370 matches
-
scaunului” familiei; Simion avea acolo curți și tot el a ridicat biserica din sat). Adversarii Măricăi au arătat judecătorilor că fratele lor a vrut să se despartă de soția sa („că au fost vrând Simion Gheuca să să desparță de jupâneasa lui, de Mărica, pentru scârubă ce au fost avându împreună, iar după aceia iar s-au împăcat și au lăcuit depreună, de atunce și până acum, lui Simion (despre care Dicționarul lui Nicolae Stoicescu spune că ar fi murit înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
precursori” și „urmași” ai lui Gheorghe Duca, un campion al abuzurilor și al extorcării - „Cari n-aveau să dea, îi lega la puști și îi ungea cu miere ca să-i mănânce muștele; și nu numai boierilor făcea această strâmbătate, ci jupâneselor acestora...” -, cel care - am văzut - a trimis-o la închisoare pe văduva marelui medelnicer Gavril Bucium - acesta murea prin 1681-1682 -, fiindcă ea nu izbutea să-și plătească dările): despre „tratamentele” aplicate văduvei sărmane (întruchipare ce nu trebuie neapărat căutată doar
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
medelnicer Gavril Bucium - acesta murea prin 1681-1682 -, fiindcă ea nu izbutea să-și plătească dările): despre „tratamentele” aplicate văduvei sărmane (întruchipare ce nu trebuie neapărat căutată doar în păturile de jos ale lumii românești) - [Mihnea al III-lea Radu] „pre jupânesele lor le muncea în tot feliul și le lua toată agoniseala” (ms. rom. nr. 4649 B.A.R., f. 256 r.v.); Că era pline [în vremea lui Gheorghe Duca] închisorile de boieri și grosurile de cei săraci de-i
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vel aga, Mihai Cantacuzino vel spătar, Iordache Cantacuzino biv vel spătarț) și de fete („Ilinca Cantacuzino, Ancuța Cantacuzino, Maria Cantacuzino, Stanca Cantacuzino mama lui Costandin Voevod, Bălașa Cantacuzino”). Reabilitarea memoriei soțului Să ne amintim încă o dată stirpea din care cobora jupâneasa Elina, văduva postelnicului Costantin Cantacuzino. Să privim această stirpe (supremă, între români, căci era a Basarabilor) cu ajutorul lui Nicolae Iorga (nu vom lua seama la erori, fiindcă este vorba de o carte apărută în 1905): încă de la 7081 [1572-1573], fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
înțelegea în duh sever și legitimist: Constantin Șerban, fratele ei vitreg, rod al unei aventuri a lui Radu Șerban cu o anume Elena, fiică a preotului Constantin din București și soție a logofătului Neagoe din Târgoviște, o irita teribil pe jupâneasa Elina; îl înconjura cu tot disprețul ei, spunând că a fost „făcut cu o posadnică”, adică țiitoare) și a „casei” coagulate în jurul ei, nu putea lăsa nereabilitată memoria soțului ei (era îndatorirea ei de văduvă). Ca urmare, pentru repararea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și pănă la cel mic...”) consultase pravila și găsise că Stroe Leurdeanul trebuie, pentru culpa morală și pentru celelalte învinuiri cu caracter material, „să ia plată precum au făcut”, adică „să-l omoare și pre Stroe”. Numai că - zice cronica - „jupâneasa Elena și cu feciorii ei n-au vrut, ci s-au rugat la Antonie-Vodă să-l iarte de la moarte și să ia cinul călugăresc”. Și sentința a fost comutată: în locul pedepsei capitale, osânda era expunerea infamantă și călugărirea. Numai că
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mâna acestor boiari carei scriu mai sus, ca să le fie de mare credință și de pomenire lor și coconilor lor, și nepoților și strănepoților în veci”) - generozitatea Cantacuzinilor (să fi contat ei pe asprimea inflexibilă a Judecății de Apoi?), a jupânesei Elina (o „văduvă milostivă”), în primul rând, a fost răspunsul la cererea de iertare a vinovatului: „Deci, Stroe vornicul, fiindŭ asupra morții, căzut-au cu multă rugăciune la jupăneasa Elina postelniceasa și la feciorii ei, ca să-i ierte capul și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dispusă să asimileze și să modeleze, atâta timp cât coeziunea sa internă îl coagulează în jurul unui nucleu tare: patrimoniul material și simbolic moștenit de la întemeietorul lui, a cărui jertfă hrănește o identitate socială puternic marcată”313. Porunci pentru viitor întâiul testament al jupânesei Elina Cantacuzino a fost redactat în 1667. L-a scris logofătul Stoica Ludescu, „bătrânul, plecat slugă al dumnealor”, slujitor credincios al Cantacuzinilor. „Am pus și eu puțină osteneală, până am scris această împărțeală asupra coconilor dumneaei, cu voie și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
