459 matches
-
ușa degeaba, motelul dinspre Sascut, nu are intrare, ceea ce are sens se eschivează, unul dintre accidentele care asigură prezentul, Adjud limpede de departe, fețe înghețate, lasă bagajul și vino după mine! lăsați un pic ușa deschisă, că e cald! liniște, labirintică toată petrecerea, bărbatul cu cărțulii biblice dăduse un indiciu, citea, nu scria, lumea nu este, nu poate fi, altminteri de unde lume! semnal de plecare idolii din jur, și calul e mort și trăsura e moartă! aștepți rezultate pe terminal și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nou-construit al spitalului, încă neterminat; cei în fază gravă sunt opriți în clădirea veche fosta cazarmă militară, ce-i drept călduroasă dar mizeră, sub stricta supraveghere a medicilor și a personalului asistent. Prin aceste ,,săli de așteptare’’ și prin coridoarele labirintice care le unesc, printre pacienți molcomi și asistente grăbite, mai mereu umblă unul sau mai mulți câini ,,eșuați’’ din haitele de afară. Sunt obișnuiți să se plimbe nestingheriți, cerșesc cu boturile lor umede câte un dumicat de pâine. Primesc chiar
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
duce cu gândul la "valurile vremii": "timpul se întoarce ca o undă". Dar dacă la Eminescu este vorba de un timp primordial, ontologic, care se articulează cu ființa (Svetlana Paleologu-Matta Eminescu și abisul ontologic, 1988), la Borges este un timp labirintic, circular. "Timpul ciclic" va fi una din temele favorite ale ilustrului argentinian, spre ea îl conduce însăși "duplicitatea" discursului, care produce acel "interstițiu pe unde se scurge subiectul", de care vorbea R. Barthes (Romanul scriiturii, Ed. Univers, 1987, p. 173
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
prin spațiul infinit tridimensional. Cultura greacă antică, apolinică, măsurată, luminoasă, implică spațiul limitat, rotunjit, simbolizat prin imaginea corpului izolat. Cultura arabă, magică, de-un apăsător fatalism, [...] ar avea ca substrat sentimentul spațiului-boltă. Vechea cultură egipteană implică sentimentul spațial al drumului labirintic, care duce spre moarte (Ibidem, p. 193). Autorul dă exemplul grăitor al mazilirii domnilor români la intervale scurte de timp; astfel, între 1538 și 1634, Țara Românească a avut 31 de domni. Ovidiu Papadima redă un dialog dintre Densusianu și
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dă asigurări că ar fi vorba despre un jurnal de călătorie „absolut autentic”, „zămislit într-un efort de a rezista repaosului, [...] civilizației crepusculare, experienței umane bântuite de tenebrele angoasei și disperării, viziunilor escatologice, violenței anarhice a sângelui-vitriol”. Cartea, o construcție labirintică, plină de capcane semantice, propune înțelesuri ce se concentrează într-un discurs fragmentar, ambiguu, provocator, intertextualist, negativist, afin cu spiritul optzecist: „Otravă rumenă mi-e fructul/ ce l-am dat luminii” (Ars poetica). Cele mai multe poeme au un subtitlu care îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
Don Juan rămâne egal cu sine însuși: nu evoluează, nu are conflicte. Cu multe elemente din Don Juan și ceilalți, cartea preia și formula compozițională din textele teatrale reunite în Grand Hotel Europa (2000; Premiul Asociației Scriitorilor din București): modalitatea labirintică de construcție, umorul negru, ironia, parodia socială și politică, împletirea teatrului cu proza. Aceste procedee sunt prezente în piesa care dă titlul volumului, subintitulată „eurocomedie”, dar și în Secretul atomic, Noaptea. O comedie albastră sau în Povești cu zâne și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290497_a_291826]
-
Nopțile unui Patriarh rniversul narativ captează întotdeauna tocmai prin multitudinea de teme și motive care se întretaie, labirintic, comunicând sau/și obligându-ne să aducem argumente pro/contra subiectului oferit în toată dezlănțuirea lui epică. și-atunci, e posibil, ca să asistăm (in extenso) la două atitudini de percepție a lecturii: pe de o parte, cititorul „profan” să fie
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
fiecare rafală cădeau patru, cinci persoane împușcate..., un ARO albastru metalizat apărea de fiecare dată și câțiva ridicau cadavrele...” Lecturând romanul s-ar putea să ne-ntrebăm ce am simțit: fascinație sau apăVătoare povară? Povestea nu se derulează in crescendo. Labirinticul devine cheia dezlegătoare de mister. Constatăm întreimi întretăiate de întretăieri de destin croit din linii ambigue, funambulești chiar. Prozatorul preferă ca prin Anca 3ătrașcu să o cunoaștem pe Irina (Pop) Teodoru/Pătrașcu (cheia dezlegătoare de destin) și apoi pe Vitoria
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
