jerpelite, de căpătat. Pe Dumitru îl țineau arsuri sub ochi și nu putea să se miște. Zgîrîia din când în când coardele țambalului cu cozile bețișoarelor. Albise tot și parcă se mai subțiase, ca și când i s-ar fi tras tot sângele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atunci când gerul sticlea, doar ca s-o vadă. Dar nu-i vorbise niciodată așa. De fapt, dacă n-ar fi arătat atât de neobișnuit, cu barba crescându-i de sub pomeții scobiți, cu părul lung strâns călugărește și cu hainele fluturând jerpelite, nici n-ar fi fost sigură că era el. Vorbi mai departe : — O cântare a treptelor. Profunzimile nu îți cer totdeauna să cobori ; uneori, poți să te sui în adânc. Treptele însă sunt obligatorii, altminteri nu e inițiere, ci prăbușire
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâțenia acestei țări: case din chirpici roase de inundații, orătănii evoluând printre șoproane acoperite cu carton gudronat, obrajii scofâlciți ai oamenilor, guri fellinian știrbe, priviri moarte, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în fața unui microfon într-o limbă stâlcită, fără nici o propoziție întreagă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale de a fi destituită din statutul ei. În fiecare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Și răspunsul a venit / Prompt, cum nu l‐ ar fi gândit: / ‐ Dragă, ai dreptate mare,/ Prost arăt la‐nfățișare / Foile‐mi abia se țin / Și pătate sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste t ot și jerpelită ! ... / Dar te‐ai fost, tu, întrebat / Mâini prin câte am umblat?/ Ochi câți s‐ au plecat pe mine / ʹN clipe grele ori senine? / Unii poate‐ au plâns pe pagini / Ca și toamna prin paragini ,/ Precum alții‐or fi zâmbit / Când
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
îl purtară mai departe. Găsi o bancă liberă, la umbra unui castan cu frunze parcă opărite de bruma toamnei, cu toate că până la toamnă mai era ceva vreme, se lungi pe bancă, își trase pe față șapca sa cu cozorocul jerpelit și rămase mult timp cu urechea la pândă. În jur numai pași, pași mulți, unii greoi, alții moi și elastici, alții târâți prelung cu oftaturi adânci, dar nici unul din pașii aceia nu se opriră în dreptul său pentru a se transforma
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
găsit în 1939 mult schimbat. Mai înainte, remarcase Findlay, Wittgenstein se îmbrăca simplu, dar cu multă grijă și bun-gust. Acum însă, când l-a vizitat pe Findlay, portarului hotelului unde locuia în Cambridge Wittgenstein i-a apărut îmbrăcat atât de jerpelit, încât a O VIAȚĂ DE EROU? 77 ezitat să-l lase să intre. „Vârsta îl ajunsese din urmă în intervalul de timp din 1930. Părul lui era sur; nu mai arăta ca Baldur, zeul soarelui, ci ca un căpitan de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și sacul de cartofi iarăși nu au încăput în sacoșe; abia ducea bagajele. A trebuit să-i car eu laptopul, că altfel nu se descurca. Ironia sorții: printre tarabe era și ex-ul meu numărul șase, tras la față și cam jerpelit; stătea cu mâinile înfundate în buzunare și ne conducea cu o privire întunecată spre ieșire, îi făcusem eu semn să nu se amestece. 5.4. ce fac cu alimentele și de ce?tc "5.4. ce fac cu alimentele și de ce
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]