definitiv, supraveghează distribuirea averilor, iar semnăturile (cinci) ale destinatarilor o certifică. Istoria testamentelor Elinei Cantacuzino se află abia la început. Dictându-și în 1681 („scriitor” a fost tot „bătrânul sluga dumnealor Stoica Liudescul log., însă cu învățătura bunii stăpânii méle, jupâneasa Elina, stara Postelniciasa, în satul dumneaei gor-Mărginéni ot sod. Prah, msta septevrie 1 d. Văliat ot sătvorenie miru 7190 [1681]”319), înainte de a pleca în pelerinaj la Locurile Sfinte, călătorie plănuită mai de mult - știe ieromonahul Ștefan că era „făgăduită
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pârcălabilor, și dă dânsul să asculte toți”. Două „trasee” ghidează această diată. Amândouă posibile. Unul este cel al întoarcerii celei plecate în pelerinaj. Absența ei urma a fi suplinită de „ispravnicul” Constantin. Al doilea este dominat de posibila moarte a jupânesei Elina („Iară, de mi se va tâmpla de la Dumnezeu moarte, în calea ce mergǔ - carea iaste de opște tuturor...”), situație în care averea urma să fie împărțită. Sediul clanului, „scaunul caselor mărginescu”, „împreună cu Filipeștii, și cu moșiia și viile de la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în suferință, a cărei creștere o priveghease până la urmă.”329 A repetat acea decizie (redactată în termeni ce țineau cont de tradiția juridică a familiei: „așa am tocmit de bună voia mea, mai vărtos luând izvod de la moașe-mea, răposata jupâneasa Mariia ot Coiani și au tocmit pren zilele tătâne-meu, răposatul Șerban-vodă”330) și în partea ei, care îi excepta de la moștenire pe frații mai mari. Hotărârea a fost atacată, chiar dacă jupâneasa Elina a scris acea „carte” (evocată în diată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mai vărtos luând izvod de la moașe-mea, răposata jupâneasa Mariia ot Coiani și au tocmit pren zilele tătâne-meu, răposatul Șerban-vodă”330) și în partea ei, care îi excepta de la moștenire pe frații mai mari. Hotărârea a fost atacată, chiar dacă jupâneasa Elina a scris acea „carte” (evocată în diată) prin care a „ales den toate moșiile [...] niște sate întregi, care sântu scrise la altă carte a mia, și li-am potrivit să fie tocma cu ce i-arǔ fi venit partea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Șerban-Vodă, ca să-ș facă cu dânsa vreo îndreptare, acea scrisoare să nu să ție nici întru o seaamă, că de mare nevoe și de groaz o am făcut ...”336. O istorie complicată s-a țesut în jurul acestor testamente (în care jupâneasa Elina le arăta urmașilor cum să facă împărțirea „pe frați și pe nepoți”, strângându-se „cu mare înțelepciune toți la un loc de taină” și apelând la persoane de încredere - „oamenii casei noastre sau prietenii noștri” - ferite de atitudini părtinitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și îngropată acolo). * Când a plecat, în 1665, să învețe carte în străinătate, Constantin Cantacuzino, fiul marelui postelnic ucis în 1663, avea 25 de ani. Pornit din țară cu o „ocazie” oficială - „cap al familiei” era acum în „stara postelniceasa”, jupâneasa Elina -, un cortegiu bine securizat ducea la Adrianopol „poclonul haraciului”, tânărul Cantacuzino își vede de ale lui și începe „tare spudia cărții”, la Constantinopol cu chir Dionisie (care va muri, însă, peste un an și elevul va trece în ascultarea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiu fără tată,/ Hai Leroi Doamne!/ De un fiu fără tată,/ de-o maică curată”) - „localizare a unui motiv apocrif: „Maica Domnului își caută fiul”471 - pentru care toarce (de regulă părul) spre a-i face o „fașă”: „Asta-i jupâneasa/ Lerui, lerui Doamne!/ Preumblă-se-n casă/ Firu sfârâindu,/ Păr galben torcându,/ Fașă d-împletindu,/ Fașă fiului,/ Brâul Domnului...”472 sau „Fir-mi firuiește,/ Fașă-mi împletește,/ Fașă la fiu mic...”473 -, mama (prezentă mai mereu în „schema de personaje
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al treilea, pe Dumitru, îl dezmoștenește și se socotește îndreptățită să facă acest gest, „căci am zăcut 3 ani și la mine n-au venit să mă vază, să-ș ia iertăciune”. „Cine-i va da moșie să fie blestemat”, conchide jupâneasa Calea (pe fete nu le uită; popa Ivul și Radu vor fi cei care le vor constitui zestrea sau, dacă nu, „să fie frați de moșie”) și iscălește diata cu o drastică „formulare a uitării”: „Eu Calea, muma popei Ivului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zestrea sau, dacă nu, „să fie frați de moșie”) și iscălește diata cu o drastică „formulare a uitării”: „Eu Calea, muma popei Ivului i Radului”526. La fel și-a lăsat fără avere doi fii (avusese patru, dar unul murise) jupâneasa Mușa, proprietara unei moșii în Ungurel. L-a preferat, în diata datată 3 mai 1645, pe Hamza, „căci o au căutat fiiu-său, Hamza, la vréme de boală și la nevoia ei, până la moarte”527. Pribegi în Ardeal, dezmoșteniții Persul și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
