290 matches
-
participat activ la modelarea genului manele, la acea vreme doar o ramură a muzicii lăutărești. Într-o primă perioadă (până în anul 1998), Guță nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu timbre moderne (chitară electrică, sintetizator) asupra muzicii lăutărești bănățene, imprimându-i astfel un colorit pe care-l va întrebuința și mai târziu în manele. Cântărețul își amintește: „"Lăutarii râdeau la început de instrumentele astea, orga și chitara electronică, cu care cântau românii. Pe acestea le folosește azi maneaua
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă. Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reunește mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz și muzica populară. Astfel, după modelele aplicate de folcloristica românească, muzica aparține genului lăutăresc (în fapt, muzică populară a romilor din România). Însă puternica asemănare ritmică dintre unele dansuri românești rapide și swing jazz a permis o paralelă cu subgenul jazz țigănesc, venită din partea criticilor occidentali. În plus, acompaniamentul de chitară electrică (sau sintetizator
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
pompe" din același subgen; există și alte elemente care legitimează această încadrare stilistică. De aceea, convenim ca în toate articolele despre Nicolae Guță să facem referire la acele dansuri rapide, contratimpate, prin eticheta „jazz țigănesc”; celelalte piese vor fi numite „lăutărești”. Textele pieselor păstrează influențe mari din muzică populară (tematica: dificultățile vieții, dragostea problematică, munca asiduă). Uneori, se cântă și în limba romani (țigănește). Videoclipurile sunt realizate cu puține tăieturi de montaj, muzicienii mimând cântatul. Se filmează scene cu dansatori, în
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
bani, eu dau la toți". Orchestra cântărețului se va îmbogăți treptat cu instrumente electrofone (electrice și electronice - vioară, acordeon, pian, chitară bas în varianta electrică, respectiv keytar, baterist electronic) și are o sonoritate mai agresivă, tot mai depărtată de muzica lăutărească practicată inițial de cântăreț. Noua direcție este încurajată și de către colaborarea cu Sorina Șerban, cântăreață de manele, pe care Guță o cunoaște în jurul anului 1999, cei doi devenind amanți. Ei vor înregistra împreună mai multe discuri (începând cu volumul șapte
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
facil al muzicii și vulgaritatea versurilor lui Guță. Numele cântărețului apare în afara României sub forma Nicolae Gutsa, popularizată prin lansarea în Franța a discului cu același nume (1996). Repertoriul de manele al cântărețului este mult mai puțin cunoscut decât muzica lăutărească abordată în anii 1990. Guță a primit comentarii critice din partea a numeroși specialiști interesați de „world music” (muzică folclorică și populară non-anglofone) și de muzică țigănească. Numele său este citat în primul volum al cărții "World Music: The Rough Guide
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) învață să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. Având un auz foarte bun, reține repede repertoriul uzual lăutăresc, dar mai ales stilul vocal de interpretare. În 1949 debutează în cadrul unei formații militare când își satisface stagiul militar la București. Din 1953 devine colaboratorul Mariei Tănase. După moartea acesteia (1963), acesta cunoaște o vertiginoasă carieră de virtuoz al acordeonului
Fărâmiță Lambru () [Corola-website/Science/306500_a_307829]
-
(n. 1927, București — d. 24 octombrie 1996, București) a fost o solistă de muzică lăutărească de etnie romă (țigănească). A fost supranumită "regina cântecului lăutăresc". S-a născut în 1927 în București, fiica țambalistului Constantin Puceanu (care cânta la Hanul lui Manuc) și nepoata violonistului Ion Puceanu din Teiș, Dâmbovița (de la care etnomuzicologii au înregistrat
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
(n. 1927, București — d. 24 octombrie 1996, București) a fost o solistă de muzică lăutărească de etnie romă (țigănească). A fost supranumită "regina cântecului lăutăresc". S-a născut în 1927 în București, fiica țambalistului Constantin Puceanu (care cânta la Hanul lui Manuc) și nepoata violonistului Ion Puceanu din Teiș, Dâmbovița (de la care etnomuzicologii au înregistrat pe disc în anii '30 o variantă antologică a cântecului
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
