498 matches
-
Salvăm măcar ce se mai poate salva: "mândria"! Și eu cred că mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se burzuluiește Ștefan. Să neguțăm hoiturile marilor pașale ce se lăfăie în haremuri de marmură pe malurile Bosforului, fericire încropită pe jaful nemilos al popoarelor asuprite cărora le ia și bucățica de la gură! Dacă au atâta bănet, ce-au cătat în țara mea săracă?! Cine poate, oase roade"... Zicala asta o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cel mai înalt al Sucevei, poate flutură steagul verde al Profetului!... De ai mei, cei dragi, n-am nici o știre; sunt, poate, descăpățânați au, mai rău, sunt robi, în lanțuri, pe drumul Stambulului... Și... și, poate, în Scaunul Moldovei se lăfăie "omul turcilor" Alexandru Aron, stirpea ucigașului meu tată!... Pentru câte sacrificii am făcut, parcă n-am meritat aiastă vitregă Soartă!... Dacă nu ne trădau! se dezlănțuie Ștefan. Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am luptat singuri... Am murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acum cei mai buni prieteni! În loc să se sprijine pe noi, floarea nobilimii, stă toată ziua cu blestematul de zürichez, aplecat peste pergamente, trage linii și visează orașe noi! La ce ne trebuie alte târguri și negustori grași care să se lăfăie ca niște porci În banii lor? Prostimea n-are decât să asude pentru noi! Pe noi ne-a lăsat Dumnezeu să-i stăpânim și nu de-andoaselea! Noi suntem aleșii Domnului și nu animalele astea păroase și murdare care put a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la lumina slabă a făcliei, văzu un pat așezat Într-o firidă. Pe doi căpriori o scândură lată alcătuia masa pe care se lăfăia un talger cu câteva bucățele de carne friptă, un șervet curat În care erau Învelite felii de pâine și o tavă cu mere. Alături, Într-o carafă, apă proaspătă. Fata se Îndreptă spre fereastră. Geamul murdar era acoperit cu praf
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu trăsurica cea ușoară, pe care o folosise mereu În ultimii ani pentru călătorii mai lungi. — O, Solomon ești cu adevărat un om Înțelept, Își spuse bancherul Înseninat și se hotărî pe dată să guste ceva din minunile care se lăfăiau pe masă, spre deplina mulțumire a hangiului. Așa se face că a doua zi, Încă Înainte de prânz, consi lierul negustorilor din Zürich sosi la mânăstire odihnit, sănă tos și plin de energie. Bineînțeles, fu Întâmpinat ca un prieten vechi și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aminte reacțiile favorabile, nemascate ale colegilor mei la evocarea dezacordului nostru pentru schimbarea numelui Brașovului în "orașul Stalin", moment penibil, rușinos pentru autoritățile de atunci ale orașului, unde ne începuserăm formarea ca intelectuali, unde aproape două decenii pe Tâmpa se lăfăise numele tiranului de la Moscova, plantat cu dibăcie de silvicultori obedienți cu brazi de un verde mai închis la culoare, așa încât să poată fi citit de orice vizitator pentru ca să nu fie nici un dubiu că vizitatorul ajunsese în Stalingradul românesc. Dintre trăirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
japonezi. După ea vine templul propriu-zis, despre care se spune că are o încăpere în care nu a mai intrat nimeni din perioada când a fost construit. În apropiere se află un părculeț traversat de un pârâu în care se lăfăie frumoșii crapi japonezi. Podul de peste pârâu este vizitat, zilnic, pentru frumusețea crapilor, dar și a peisajului înconjurător. Pe fundul apei limpezi se zăresc zeci de monede. Ele reprezintă dorințele oamenilor care au trecut pe acolo. Când am ajuns pe pod
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
furnică, subțire, aproape fără greutate, cu șorțul de școală și cu paltonul meu albastru, cu pălărioara albastră de fetru, cu ghetre tri cotate roșii, îmi bălăbăneam picioarele încălțate cu ghetuțe vechi, gândindu-mă la cutia de carton în care se lăfăiau niște bo tine maro de antilopă, împachetate în hârtie fină. Mă uitam la stânga, la dreapta, plictisită de peisajul fără pomi, vălurit... Tata spunea - vorbea tot timpul, mai ales cu vizitiul - „Ai grijă la Valea Șearpelui! Totka e tare de gură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