memoriei, o modalitate de prevenire a uitării 532. întreaga speranță pentru îngrijirea sufletului ei (un suflet pe care îl vrea despovărat de blesteme lumești ori bisericești: „Și mă rog, fata mia, să silești pentru cartea ci au făcut de afurisanie jupâneasa Manului, să se dézlege, să nu rămânem cu acel păcat asupra noastră”) după moarte, Safta Cantacuzino, văduva Stolnicului, și-o punea în urmași: „[...] mă rog tuturor, și celor mai mari și celor mai mici, ca să aibu de la toți ertăciune și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fie său” - se spune în Cronica Bălenilor -, „ducându-se la țarigrad, acolo au murit și ea și feciorii ei” 538), autorii letopisețelor se mulțumesc cu minimum de informație când vine vorba de femei: „într-aceaia vréme și mama lui Costandin vodă, jupâneasa Stanca, au murit și cu cinste i-au făcut pogribaniea în București” 539. Victime ale bolilor necruțătoare Radu Greceanu nu putea fi satisfăcut cu consemnarea - în cazul morții Stancăi, mama lui Constantin Brâncoveanu - a unei știri seci, știind el - cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
maica Mării sale Costandin vodă), pomenește vârsta defunctei văduve a lui Papa Brâncoveanu și, mai ales, evocă pricina stingerii ei din viață: „Tot într-acest an, la fevruarie 10 dni s-au pristăvit și muma Mării sale lui Costandin vodă, jupâneasa Stanca Cantacuzino, de vârstă 62 de ani, pre caré și bătrânéțele ajungându-o, iar mai mult gréle boale, cum zic, s-au pristăvit” 540. Boala a fost cauza - ajunsă până la știința lui Grigore Ureche - care i-a curmat firul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
erau împânzite de soldații năvălitori. Și rezultatele erau aceleași, pentru că evitarea năvălitorilor nu era sigură 565. Un călător străin remarca ineficiența adăpostirii în locuri întărite: „la ivirea neașteptată a acestei furtuni [năvala tătărească de la sfârșitul anului 1727] doamna și toate jupânesele din țară s-au pus la adăpost în cetatea Hotin [...]. Orășenii s-au retras în anumite mănăstiri înconjurate de ziduri puternice, unde au de gând să se apere cât vor putea mai bine; cei de la țară s-au refugiat, unii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
singure mormintele (așa cum a făcut Caplea, văduva marelui spătar Dragomir, aflată la Brașov prin 1545-1546, care a poruncit să i se lucreze piatra de mormânt de la Schitul Verbia; inscripția a rămas cu lacunele respective: (trad.) „A răposat roaba lui Dumnezeu, jupâneasa Caplea marea... s-a scris în luna... în... zile, anul 7000”; mai târziu, Stoica Ludescu ne spune că Elina Cantacuzino își pregătise și ea locul de veci în biserica din Mărginenii Prahovei: „care gropniță au fost zidită de dânsa încă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la cererea văduvei stolnicului de un meșter local atent și la pretențiile tradiției, dar deschis către nou586), a lui Stroe Buzescu de la Mănăstirea Stănești (unde gloria privată a stolnicului, cu care se măritase prin 1570 era brodată pe gloria timpului), jupâneasa Sima Buzeasca (născută Rudeanu), rudă cu Doamna Stanca lui Mihai Viteazul, a pus să se scrie (îi fusese dat Simei să-și aducă soțul acasă în coșciug; îi va supraviețui peste treizeci de ani587, costatându-și izolarea - „Din boierii bătrâni am
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nenorocitului de Ștefan Lăcustă, ucis de boieri”. Gestul lui Petru Rareș, care o înmormântează pe văduvă (Ștefan Lăcustă murise în preajma zilei de 20 decembrie 1540), deși soțul ei fusese cel care îi luase tronul în 1638592, ține de aceeași „solidaritate”. Jupâneasa Elina, văduva marelui postelnic Constantin Cantacuzino (Stoica Ludescu - am văzut - îi zice din când în când „Doamna”), a cerut cu limbă de moarte să fie îngropată lângă soțul ei, la Mărgineni (ne amintim că îl conduseseră acolo „cu mare cinste
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Elina, văduva marelui postelnic Constantin Cantacuzino (Stoica Ludescu - am văzut - îi zice din când în când „Doamna”), a cerut cu limbă de moarte să fie îngropată lângă soțul ei, la Mărgineni (ne amintim că îl conduseseră acolo „cu mare cinste” „jupâneasa lui, Ilinca, și coconii lui: Drăghici, Șărban, Costandin, Mihai, Matei, Iordache [...] făcându-i-se pogrebaniia și pamete mare cum să cade”), în „scaunul mărginesc” al neamului unde se afla mănăstirea a cărei primă zidire o înălțase, în veacul al XV
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]