a intertextualității; o s-a încercat apropierea de un al treilea model cosmologic, neexplorat de Ioana Em Petrescu, și anume cel einsteinian. Sub aspect metodologic, analiza pe text a urmat o stilistică progresivă (după modelul stilisticii contrastive), pe traseul intratextual uneori labirintic între text și avantext, circumscris criticii genetice care a adoptat intratextualitatea ca și demersul nostru. 1. Intertext / intertextualitate. Intratextualitatea Spre deosebire de practica literară pe care o descrie, cuvântul intertextualitate redă un concept tânăr, propus de Julia Kristeva în 1967. Noțiune deosebit de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
poziționăm undeva în afara spațiului literar. Intertextul, ca și mitul, relevă condiția omului în plan istoric. Studiul de față va confirma inclusiv pentru istoria individuală a scriitorului realitatea mai devreme formulată. Devenirea operei este punctată de momente-cheie, al căror traseu uneori labirintic sau disimulat orientează cercetătorul, dacă este cititor atent, către repere ale destinului auctorial. Este ca și cum opera l-ar scrie pe autor, definind, cu fiecare nod intratextual, sensul Nirvanei lui. Caracteristicile esențiale ale mitului se verifică pentru intertext, dacă acesta din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în narațiune. Sînt locuri paradoxale, împlinind simultan o "scriere" exterioară, vizibilă și una deductibilă, a destinelor care se atașează existenței lor. Li s-a inoculat o transparență neverosimilă. Zidurile lor trainice, iluzia "reliefului" mural pe întinderea nedeterminată a unei așezări labirintice par a se lichefia sub unghiul primei priviri scrutătoare. Unghiul vederii se ajustează potrivit situației diegetice, relevînd postura de privitor, de privit, de simplu trecător sau de spion al ferestrelor, din afara sau dinapoia obloanelor trase, de vizitator, de locuitor, de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
leagă în mod concret, corpul neînsuflețit este legat de sfori sau metaforic demonii leagă sufletul defunctului (...) Pretutindeni, țelul comun al omului este să se elibereze de legături, inițieri mistice în labirint, în cursul căreia omul învață cum se dezleagă nodul labirintic, pentru a-l putea desface atunci când sufletul îl va reîntâlni după moarte, îi corespunde inițierea filosofică, metafizică, al cărei scop e să destrame vălul ignoranței și să elibereze sufletul din lanțurile existenței." (Ibidem, p. 146). 204 "Cercetând simbolismul ascensiunii, creațiile
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
primire o femeie obeză, cu buze groase, cu ochi enormi, congestionați, cu părul vâlvoi, vulgară, agresivă, cu limbaj de rândaș. E ca în basmele în care feți-frumoși sau cosânzene ajung în bârloguri de zmei. Ana ajunge și într-un pod labirintic imens, depozit de mobile și felurite obiecte vechi, dărăpănate, acoperite de praf - spațiu de coșmar. În infernul casei părintești Zoe pare un înger captiv, demonizat. Cei doi monștri întâlniți de Ana, unul masculin, altul feminin, sunt fratele și mama Zoei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
ierburi miraculoase - „bune să lecuiască boli mai grave decât acelea pe care le ai” - Aia m-a condus adânc în pădure. Cred că scopul ei principal era acela de a mă face să particip la misterele sacre ale acelui spațiu labirintic. Am umblat ore întregi, pătrunzând în sihla întunecoasă; dincolo de stejari erau brazi, molizi aurii și pini. Am întâlnit păsări ciudate, de culori foarte variate, am auzit glasul cerbilor și grohăitul înfundat al mistrețului. Mie mi-era frică, dar Aia mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
aceea a credinței într-un dincolo al ființării". Două capitole mari tratează tema orfis mului și a lumii ca labirint, în imaginarul eminescian. Sunt incursiuni de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și a absenței cântării, de unde provine și tragicul raport poet-cuvânt". În imaginarul eminescian, eroul se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr". Înaintea confruntării labirintice, el visează în interiorul sferei cosmice, unde "steaua singurătății" este Centrul. Mantia este în Odă simbolul zborului ce muzicalizează cosmic lumea. Poetul se iluzionează a stăpâni timpul și spațiul, ca și cum universul sferei s-ar reproduce infinit în sine [...]. Este un dialog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fantezii de viață intrauterină". Nu vreau să discut sensurile filosofice pe care Eminescu le dezvoltă într-o nuvelă de construcție fantastică, dar faptul că dr. C. Vlad nu le intuiește nu înseamnă că ele nu există, trecând cu vederea ideea labirintică a poziționării insulei spre care acced eroii nuvelei, el văzând acolo doar o poartă uterină, mă tem că avem de-a face cu o obsesie sexuală a autorului studiului, care îl vede pe Eminescu doar, și întotdeauna, sub aspectul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pierderea mișcărilor de asociație [1,2]. Coordonarea mișcărilor Coordonarea mișcărilor este controlată prin intermediul structurilor de sensibilitate proprioceptivă conștientă (fasciculele Goll și Burdach) și sensibilitatea profundă inconștientă (fasciculele cerebeloase Fleichsig și Gowers), la care se adaugă aferențe de la analizatorul vizual, aparatul labirintic și stimuli corticali. Coordonarea mișcărilor se realizează prin intermediul acțiunii a mai 60 multor grupe musculare, acțiune coordonată de cerebel sub acțiunea de control a scoarței cerebrale. Tulburările de coordonare poartă denumirea de ataxie și în funcție de sediul interesat de leziune poate
