349 matches
-
în ușă, își lasă greutatea pe celălalt picior și cască. Se gândește cum să-și facă drum și să plece, dacă deschide gura și se-ntinde la vorbă cu ea, a terminat-o pe toată ziua. Și așa a tot lâncezit azi de când s-a trezit. Cărțile, planșeta, toate îi sunt risipite prin dormitor, și-acuma... Uită-te și la băiatu ăsta, își zice ea, întinde pătura de călcat pe masă și pune fieru-n priză : a găsit niște rufe necălcate, lăsate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aude un radio pus tare și vocile unora care se ceartă. Își ridică mâneca bluzei și-și stoarce mașinal de pe braț, cu două degete doar, coșurile. Sunt zile, cum e cea de azi, când nu e bun de nimic și lâncezește. Cerul alburiu, noroaiele din fața blocului, teama unei vieți întregi care-l așteaptă, în fața căreia se simte neajutorat și plin de înverșunare, nervii maică-sii, stânjeneala în fața fetelor și lipsa de bani - toate îl fac să stea așa, ghemuit și încruntat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Nelu. Bolundeii stau atîrnați de zăbrelele ferestrelor, În timp ce noi, trîntiți În paturi, citim ziare și ascultăm radioul care povestește despre minunea acestei zile În care poporul român votează liber și democratic după 50 de ani de dictatură comunistă. Dar lucrurile lîncezesc, oricît de Însuflețitoare e clipa istorică, și În curînd Începem să ne Întrebăm dacă nu cumva tratamentul colegilor e contagios. Deși, mai mult ca sigur, toată chestia ne vine de la pronosticurile și comentariile care vin din radio. E clar că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prea puțin fiindcă pur și simplu nu-i interesa să se cunoască, fie se forma câte un grup ceva mai gălăgios și destul de restrâns al așa-zisei elite care domina reuniunea, astfel că distracția în rândul celor excluși din elită lâncezea, fără ca asta să însemne că în grupul cel gălăgios se petrecea de minune. Ba chiar se întâmpla să se îmbete unii dintre ei, astfel că le stricau cheful tuturor celorlalți. Erau și întâmplări neprevăzute: o colegă nou-angajată la o altă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
probabil, târziu să se culce. Apoi, m-am urcat, pentru masa de dimineață, în "marele salon". Afară e ceață. Valurile au scăzut, tangajul e mai slab acum. Vremea continuă să rămână mohorâtă; e o atmosferă bolnavă, închisă, în care nervii lâncezesc, dar figurile pe care le văd sunt destul de vioaie. Au reînceput glumele. Semn bun. Ne refacem moralul. După socotelile mele, am străbătut Marea Egee. Am pierdut, oare, trecerea prin Dardanele? Probabil că da. După prânz, vom intra în Bosfor. Toate aceste
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o anumită dificultate de a-mi regăsi buna dispoziție. Am fost la câțiva medici care mi-au prescris întăritoare. Eram un timp mai bine, apoi mă simțeam iar rău. Viața nu mi se părea ușoară: când trupul e trist, sufletul lâncezește. Uitasem parcă într-o oarecare măsură acel lucru pe care nu-l învățasem niciodată și pe care-l știam atât de bine: să trăiesc. Da, cred că atunci a început totul. Dar nici în seara asta nu mă simt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
care reproducem 4 strofe citate de Marian Popa: Câte biete umbre și destine sumbre, câte vieți și câte suflete durute, câte vreri senine s-au pierdut în tine, Jilavă, Jilavă. Câte tâmple ninse și nădejdi aprinse, tinereți curate, brațe încordate, lânceziră-n jale temnițele tale, Jilavă, Jilavă. Câți s-au stins, sărmanii, irosindu-și anii, cu dorul de soare, în frig și duhoare, cu dorul de-acasă în umbra ta deasă, Jilavă, Jilavă. Câtă ură, Doamne, gemete de foame, murmur și
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