singură dată În această foaie, timp de vreo cincisprezece ani, iar atunci, cred eu, dintr-o „neglijență redacțională”, un scurt și superficial interviu luat mie la țărmul mării cu ocazia unui colocviu literar. Iar În tot acest răstimp, s-au lăfăit pe primele pagini și, in extenso, În interiorul revistei, În ample sinteze și colocvii pe cele mai interesante teme, autori care, nu-i așa, chiar dacă nu semnaseră opuri de o cât de mică Însemnătate În ochii criticii și ai publicului, răspundeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
uriașă și splendidă dezordine, o mulțime de mașini, de oameni care mărșăluiau neostenit, scandând „Timișoara nu uita - noi am fost salvarea ta!” și altele, iar vis-à-vis de casa mea, pe strada Luterană, pe o vitrină uriașă din spatele hotelului București, se lăfăia, trasată cu litere groase, sângerii, o lozincă din care m-am hrănit la propriu În fiecare dimineață privind-o, Înainte de cafea și de micul dejun, și care a rezistat vreun an: „JOS COMUNSIMUL!”. O priveam, bucuros și Încă uimit, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
divers! („Soacra sugrumată cu firul de telefon!”, am citit pe prima pagină a unui ziar de tiraj și, vai, Încă și azi, după 16 ani, faptul divers sau pozele unor manechine cvasi-goale, amante sau nu ale unor fotbaliști miliardari, se lăfăie pe prima pagină a unor ziare care se vor „a patra putere În stat”, cum o fac În Apus doar foile bulevardiere...Ă Libertatea! Stăpână a capitalei, a marilor orașe ale provinciei, stăpână, În sfârșit, a României și, după cum o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fabula cu plăpumarul („Nu te lungi pe cît n-ai, / Ci te-ntinde pe cît ai!”) i se par „absolut nepotrivite”. Astea-s vremuri să-ți cauți motive de inhibiție? Cui folosesc austeritatea, „eroismul răbdării”? E ceva în care ne lăfăim? „Mîine-poimîine ai să te îmbolnăvești,și să vedem atuncea: o să-ți ridice statuie pentru că ai fost decent, corect?” Aria reproșurilor e reluată și de copii; ei au ghinionul să fie colegi cu fiii unor potentați locali, pentru care nimic nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e doar o formă de „hoțomăneală”. într-o bună parte a cuvîntului am examinat afirmația lui G. că acei șapte ani cît s-a aflat la conducerea revistei „au fost ani buni”. Pentru cine? Doar pentru el, care s-a lăfăit în prezidii, a deschis „uși mari”, s-a dus unde a vrut în țară și, de două sau de trei ori, în străinătate. A reprezentat „cultura românească” la un colocviu în Italia, a călătorit la Kiev, ca să ne spună, la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
În care erau transmise eliminări de texte necorespunzătoare, În concepția cenzurii roșii. Primul pe listă fusese dramaturgul Paul Everac (1924-2011) cu lucrarea „Descoperirea”. Pe lângă unele naivități de-a dreptul copilărești transformate În greșeli mari cât Palatul regal În care se lăfăiau noii stăpâni absoluți ai României, controlorii de calitate ideologică au găsit și unele replici mai de doamne-ajută, adică bune de dat la gunoi. Iată exemple din ambele categorii: „a) În replica ceferistului Dincă <<Au ars paișpe cisterne>> se va preciza
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
că peste tot în lume există astfel de lighioane, iar comportamentul lor e același, indiferent de loc. Așa e, numai că lumea civilizată șia dezvoltat tot felul de mecanisme de protecție împotriva lor, și astfel ajung mai rar să se lăfăie în pozițiile unde nu au ce căuta. În România, dimpotrivă, parcă e pus la punct chiar un sistem care săi ajute săși facă mendrele. Mam lovit de această realitate tot timpul, de la lucrurile mici până la cele așazise de anvergură. În
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în mod vădit de ideea de sexualitate și cealaltă tocmai împotriva acesteia se pronunța. CNAul sau pudibonzii de meserie se arată indignați de apariția unui trup dezgolit pe micile noastre ecrane, dar nu au nici o tresărire când pornografia nonsexuală se lăfăie în fiecare zi la televizor. Imaginile cu demonstrațiile naturiștilor dezbrăcați care militează în nu știu ce capitale europene pentru mersul pe bicicletă sau împotriva sacrificării animalelor se cer blurate în mod automat. Nimeni, însă, nu se gândește săi blureze fața lui Vadim
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
unchiului, acum și naș. Zilnic, două săptămâni încheiate, am făcut cărare bătută spre port. În sfârșit ne hărăzește Dumnezeu un vapor și la cinci dimineața urcăm. Aveam bilete de clasa I. Dar aici nici un loc. Tot felul de cucoane se lăfăiau cu de toate pe câte două trei locuri. Abia la intervenția căpitanului am primit și noi două locuri pe care stăteam eu și Petrișor, iar jos, pe plapumă Coca și din când în când Costel, pentru a-mi mai desmorți