Andrei Mihalache și, un pic mai târziu, cu violonistul Ion Albeșteanu. Apreciată pentru vocea ei unică și pentru temele cântecelor sale (iubire, viață, timp), ajunsese în anii '60 -'70 solista de referință a "cântecelor de pahar", o formă de muzică lăutărească urbană care combina elemente orientale cu unele românești pe un fond țigănesc. Probabil că dacă sistemul politic comunist din acea perioadă i-ar fi permis să cânte și să fie auzită și în străinătate, ar fi ajuns astăzi la fel de cunoscută
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
ornamente, împletind vibrato-ul natural al vocii cu triluri anume controlate, iar salturile la octave superioare erau urmate de anumite cadențe. Ca punct de plecare, a luat în alcătuirea repertoriului folclorul muntenesc pe care l-a prelucrat adaptându-l stilului lăutăresc de București. Ajutată de Victor Gore și Aurel Gore, aceștia observând că încă de mică poseda o cantitate inexhausitibilă de cântece de mahala, în special foarte multe versuri pentru perioadă și pentru un lăutar urban, în scurt timp a devenit
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
o cantitate inexhausitibilă de cântece de mahala, în special foarte multe versuri pentru perioadă și pentru un lăutar urban, în scurt timp a devenit cea mai populară și mai bine plătită cântăreață, transformându-se în însăși imaginea cântăreței de muzică lăutărească urbană (mahala). A decedat în 24 octombrie 1996 în București, la câteva zile după accidentul rutier petrecut în 19 octombrie între Dor Mărunt și Dragoș Vodă (județul Călărași). În autovehicul se afla și acordeonistul Viorel Fundament, care a scăpat cu
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
Ion Dumitrache (n. 16 decembrie 1950, Ciorani), nume de scenă , este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. Muncește chiar de la 18 ani când a început să cânte în satul natal și când i-a murit tatăl. Cu timpul a învățat să cânte și la pian și la acordeon. A făcut armata un an și patru
Nelu Ploieșteanu () [Corola-website/Science/307845_a_309174]
-
le (singular, "manea") sau muzica de manele constituie un gen muzical, originar în comunitățile etnice de romi din România. Genul are influențe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din practic toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop, rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock sau chiar muzică cultă). Muzica de manele
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
că singura manea de secol XIX păstrată datează din anii 1880 și este notată în neume bizantine (asemeni pieselor cuprinse în "Spitalul amorului"). În înțelesul actual, maneaua a apărut în comunitățile țigănești din anii 1950-1960, ca reacție la sofisticata muzică lăutărească. Maneaua era o muzică accesibilă, cu text, ale cărei versuri descriau în mod idilic aspecte ale vieții duse de romi. Nu sunt cunoscute motivele pentru care această nouă muzică a fost corelată cu noțiunea de manea, vehiculată anterior; lăutarii o
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
la Sala Polivalentă din București. Evenimentul, ai cărui spectatori sunt mai ales romi, devine o ocazie prețioasă pentru a reuni pe scenă numele cele mai importante din muzica țigănească de oraș. Dacă în primele ediții poate fi ascultată și muzică lăutărească propriu-zisă, cu timpul se impun muzicile pop-folk balcanice (inclusiv cea bănățeană, încă practicată în vestul țării) și, într-o ultimă etapă, manelele. Studiul muzicii de manele reprezintă un alt aspect al genului, încă lipsit de interes de specialitate. Prima dificultate
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
unitară: muzica de manele folosește un limbaj armonic tonal, cel mai adesea diatonic (dar există și excepții în acest sens); apariția de relații plagale interzise de tonalitate nu este totuși exclusă. În limbaj tonal, se preferă modul major (spre deosebire de muzica lăutărească, unde este mai apreciat minorul). În contrast cu armoniile desfășurate, melodica este una de tip modal, folosind scări muzicale împrumutate din genul lăutăresc, cu trepte mobile (folosirea în melodie a treptei a doua urcate deasupra acordului de treapta I, de pildă, amintește
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
de relații plagale interzise de tonalitate nu este totuși exclusă. În limbaj tonal, se preferă modul major (spre deosebire de muzica lăutărească, unde este mai apreciat minorul). În contrast cu armoniile desfășurate, melodica este una de tip modal, folosind scări muzicale împrumutate din genul lăutăresc, cu trepte mobile (folosirea în melodie a treptei a doua urcate deasupra acordului de treapta I, de pildă, amintește prin enarmonie de contrastul terță mare-terță mică din muzica blues), ornamentații abundente, intervale de secundă mărită ș.a. Suprapunerea dintre o acordică