din Lisa, peste vreo două, trei secole de civilizație materială, mă putea ajuta să ard etapele formării mele. În București erau condiții la care, într-un târg, ca Făgărașul, nu se putea visa. Exista o viață culturală bogată, nu se lâncezea ca în provincie. Eu am ignorat, însă, toate aceste stimulente, m-am închircit în bârlogul meu interior, fără să profit în nici un fel de norocul care îmi surâsese. Mai rău, la "Spiru Haret" am descoperit pentru prima oară umilința și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pedeapsa și răsplata ei. Fiecare cuvânt era ca o renaștere. Doar datorită luptei pure a lui Mark reușea să reziste. Peste câteva luni, va avea nevoie să-i reamintească cineva zilele astea. Iar ea va fi pregătită. Zilele de recuperare lâncezeau în repetiții zdrobitoare. Până și un urangutan ar fi început să meargă și să vorbească, doar ca să scape de tortură. Când Mark se ridică în sfârșit în picioare, Karin începu să-l plimbe în cerc, mai întâi în jurul camerei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nici lovită, n-avea nici o leziune. Nu eu... Oare mai era cineva în stare să se stăpânească atât de bine? Cum de ajunsese la maturitatea asta? Cum o fi fost la vârsta lui Karin? Întrebările se îngrămădeau, toate interzise. Conversația lâncezea. Barbara devenise agitată și trebuia să se întoarcă la treabă. Karin simțea că s-ar putea să fie ultima oară când puteau să stea de vorbă astfel. O prinse și o îmbrățișă pe Barbara înainte să plece. Dar orice ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
alianță.Popoarele acele ce nu se puteau hotărî a se îndușmăni cu Romanii, precum Quazii și Marcomanii, îi înduplecă cel puțin a păzi neutralitatea. Pe cînd la Daci se arăta un om de o asemenea virtute, pe tronul imperiului roman lâncezea un despot slab și desfrânat, nerăbdător la muncă, cu inima fricoasă, iubind a se preumbla mai mult prin orașe decât a sta în lagăre, a fi purtat în lectică decât a se urca pe cal, a-și purta războaiele prin
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
zace ascunsă sub ascunzișul tombal al Veneției. Trepidant și fastuos, textul lui Pratt nu este altceva decât o succesiune de măști care își relevă identitatea ascunsă - smaraldul atrage pe toți cei care locuiesc în orașul lagunelor, iar demența aristocraților ce lâncezesc în palatele lor este ecoul îndepărtat al istoriei comorii ce urcă până la varegi și bizantini. Fabula venețiană poate fi citită în dubla cheie pe care o propun variațiunile postmoderne ale lui Eco : ca un joc al aventurii, dar și ca
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
rău ți-a făcut. — S-a dus nu știu unde, nereușindu-i probabil analiza sângelui, pentru moment. Nu vreau să o mai văd. Cred și eu. Săracul de tine! Ce-ai mai făcut în ultimul timp, Ignatius? Ai tot stat și ai lâncezit la tine în cameră? — Da. Săptămâni întregi. Am fost imobilizat de o apatie nervoasă. Îți aduci aminte de scrisoarea aceea fantezistă despre arestare și accident? Am scris-o când mama mea l-a întâlnit pentru prima dată pe bătrânul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
le lăsase cu greu să-i scape, am Înțeles că autorul manifestelor Rozacruceenilor era el. El scria sub falsul nume de Johann Valentin Andreae! Nu Înțelesesem pe-atunci pentru cine scria Andreae, dar acum, din Întunecimea acestei celule În care lâncezesc, mai lucid decât don Isidro Parodi, acum știu. Mi-a spus Soapes, tovarășul meu de Închisoare, un ex-templier portughez: Andreae scria un roman cavaleresc pentru un spaniol care Între timp zăcea Într-o altă pușcărie. Nu știu de ce, dar proiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
învăț ceva, o întrerupse Ralph. E un talent înnăscut. Ca și tine. Fran râse. — Continuă să fie unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le-am învățat. — Fiica mea, Francesca, anunță Ralph cu neașteptată solemnitate când conversația începu să lâncezească, o să se căsătorească în curând și m-a rugat s-o conduc la altar. — Felicitări. Tonul lui Carrie sugera că nebunia era de bună seamă ereditară. Cine e norocosul? — Se numește ă Cu un aer derutat, de panică subită, Ralph
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse Takamori, scoțându-și capul din așternut. — Parcă și acum jumătate de oră spuneai același lucru. — Chiar îmi îmbrac cămașa... Bineînțeles că mințea, dar Takamori știa din experiență că mai avea câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în direcția unor nori groși, albicioși, care străluceau puternic în lumina soarelui de iulie. — Gastoooooon! Takamori îl striga pe Gaston, care se vedea tot mai mic pe cerul albastru, până a fost înghițit cu totul de eter. — Hai, nu mai lâncezi atâta! E deja ora zece. De jos se auzea vocea surorii lui care i-a risipit visul. I-a ajuns la urechi și țârâitul infernal al greierilor din grădină. Takamori și-a luat o țigară de la capul patului, a vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
