286 matches
-
Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII-lea, iar prințul Constantin Ostrojski a primit o copie a acestuia. În secolul al XVIII
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care prezintă istoria timpurie a slavilor de răsărit. Relatarea sa cuprinzătoare a istoriei Rusiei Kievene nu este găsită în alte surse, deși trebuie spus că o altă cronică, Letopisețul Novgorodului, a adus corecții importante a datelor și faptelor. Această cronică este importantă și ca prim exemplu al literaturii slavone. Cronica menționează prezența românilor (vlahilor) în
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
-lea, soția lui Nicefor al II-lea Focas, amanta lui Ioan I Tzimiskes și mama lui Vasile al II-lea, Constantin al VIII-lea și a prințesei Ana "Porfirogeneta", care mai târziu s-a căsătorit cu marele cneaz al Rusiei Kievene, Vladimir I. a jucat un rol important în istoria bizantină din secolul al X-lea. A fost regentă în timpul minoratului fiilor ei. Theophano a fost de origine greacă, născută în Laconia, în orașul Sparta, în anul 941. Ea este fiica
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]
-
Bătălie și deși rănit a reușit să scape și să părăsească ulterior Norvegia în exil. A fost ajutat de un grup de războinici, exilați și ei la moartea lui Olaf. În 1031 Harald și oamenii săi au ajuns în Rusia Kieveană unde au slujit în armata lui Iaroslav I cel Înțelept, Mare Cneaz al Rusiei. Se presupune că Harald a luat parte la campania acestuia împotriva polonezilor fiind asociat la comanda forțelor de apărare. La câțiva ani după ce Harald și oamenii
Harald al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/308436_a_309765]
-
și în principatele care se întind până la Lviv, Chełm și Halici”. Pentru delagația poloneză a devenit clar că Hmelnițki se erijase nu doar în poziția de lider a cazacilor zaporijieni, ci al întregii Ucraine și prezenta pretenții pentru moștenirea Rusiei Kievene. Într-un panegiric în onoarea lui Hmelnițki se subliniază că „Atâta vreme cât în Polonia este rege Jan al II-lea Kazimierz Waza, în Rusinia este hatman Bogdan Hmelnițki”. După o primă perioadă de victorii militare, a început procesul de fondare a
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
pe ideea că Hmelnițki a hotărât să intre în uniunea cu Țaratul Rusiei ca urmare a dorinței de a „reunifica” Ucraina cu „patria mamă”. Această viziune corespundea cu teoria oficială a Moscovei asupra dreptului de a se considera moștenitoarea Rusiei Kievene și a teritoriilor pe care le stăpânise aceasta. Dat fiind acest punct de vedere, Hmelnițki a fost privit ca un erou național al Rusiei, pentru faptul că a adus Ucraina în „uniunea eternă” a „tuturor Rusiilor”: Rusia Mare, Rusia Mică
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
fie mai scurtă decât prima. András Béla și Levente erau fii lui Văzul, vărul primului al primului rege maghiar. În timpul domniei lui Aba, ei au fost nevoiți să fugă din țară: Béla în Polonia, iar András și Levente în Rusia Kieveana. În 1046, András și Béla au revenit în țară la Újvár (azi Abaújvár) și au câștigat rapid sprijinul popular pentru cucerirea tronului, în special al celor care nu renunțaseră la pagânism, si aceasta în ciuda faptului că András se creștinase (Levente
Răscoala lui Vata () [Corola-website/Science/328344_a_329673]
-
În 1316, Gediminas, cu sprijinul coloniștilor germani și al fratelui său, Vytenis, începe să-și consolideze puterea în teritoriu și apoi să extindă Lituania în pofida amenințărilor mongole. Menținând politica de alianțe și cuceriri, lituanienii preiau tot mai mult din Rusia Kieveană și astfel vor deține un teritoriu care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră. După asasinarea sa, Gediminas este succedat de fiul său, Algirdas, care duce o politică de oprimare a ordinelor călugărești, dar succesorul său, Jogaila, intră în relații cu
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
fier; îl mânuia cu atâta putere, încât zdrobea cu o singură lovitură și coiful dușmanului. Și pentru că lupta a fost, după cum am mai spus, deosebit de crâncenă, unor astfel fapte de vitejie rușii le vor da un răspuns pe măsură. Oastea kieveană își pregăti armele (...) și ieși în câmpie, încercând din toate puterile să incendieze mașinile de război ale romanilor; pentru că nu puteau suferi proiectilele izbite cu zgomot și foarte mulți sciți fuseseră uciși zilnic de către pietrele aruncate de aceste mașini. Ioan
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