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de sus, dar și chinuit de oameni veniți din stepele răsăritene. Atenția mi-a fost atrasă curând de o mulțime de pete portocalii ce acopereau, fără excepție, acoperișurile din azbociment ale caselor. Nimeni alții decât lichenii, comunii Xanthoria, care se lăfăiau la soare, Într’un mediu deci Încă nepoluat. Adevărul e că lichenilor le place la nebunie la soare și uscat. La Iași, microscopul le-a dezvăluit o suprafață catifelată, mustind de viață; pe cealaltă parte, substratul, azbocimentul, ce nu mai
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
lîngă Sfîntul Scaun, aflată pe teritoriul german prin ficțiunea extrateritorialității. Nu fără uimire a văzut atunci mulțimea, pe străzi, desfășurîndu-se un cortegiu regizat de Wilhelm al II-lea, el însuși în mare ținută, avînd pe cap o cască de argint, lăfăit într-o mașină adusă de la Berlin, la portiera căreia se ținea vizibil fără bucurie și temîndu-se pentru echilibrul său șeful grajdurilor, baronul von Wedel, în costum Ludovic al XIV-lea. Mașina era încadrată de soldații gărzii imperiale în platoșele lor
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pe care i-am ajutat și asistat la debutul lor literar - Stelian Tănase?! Dar Tănase a fost destul de repede Înlocuit, la conducerea revistei și numele lui Breban - dar și al altora! - a fost cu perseverență ocolit, În timp ce „alte nume” se lăfăiau pe prima pagină și În interiorul revistei În pagini ample. Sigur, aceste „nume” - am dat mai sus câteva! - aparțin unor spirite de marcă ale culturii românești, dar... de ce această disociere brutală și insistentă? Pentru că, În ceea ce mă privește, mă Întorsesem de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lance sa petite révolution culturelle”, știre ce mi s-a părut o alegație umflată jurnalistică și am alergat la Ambasada Română unde „colegul meu politic”, ambasadorul Flitan, mi-a dat Scânteia din acele zile în care, pe câteva pagini, se lăfăia discursul șefului statului ce nu semăna în nici un fel cu vorbele și nici cu gândurile, directivele pe care le dădu-se în ultimii ani. Și m-am speriat într-adevăr. Într-un discurs voit greoi, aproape agramat - fapt ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să ia notă de prezența altora, că pot chiui ca pe câmp la ora trei dimineața. Bucureșteanul de azi e suveran. Se simte bine. Se plimbă prin târg ca printr-o ogradă de uz privat: rage, ambreiază viril, înjură, se lăfăie, euforic, într-o mare de decibeli. Cei încă „neadaptați“ trebuie să se resemneze: să asculte „în direct“ manelele care explodează din câte o bronzată mașină decapotabilă, să mănânce auzind, de la masa vecină, vreun manager harnic care distribuie ordine prin telefonul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
semenilor noștri este proasta administrare a discursului public. Totul, în viața culturală curentă, e mai ușor de suportat decât oratoria incontinentă, verbiajul torențial, limbuția încântată de sine. Cunosc foarte puțini oameni capabili să-și dozeze cuviincios exercițiile retorice. Cei mai mulți se lăfă ie impudic în propriile panglici verbale, dinaintea unui public tot mai nerăbdător, exasperat, gata să fugă sau să se refugieze într-o igienică picoteală. A ține discursuri prea lungi e simptomul unei boli complicate, greu de schițat în câteva rânduri
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
zilele ploioase prețul se reduce cu 10%. Bună lecție! Am mai constatat, pentru prima oară în viața mea, că pot exista băncuțe cu ghivece. Până atunci nu observasem. Picăturile de ploaie cădeau de pe streașină exact într-unul în care se lăfăia un melc. Alt lucru câștigat! Până atunci am crezut că melcii ieșeau doar în anotimpul ploios, nu și când ploua accidental. Bine, bine, dar dacă își scoteau coarnele doar atunci, în restul timpului unde stăteau? Melcul acela de octombrie a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Păreau tare fericite. M-am întors la mașină și-am ascultat Concertele Brandenburgice în așteptarea fetei. M-am gândit la șuruburi și la cum arătau pe tăvițe. Cred că erau fericite singure, fără să fie prinse în mixer. Șuruburi independente, lăfăindu-se pe tăvițe albe. Chiar m-am bucurat când le-am văzut așa. Am scos unghiera din buzunarul hainei și mi-am tăiat un vârf de unghie ca să o probez. Apoi am pus-o la loc în cutie. Senzația a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]