357 matches
-
este lirismul imnic și glorificator - Magnificat, titlul unui volum din 1983, e simptomatic, cum, pentru exuberanța vitală juvenilă, era și titlul Euphorion -, dedicat nu realităților conjuncturale, ci poeziei, iubirii, copilăriei ca vârstă eternă, ființei. Poetul se află într-o continuă jubilație, stare extatică a slăvirii clipei de grație când miracolele vieții, artei și spiritului, ale sacrului se lasă întrezărite sau revelate. Versurile păstrează ecouri din Rilke și din Blaga ori denotă similitudini temperamentale cu V. Voiculescu cel din sonete: „Catapeteasma morții
PAUNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
doarmă somnul de veci. Atmosfera lugubră, de scepticism amar, total necaracteristică literaturii „enigmistice”, marchează o răsturnare profundă a modului de a vedea ecuația căutare-adevăr. De regulă, romanul polițist clasic se încheie pe un ton de exuberantă consemnare a triumfului, de jubilație în fața victoriei luminii asupra întunericului. Niciodată, însă, autorul de romane polițiste nu subminează, cu un negativism atât de radical, construind un anticlimax de o violență amuțitoare, construcția de bază a cărții. Or, Raymond Chandler n-a părut să aibă alt
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a povestirii, marcată de absența eroului în jurul căruia se desfășoară întreaga intrigă (Terry Lennox), dar și de senzația acută a detectivului că se mișcă într-o lume fără contururi, pândită la fiecare pas de primejdia anulării ființei umane. Momentele de jubilație sunt scurte, înșelătoare - mici amăgiri de sine într-un lanț al eșecurilor. Singura dimineață în care Marlowe se scoală binedispus se desfășoară sub semnul inutilității absolute, al inconsistentului și al zădărniciei desfigurante: A doua zi dimineața m-am deșteptat târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Romanul își propune, deliberat, să fie parte a unei serii despre care scriitorul știe, de-acum, că e aproape încheiată. Cu toate acestea, e greu de identificat în roman prezența notei funerare, a tonului dramatic din preajma sfârșitului. Dimpotrivă, există o jubilație nezăgăzuită, o exuberanță atotcuprinzătoare, vizibilă în tehnica amânării secvențelor dramatice. Trei sferturi din carte nu ni se „oferă” nici un cadavru, iar când acesta e invocat, el rămâne - ca în The Little Sister - în afara razei vizuale a cititorului. Impersonalizarea (undeva, cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-l macină încă de la apariția, fals solară, din debutul Somnului de veci. Acum, Marlowe pare eliberat de orice obsesie, lăsându-se în voia întâmplării și a aventurii, într-un soi de nepăsare veselă, punându-se la dispoziția femeilor cu o jubilație cinic--inconștientă. El acceptă, fără să pună vreo condiție, postura de bărbat disponibil, aflat mai degrabă în slujba plăcerilor trupești decât în aceea a Adevărului și Justiției. Destrămarea măștii cvasimonahale a lui Marlowe poate fi explicată prin dispariția contrabalansului reprezentat de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tânăr, iluminat, fericit” (Descrescendo). Concomitent, se produce o erupție a religiozității, căci sublimul naturii este interpretat ca „o gură de rai”, adică adeverire a divinității și posibilitate de mântuire. E parcursă întreaga scară de reacții, de la nerăbdarea frenetică (Psyche) la jubilația apropiatei sosiri (Pandora, În cer, în alt sat), de la așteptarea exasperată (Cetele, Morgana) la conștientizarea depărtării (Revederea din parc, Drumul). Survine însă și tăgăduirea învierii (Al nopții) și chiar a divinității (În munți), deodată cu disperarea, concretizată în viziuni de
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
Constantinescu, care se visa lider regional. Vladimir Tismăneanu: Să ne amintim că, Într-un mesaj citit sau transmis la o conferință În Grecia, Constantinescu vorbea despre faptul că România a intrat În post-tranziție. Ajunsese atât de departe cu starea de jubilație a succeselor internaționale și a relațiilor cu diverși lideri mondiali, Încât aceeași persoană care peste un an avea să spună că a fost Înfrântă de forțele Securității susținea că România a trecut de tranziție și este de acum o democrație
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei șapte regi ai orașului București (1998; Premiul Academiei Române), roman tipic pentru relația de continuitate/adversitate dintre textualismul optzecist, ludic-detașat și parodic, și nouăzecismul oscilând între dezabuzare și jubilație. Din păcate, pe cât de frumos și promițător începe romanul, pe atât de dezamăgitoare este desfășurarea lui. Burți uriașe, umflate de narcisismul argotic al autorului, lăbărțări nepermise față de miza pusă în joc descentrează ireversibil lectura. Este posibil ca totul să fi
BANULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
care e aventură a spiritului), lumea se esențializează și astfel se adeverește, oglinda eului poetic „dizolvă” în ea chipul fenomenal și-l transferă în numenal. Răsfrângerea înseamnă și oglindire reciprocă a lucrurilor - mod de a induce rezonanța universală și euritmia. Jubilația ei apare însă contrapunctată de insistenta prezență a simbolului trecerii. Confesiunea lirică se drapează deocamdată într-o rostire aproape axiomatică, abstractă, ce răcește fluidul vital și impersonalizează experiența care îi stă la bază: „Cel ce nu e a venit, / cel
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
temperament poetic vitalist, cu exprimare viguroasă, uneori frustă, încă necizelată. Cele 19 „epistole” care alcătuiesc placheta (referirea la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluție către limpiditatea expresiei și o atenuare a
BARGAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
slujită, însă, mai puțin de mobilizarea patrimoniului istoric și mitologic ancestral și mai mult de referirea la concretul cotidianului. În Alfabetul straniu în care vă vorbesc (1980), poetul se repliază într-o postură interiorizată, aflată la mijloc de drum între jubilație și angoasă. În poemele în vers liber, marcate de un anumit intelectualism și de manipularea „experimentală” a inventarului imagistic, răsună ecouri din Lucian Blaga, dar și din Geo Dumitrescu sau din alte referințe culturale livrești. E vorba de o poezie
BARGAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
invitația de a merge la atelierul lui Matteo? De ce se abținuse să spună că cele două cupe fuseseră comandate pentru el și Mariam, pentru aniversarea căsătoriei lor? Și, ca și cum ar fi știut deja asta, Marioritza îi adresase un zâmbet enigmatic, jubilație, dar și dojană. Însoțită de ambii ei admiratori, asistase la realizarea cupelor și interpretase mesajul încifrat în ele strecurând, cu abilitate, o nuanță de echivoc care, pe moment, îl lăsase cu totul răvășit. „Sunt făcute să stea laolaltă. Dar este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai făcea încă să sărim, în liceu, peste anumite pasaje din Rebreanu, iar povestea lui Creangă (știți dumneavoastră care) era ferită de privirile noastre mai dihai decît Playboy. Să mai amintesc și de moarte ? Ce desfrîu de pomeni, ce împăcată jubilație ! Doar moderni tatea aseptică vrea să o ascundă acum privirilor. Ca orice „proces al civilizației”, vorba lui Norbert Elias, și modernizarea românească a încercat să ascundă corpul pentru a lăsa să triumfe spiritul. Iar prețul pentru ca acest proces al civilizației
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
altundeva era mai firesc să croiesc un eseu despre corespondența lui I.L. Caragiale, de nu la Sinaia? Mă rog, se putea și-n republica Ploieștilor, ori, și mai aprig, la Berlin, acolo unde ni s-a dăruit cea mai intensă jubilație epistolară a senectuții, cea mai ghidușă voluptate a îmbătrânirii din literele „daco-romane“. Dar Sinaia este un nod vital în codul hedonismului caragialian. Sinaia Peleșului, a lui Carmen Sylva, Alecsandri și Claymoor, Sinaia trenurilor de plăcere și a seratelor muzicale, a
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
mai săpa cu încruntare la groapa dintre marele public și elitele culturale. Atât. Nu mi s-a părut consult să spun toate acestea la moartea omului. Dar față de atâtea provocări, am considerat inoportun să tac. 18 noiembrie 2010 O surprinzătoare jubilație cultural-comunitară Oricât de disforică și cârcotașă ar fi lumea noastră artistico-mediatică, nu cred că mă va contrazice cineva când spun că o fervoare culturală ca-n toamna asta n-am mai văzut de ani buni. Asociativitate, ingeniozitate, efervescență comunitară, jubilație
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
jubilație cultural-comunitară Oricât de disforică și cârcotașă ar fi lumea noastră artistico-mediatică, nu cred că mă va contrazice cineva când spun că o fervoare culturală ca-n toamna asta n-am mai văzut de ani buni. Asociativitate, ingeniozitate, efervescență comunitară, jubilație spirituală, noi segmente de public, subtile forfotiri politice. Plus bani. Și-o certă dispo ni bilitate (a tuturor) de-a investi în actul artistic. Pentru unii, bulimia culturală de azi e direct proporțională cu jalea economică și dezabuzarea socială. Cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