un vărf de lance și-l fixară de-asupra turnurilor (e vorba de turnurile cetății Durostor-n.n), bătându-și joc de romani, zicând că le-au măcelărit împăratul ca pe o vită de sacrificiu. Acest succes a ridicat moralul trupelor kievene lovite de atacurile bizantinilor. De această dată îndemnați de izbândă, rușii ieșiră a doua zi din cetate și se rânduiră de luptă. Romanii își așezară oastea în rânduri adânci și pășiră să-i înfrunte. Era unul "Icmor", care conducea armata
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
fost fondat de slavi. Termenul de „rus” apărea în sursele europene și musulmane ca desemnând varegii scandinavi. Varegii erau negustori și ulterior s-au pus pe cucerit teritorii. Fiul lui Rurik, Oleg, a cucerit Kievul și a pus bazele statului kievean, cu centre la Kiev și Novgorod. Varegii reprezentau triburile slave și structurile patriarhale. Ulterior, varegii au fost absorbiți de slavi. Oleg a intenționat apoi să dezvolte comerțul pontic, doriind să asigure securitatea arterei care lega Marea Baltică de Marea Neagră. Rușii au
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ortodoxe bizantine în Europa răsăriteană. În timpul împăratului Constantin Monomahul au mai avut loc tensiuni după ce rușii au inițiat o altă expediție de cucerire a capitalei bizantine. Relațiile au fost în general amicale. Mulți arhitecți bizantini au plecat în Rusia. Cnezatul Kievean a devenit un stat ortodox, iar după prăbușirea Imperiului Bizantin, țarii ruși s-au considerat moștenitorii și continuatorii civilizației bizantine, însuși Ivan cel Groaznic preluând titlul împăratului bizantin. În timpul dinastiei macedonene, în Occident, urmașii lui Carol cel Mare au abandonat
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
facă comerț cu arabii; arheologii au găsit monede arabe în toate localitățile vikingilor. Cel mai cunoscut vareg a fost Harald Sigurdsson (n. 1015; m. 1066), supranumit mai târziu Harald Hardråde. În 1031 Harald și oamenii săi au ajuns în Rusia Kieveană unde au slujit ca mercenar în armata lui Iaroslav I. A plecat apoi la Constantinopol unde a slujit în Garda Varegă. Harald a luat parte la reprimarea răscoalei lui Petru Delyan (Deleanu). Ajunge și în Italia de sud ca mercenar
Varegi () [Corola-website/Science/306978_a_308307]
-
dintre belaruși consideră o asemenea abordare drept ofensatoare. i consideră că rădăcinile lor etnice sunt în rândurile poporului rusin și nu în cel al rușilor, (care își revendică aceleași rădăcini etnice). Poporul belarus își consideră cultura urmașă a culturii Rusiei Kievene, a Cnezatului Polațk și a Marelui Ducat Lituanian. Majoritatea belarușilor sunt urmașii triburilor slavilor răsăriteni a krivicilor, dregovicilor și radimicilor. Slavii estici timpurii sau amestecat de asemenea și cu balții, în special în vestul și norvestul Belarusului de azi. În
Belaruși () [Corola-website/Science/302833_a_304162]
-
și a regiunilor vestice și nordice ale Mării Negre (mai precis în Dobrogea și în Peninsula Crimeea, dar și regiunile Armeniei și Georgiei de astăzi). A doua etapă (până în anul 1054) a constat în evanghelizarea Principatelor Slave din Est ale Rusiei Kievene. Până în anul 1054 Biserica Răsăriteană era organizată într-o rețea de episcopii, 42 de mitropolii și 7 patriarhii: Patriarhia de la Constantinopol (aceasta fiind patriarhia supremă deoarece era patriarhie imperială și acolo se afla Patriarhul Constantinopolului cu titlul de Patriarh Ecumenic
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
omenești cu toate fațetele sale. Saga despre Olaf Haraldsson acoperă cea mai mare parte a operei. Celor doar 15 ani de domnie ai săi le este dedicată o treime din lucrare. Saga despre Harold Hardrade povestește aventurile sale în Rusia Kieveană, cariera sa spectaculoasă în serviciul Imperiului Bizantin cu expediții și fapte de arme în Siria și Sicilia, amintind și despre talentul său poetic, și bătăliile sale din Anglia cu Harold Godwinson, fiul seniorului Godwin, care i-au adus moartea la
Heimskringla () [Corola-website/Science/308879_a_310208]
-
îndemânarea lor în navigație, și de extinderea rutelor lor comerciale pe distanțe mari, vikingii au purtat și multe bătălii, jefuind și distrugând comunități creștine ale Europei Medievale timp de secole, contribuind la dezvoltarea sistemelor feudale pe continent. Înainte de ascensiunea Rusiei Kievene, răsăritul Europei era dominat de hazari, un popor turcic care și-au câștigat independența de la Imperiul Turcic în secolul al șaptelea. Hazaria era un stat comercial multietnic, care își datora bunăstarea controlului comerțului pe râuri între Europa și Orient. De
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