Tratat de chirurgie vol. IV. Neurochirurgie by Dafin F. Mureșanu, Sorin Vidican () [Corola-publishinghouse/Science/92119_a_92614]
-
simt o ezitare ciudată: e drumul unic, e ultimul drum sau cel mitic, închipuit, ireal, viitor? Uneori îmi pare că orașul meu cultural el însuși ezită între a fi cel concret, pozitiv, veritabil sau cel din vis, fictiv, iluzoriu, himeric, labirintic. Drumurile se încrucișează indecis și eu însumi sunt îndoielnic, oscilant. Evanescența din această zonă de mijloc, unde-și dau întâlnire viața și reveria, cere mai multă lumină sau poate e mai bine să rămână așa? Explorarea catacombelor, beciurilor domnești, galeriilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
iar viața este înfăptuirea unui principiu cosmic. Această isprava numită „zbor” marchează granița dintre două civilizații: civilizația rotii și civilizația elicei, care a deschis porțile celei de a treia, numită civilizația cosmică sau extraterestră [7], [13], [17],[18]. DRUMUL UNEORI LABIRINTIC AL CĂRȚII prof. dr. Mirela MARIN Cultură postmodernă a marcat ruperea, fragmentarea conștiinței umane, distanțarea de valorile estetice, morale, etice, sociale. Impasul de azi este un produs al impunerii nonvalorilor, al dominației materialității într-o lume care pare a-și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
umane, distanțarea de valorile estetice, morale, etice, sociale. Impasul de azi este un produs al impunerii nonvalorilor, al dominației materialității într-o lume care pare a-și fi pierdut punctele cardinale. În acest context, drumul cărții spre cititor devine sinuos, labirintic aproape, cu atat mai mult, cu cat scriitorii înșiși nu mai simt dulcea povară a responsabilității artistice. Opera literară este confundată, de cele mai multe ori, cu o scriitura descentrata, orientată mai mult spre exprimarea unei subiectivități intenționat șocante, spre respectarea regulilor
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
în George Bălăiță Poetul vizionar, „ cel ce ordonează lucrurile și le dă sens, re-creează lumea în două zile, în două solstiții” cu „ frenezie de culori și sunete, de mirozne”, bucurie de viață. Realismul „acumulativ” se bazează pe descrierea meticuloasa, insistența, labirintica” din care ar rezulta „un fantastic al lucrurilor, o animare poetica a universului inert.” Ion Vlad subliniază ineditul fantasticului promovat, „ invenție narativa”, prin care ambiguitatea realității este polarizată, dar, consideram noi, nu multiplu, astfel încât drumul spre tainele universului sunt obturate
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
naște o discuție, care într-o nuvelă de-a lui Mircea Eliade este chiar tema însăși, dacă există Rai și, dacă ar exista, să se reîntâlnească la „umbra unui crin în Paradis“. „Ștefan Viziru este un Ulise modern, iar călătoriile labirintice ale acestuia reiau tribulațiile eroului homeric spre mirifica insulă Ithaca“. Însă problema timpului nu-l preocupa numai pe Ștefan Viziru, ci pe toți protagoniștii romanului. Anisie, omul care trăiește lângă Sighișoara, orașul medieval, a simțit „cum trece timpul“, a reușit
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
linia de gândire și luptă a tatălui, a ridicat numele familiei pe o Înaltă treaptă a onorabilității și notorietății, iar d.p.d.v. național - el intră, orice s-ar zice, În istorie. Da, dar cum?! Este evident că destinul său, Încercat și labirintic, a fost urmărit de noroc. Ca și al lui Ceaușescu. Dar... amândoi nu ar fi putut face „ceva mai mult” din acest noroc? Întrebat de unul din potentații Orientului, În secolul al VI-lea Î.Hr., Înțeleptul și legiuitorul grec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acea instinctivitate a spiritului sau a sentimentelor. Norocul meu, pentru a reveni la umilul dvoastră autor, este printre altele faptul că valorile pe care le-am „pipăit”, ca să zic așa, presimțit și „gustat” În anii post-puberali, În anii lungi ai labirinticei mele adolescențe, s-au dovedit rezistente, formidabil de actuale pe tot traiectul carierei mele, „verificându-se” apoi În multe și diferite situații umane sau livrești, dând legitimitate acelor „oarbe și stângace pipăiri” spirituale ale celui ce fusesem. De fapt, oferindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]