când dolofanul de mine recepta pantagruelic divine hălci de colivă înecată-n cacao și bomboane cu miere sau alune, despre inocentele iubiri pubere, firoscos plimbate printre morminte, inocenta familiaritate cu moartea, hipnoza monumentelor funerare, tainica voluptate ce lega extincția de jubilație ș.a.m.d. Știu, în același timp, că, de prin 1992-93, când scriam în LA & I, sau, un deceniu mai târziu, în Ziarul de duminică (v. și vol. București, carte de bucăți) despre jaful halucinant la care era supus cimitirul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
departele prin Eminescu și cum poți ajunge în împărăția olfactivului prin perversiunea Parfumului lui Suskind. Ce frumos era gestul lui Gellu Naum, când îl ducea pe Dan Stanciu să pipăie coaja copacilor! Cum îți poți educa simultan gustul estetic și jubilația papilară, opțiunile artistice prin ceremonialuri pe vălul palatin. Alchimia contrariilor: educația senzorială și carnalitatea ideii. „Bine, Mircea, vin!“ am exclamat voios după mica dezbatere interioară. Cum era și firesc, realitatea (turistică, managerială, umană) de pe teren a întrecut cu mult biata
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
forma hainelor nu reușeau să impună vreo urmă de coerență. La capătul hainei, se aflau două cizme maro și uzate, cu tălpile dezlipite. Inima lui Porfiri începu să bată cu tărie. Dar apoi simți o greață vinovată la propria sa jubilație excitată. În fața lui zăcea un om mort din sărăcie și disperare sau dintr-o stupoare alcoolică, ceea ce era același lucru. Mortul merita mai mult decât bucuria egoistă a lui Porfiri că victima nu era Virginski. Brusc, din cerul senin, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
reveriilor sentimentale în decor simbolist, și numai frenezia imagistică dezlănțuită anunță rupturile de mai tîrziu. Intrat în cercurile de avangardă, fostul Eduard Marcus („pseudonimizat” de E. Lovinescu) își convertește visările și restriștile aflate sub semnul periferiei fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste - tot mai organizată, despletită în versuri whitmaniene sau disciplinată prozodic, colorată futurist, dadaist și, mai tîrziu, suprarealist, pentru ca, ajuns în Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să mai dea altă explicație decât cea a unui legământ tainic și fără să-mi dezvăluie numele. Nu înainte totuși ca Teja să se fi simțit obligat să explice cu glas răgușit motivul reținerii sale: unii vizitatori, simulând extazul sau jubilația spirituală, mânjesc prin fluxurile carnale ale plăcerii trupurile morților. Dacă n-aș fi fost eu preot, și el călugăr, l-aș fi pocnit. M-am mărginit să-l privesc drept în ochi. Mi-a simțit indignarea, a făcut o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în fața directorului, știm noi, ești o cârpă, nu ești om, ce credeai, c-ai s-ajungi celebru cu-n rol de nimic, ți-am spus c-o să sfârșească prost, rușine, rușine, etc. etc. etc. e bine, mamă? MAMA: E bine! (Jubilație între personaje; aplaudă, se sărută cu toții, fără discernământ.) OMUL CU SACAUA: A ieșit bine! MAMA: L-am pus la punct! PRIMUL BĂRBAT: Să învețe minte! AL DOILEA BĂRBAT: Așa trebuia să ne purtăm de la-nceput! OMUL CU TOMBERONUL: Vivat! Vivat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ai mirosi o floare.) MACABEUS: Vreau! Vreau! (Umblă cu gura ca să apuce.) PARASCHIV: Na! (Îi dă în gură lui MACABEUS; apoi ia și el.) E bună! INAMICUL: Uaaa! (Îi dă și el în gură lui MACABEUS; ia și el; extaz, jubilație.) MACABEUS: Ce chestie! Ce chestie! (Primește când de la unul, când de la celălalt.) PARASCHIV (Către INAMIC.): De unde ai furat-o? INAMICUL (Iu-hu! de acolo, de departe...) PARASCHIV: Mai sunt? INAMICUL (Câte vrei... plin, peste tot, una lângă alta.): Multe! PARASCHIV (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trompeta subsuoară... ei or să ne vadă și or să înțeleagă... Și că ei nu știu nici să miroasă o floare... Că au una singură și nici nu știu ce este ea, de fapt... dacă nu cumva e câine... INAMICUL (În culmea jubilației, le dă sticla pe rând.): Așa, așa... Ba mai mult, mai mult decât atât, mai mult decât asta, mai mult... Hai spune tot, spune tot, spune tot... (Repetițiile sale sunt obsedante, el depune un efort enorm pentru a pronunța fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai ales după-amiaza cînd trebuia să-i povestesc mamei ce făcusem la grădiniță sau la școală. Descrierea unei astfel de zile, și mai ales modul în care îi creionam pe colegii, pe educatorii și pe profesorii mei, provocau o adevărată jubilație în sufletul mamei. aveam eu un dar special de a povesti amănunte susceptibile să provoace extaz și hilaritate, emoție și veselie ? Cu siguranță. Dovadă că mama rîdea sistematic, uneori cu lacrimi, uneori punîndu-și mîna la piept și spunînd „vai, nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]