fost scena confruntărilor dintre misionarii creștini de la Constantinopol și cei de la Roma. Deși slavii occidentali au recunoscut în cele din urmă autoritatea ecleziastică a Romei, clerul din Constantinopol a reușit să convertească cel mai mare stat din acea perioadă, Rusia Kieveană, la creștinismul de rit grec, către 990. Atât după, cât și înainte de creștinare, Rusia Kieveană a organizat atacuri împotriva puterii bizantine, unele având ca rezultat tratate comerciale benefice pentru ambele state. Importanța relațiilor ruso-bizantine este subliniată de faptul că Vladimir
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
au recunoscut în cele din urmă autoritatea ecleziastică a Romei, clerul din Constantinopol a reușit să convertească cel mai mare stat din acea perioadă, Rusia Kieveană, la creștinismul de rit grec, către 990. Atât după, cât și înainte de creștinare, Rusia Kieveană a organizat atacuri împotriva puterii bizantine, unele având ca rezultat tratate comerciale benefice pentru ambele state. Importanța relațiilor ruso-bizantine este subliniată de faptul că Vladimir I de Kiev a fost singurul străin care s-a căsătorit cu o prințesă bizantină
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
a dus la represalii, și la instalarea stăpânirii daneze, în 1013. Creștinarea, însă, s-a dovedit a fi soluția pe termen lung împotriva atacurilor barbare. Scandinavia fusese recent creștinată, iar în regiune au apărut regatele Norvegiei, Suediei și Danemarcei. Rusia Kieveană, recent convertită la ortodoxism, era cel mai mare stat al Europei. Islanda și Ungaria, au devenit ambele creștine în jurul anului 1000. Tot în această perioadă a început dizolvarea Califatului musulman, o entitate unitară până atunci. Existau conflicte între șiiți și
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
zece zile de la începutul fiecărui nou an. În Rusia, sărbătorirea oficială a Crăciunului a început cu botezul Prințului Vladimir la sfârșitul secolului al X-lea. Cu toate acestea, Crăciunul era sărbătorit de mult timp de comunitatea creștină veche din Rusia Kieveană. În 1920, sărbătorile religioase, inclusiv Crăciunul, au fost eradicate de către statul rus ateu. Pomul de Crăciun și festivități legate de Crăciun și-au pierdut treptat importanța. Din 1929 în Rusia Sovietică a fost interzisă sărbătorirea Crăciunulului, prin Ordonanța Consiliului Comisarilor
Crăciunul în Rusia () [Corola-website/Science/328025_a_329354]
-
S-au găsit obiecte făcute în Bizanț și Asia Centrală. În jurul fortului exista o suburbie, ai cărei locuitori se ocupau în afară de agricultură și cu topirea și prelucrarea fierului. În așezare au fost găsite mai multe elemente similare celor răspândite în Rusia Kieveană, o parte dintre acestea fiind probabil aduse de la Kiev. S-au găsit un număr mare de fusaiole (piese de ax manual) din ardezie roșie, care se extrăgea într-un singur loc în Europa, aproape de Ovruci, în regiunea Volîn (din Ucraina
Echimăuți (așezare) () [Corola-website/Science/333878_a_335207]
-
al III-lea. Orașul Hotin, situat pe malurile abrupte ale Nistrului, este cunoscut încă din secolul XI, fiind anterior întemeierii Moldovei. Prima referire la o localitate cu denumirea asemănătoare datează de la 22 septembrie 1002, fiind o localitate mică din Rusia kieveană . Cercetările arheologice au demonstrat că orașul kievean ocupa suprafața a circa 20 hectare . A devenit ulterior parte a Principatului de Halici și a formațiunii statale succesoare, Cnezatul Galiției-Volînia. Orașul a fost un centru comercial important grație localizării sale pe cursul
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
malurile abrupte ale Nistrului, este cunoscut încă din secolul XI, fiind anterior întemeierii Moldovei. Prima referire la o localitate cu denumirea asemănătoare datează de la 22 septembrie 1002, fiind o localitate mică din Rusia kieveană . Cercetările arheologice au demonstrat că orașul kievean ocupa suprafața a circa 20 hectare . A devenit ulterior parte a Principatului de Halici și a formațiunii statale succesoare, Cnezatul Galiției-Volînia. Orașul a fost un centru comercial important grație localizării sale pe cursul Nistrului. O colonie comercială genoveză s-a
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Mărturisirea ortodoxă trebuia să obțină confirmarea Patriarhiei din Constantinopol în cadrul unui sinod ecumenic, ce s-a ținut, date fiind neutralitatea poziției și prestigiul în Orient al lui Vasile Lupu, la Iași între 15 septembrie și 27 octombrie 1642, reunind prelați kieveni, greci și moldoveni. Dezbaterile sinodului au reprezentat nu doar o limpezire de doctrină, ci și un moment al colaborării teologice greco-româno-slave. În 1645, fără a accepta modificările teologale aduse de Meletie Sirigul în versiunea sa neogreacă, M. își tipărește lucrarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]