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
de treapta I, de pildă, amintește prin enarmonie de contrastul terță mare-terță mică din muzica blues), ornamentații abundente, intervale de secundă mărită ș.a. Suprapunerea dintre o acordică tonală majoritar diatonică și melodica puternic cromatizată este o trăsătură comună cu muzica lăutărească și poate aduce uneori cu jazz-ul modal (unde, tot astfel, armonii foarte stabile sunt confruntate cu o melodică fantezistă, cromatizată). Sistemul ritmic aplicat este un hibrid între giusto (folosirea unui tempo stabil) și rubato (modificarea perpetuă a tempoului, urmărind
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, copilărește în Craiova, unde era stabilită familia artistei. De la lăutarii cârciumei tatălui său, Constantin Braia („La ieftenirea traiului”) - "Ion al lui Țache", "Gheorghe al lui Gâgă", "Limbă" - culege și învață primele cântece populare și lăutărești. Studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc și mai ales pentru romanță. După un periplu la Calafat și Corabia, în 1936, din cauza situației financiare precare, și-a părăsit
Ioana Radu () [Corola-website/Science/302582_a_303911]
-
Constantin Braia („La ieftenirea traiului”) - "Ion al lui Țache", "Gheorghe al lui Gâgă", "Limbă" - culege și învață primele cântece populare și lăutărești. Studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă dragostea pentru cântecul lăutăresc și mai ales pentru romanță. După un periplu la Calafat și Corabia, în 1936, din cauza situației financiare precare, și-a părăsit soțul - compozitorul și profesorul de muzică Romeo Rădescu - stabilindu-se la București. În ianuarie 1936 sosește în București. Aici
Ioana Radu () [Corola-website/Science/302582_a_303911]
-
Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice ("Poezii, alcătuiri și tălmăciri" 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului. Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării. A făcut și unele traduceri din literatura franceză.
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
a reușit să ajungă în finala festivalului desfășurat în Brașov, România. Din 2009 până în prezent evoluează pe scenă cu Orchestră Națională Simfonica Teleradio Moldova, precum și cu formațiile jazz «Alex Calancea Band", "ANGRY Band» și cu orchestră de muzică populară «Taraf Lăutăresc». În 2010, a concertat în Europa cu trupa lui Alex Calancea Band. A sustinut concerte în țări precum Franța, Germania, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, România, China, Anglia, Belarus, Spania, Danemarca, Irlanda și altele. În 2011, Geta Burlacu a participat la
Geta Burlacu () [Corola-website/Science/312703_a_314032]
-
în satul Voinești, județul Dâmbovița la 30 iulie 1914, a trăit de mică în mediul muzical al cântecului național local. În hanul pe care l-a condus tatăl său la Voinești a reușit să-și formeze un repertoriu de muzică lăutărească, încă de pe vremea anilor de școală. În București lucrează ca muncitoare la țesătoria "Rizescu-Brănești". În scurt timp se prezintă la un concurs organizat la Radio București, fără știrea părinților și a patronului întreprinderii. În fața unei comisii de personalități (din care
Rodica Bujor () [Corola-website/Science/312205_a_313534]
-
ideea Mariei Tănase acesta a devenit șef de orchestră și a început să cânte la barul de noapte Athenee Palace. Înregistrează în 1965 primul său disc, un vinil mic cu 4 piese. Pe acel disc se regăsesc piese populare și lăutărești ca "Spune, spune, moș bătrân" sau "Treceam dealul la Muscel". În afara concertelor din străinătate și din marile localuri din Capitală, Radu Simion era deseori chemat de comuniști la petreceri și recepții, realizând numeroase concerte cu Nicu Stănescu (bun prieten al
Radu Simion () [Corola-website/Science/312211_a_313540]
-
Bibescu, zis „de la București”, cunoscut mai bine prin diminutivul Mieluță (sau mai rar, drept Mielle sau Miele), este un clarinetist și saxofonist virtuoz român de etnie romă. Se numără printre figurile importante care au determinat fuziunea jazz-ului cu muzica lăutărească într-un gen distinct, văzut ca o continuare a gypsy jazz-ului franțuzesc (experimentat prima oară în perioada interbelică de către chitaristul Jean-Baptiste „Django” Reinhardt și violonistul Stéphane Grappelli). s-a născut pe 22 iulie 1958 în București. Începe să cânte
Mieluță Bibescu () [Corola-website/Science/311724_a_313053]