rîdem și sînt convinsă că nu voi mai Îngădui să treacă atît de mult timp pînă să-i revăd. Știu cu siguranță că Fran și Marcus intră În categoria prietenilor foarte apropiați și că am greșit lăsînd prietenia noastră să lîncezească, pentru că Între noi patru - Marcus, Fran, Dan și cu mine - lucrurile nu au părut a se lega În felul În care se leagă cînd sîntem doar eu și ei doi. Nu e vorba că Dan nu Îi suferă. A afirmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dădeau de înțeles că se supuneau numai fiindcă erau obligate. Oricum, așa cum zice Gundo, ceea ce contează e să te descarci. Am lăsat baltă subiectul, puțin cam rușinat. După-amiază a deschis el discuția, într-un fel ciudat. Era foarte cald, drept care lâncezeam în pat. M-a trezit și mi-a spus: -Vino, am să-ți arăt ceva! Ne-am dus la râu. În partea rezervată bărbaților se bălăceau o duzină de băieți longobarzi, cu patru sau cinci ani mai tineri decât Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fie schimbate în târg pe lămpi noi. Iacob vedea și el toate astea. Vedea ce făcea Lea și că ea era cea care se ocupa de toate și că ea ținuse lucrurile la suprafață în anii grei în care Laban lâncezise. Bătrânul era complet neajutorat când Iacob punea întrebări cum ar fi dacă negustorul cu barbă neagră din Aleppo era de încredere sau pe care dintre băieți să-l tocmească la tunsul oilor. Lea era cea care trebuia întrebată și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
toate urmăream ce făcea moașa. Fața întunecată ca de câine a morții a înaintat, dar exact atunci copilul a tușit și când a început să plângă supărat, ne-a alungat toate temerile. Colțul întunecat s-a luminat. Moartea nu mai lâncezește acolo unde e învinsă. Vocile celor patru femei se auzeau în jurul meu, trăncănind, râzând, toate cu glas tare. Am căzut pe saltea și n-am mai știut nimic. M-am trezit în întuneric. O singură lampă pâlpâia lângă mine. Podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din Europa. Tâmpitul. La fel de tâmpit ca mine la aceeași vârstă. Dacă azi aș avea treizeci de ani, ei bine, eu m-aș lansa În lungirea pulelor!” Odată mesajul transmis, de obicei recădea Într-o reverie cețoasă, vecină cu somnolența. Conversația lâncezea un pic, la vârsta lui era inevitabil. În acel iulie 1974, tatăl lui Bruno era abia la primul stadiu al decăderii sale. După-amiezile se Încuia În cameră cu un teanc de San-Antonio și o sticlă de whisky. Ieșea pe la șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scurți și mai butucănoși. Mulți erau burtoși, iar cele ce aveau să devină mame aveau ochii mari și cam prea umezi. Mi-au dat să Înfulec o fiertură cu carne. Și mâncarea lor era prea mâloasă, asemenea lor, asemenea apei lâncezi și asemenea ținutului lor cleios și neted. Se uitau cu toții la mine cum Înfulec, cu Vindecătorul În frunte, și doar cele ce aveau să fie mame, mai scoteau câte un chicotit. Oamenii, În schimb, clefăiau și grohăiau potolit, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lor. Ne arătară un loc, precum o lespede din pământ, unde ne făcură semn să ne așezăm, după care se prinseră Într-un fel de joc. Unii Îngânau un tril neîntrerupt care nu avea decât să se grăbească sau să lâncezească de-a lungul Întregului joc, În timp ce alții Închipuiau niște oameni prinși Într-o poveste. Oamenii aceștia din urmă erau acoperiți cu colb de piatră albă, din cap până În picioare. Jocul Începea așa: unul dintre oamenii mânjiți În alb Își lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plaseze pe Abe Ravelstein, un cadru universitar, un Împuțit de profesor de filozofie politică, În cel mai Înalt strat al Parisului, printre șeicii petrolului la „Crillon”, sau printre magnații de la „Ritz” sau play‑boys de la „Hôtel Meurice”. Cum conversația noastră lâncezea În căldura soarelui, Ravelstein s‑a abstractizat un timp sau s‑a lăsat toropit; sprâncenele emisferice Îi erau Înălțate. Buzele, pregătite să spună multe, n‑au mai spus nimic pentru moment. Simțeai că, uitându‑te la capul lui pleșuv, căutai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]